Pretentii. Decizia nr. 186/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 186/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 5304/103/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr._ Decizia nr. 186/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17 IANUARIE 2013
PREȘEDINTE - OLGUȚA L. T. - judecător
- V. S. - președinte secție
- G.-M. C. - judecător
- M. V. - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., împotriva sentinței civile nr. 1101/CF din 14 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, precum și la cea de-a doua strigare a cauzei, s-a constatat lipsa părților.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul se află la primul termen de judecată, este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Nemaifiind cereri de formulat în cauză sau alte chestiuni prealabile și văzând că prin cererea de recurs recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată dosarul în stare de judecată, trecând la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1101/CF din 14.06.2012 Tribunalul N. a hotărât următoarele: a respins excepțiile inadmisibilității și neîndeplinirii procedurii prealabile; a admis acțiunea formulată de reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Piatra N. și Administrația F. pentru Mediu pe care le-a obligat să restituie reclamantului suma de 9.423 lei, reprezentând taxa de poluare precum și dobânda fiscală aferentă sumei calculată potrivit art.124 alin.(2) din O.G. nr. 92/2003, cu începere de la 26.09.2011.2011 și până la data plății; a respins cererea de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare; a admis cererea de chemare în garanție, sens în care a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să asigure fondurile necesare restituirii; a obligat pârâtele la plata sumei de 39,3 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a dobândit un autovehicul second-hand provenit din spațiul comunitar, pentru a cărui primă înmatriculare i s-a impus obligația fiscală de plată a taxei de poluare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamantul a cerut restituirea sumei, răspunsul primit de la autoritatea fiscală fiindu-i nefavorabil reclamantului.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile se are în vedere Decizia nr. 24/14.11.2011 pct. 2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României cu privire la necesitatea procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei, se reține Hotărârea Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E.
În privința accesoriilor sunt de reținut dispozițiile art. 124 alin.(2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În ce privește cererea de chemare în garanție aceasta se dovedește de asemenea întemeiată motivat de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008.
În termenul prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 împotriva hotărârii tribunalului, pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a susținut următoarele:
Împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, reclamantul nu a formulat contestație administrativă conform art. 205 din Codul de procedură fiscală, motiv pentru care operează excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004; nu se poate dispune restituirea taxei de poluare fără a se dispune anularea actului administrativ prin care a fost stabilită obligația de plată a taxei de poluare, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare.
După . Legii nr. 9/2012 nu mai poate fi vorba de discriminare în condițiile în care, conform art. 4, toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt supuse taxei de poluare. Această taxă se plătește și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ori taxa de poluare. Mai mult, sunt de reținut și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012.
Art. 110 din Tratat nu interzice determinarea taxei pe criterii obiective, cum sunt cele din O.U.G. nr. 50/2008, iar apoi din Legea nr. 9/2012.
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând un sistem general de taxe interne aplicabile în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este de reținut ceea ce a reținut Curtea în cauzele Brzezinski C-313/05, Outokumpu C-213/96, Nadasdi și Nemth C-290/05, Comisia-Luxemburg Contestatoare-152/89, Comisia-G. C-375/1995. Rezultă din această jurisprudență că este incidentă încălcarea art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Referitor la decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-402/09:
Conform principiului tempus regit actum, legislația aplicabilă litigiului aflat pe rolul Tribunalului Sibiu este O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum era în vigoare la data de 27.10.2008. Modificările ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008 ar fi impus Curții să se pronunțe asupra a trei situații diferite care ar fi putut determina trei hotărâri distincte: perioada 1 iulie 2008 – 31 noiembrie 2008, când și-a produs efectele O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 327/2008; perioada 1 decembrie 2008-14 decembrie 2008, când a produs efecte O.U.G. nr. 50/2008, modificată prin O.U.G. nr. 208/2008; perioada 15 decembrie 2008-13 februarie 2010, când a produs efecte O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 care a abrogat O.U.G. nr. 208/2008.
Hotărârea pronunțată în cauza C-402/09 este obligatorie, dar numai pentru instanța care a formulat întrebarea preliminară. În fapt, hotărârea CJUE este obligatorie pentru toate instanțele statelor membre. Totodată, nerespectarea jurisprudenței CJUE poate avea drept consecință acțiuni în despăgubire împotriva statului membru a cărui instanță a hotărât în cauză. Răspunderea statelor pentru încălcarea de către instanțe a dreptului comunitar intervine atunci când: norma comunitară încălcată urmărește să confere drepturi persoanei; încălcarea este suficient calificată; între această încălcare și prejudiciul cauzat persoanei există o legătură cauzală nemijlocită. Prezentei cereri de restituire a taxei de poluare stabilite în alte condiții decât cele ale O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială, nu îi sunt incidente efectele Hotărârii pronunțate în cauza C-402/09.
În mod greșit a fost obligată la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, situația creată neputându-i fi imputată. Administrația F. pentru Mediu ar trebui obligată să-i plătească inclusiv cheltuielile de judecată.
Sunt de reținut și dispozițiile art. 13 din Legea nr. 9/2012.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate, curtea de apel constată următoarele:
Acțiunea prin care reclamantul C. I. a învestit Tribunalul N. s-a întemeiat pe neconcordanța între prevederea internă, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. nr. 50/2008 și cea comunitară, art. 25 și art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și pe jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în materia taxei de poluare instituite în România prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Fără discuție, hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în materia interpretării art. 110 din TFUE (fost 90 TCE), sunt obligatorii pentru instanțele naționale care se confruntă cu problema respectivă, efectul hotărârii originare fiind unul multilateral și, prin urmare, o astfel de hotărâre va avea efect de precedent față de toate instanțele din comunitate. Însă, în cauză, autovehicul pentru care s-a solicitat restituirea taxei de poluare a fost dobândit de reclamant de la G. A. E. care, la rândul său, l-a dobândit de la S.C. Alexandros Motors S.R.L., această din urmă societate importând autovehicul din C., așa cum rezultă din actul eliberat de Biroul vamal București - Băneasa.
Așadar, nefiind vorba de un produs dobândit dintr-un stat membru al Uniunii Europene, dispozițiile Tratatului de Instituire a Comunității Europene și jurisprudența comunitară relevantă nu pot avea aplicabilitate în cauză. În aceste condiții, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, hotărârea tribunalului se impune a fi modificată în tot.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., cu sediul în Piatra N., . Bis, județul N., împotriva sentinței civile nr. 1101/CF din 14 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. I., cu domiciliul în comuna R., ., județul N. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A.
Modifică în tot sentința civilă nr. 1101/CF/14.06.2012 pronunțată de Tribunalul N..
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. I. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice N. și Administrația F. pentru Mediu ca nefondată.
Respinge cererea de chemare în garanție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2013.
Președinte, Olguța L. T. | Judecător, V. S. | Judecător, M. G. C. |
Grefier, M. V. |
red. sent. N. T.
rehnored.d.c./G.M.C/_
V.M./3 ex.
12.02.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 183/2013. Curtea de Apel BACĂU | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1032/2013.... → |
|---|








