Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1032/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 1032/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 27/103/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE NR. 1032/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08 MARTIE 2013

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE M. V. C.

JUDECĂTOR C. Ș.

JUDECĂTOR L. A.

GREFIER M. V.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUD. N. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. împotriva sentinței civile nr. 1083/CF/07.06.2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că la dosar a fost depusă întâmpinare de către intimatul-reclamant A. F..

Recursul este declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 17 din Legea 146/1997.

Părțile au solicitat judecata în lipsă.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului de față reține următoarele:

Hotărârea instanței de fond:

Prin sentința nr. 1083/CF/07.06.2012 Tribunalul N. a admis acțiunea formulată de reclamantul A. F., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B., a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice B. să restituie reclamantului suma de 7.558 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice B. sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamant, a obligat pârâta să plătească reclamantului 639 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N. sub nr. 27-103-2012 A. F. a chemat în judecată AFP B. pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va da în cauză, să se dispună obligarea acesteia la restituirea taxei speciale pentru autoturisme în cuantum de 7558 lei, actualizată, cu cheltuieli de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele:

Pentru înmatricularea unui autoturism provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamantul a achitat suma de 7558 lei, la data de 8-09-2011, la Trezoreria B.. În cauză este incident RIL pronunțat de ICCJ data de la_, potrivit căruia: procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod. Instanța reține totodată că reclamantul s-a adresat în prealabil pârâtei pentru restituirea taxei, fiind îndeplinit art. 7 și11 LCA –fila 6.

Pe fondul cauzei s-a reținut că această taxă a fost instituită prin OUG nr.50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri.

Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, care stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.

În cauza T., Curtea de Justiție a Comunităților Europene a apreciat că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie. Dacă în cauza T. Vs statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a OUG nr.50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza c-263/10, I. N. vs statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale OUG nr.50/2008, și a respins cererea statului român de limitare în timp a efectelor Hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârile N. și T. se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 01.iulie 2008 – 31 decembrie 2010.

Ca atare, în viziunea Curții, toate variantele OUG nr.50/2008, sunt incompatibile cu prevederile art. 110 pct.1 din TFUE.

Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.

Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită.

Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală text ce prevede că: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz”.

Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a constatat următoarele:

Cererea de chemare în garanție are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța o constată întemeiată.

Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a fost încasată de aceasta însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. Pentru Mediu.

Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei, și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare, cu dobânda fiscală datorată de pârâtă reclamantului. Potrivit art. 274 Cod procedură civilă pârâta va fi obligată să plătească reclamantului cheltuielile de judecată efectuate – taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.

Recursul pârâtei

Împotriva sentinței a declarat recurs DGFP N., criticând-o sub aspectul temeiniciei și legalității, invocând:

OUG nr. 50/2008 respectă exigențele de compatibilitate ale art. 90 Tratatul C.E., că nu poate fi obligată la restituirea taxei de poluare deoarece este legală, făcând trimitere la dispozițiile Legii 9/2012.

Se arată totodată că instanța în mod greșit a dispus obligarea la plata dobânzii legale.

Considerentele instanței de recurs.

Analizând recursul prin prisma criticilor invocate, Curtea reține că este nefondat urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea O.U.G. 50/2008 modificată, raportat la art. 110 din T.F.U.E. și incidența hotărârii preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României, curtea constată următoarele:

Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.

Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.

Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).

Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.

Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, Curtea a reținut, că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contesta că OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).

Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.

Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.

Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).

Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.

Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.

Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respectiv O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa, s-a statuat că orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale.

În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).

Potrivit art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Art.3 pct.1 din Ordinul nr.1899/2004, privind Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal prevede că „Cererea de restituire trebuie să fie depusă în cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire, să cuprindă codul de înregistrare fiscală a contribuabilului, suma și natura creanței solicitate a fi restituită, precum și documentele necesare din care să rezulte că aceasta nu este datorată la buget”.

În cauză, reclamantul, după achitarea sumei stabilite cu titlu de taxă pe poluare, a solicitat restituirea acesteia, cu respectarea termenului de 5 ani, prevăzut de art.3 pct.1 din Ordinul nr.1899/2004, organul fiscal datorând dobânda fiscală calculată potrivit art. 124 cu art. 70 Cod procedură fiscală.

Dispozițiile Legii 9/2012 nu pot fi aplicate fără a se aduce atingere principiului neretroactivității legii.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.(1), raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul de față, ca nefondat.:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C ID E:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Nea,ț,în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B., cu sediul în Piatra N., . Bis, județul N., împotriva sentinței civile nr. 1083/CF din 07 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. F., cu domiciliul în comuna B., . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, .>

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 8.03.2013.

Președinte,

M. V. C.

Judecător,

C. Ș.

Judecător,

L. A.

Grefier,

M. V.

red. sent. N. A.

red. d.r. V.M.C.

V.M./2 ex.

01.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1032/2013. Curtea de Apel BACĂU