Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2245/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2245/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 2014/110/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ Decizia nr. 2245/2013
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș.-judecător
Judecător C. P.
Judecător V. P.
Grefier E. S.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre pronunțare recursurile declarate de recurentul-reclamant S. L., împotriva încheierii de ședință din 09.06.2010, a încheierii de ședință din 17.01.2011, a sentinței civile nr. 1037 din 13 iunie 2012, a încheierii de ședință din 31.10.2012 și a sentinței civile nr. 1592/31.10.2012, pronunțate de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ și de recurenții-pârâți I. T. de Muncă Bacău și Inspecția M. București, împotriva sentinței civile nr. 1037 din 13 iunie 2012 pronunțate de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 mai 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, fiind amânată pronunțarea la data de 21 și 28 mai 2013.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
1. Prin sentința civilă nr. 1037/13 Iunie 2012 a respins excepția inadmisibilității cererilor de verificare de scripte și de înscriere în fals invocată de pârâta ITM Bacău și ca nefondate cererile de verificare de scripte și de înscriere în fals a Deciziei nr.72/15.01.2001, a Deciziei nr.55/02.10.2000, a Deciziei nr.136/28.03.2008, a Raportului de audit nr. 7173/B/12.06.2007 și a Notei de control 300 /MB/21.03.2008.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. A., domiciliat în Bacău, ..80, ., ., E. I. domiciliat în Bacău, ..12, ., . și F. E. L. domiciliată în Bacău, ., . și respinge ca atare acțiunea formulată împotriva acestora.
A respins ca nefondată cererea privind pronunțarea unei hotărâri parțiale și excepția tardivității modificării acțiunii (majorare câtime cerere) formulată la data de 12.01.2011.
A admis excepția tardivității rectificărilor din carnetul de muncă al reclamantului pozițiile 48,49,50,51.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. în contradictoriu cu pârâta I. T. DE MUNCĂ BACĂU, a dispus anularea Deciziilor nr.72/15.01.2001, nr.55/02.10.2000, nr. 136/28.03.2008 și a celorlalte decizii ulterioare datei de 01.08.2000.
A obligat pârâta să emită decizia de numire în funcția publică a reclamantului de consilier A/I/2, începând cu data de 01.08.2000, cu stabilirea corespunzătoare a salarizării, conform Legii nr. 188/1999 așa cum a fost modificată prin OUG 82/2000, precum și emiterea celorlalte decizii care să reflecte majorările salariale promovările și reîncadrările reclamantului și să emită o nouă decizie de schimbare a încadrării reclamantului în funcția publică de consilier categoria A/clasa I/gradația I începând cu data de 12.05.2001 conform HG nr. 767/1999.
A dispus rectificarea pozițiilor cu nr. 48,49,50,51 din carnetul de muncă al reclamantului și efectuarea rectificărilor corespunzătoare în carnetul de muncă, în dosarul profesional și în registrul de evidență al funcționarilor publici ca urmare a schimbării încadrării reclamantului.
A dispus recalcularea și plata către reclamant a diferențelor salariale indexate cu rata inflației până la data plății efective, precum și a stimulentelor lunare, salariile de merit pentru perioadele în care a beneficiat de acest salariu de merit, premiile anuale, sporul de vechime, al XIII-lea salariu, concediile de odihnă, de asemeni indexate cu rata inflației, până la data plății efective și a obligat pârâta la plata sumei de 2040 lei cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ce privește excepția inadmisibilității cererilor formulate de către reclamant privind verificarea de scripte și de înscriere în fals a deciziei nr.72/15.01.2001, a deciziei nr. 55/02.10.2000, a deciziei nr. 136/28.03.2008, a Raportului de audit nr. 7173/B/12.06.2007, a Notei de control nr. 300/MB/21.03.2008, a Statelor de funcții pe anii 2000, 2001 și 2002, instanța a respins-o motivat de faptul că inadmisibilitatea nu este o excepție în sine ci o anumită modalitate de respingere a unei cereri, iar pe altă parte dacă s-ar admite o astfel de excepție s-ar îngrădi dreptul reclamantului de a-și exercita drepturile procedurale în cadrul unui proces, în sensul de a nu putea apela la toate mijloacele legale în susținerea acțiunii sale, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil.
Din analiza motivelor invocate în susținerea cererilor de verificare de scripte și de înscriere în fals, a constatat că acestea sunt apărări de fond care vor fi avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei, astfel că urmează a se respinge ca nefondate cererile de verificare de scripte și înscris în fals a deciziei nr. 72/15.01.2001, a deciziei nr.55/02.10.200, a deciziei nr.136/28.03.2008, a Raportului de audit nr. 7173/B/12.06.2007, a Notei de control nr.300/MB/21.03.2008 a Statelor de funcții pe anul 2000,2001 și 2002.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a numiților B. A., F. E. L. și E. I. care au fost introduși în cauză la data de 08.09.2010 cu referire la cererea de declanșare a procedurii de verificare de scripte și de înscriere în fals cu privire la înscrierile din carnetul de muncă de la pozițiile 48-51 ca urmare a emiterii deciziei nr. 136/28.03.2008, a analizat legalitatea deciziei și motivele invocate în susținerea cererii, pe fondul cauzei unde numiții B. A., F. E. L. și E. I. nu au calitate procesuală pasivă.
În ce privește cererea prin care reclamantul solicită pronunțarea unei hotărâri parțiale, conform art. 270 Cod pr civilă, în sensul recunoașterii de către pârâtă a nulității deciziei nr. 72/15.01.2001 de numirea în funcția publică de execuție de expert principal A/II/2 ca urmare a nerecurării încheierii pronunțată în data de 23.03.2011 prin care s-a admis excepția de nelegalitate a deciziei nr. 10/10.08.2000, excepție formulată în susținerea nulității deciziei nr.72/15.01.2001, conform art. 270 Cod pr civilă „ Dacă pârâtul recunoaște o parte din pretențiile reclamantului, instanța la cererea acestuia, va da o hotărâre parțială în măsura recunoașterii”.O asemenea hotărâre se poate pronunța numai în situația în care pârâtul a făcut o mărturisire simplă și expresă, astfel că nerecurarea încheierii din data de 03.03.2011 prin care s-a admis excepția de nelegalitate a deciziei nr. 10/10.08.2000 nu se încadrează în noțiunea de „mărturisire simplă și expresă”.
Referitor la excepția tardivității modificării acțiunii (majorare câtime cerere) invocată de către pârâtă, la termenul din data de 12.01.2011 reclamantul a formulat o cerere prin care a solicitat majorarea câtimii cererii privind încadrarea sa ca funcționar public, începând cu data de 12.05.2001 din expert A/II/2 în consilier A/I1, având în vedere procesul verbal nr. 4/12.05.2001 prin care a fost avansat ca analist programator gradul 1 și art. 64 din Legea nr.188/1999, așa cum au fost avansați și de alți funcționari publici.
Conform art. 132 al.(2) Cod pr civilă cererea nu se socotește modificată, atunci când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii, ori cererea reclamantului se încadrează în aceste dispoziții legale, deoarece nu ne aflăm în prezenta modificării obiectului cererii de chemare în judecată, acesta solicitând o altă încadrare care presupune și o salarizare corespunzătoare.
În ce privește excepția tardivității rectificărilor din carnetul de muncă al reclamantului, pozițiile 48,,49,50,51, excepție invocată de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, modificată la data de 07.05.2008, instanța a găsit-o întemeiată, motivat de faptul că reclamantul a fost transferat în interesul serviciului la ITM Bacău la data de 01.01.2000 ca analist programator, iar pozițiile de la nr. crt 48,49,50,51 care privește anul 2000 au fost rectificate în anul 2008 prin Decizia nr. 136/28.03.2008, în sensul că mențiunea „ analist programator” se va citi „ programator”.
Ori, conform art. 6 al (1) din Decretul nr. 92/1976 „ Modificările intervenite în executarea contractului de muncă, după întocmirea carnetului de muncă, se înscrie în acesta în termen de 15 zile de la data producerii lor”.
Cum termenul de 15 zile nu a fost respectat, ci dimpotrivă a fost depășit cu circa opt ani, instanța va admite excepția tardivității rectificărilor pozițiilor cu nr. crt. 48,49,50,51 din carnetul de muncă al reclamantului.
Pe fondul cauzei, reclamantul a fost angajat prin transfer în interesul serviciului la ITM Bacău, pe funcția de analist programator II începând cu data de 01.01.2000, ca urmare a preluării personalului de la camera de Muncă Bacău, întocmindu-se contractul individual de muncă nr.36/03.01.2000.
Conform mențiunilor din contractul de muncă prin decizia nr. 9/02.06.2000, s-a majorat salariul reclamantului începând cu data de 01.04.2000, iar începând cu data de 12.05.2000 a fost promovat în funcția de analist programator I, conform procesului verbal nr.4, majorându-se și salariul, iar prin Decizia nr. 55/02.10.2000 s-a majorat salariul începând cu data de 01.09.2000, tot cu aceeași dată schimbându-se denumirea funcțiilor prin echivalare, conform OUG nr. 82/2000, în anexa la această decizie menționându-se că reclamantul nu are calitatea de funcționar public, deși acesta a depus jurământul la data de 08.08.2000.
Prin Decizia nr. 72/15.01.2001, reclamantul a fost numit în funcție publică de expert A/II/2, conform Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și OUG nr.82/2000 privind modificarea și completarea Legii nr.188/1999.
Prin Decizia nr.136/28.03.2008 s-a dispus rectificarea înscrisurilor „analist programator” de la pozițiile 48,49,50 și 51 în „programator” din carnetul de muncă al reclamantului, conform prevederilor Legii nr. 154/1998, anexa 8.1, pct V, lit a), la baza emiterii acestei decizii stând Nota de control nr.300/MB/21.03-2008 a Inspecției M. coroborată cu Raportul de audit nr. 7173/B/12.06.2007.
Potrivit art. 97 din Legea nr. 188/1999 așa cum a fost modificat prin OUG nr.82/2000 „Funcționarii încadrați pe perioada nedeterminată în cadrul autorității sau instituțiilor publice vor fi numiți în funcții publice corespunzătoare posturilor pe care le ocupă, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, până la data de 31.07.2000”.
Ca urmare, numirea reclamantului în funcția publică la data de 01.01.2001 prin decizia nr.72/15.01.2001 este nelegală, deoarece s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale menționate, cu atât mai mult cu cât acesta a depus jurământul ca funcționar public la data de 08.08.2000, iar conform art. 55 din Legea nr.188/1999 „ Funcționarul public definitiv depune jurământul de credință în fața conducătorului autorității sau instituției publice …”, deci la data depunerii jurământului reclamantului a devenit funcționar public, data numirii în funcția publică nefiind lăsată la latitudinea conducătorului instituției.
Potrivit art. 14 al.(4) din HG nr. 767/1999 privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției M. „ Salarizarea personalului încadrat la Inspecția M. și în inspectoratele teritoriale de muncă se stabilite prin lege. Până la adoptarea unei legii proprii de salarizare, personalului Inspecției M. va fi asimilat ca salarizare funcțiilor de execuție pe grade și funcții profesionale, conform anexelor nr. V și VIII/2 din Legea nr. 154/1998”.
Din analiza celor două anexe (V și VIII/2 din Legea nr. 154/1998) rezultă în mod indubitabil că anexa VIII/2 „ Alte funcții comune din sectorul bugetar. Coeficientul de multiplicare pentru personalul din activitatea secretariat-administrativ, gospodărire, inițiere-reparații și de deservire) nu putea fi aplicată reclamantului, fapt recunoscut și de către pârâtă, deoarece privește doar funcții cu studii medii și generale, situație în care pârâta era obligată să-l încadreze pe reclamant și să-l salarizeze potrivit anexei V pct. 3 lit. a) așa cum se menționează expres în HG nr.767/1999, și nu conform Anexei VIII/1 pct. V, lit. a) prin asimilarea funcției de execuție a reclamantului cu cele din „ Unitățile de informatică” respectiv „ analist programator” (deși în cartea de muncă s-a menționat analist programator) fără a se ține cont de faptul că activitatea ITM nu este identică cu cea din unitățile de informatică, iar prin extrapolare nu putea fi aplicată reclamantului .
Prin OUG nr. 24/2000 au fost abrogate printre alte anexele V, VIII/1 și VIII/2, astfel că anexa VIII/1 din Legea nr. 154/1998 aplicată reclamantului a devenit anexa 5/1, iar anexa V din lege care așa cum s-a menționat trebuia aplicată reclamantului a devenit anexa 1, în care la finalul cap. I lit. B, se utilizează pentru salarizarea funcțiilor de altă specialitate decât cele specifice din cadrul altor instituții centrale, potrivit legii”.
Ca urmare, anexa I din OUG nr.24/2000 enumără la cap I lit. B a) următoarele funcții de execuție pe grade profesionale:
1 consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil, gradul I A;
2 consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil, gradul I,
3 consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil, gradul II
iar OUG nr.82/2000 enumără în anexa 1 lista funcțiilor publice de execuție:
1 consilier, categoria A, clasa I, gradul 1,2,3;
2 expert, categoria A, clasa II, gradul 1,2,3; clasa III, gradul 1,2,3, iar echivalarea funcțiilor de specialitate cu funcțiile publice se face potrivit art. 22 al.(2) teza a doua din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, se va realiza și echivalarea dintre funcțiile publice respective pe grade și clase și funcțiile de specialitate pe grade și trepte profesionale prevăzute în anexele la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.24/2000, după cum urmează:
a) primele 4 grade, respectiv clasa I-gradul 1-3 și clasa II gradul 1 ale funcțiilor publice prevăzute la cap II lit B, cap III lit B și cap. IV lit B din anexa la Legea nr. 188/1999 se echivalează cu gradele I A-III, respectiv treptele IA/ - III, după caz, prevăzute în anexa nr. I și la cap. I din anexa nr. II la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.24/2000”.
Astfel, pentru gradul I deținut de către reclamant, trebuia să fie echivalat cu gradul A/I/2, deoarece la categoria A, clasa I, gradul 2 singura funcție menționată este cea de consilier și n u de expert și prezintă echivalarea funcțiilor de specialitate cu funcțiile publice.
Cum din cele prezentate rezultă că la Categoria A grad profesional I se echivalează cu clasa I gradul 2 și în lista cuprinzând funcțiile publice enumerate în anexa I din OUG 82/2000, singura funcție disponibilă pentru categoria A, clasa I gradul 2 este cea de consilier, rezultă că, gradul I al funcției de specialitate (pentru denumiri ale funcțiilor de specialitate care nu sunt cuprinse în OUG 82/2000 pentru alte categorii de personal) se echivalează cu funcția publică de consilier, categoria A, clasa I gradul 2 (consilier A/I/2).
Ca urmare, echivalarea funcției de analist programator I cu funcție de expert nu are suport legal și deci Decizia nr. 72/15.01.2001 este nelegală.
În ce privește Decizia nr.55/02.10.2000, prin această decizie s-au majorat salariile tarifare ale personalului ITM Bacău începând cu data de 01.09.2000 și tot cu această dată s-a schimbat denumirea funcțiilor prin echivalare, conform OUG nr.82/2000, în anexa la această decizie menționându-se că reclamantul nu are calitatea de funcționar public, ori așa cum s-a menționat anterior, numirea în funcția publică trebuia să se față până la data de 31.07.200, conform art. 97 din Legea nr. 188/1999, modificată prin OUG nr. 82/2000, iar reclamantul a depus jurământul de credință la data de 08.08.2000, neputându-se reține susținerile pârâtei că s-ar fi comis o eroare în acest sens, deoarece dispozițiile legale sunt clare în acest sens, neputând fi pusă în sarcina reclamantului, culpa instituției prin neemiterea actului de numire în funcție publică a reclamantului.
Referitor la Decizia nr.136/28.03.2008, instanța reține că prin această decizie s-a dispus rectificarea înscrisurilor „analist programator, efectuate la pozițiile 48,49,50 și 51 în „programator” din carnetul de muncă al reclamantului, conform anexei VIII/1 pct.V lit a) din Legea nr. 154/1998.
Ori, așa cum s-a menționat anterior, reclamantului nu i se aplică prevederile anexei VIII/1 pct.V lit a) din Legea nr. 154/1998, iar pe de altă parte această rectificare este în fapt o modificare unilaterală a contractului de muncă nr.36/03.01.2000 în care s-a specificat funcția de analist programator II, contrar dispozițiilor art.11 din Decretul nr.92/1976 în vigoare la data respectivă care prevede că „ Datele privind activitatea depusă pe baza unui contract de muncă se înscriu în activitatea depusă în carnetul de muncă, așa cum acestea rezultă din contract sau din actele originale eliberate de unități pe baza scriptelor pe care le dețin”.
Pe de altă parte, această decizie a fost emisă după opt ani de zile cu încălcarea dispozițiilor art.6 din Decretul nr.92/1976, astfel că această decizie este nelegală și suspusă anulării, pozițiile de nr. crt.48,49,50 și 51 urmând a fi aduse la starea inițială.
În ce privește cererea reclamantului de majorare a câtimi cererii în sensul încadrării ca funcționar public începând cu data de 12.05.2001 din expert A/II/2 în consilier A/I/1, instanța apreciază întemeiată cererea, având în vedere motivele de fapt și de drept reținute anterior, precum și aspectul conform căruia reclamantul a fost promovat ca analist programator gradul I, începând cu data de 12.05.2001 conform procesului verbal nr.4, mențiune aflată la poziția 50 din carnetul de muncă dar și dispozițiile art.64 din Legea nr.188/1999, conform cărora avansarea în treapta următoare se face în cadrul aceluiași grad și al aceleiași clase, această avansare făcându-se anual și producând efecte pentru toți funcționari publici care au obținut la evaluarea anuală a performanțelor profesionale cel puțin calificativul „bun”.
În baza art. 274 Cod pr civilă, instanța a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 2040 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.
2. Prin încheierea din 09.06.2010 s-a respins cererea reclamantului privind amendarea pârâtei ITM Bacău cu amendă judiciară de minim 200 lei potrivit art. 1081 pct.1 lit.a) și art.1081 pct.2 lit.e) Cod procedură civilă, cererea reclamantului privind amendarea conducătorului ITM Bacău cu amendă judiciară în favoarea statului de 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere nejustificată de a depune Avizul nr. 1572/18.09.2000 a A.N.F.P și cererea reclamantului privind emiterea unei hotărâri parțiale în baza art. 270 Cod procedură civilă.
A admis excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată și a constatat ca fiind tardive modificările formulate la cererea de chemare în judecată, începând cu data de 02.12.2009, instanța rămânând investită cu soluționarea cererii de chemare în judecată formulată în dosarul nr._ al Secției Civile a Tribunalului Bacău, și modificarea cererii de chemare în judecată formulată la data de 07.05.2008 (filele 7-25 vol.I).
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la cererea reclamantului formulată conform art. 1083 și art. 1084 Cod procedură civilă de amendare a ITM Bacău cu amendă judiciară minim de 200 lei potrivit art. 1081 pct.1 lit.a) și art. 1081 pct.2 lit.e) Cod procedură civilă, instanța a reținutîn primul rând că temeiurile de drept invocate sunt în parte eronate și a analizat cererea reclamantului prin prisma dispozițiilor art. 1081 alin.1 pct.2 lit.e) invocate de către acesta potrivit cărora instanța va sancționa cu amendă judiciară între 30 și 500 lei, fapta de a nu prezenta un înscris sau un bun de către cel care îl deține, la termenul fixat în acest scop de către instanță.
Că avizul nr. 1572/18.09.2000 emis de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, și cu privire la care pârâta a susținut mereu că nu este în posesia acestui sa, acesta a fost transmis de A.N.F.P și este atașat la dosarul cauzei (fila 274). Faptul că pârâta a menționat acest aviz în întâmpinarea și concluziile scrise depuse în dosarul nr._ aflat pe rolul Î.C.C.J nu poate duce automat la concluzia că s-a aflat efectiv în posesia acestuia și cu rea credință nu l-a depus la dosarul cauzei cu atât mai mult cu cât din adresa nr. 264/RU/03.10.2000(fila 279) Ministerul M. și Protecției Sociale face cunoscut ITM Bacău că acest aviz”va fi transmis prin poșta secretă în cel mai mult timp, și cum, în cauză nu s-a făcut dovada că pârâta ar fi primit acest aviz, nu s-a reținut nici o culpă procesuală în sarcina pârâtei.
Pentru aceleași motive instanța a respins cererea reclamantului și cu privire la amenda judiciară în favoarea statului de 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere nejustificată de a depune același aviz, cerere motivată în drept pe dispozițiile art. 13 alin.1 și alin.4 din Legea nr.554/2004.
Cu privire la cererea reclamantului din data de 24.02.2010 ca în baza art. 270 Cod procedură civilă să se emită o hotărâre parțială privind recunoașterea de către ITM Bacău a nulității deciziei nr. 72/15.01.2001, susținându-se că această recunoaștere a fost făcută odată cu invocarea excepției lipsei de obiect a acțiunii ca urmare a admiterii excepției de nelegalitate a O.M.M.P.S. 571/B/2003 de către Î.C.C.J, iar revenirea la situația anterioară presupune că reclamantul nu mai are calitatea de funcționar public, ci de personal contractual, a reținut faptul că excepția lipsei de obiect a acțiunii a fost respinsă de către instanță la termenul din data de 20.01.2010 conform motivelor expuse în respectiva încheiere, iar în ce privește efectele admiterii excepției de nelegalitate a Ordinului M.M.P.S nr. 571/B/2000 asupra Deciziei nr. 72/15.01.2001 nu pot fi analizate decât odată cu fondul cauzei.
Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că se poate pronunța o hotărâre parțială în baza art. 270 Cod procedură civilă, doar în baza unei mărturisiri, a unei recunoașteri simple și expuse din partea pârâtului ori invocarea excepție lipsei de obiect a acțiunii au fost apărări ale reclamantei și nu o recunoaștere a pretențiilor reclamantului respectiv nulitatea Deciziei nr.72/15.01.2001.
Cu privire la excepția tardivității oricărei modificări a cererii de chemare în judecată, conform art. 132 Cod procedură civilă „La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum și pentru a propune noi dovezi, iar conform art. 134 Cod procedură civilă” Este socotită ca prima zi de înfățișare acea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii”.
Astfel, în faza preliminară a procesului, în ședința publică, un moment esențial al dezbaterilor îl constituie prima zi de înfățișare aceasta fiind definită de art. 134 Cod procedură civilă, ca fiind aceea în care părțile, legal citate pot pune concluzii, fără a se confunda cu primul termen de judecată și nici cu concluziile pe fondul cauzei, legea legând de acest moment exercițiul unor drepturi procesuale (depunerea întâmpinării, a acțiunii reconvenționale etc).
Pe de altă parte la prima zi de înfățișare se conturează cadrul general al dezbaterilor publice ulterioare, este momentul în care se clarifică obiectul cauzei și apărările părților.
În cauză, însă pârâta nu a consimțit la aceste modificări ulterioare primei zile de înfățișare, aceasta fiind data de 03.06.2009, primul termen după repunerea pe rol a cauzei (06.05.2009) când ambele părți au fost prezențe și au putut pune concluzii.
Ca urmare, instanța a admis excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată, și a constatat ca fiind tardive modificările formulate la cererea de chemare în judecată, începând cu data de 02.12.2009 când au fost depuse primele modificări ale cererii de chemare în judecată, după repunerea pe rol a cauzei și s-a considerat învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată-formulată în dosar nr._ al Secției Civile a Tribunalului Bacău cu modificările formulate până la data de 07.05.2008 (fila 7-25 vol..I).
3. Prin Încheierea din 17.01.2011 s-a respins propunerea de recuzare formulată de reclamant împotriva doamnelor judecători H. L., M. M. și P. E., instanța reținând că cererea formulată este neîntemeiată întrucât motivele invocate în cererea de recuzare nu se încadrează în prevederile art. 27 pct.7,8 din Codul de procedură civilă.
4. Prin încheierea din 31.10.2012 s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile 1037/2006, instanța de fond reținând că dispozitivul sentinței civile 1037/2012 este suficient de clar pentru a fi pus în aplicare.
5. Prin sentința civilă 1592/31 Octombrie 2012 s-a respins ca nefondată cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1037/.13.06.2012, pronunțată în dosarul nr ._ de Tribunalul Bacău, Secția a II a Civilă și de C. Administrativ și Fiscal, instanța reținând că în dispozitivul sentinței civile nr 1037/13.06.2012, rezultă că instanța a dispus ca pârâta să emită decizia de numire în funcția publică a reclamantului de consilier A/I/2, începând cu data de 01.08.2000, cu stabilirea corespunzătoare a salarizării, conform Legii nr. 188/1999, așa cum a fost modificată prin OUG nr. 82/2000, precum și emiterea celorlalte decizii care să reflecte majorările salariale, promovările și reîncadrările reclamantului, precum și emiterea unei noi decizii de schimbare a încadrării reclamantului în funcția publică de consilier A/I/1 începând cu data de 12.05.2001, conform HG nr. 767/1999.
Ca urmare, prin mențiunea „ emiterea celorlalte decizii care să reflecte majorările salariale, promovările și reîncadrările reclamantului”, instanța a avut în vedere solicitarea reclamantului de la pct. C din cererea de modificare a acțiunii din data de 07.05.2008, respectiv schimbarea încadrării din expert superior în consilier superior TR2, începând cu data de 05.07.2003 (nr. crt. 61,62,63,64,65,66,67,68,69,70 din carnetul de muncă) și din expert principal TR1 în consilier superior TR1, începând cu data de 17.04.2006 (nr. crt. 71,72,73,74,78), la această cerere renunțându-se la data de 31.10.2012, ca urmare a admiterii acțiunii reclamantului.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs pârâții I. T. de Muncă Bacău și Inspecția M., iar reclamantul S. L. declarând recurs împotriva încheierilor de ședință din 09.06.2010, 17.01.2011, 31.10.2012 și împotriva sentințelor civile 1037/2012 și 1592/2012.
1. Recursul I. T. de Muncă Bacău
În motivarea recursului, recurenta I. T. de Muncă Bacău (în continuare ITM Bacău) critică hotărârea recurată sub următoarele aspecte:
- hotărârea pronunțată este nulă, deoarece lipsește minuta, verificarea fiind realizată la 09.10.2012 de recurentă și susține că în lipsa minutei nu se poate ști rezultatul deliberării. De asemenea, ca și motiv de nulitate a hotărârii lipsește încheierea din 30.05.2013, dată la care părțile au pus concluzii, pronunțarea fiind amânată.
- că greșit a soluționat excepția tardivității cu privire la contestarea deciziilor din 2000-2001, fiind încălcate dispozițiile Legii 554/2004, excepție invocată la fond prin întâmpinare.
Cu privire la fondul cauzei:
- Instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, că referitor la rectificarea pozițiilor 48, 49, 50 și 51 din carnetul de muncă, prin decizia 136/2008, a reținut excepția tardivității rectificării aplicând alte dispoziții ale Decretului 92/1976 decât cele incidente, că rectificarea înscrierilor din carnet nu reprezintă o modificare a contractului de muncă, elementele contractului rămânând neschimbate, nu sunt incidente dispozițiile art. 6 (1) din Decretul 92/1976, înscrierile eronate sau efectuate cu încălcarea legii sunt rectificate de unitate în baza actelor oficiale care atestă alte situații decât cele înscrise în carnetul de muncă și arată că meseria de analist programator nu există în CAEN iar rectificarea s-a realizat conform Notei de control a Inspecției M. 300/MB/2000, excepția de nelegalitate invocată de reclamant împotriva acestei note fiind respinsă de instanță.
- Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, că nu orice salariat al unei instituții publice are atribuții în exercitarea prerogativelor puterii publice, că încadrarea salariatului este definită de competențele pe care le are în instituția publică și nu interesul salariatului, că funcțiile publice sunt expres și limitativ prevăzute de lege, și conținutul ei este definit de art. 3 (i) din Legea 188/1999, în astfel de situații prioritate are interesul public, că și categoriile de funcții publice sunt prevăzute expres de lege și invocă dispozițiile art. 9 (referitoare la categoriile de funcții), art. 22 (atribuțiile Agenției Naționale a Funcționarilor Publici), art. 49 și 65 (4) privind accesul în funcția publică) din Legea 188/1999 și concluzionează că numai conducătorul unității stabilește funcțiile publice și numește în funcția publică, instanța de fond greșind când reține că numirea în funcția publică nu este lăsată la latitudinea conducătorului instituției.
Mai arată că HG 767/1999 are în vedere anexa V și nu anexa V. 3 așa cum greșit a reținut instanța, însă chiar și anexa V.3 enumeră funcțiile de consilier, expert, inspector de specialitate, ș.a.
Susține recurenta că greșit a reținut instanța că reclamantul nu trebuia să fie salarizat potrivit VIII pct. v, lit. a, deoarece legea nu interzice aceasta, că asimilarea funcției reclamantului cu funcțiile specifice unităților de informatică care nu puteau fi extrapolate reclamantului fără ca la dosar să existe dovezi privind activitatea reclamantului și fără ca să explice sensul sintagmei „unități de informatică”. Mai arată că în toate anexele reținute de instanță existau ambele funcții, respectiv aceea de expert și consilier.
- Critică hotărârea și sub aspectul motivelor pe care se sprijină, că aceasta încalcă dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă.
Detaliază recurenta evoluția profesională a reclamantului începând cu data intrării în vigoare a OUG 24/2000, că reclamantul a fost numit în funcția publică la 01.01.2001, cu respectarea dispozițiilor art. 2 alin. 3 și 22 din Legea 188/1999, că ocuparea funcției nu s-a realizat prin concurs și astfel nu este aplicabil termenul de emitere al deciziei, ci prin schimbarea statutului său, drepturile salariale ale acestuia nu au fost afectate, că nu jurământul îi conferă calitatea de funcționar public, ci actul de numire în funcție.
- Recurenta invocă și faptul că instanța a acordat mai mult decât a cerut reclamantul, acesta nu a cerut să fie numit funcționar public începând cu 01.08.2000.
- Invocă contradicțiile dintre dispozitiv și considerente, că deși rămân valabile înscrierile în carnetul de muncă a funcției de analist programator care nu există în Legea 154/1998 și care nu au un echivalent în OUG 24/2000 și OUG 82/2000, afirmă că echivalarea funcției de analist programator I cu funcția de expert nu are suport legal. Că la data de 30.03.2000, reclamantul era analist programator II și putea fi doar expert II iar potrivit OUG 82/2000, expert A/II/2.
- Susține recurenta că deși instanța a avut în vedere procesul verbal 4/12.05.2000, acesta nu este la dosar și privește situația în care reclamantul avea statut de personal contractual. Că greșit a reținut că, reclamantul a solicitat promovarea în treaptă, când a cerut promovarea în grad, de la gradul II la gradul I (categoria A, clasa I, gr. II și solicitând categoria A, clasa I gr. I) încălcându-se dispozițiile art. 66 alin. 2 și 3 din Legea 188/1999 referitor la criteriul evaluării pe ultimii 2 ani a funcționarului public, reclamantul având desfășurată activitatea în funcție publică doar de câteva luni.
2. Recursul Inspecției M.
În motivarea recursului, recurenta Inspecția M. critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece a obligat pârâta ITM Bacău să emită o decizie cu funcția publică a reclamantului, încălcând art. 2 din Legea 188/1999.
- Susține că instanța a acordat mai mult decât a cerut reclamantul dispunând numirea acestuia în funcția publică începând cu 01.08.2000.
- Critică și încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, că hotărârea s-a pronunțat în lipsa probelor.
- Afirmă recurenta că instanța a făcut o greșită aplicare a legii atât la soluționarea excepției tadivității, la interpretarea funcției din contractul de muncă și la consecințele Notei de control 300/MB/2000.
3. Recursul reclamantului S. L.
A. Recursul împotriva încheierilor de ședință din 09.06.2010, 17.01.2011 și a sentinței civile 1037/2012
Cu privire la încheierea de ședință din 09.06.2010 recurentul arată că susține apărările formulate în prima instanță că recunoașterea ITM Bacău este făcută în condițiile art. 1206 alin. 1 din Codul civil, că în ceea ce privește cererea prin care pârâta a invocat lipsa de obiect se arată că reclamantul nu mai are calitatea de funcționar public ci pe aceea de funcționar contractual, că modificarea cererii de chemare în judecată a fost determinată de lipsa rolului activ al judecătorului.
- În ceea ce privește încheierea din 17.01.2011, recurentul susține că judecătorul recuzat s-a antepronunțat cu privire la cauza care face obiectul dosarului_ /2010.
- Critică și respingerea cererii de verificare de scripte și de înscriere în fals a Deciziei 72/15.01.2001, a deciziei 55/02.10.2000, a deciziei 136/28.03/2008, a raportului de audit 7173/B/12.06.2007, precum și a statelor de funcții din perioada 2000-2002, deoarece a consemnat numirea în funcție de expert A/II/2 cu încălcarea art. 97 din Legea 188/1999 (decizia 72/2001) a constatat că nu avea calitatea de funcționar public (decizia 55/2000), a ignorat art. 11 alin. 1 din Decretul 92/1976 (decizia 136/2008) și raportul de audit 7173/B/2007 și Nota de control 300/MB/21.03.2008).
Cu privire la statul de funcții valabil la 01.07.2000, funcția de inspector în muncă nu este menționată în OUG 24/2000, că și în ceea ce privește funcția de analist programator (art. 17, 18) care nu este enumerată în OUG 24/2000.
În ceea ce privește statul de funcții pe 2001, acesta este fals pentru aceleași motive, că funcționarii nu au deținut gradele profesionale menționate la coloana 6, că în OUG 82/2000 nu sunt menționate gradele profesionale II și IV, că este falsă echivalarea funcției de referent gradul I cu referent de specialitate B/I/2.
Cu privire la statul de funcții din 2002, acesta este fals pentru motivele precizate anterior (2000 și 2001), că în urma refuzului verificării de scripte a solicitat introducerea în cauză a părților B. A., Enăsoaie I. și F. E. L..
- Recurentul critică și faptul că instanța nu a analizat tratamentul discriminatoriu la care a fost supus de către pârâta ITM Bacău și abuzul săvârșit de această pârâtă, că cererea de pronunțare a unei hotărâri parțiale ca urmare a recurării deciziei instanței de admitere a excepției de nelegalitate a deciziei ITM Bacău 10/10.08.2000 este fondată, operând recunoașterea tacită a pârâtei.
- Cu privire la critica sentinței civile 1037/2012, invocă apărările formulate la fondul cauzei, că anularea deciziei 72/15.01.2001 este legală, fiind adoptată și solicită anularea deciziei 136/2008 ca falsă și rectificarea înscrisurilor de l crt. 48-51 din carnetul de muncă.
Critică, de asemenea, aplicarea art. 180-184 din codul de procedură civilă privind invocarea falsului în legătură cu înscrisurile denunțate, astfel, arătând că a indicat și autorii falsului.
B. Recursul împotriva încheierii de ședință din 31.10.2012 și a sentinței civile 1592/2012
Cu privire la încheierea din 31.10.2012 și sentința civilă nr. 1592/31.10.2012 invocă nelegalitatea acestora și insuficienta motivare, că din sentința 1037/2012 nu rezultă data de la care se face recalcularea și plata diferențelor salariale și stimulente indexate cu indicele de inflație, precum și a celorlalte drepturi salariale.
Susține că nu rezultă că s-ar fi dispus rectificarea pozițiilor de la crt. 48-51 din carnetul de muncă, că încadrarea sa în funcția de consilier A/I/1 se impune începând cu 12.05.2001, conform Legii 188/1999 și HG 767/1999, că nu a renunțat la încadrarea din expert principal tr. I în consilier superior tr. I.
În cauză au formulat întâmpinări și răspuns la întâmpinări reclamantul-intimat și pârâtul-intimat I. T. de Muncă Bacău
Prin întâmpinarea la recursul declarat de pârâta ITM Bacău, intimatul S. L. arată că încheierea și minuta există la dosar, că în ceea ce privește excepția tardivității recurentul nu precizează la care se referă și nici termenul legal pe care se întemeiază.
Că art. 7 din Legea 554/2004 se referă la termenul în care poate fi formulată plângerea prealabilă și nu cererea de chemare în judecată.
Arată intimatul că numirea în funcția publică până la 01.08.2000 este în concordanță cu data de 31.07.2000 prevăzută de OUG 82/2000, că numirea se realizează în condițiile art. 97 alin. 1 din Legea 188/1999 până la 31.07.2000.
Că redă trunchiat sentința civilă nr. 1037/2001 pentru a duce în eroare instanța că instanța a reținut că funcționarul public definitiv depune jurământul de credință la 08.08.2000 și nu că de la această dată nu mai este posibilă revocarea sa, că în mod corect a aplicat art. 6 din Decretul 92/1976, că în carnetul de muncă meseria era de analist programator singura care poate să îi fie opusă, că abia în 2005 a intrat în vigoare clasificarea ocupațiilor din România că, respingerea excepției de nelegalitate a Notei de control 300/MB/2008 s-a întemeiat pe faptul că aceasta notă nu este un act administrativ.
Mai arată că lipsa funcției de analist programator din Legea 154/1998 dovedește culpa recurentei pe care o invocă în apărare, că disfuncțiile din cele două instituții nu îi pot fi imputate, că potrivit G 767/1999 personalul inspecției muncii este salarizat conform anexei V și VIII/2 din Legea 154/1998 (anexa 1 din OUG 24/2000).
În ceea ce privește depășirea puterii judecătorești, sarcina probei revenea recurentului, că dispozițiile legii nu fac distincție și toți funcționarii încadrați trebuiau numiți în funcțiile publice corespunzătoare, că astfel de apărări echivalează cu invocarea propriei culpe și interpretează intimatul dispozițiile art. 97 din Legea 188/1999 că recurentul omite dispozițiile art. 14 din HG 767/1999.
Că în ceea ce privește salarizarea sa, aceasta s-a realizat conform anexei V din Legea 154/1998 și ulterior anexa I din OUG 82/2000 ceea ce prezumă că sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din Regulamentul aprobat prin HG 767/1999.
Intimatul arată că instanța nu era obligată să administreze probe în cauză, că sarcina probei revine recurentului, că prezumțiile reținute de instanță au fost prezumții legale și a avut în vedere probatoriul administrat, că a probat capetele de cerere formulate.
Susține intimatul că obligarea recurentei să emită decizii conform încadrării reținute de instanță nu constituie o depășire a cererii cu care a fost învestită instanța, că voința conducătorului instituției nu poate fi contrară prevederilor Legii 188/1999.
Cu privire la Inspecția M., intimatul invocă lipsa calității procesuale a acesteia și arată că aceasta avea calitate procesuală pasivă doar în legătură cu excepția de nelegalitate a Notei de control 300/MB/2008, că prin introducerea acesteia în cauză instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești precum și încălcarea principiului disponibilității, dar și a competenței materiale, că recurenta a avut calitate procesuală activă doar în dosarul_ și este abuzivă introducerea în cauză a acestei recurente în dosarul nr._, încălcându-se art. 105 din Codul de procedură civilă și favorizând pârâta ITM Bacău, fiind încălcat și principiul egalității armelor.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Inspecția M. arată că prin decizia ÎCCJ 5785/2011 s-a finalizat procesul în care recurenta avea calitate procesuală pasivă, că recursul este tardiv față de data pronunțării deciziei 5785/2011 și sunt reluate argumentele din cererea de constatare a lipsei calității procesuale a recurentei.
Susține intimatul că recursul Inspecției M. nu putea privi decât aspectele pentru care a fost chemată în judecată că prin acest recurs se tinde a se obține o nouă judecată a cauzei ce a făcut obiectul dosarului_, ceea ce încalcă principiul securității juridice.
Intimatul, prin pct. 7-11 din întâmpinare, invocă aceleași argumente dezvoltate prin întâmpinarea formulată cu privire la recursul declarat de pârâta ITM Bacău.
ITM Bacău, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei de interes a recursului declarat de recurentul reclamant, deoarece i-au fost admise pretențiile acestuia.
A invocat excepția inadmisibilității solicitării ca instanța să anuleze decizia 136/28.03.2008 ca falsă și rectificarea înscrisurilor de la pct. 48-51 din carnetul de muncă cu constatarea că rectificările realizate anterior de ITM Bacău sunt false, deoarece acestea au fost solicitate direct în recurs, la fond solicitase să se constate tardivitatea rectificărilor realizate de intimată.
A invocat, de asemenea, excepția nulității completării recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate.
De asemenea, a solicitat respingerea recursului declarat împotriva încheierii din 31.10.2012 și sentinței civile nr. 1592/2012 prin care s-a respins completarea dispozitivului, instanța apreciind că nemenționarea în dispozitiv a Legii 188/1999 nu este o eroare materială, că dispozițiile art. 2811 Cod procedură civilă nu este aplicabil când se omite aplicarea unui text de lege, că rectificarea înscrisurilor de la crt. 48, 49, 50 și 51 nu a fost solicitată la instanța de fond ci direct în recurs.
Prin întâmpinare, Inspecția M. cu privire la recursul declarat de reclamant împotriva încheierii din 17.01.2011arată că acesta nu este motivat, iar cu privire la încheierea din 09.06.2010 a apreciat corecta instanța că în cauză nu există o recunoaștere.. în ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1037/2012 în care s-a criticat modul de soluționare a cererii de verificare de scripte și înscriere în fals și prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâților care au întocmit actele, hotărârea este legală.
Invocă excepția lipsei de interes a recursurilor declarate împotriva sentinței civile 1037/2012 și a încheierilor de ședință din 09.06.2010 și 17.01.2011, reclamantul obținând o hotărâre prin care i-au fost admise cererile.
Cu privire la cererea de completare a recursului aceasta a fost formulată tardiv, fiind incidente dispozițiile art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă, că în ceea ce privește la verificarea de scripte aceasta se referă la scrisul și semnătură nu la conținut, reclamantul interpretând greșit Codul de procedură civilă.
Intimatul S. L. invocă, prin cererea din 09.04.2013 excepția lipsei de interes și de obiect a recursului ITM Bacău, arată că înregistrările crt. 48-51 erau conforme cu contractul de muncă, că recurenta nu are un interes actual, contractul de muncă încetând, că este fără obiect capătul de cerere din recurs prin care se justifică rectificarea retroactivă a înscrisurilor de la crt. 48-51 din carnetul de muncă.
Este lipsit de interes recursul ITM și cu privire la anularea deciziei 72/2001 că nu a făcut dovada faptului pentru care consideră că nu se încadrează în categoria funcționarilor publici.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 cod procedură civilă, constată fondate recursurile declarate de ITM Bacău și S. L. împotriva sentinței civile 1037/2012, pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, excepțiile referitoare la lipsa calității de reprezentant, lipsa de obiect și lipsa de interes invocate de recurenții-intimați ITM Bacău și S. L. au fost soluționate prin încheierea din 09.04.2013.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii recurentului reclamant referitor la anularea ca falsă a deciziei 136/2008 prin care s-a dispus rectificarea pozițiilor 48-51 din carnetul de muncă al reclamantului invocată de aceasta, nu este o cerere nouă formulată în recurs ci un argument pentru menținerea hotărârii instanței de fond cu privire la acest capăt de cerere, argument întemeiat prin realizarea acestor rectificări fără respectarea legii.
În ceea ce privește nulitatea completării motivelor de recurs sub aspectul încălcării art. 3021 lit. c din Codul de procedură civilă, art. 3041 din Codul de procedură civilă dispune că recursul declarat împotriva hotărârilor care nu pot fi atacate cu apel nu este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă, hotărârea putând fi criticată și sub aspectul stabilirii situației de fapt.
A. Recursul ITM Bacău
I. Reclamantul S. L. a fost salariatul Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială Bacău, la 31.12.1999 îndeplinind funcția de „analist programator II” așa cum rezultă din Carnetul de munca al acestuia, poziția 46. Desfășurându-și activitatea într-o unitate bugetară, drepturile salariale, în funcție de specificul fiecărui domeniu, au fost reglementate până la 16.07.1998 de HG 291/1993, iar de la această dată și până la . OUG 24/2000, prin Legea 154/1998.
Deși în perioada 1993-2000 nu exista o clasificare a ocupațiilor din unitățile bugetare, prin actele normative privind salarizarea sunt enumerate funcțiile și profesiile din sistemul bugetar, fiind stabilite pentru acestea niveluri de salarizare, ținând seama de specificul fiecărui domeniu.
Încadrarea în muncă la Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială Bacău reclamantului s-a realizat în funcția de analist programator pentru care erau necesare studii superioare.
În data de 20.09.1999 a intrat în vigoare Legea 108/1999 prin care s-a înființat Inspecția M., Inspectoratele Teritoriale de Muncă fiind unitate subordonată cu personalitate juridică ale Inspecției M..
Potrivit art. 14 alin. 4 din HG 767/1999, salarizarea personalului încadrat în inspectoratele teritoriale de muncă se stabilește prin lege iar până la adoptarea legii, aceștia vor fi asimilați ca salarizare, funcțiilor de execuție și pe grade și funcții profesionale conform anexelor V și VIII/2 din Legea 154/1998.
La 31.12.1999 reclamantul a fost transferat în interesul serviciului, la I. de Muncă Bacău, între această din urmă unitate bugetară și reclamant încheindu-se contractul de muncă 36/03.01.2000 potrivit căruia reclamantul avea funcția de specialitate de „analist programator II”, raporturile de muncă și drepturile ce decurg din acestea fiind menționate în carnetul de muncă al reclamantului la poziția 48.
Așa cum s-a reținut deja, dispozițiile HG 767/1999 dispunea ca salarizarea personalului ITM să se realizeze în condițiile anexei V și VIII/2 din Legea 154/1998, fără a dispune cu privire la modul în care sunt salarizați cei care prin transfer în interesul serviciului desfășurau alte funcții profesionale decât cele cuprinse în cele două anexe menționate. În cauză reclamantul nu a susținut că funcția de specialitate în care a fost încadrat la 01.01.2000 și aceea pe care au avut-o în vedere părțile la încheierea contractului 36/2000 ar fi fost greșit menționată în contract, acesta susținând că funcția de specialitate din care rezultă drepturile pe care le pretinde este aceea convenită de părți prin contractul de muncă.
Având în vedere contractul de încheiat de părți, faptul că prin transfer în interesul serviciului persoana transferată își păstrează drepturile pe care acesta le avea la data încadrării ținând seama și de faptul că reclamantul își asumă în continuare contractul încheiat sub aspectul funcției de specialitate convenită de părți prin contract, instanța reține că „funcția de analist programator II” la care se referă contractul de muncă este aceea cuprinsă în Anexa VIII/1 din Legea 154/1998 cap. V lit. a, pct. 3, în care sunt enumerate funcțiile: analist, programator, inginer sistem II.
Sub acest aspect, instanța, interpretând sistematic dispozițiile legii 154/1999 și anexele acesteia, reține că legiuitorul a optat, pentru un anumit nivel de salarizare, la enumerarea mai multor funcții profesionale sau de specialitate dintr-un anumit domeniu, cărora le era incident același nivel de salarizare. Astfel, cu titlu de exemplu, în anexa 5 lit. B, pct. 1-10, anexa VIII/1 pct. I, lit. a, a enumerat mai multe funcții de specialitate pentru același nivel de salarizare.
Față de tehnica legislativă adoptată de legiuitor, instanța de recurs reține că în anexa VIII/1 pct. V, lit. a sunt enumerate funcțiile de specialitate pentru care s-au stabilit coeficienții de multiplicare la pct. 1-6.
Astfel, la poziția 3 funcțiile de execuție pentru care sunt cerute studii superioare și sunt stabiliți coeficienți de multiplicare 1,700-3,400 sunt: analist; programator; inginer sistem; aceste funcții având gradul II profesional.
Cum reclamantul a fost încadrat ca analist programator II, instanța reține că atâta timp cât în atribuțiile de serviciu ale reclamantului sunt stabilite ca fiind atribuții de analist cât și atribuțiile de programator, în lipsa unor dispoziții imperative ale legii și ținând cont de libertatea contractuală a părților, nimic nu împiedică părțile contractului de muncă să denumească funcția pentru care s-a încheiat contractul de muncă „Analist programator”, după cum, în condițiile desfășurării și a unor activități specifice inginerului de sistem, părțile să stabilească funcția de „analist programator inginer sistem”, în cauză nefăcându-se dovada că la data încheierii contractului de muncă ar fi existat o clasificare a ocupațiilor pe care părțile ar fi trebuit să o respecte.
Chiar dacă ITM Bacău este în culpă cu privire la încadrarea reclamantului într-o funcție care nu se regăsește în anexele nr. V și VIII/2 din Legea nr. 154/1998 și la care se referea HG 767/1999, contractul de muncă 36/2000 încheiat de părți și pentru care nu s-a făcut dovada că ar fi fost anulat, își produce pe deplin efectele între părțile contractante pe perioada de până la încetarea acestuia.
Pe de altă parte HG 767/1999 nu stabilea efectiv funcțiile pe care trebuia să fie încadrați salariații instituției nou înființate, ci doar că până la adoptarea unei legi proprii de salarizare personalul Inspecției M. va fi asimilat ca salarizare funcțiilor de execuție pe grade și funcții profesionale, conform anexelor nr. V și VIII/2 din Legea nr. 154/1998.
De altfel, chiar și recurentele pârâte prin auditul efectuat ulterior încheierii contractului de muncă, reține prin Raportul de audit 7173/12.06.2007 aplicarea în raporturile contractuale ale părților a anexei 8.1 pct. 5 a Legii 154/1998 (grad profesional II).
În data de 12.05.2000, conform procesului verbal 4 reclamantul obține gradul profesional I, acesta încadrându-se în anexa 8.1, cap. 5, lit. a, pct. 2, respectiv analist programator I, funcție pe care reclamantul o invocă drept temei pentru pretențiile sale ulterioare, instanța de recurs urmând să aibă în vedere această din urmă funcție de specialitate informatică în analiza cererii reclamantului.
II. În data de 06.01.2000 intră în vigoare Legea 188/1999, iar prin acest act normativ este organizată funcția publică și reglementat statutul funcționarilor publici.
Potrivit legii, funcția publică este ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite de autoritatea sau instituția publică, în scopul realizării competențelor sale, funcțiile publice fiind enumerate prin anexa la Legea 188/1999. Prin aceeași anexă, ce face parte din lege, se prevede expres că „funcțiile publice specifice unei autorități sau instituții publice centrale ori unor instituții subordonate acestora se stabilesc de conducătorii autorităților sau instituțiilor respective cu acordul autorităților ierarhic superioare și cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Așadar, în afară de funcțiile publice expres enumerate de lege, în condițiile menționate, conducătorii autorităților și instituțiilor centrale pot înființa și alte funcții publice în condițiile expres prevăzute de lege.
În data de 01.04.2000 a intrat în vigoare OUG 24/2000 prin care s-a stabilit sistemul de salarizare a personalului bugetar, abrogându-se expres anexele V și VIII/1 VIII/2 din Legea 154/1998, acest act normativ producând efecte asupra sistemului de salarizare, reclamantului fiindu-i majorat salariul potrivit aceleiași funcții de specialitate, la 01.04.2000 (poziția 49 din carnetul de muncă), funcția de specialitate a reclamantului fiind prevăzută în anexa V/1 cap. V pct. 2, . OUG 24/2000 fiind fără efecte față de contractul încheiat de părți.
La data de 28.06.2000 intră în vigoare OUG 82/2000 prin care se modifică Legea 188/1999, inclusiv anexele acesteia.
Potrivit art. 97 din Legea 188/1999 modificată prin OUG 82/2000, funcționarii încadrați pe durată nedeterminată în cadrul autorităților sau instituțiilor publice vor fi numiți în funcția publică corespunzătoare posturilor care le ocupă până la 31.07.2000.
Interpretând coroborat și sistematic dispozițiile Legii 188/1999 și OUG 82/2000, funcționarii la care se referă dispozițiile art. 97 sunt acei funcționari care ocupau funcțiile din cadrul autorităților bugetare care au fost enumerate în anexele I și II din OUG 24/2000, și a căror echivalare se realiza potrivit art. 4 din OUG 82/2000.
Că doar la aceste funcții se referă rezultă și din nota din anexa la OUG 82/2000 potrivit căreia funcțiile specifice unor autorități/instituții centrale ori unor instituții subordonate acestora se stabilesc de conducătorii autorităților instituțiilor respective, cu acordul autorităților ierarhice și cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor publici.
Astfel, ca o primă concluzie, Legea 188/1999 și OUG 82/2000 de modificare a acesteia, statuează o categorie de funcționari publici, expres prevăzută de anexele celor două acte normative și numirea în aceste funcții până la 31.07.2000 a personalului bugetar care exercită funcțiile cuprinse în anexele menționate și echivalate conform anexelor I și II din OUG 24/2000, precum și o categorie de funcționari ce ocupă funcții publice specifice stabilite de conducătorii autorităților instituțiilor centrale.
Așa cum s-a reținut deja, reclamantul nu desfășura o funcție din cele enumerate expres în anexele celor două acte normative și echivalate conform anexelor I și II din OUG 24/2000 și astfel nu putea fi numit în funcția publică de la 01.08.2000 cum greșit a reținut instanța de fond.
III. În aplicarea dispozițiilor din Legea 188/1999 și OUG 82/2000, privind înființarea funcțiilor publice specifice scopurilor pentru care a fost înființată pârâta ITM Bacău, autoritatea centrală a emis Ordinul 571B/2000 la 03.08.2000.
Verificând Ordinul 571B/2000 și anexa acestuia, instanța de recurs reține că prin acest ordin, în concordantă cu structura personalului încadrat în instituțiile subordonate, autoritatea ierarhică a echivalat funcțiile personalului încadrat pe durată nedeterminată cu funcțiile publice prevăzute de OUG 82/2000.
Astfel, funcția de analist programator I, pe care reclamantul o deținea potrivit contractului de muncă, a fost echivalată (în formularea ordinului) cu funcția publică de expert, inspector de specialitate categoria A clasa II gradul 2.
Potrivit art. 2 din Legea 188/1999, funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală și locală.
Cum funcția de specialitate în care fusese încadrat reclamantul nu era una din cele enumerate de anexele I și II din OUG 24/2000 și nici din anexa la OUG 82/2000, prin echivalarea funcției pe care o avea potrivit contractului de muncă cu funcția publică prevăzută de OUG 82/2000, autoritatea centrală a înființat în fapt o funcție publică în care atribuțiile și responsabilitățile sunt cele specifice unei funcții în specialitate informatică.
Așadar, temeiul exercitării funcției publice de către reclamant l-a constituit, la data numirii sale prin ordinul 72/2001, nu atribuțiile desfășurate de acesta în temeiul contractului de muncă și care să fi avut drept scop realizarea prerogativelor de putere publică, ci ordinul 571B/2000 de echivalare a activității sale desfășurate în contractului de muncă (și care se încadra în anexa V din OUG 24/2000) cu una din funcțiile publice enumerate de OUG 82/2000.
După emiterea Ordinului 571B/03.08.2000, recurenta ITM Bacău, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. 3 din Legea 188/1999, a pretins la 08.08.2000, în lipsa unei decizii de numire în funcție a reclamantului, ca acesta să depună jurământul prevăzut de art. 55 din Legea 188/1999.
Or, jurământul prevăzut de Legea 188/1999 se depune de către funcționarul public, deci după numirea acestuia în funcția publică și nu înaintea acestei numiri.
Că după numirea în funcția publică funcționarul public trebuia să depună jurământul rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 54 și 55 care în alin. 4 sancționează cu anularea deciziei de numirea în funcția publică a funcționarului public numit în condițiile art. 54 alin. 2 din Legea 188/1999 dacă refuză depunerea jurământului prevăzute de art. 55.
Așadar, chiar dacă reclamantul a depus jurământul la 08.08.2000, aceasta nu echivalează cu numirea sa în funcția publică, numirea în funcție publică realizându-se exclusiv în condițiile art.2 alin. 3 din Legea 188/1999 potrivit căruia funcționarii publici sunt numiți de către conducătorul autorității sau instituției publice, cu respectarea dispozițiilor legii, funcționar public fiind doar persoana numită într-o funcție publică așa cum dispune alin. 1 din același articol.
IV. Prin decizia 10/2000, ITM Bacău stabilește funcțiile publice din structura sa, iar din aceasta rezultă că au fost avute în vedere funcțiile de execuție din OUG 24/2000 cuprinse în Anexa 1 și dispozițiile art. 4 din OUG 82/2000. Cum reclamantul nu desfășura una din funcțiile cuprinse în anexa 1 a OUG 24/2000, acesta nu a fost cuprins în decizia 10/2000 emisă de ITM Bacău, în cauză nefăcându-se dovada existenței unui act administrativ de numire a reclamantului în funcția publică anterior emiterii deciziei contestate.
Decizia contestată a fost emisă și în temeiul Ordinului 571B/2000 emis de Ministerul M. și Protecției Sociale, ordin care, deși inaplicabil reclamantului potrivit Deciziei 1026/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, își produce pe deplin efectele față de emitentul deciziei 10/2000.
Este adevărat că împotriva deciziei 10/2000 reclamantul a invocat excepția de nelegalitate și pe cale de excepție aceasta a fost găsită nelegală de către instanța de fond prin încheierea din 23.03.2011 ca urmare a lipsei avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Potrivit art. 4 alin. 4 din Legea 554/2004, în cazul în care instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. Așadar, efectul admiterii excepției de nelegalitate este, nu de desființare a actului administrativ contestat pe această cale, ce de inopozabilitatea acestui act în litigiul care se judecă și cu care acesta are legătură.
În cauză, însă actul administrativ contestat se referă la alte persoane decât reclamantul și astfel oricum acesta nu îi era opozabil reclamantului, admiterea excepției nelegalității deciziei 10/2000 fiind lipsită de efecte față de celelalte decizii contestate de reclamant, chiar dacă această hotărâre a instanței de fond a intrat în puterea lucrului judecat.
Așadar, la 01.09.2000 reclamantul, chiar dacă formal a depus jurământul în data de 08.08.2000, nu fusese numit, în condițiile art. 2 alin. 3 din Legea 188/1999, funcționar public, la acea dată acesta aflându-se cu ITM Bacău în raporturi contractuale potrivit contractului de muncă 36/03.01.2000.
Prin decizia 55/02.10.2000 s-a dispus majorarea salariilor tarifare personalului din cadrul acestei instituții și s-a schimbat denumirea funcțiilor prin echivalarea conform OUG 82/2000, reclamantul fiind nominalizat la poziția 12 ca personal contractual și nu ca funcționar public, decizia, sub aspectul criticat de reclamant fiind legală pentru argumentele expuse anterior în legătură cu decizia 10/2000 și pct. III din considerente.
V. Prin decizia 72/15.01.2001 reclamantul este numit în funcția publică de Expert A/II/2, începând cu 01.01.2001, temeiul numirii sale fiind, nu dispozițiile art. 4 din OUG 82/2000 ci dispozițiile art. 22 alin. 2 teza a II-a din Legea 188/1999 (2000) precum și Ordinul 571/B/2000.
Pentru funcțiile publice stabilite de Ordinul 571B/2000 s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că prin Decizia 1026/24.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu a existat avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici prevăzut de art. 22 alin. 2 din Legea 188/1995.
Având în vedere că una din condițiile de legalitate a stabilirii unei funcții publice de către autoritatea/instituția publică îl constituie avizul A.N.F.P., iar funcția în care a fost numit reclamantul, la data numirii sale, nu deținea un astfel de aviz.
Reține instanța de asemenea că, urmare a excepției de nelegalitate invocată de reclamant împotriva Ordinului 571B/2000 și a deciziei 1026/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile Ordinului 571B/2000 nu îi sunt aplicabile reclamantului, instanța de recurs nu va avea în vedere acest ordin la soluționarea capătului de cerere privind anularea deciziei 72/2001.
Instanța, având în vedere decizia 72/15.01.2001 care nu a fost revocată sau anulată pe considerentul lipsei avizului ANFP, ținând seama că funcțiile publice sunt stabilite de conducătorul autorității sau instituției respective reține că echivalarea funcției de specialitate de „analist programator I” pe care o avea în cadrul ITM Bacău cu funcția publică de expert A/II/2 nu a încălcat dispozițiile OUG 82/2000 așa cum susține reclamantul sub aspectul criticat de acesta, respectiv echivalarea funcției cu aceea de consilier A/1/2.
Astfel, potrivit art. 9 din Legea 188/1999 în categoria A sunt încadrate funcțiile publice pentru a căror ocupare sunt necesare studii superioare de lungă durată cu diplomă de licență, reclamantul îndeplinind condiția referitoare la studii.
În categoria A, potrivit anexei I cap III lit. b din OUG 82/2000, sunt încadrate funcțiile publice de: consilier, expert, inspector de specialitate, consilier juridic, auditor și inspector de muncă.
Așadar, numirea reclamantului în funcția publică de expert respectă atât dispozițiile art. 9 și 14 din Legea 188/1999 (2000) cât și nivelul de studii pe care le are reclamantul.
În ceea ce privește clasa funcției în care a fost numit, instanța reține că potrivit contractului de muncă a reclamantului și a evoluției sale profesionale, la data de 01.01.2001, acesta era analist programator I, iar potrivit anexei VIII/2 cap V, aplicabilă prin voința părților din contractul de muncă, nivelul maxim în evoluția profesională a reclamantului era IA, acest nivel fiind descrescător de la I la IV și debutant.
În ceea ce privește funcția publică de expert, aceasta avea trei clase ierarhice, clasa I fiind nivelul maxim.
În aceste condiții, echivalarea reclamantului în clasa a II-a a ierarhiei funcțiilor publice este echivalentă cu gradul profesional I pe care îl deținea anterior numirii sale, până la nivelul maxim al gradului profesional mai existând o treaptă ierarhică.
Așa cum rezultă din OUG 24/2000 pentru încadrarea în gradul profesional analist programator I erau prevăzute, ca nivele de salarizare cu coeficient de multiplicare minim (1,900) și unul maxim (3,800) iar din carnetul de muncă al reclamantului rezultă că urmare a promovării de la gradul profesional II la I nivelul de salarizare era de 2.835.000 lei la 01.09.2000, iar după numirea în funcția publică în gradul II al funcției de expert, acesta și-a păstrat nivelul de salarizare, gradul II din funcția publică în care a fost numit fiind echivalent cu gradul profesional din funcția de specialitate deținută anterior.
Reclamantul invocă, pentru numirea sa în funcția publică de consilier A/1/2, dispozițiile referitoare la funcțiile publice prevăzute expres în anexele din Legea 188/199 și OUG 82/2000, or acestea sunt inaplicabile reclamantului, acesta nedesfășurând o funcție prin care să se fi exercitat puterea publică a autorității în care își desfășura activitatea și nici o funcție din cele pentru care s-a dispus echivalarea funcțiilor de specialitate prin art. 4 din OUG 82/2000 (respectiv funcțiile prevăzute de anexele I și II din OUG 24/2000).
În consecință, cererea reclamantului privind nulitatea deciziei 72/2001 sub aspectul greșitei sale echivalări a funcției publice la data de 01.01.2001 este de asemenea, nefondată.
Instanța, reținând că funcția publică în care reclamantul a fost numit la 01.01.2011 constituie o corectă echivalare a funcției de specialitate a funcției pe care o avea anterior, capetele de cerere ale acestuia de anulare a deciziei 72/2001 sub aspectul funcției publice în care a fost numit și emiterea unei decizii de numire în funcția publică pretinsă, precum și anularea deciziilor subsecvente prin care s-a consacrat evoluția carierei funcției publice având ca bază funcția publică în care a fost numit la 01.01.2001 și obligarea reclamantei să emită corespunzător pretinsei funcții publice care i s-ar fi cuvenit în opinia reclamantului sunt nefondate, recursul recurentei ITM Bacău sub acest aspect fiind fondat și sub acest aspect urmează a fi admis.
VI. În ceea ce privește schimbarea încadrării reclamantului în funcția publică de consilier categoria A/I/1 începând cu 12.05.2001, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a HG 767/1999.
Acest act normativ, prin art. 14 alin. 4, stabilește salarizarea personalului încadrat în inspecția muncii, aceasta urmând a se realiza conform anexelor V și VIII/2 din Legea 154/1998.
Așa cum s-a reținut deja, părțile respective ITM Bacău și reclamantul au încheiat contractul de muncă 36/2000, reclamantul urmând să desfășoare o activitate care însă nu era evidențiată în anexele V și VIII/2, funcția de specialitate a reclamantului fiind prevăzută, doar pentru unitățile de informatică în anexa VIII/1, anexă aplicată de părțile din contractul de muncă 36/2000 prin asemănare.
Pe de altă parte, prin același contract de muncă invocat de reclamant, clauza privind salariul de bază a fost asumată de părți la data de 09.01.2000, data încheierii contractului de muncă, reclamantul având un salariu de 1.250.000 lei.
Având în vedere valoarea sectorială de 522.000 lei, coeficientul de multiplicare este de 2,394, intervalul minim/maxim fiind de 1,700/3,400 coeficientul fiind cuprins în intervalul prevăzut de anexa VIII/1 cap 5 lit. a pct. 3 din Legea 154/1998.
Ordonanța de Urgență 24/2000 a intrat în vigoare după încheierea contractului dintre părți, respectiv la 31.03.2000, raporturilor de muncă încheiate anterior intrării în vigoare a OUG 24/2000 nefiindu-le aplicabile dispozițiile acestui act normativ sub aspectul raporturilor juridice încheiate de părți, respectiv funcția de specialitate în care a fost încadrat reclamantul, natura prestațiilor la care s-a angajat salariatul.
Astfel și sub acest aspect cererea reclamantului este nefondată.
VII. Față de soluția dată capetelor de cerere referitoare la anularea deciziilor emise în evoluția carierei funcționarului public și obligarea pârâtei ITM Bacău la emiterea unor noi decizii, cererile accesorii formulate de reclamant referitoare la rectificarea carnetului de muncă și a obligării pârâtei la drepturile salariale pretinse de reclamant sunt nefondate, recursul ITM Bacău fiind și sub acest aspect întemeiat.
VIII. Prin art. 16 alin. 1 lit. a și c din Legea 161/2003, autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală și locală au obligația de a solicita avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici pentru stabilirea funcțiilor publice, până la data de 1 iunie 2003 și de a face reîncadrarea funcționarilor publici, conform prevederilor legii, până la data de 15 iulie 2003, iar potrivit art. 17 alin. 1 lit. a funcționarii publici numiți în funcțiile publice prevăzute de Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, vor fi numiți în funcțiile publice prevăzute în anexa la prezentul titlu, dacă desfășoară una dintre activitățile prevăzute la art. 2 alin. (3) și îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 49 din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, în limita funcțiilor publice stabilite conform art. XVI.
În aplicarea acestor dispoziții legale, Agenția Funcționarilor Publici a emis Ordinul 218 din 27 mai 2003 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind reîncadrarea funcționarilor publici și potrivit art. 2 din Instrucțiuni, funcționarii publici vor fi numiți în funcțiile publice prevăzute de Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, dacă îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea unei funcții publice și cu aplicarea cumulativă a criteriilor expres enumerate:
a) funcția publică deținută până la data la care se face reîncadrarea - 3 puncte;
b) calificativul obținut la ultima evaluare a performanțelor profesionale individuale - 0,5 puncte pentru calificativul "bun" și 1,5 puncte pentru calificativul "foarte bun" sau "excepțional", respectiv pentru calificativul "corespunzător", în cazul funcționarilor publici debutanți;
c) vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice - câte 0,5 puncte pentru fiecare an de vechime, dar nu mai mult de 3 puncte;
d) complexitatea și importanța atribuțiilor prevăzute în fișa postului aferentă funcției publice deținute până la data reîncadrării și contribuția la realizarea obiectivelor autorității sau instituției publice - maximum 2,5 puncte; și în raport cu care s-a stabilit un punctaj, pentru reclamant acesta a fost de 8,5, fiind încadrat în funcția publică de expert superior.
Punctajul obținut de reclamant a fost influențat de funcția publică deținută anterior reîncadrării potrivit deciziei 72/2001 de numire în funcție publică și a cărei legalitate a fost reținută de instanța de recurs, și nu funcția publică pe care reclamantul a pretins că i se cuvine urmare a greșitei interpretări a dispozițiilor legale incidente, reîncadrarea acestuia în această funcție publică prin decizia 277/15.07.2003 fiind legală și temeinică.
IX. Prin Ordonanță de Urgență 92 din 10 noiembrie 2004 au fost reglementate drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005. Potrivit art. 4 alin. 1 salariul de bază se stabilește în funcție de nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice și în raport cu categoria și, după caz, cu gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central și local, potrivit anexelor nr. I – IV, funcționarii publici fiind reîncadrați potrivit criteriilor statuate prin art. 6 din acest act normativ.
Potrivit art. 6 alin. 5 din OUG 92/2004, funcționarii publici de execuție salarizați potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2004, la categoria A, B sau C, clasa II, gradul 2 se reîncadrează în gradul profesional principal și beneficiază de salariul de bază prevăzut de prezenta ordonanță de urgență în anexele nr. I - IV, pentru funcția publică de execuție deținută, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare.
Reclamantul, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2004, avea gradul profesional de ,,expert A/II/2”, (expert superior fiind ca urmare a reîncadrării reclamantului potrivit Legii 161/2003) numirea acestuia în funcția publică de ,,Expert Principal tr. II” prin Decizia 411/27.12.2004 este în conformitate cu dispozițiile OUG 92/2004, susținerea reclamantului putea fi reținută doar dacă decizia de numire 72/2001 ar fi fost nelegală, or sub acest aspect instanța de recurs a statuat la pct. V din considerente și astfel critica reclamantului de nelegalitate a deciziei 411/27.12.2004 fiind de asemenea nefondată.
Concluzionând asupra considerentelor expuse la pct. I-IX, instanța de recurs reține ca fiind legale deciziile de numire în funcție, de reîncadrare, precum și cele subsecvente, contestate de reclamant și care au făcut obiectul judecății instanței de fond, urmând să admită recursul ITM Bacău sub acest aspect.
Având în vedere legalitatea deciziilor contestate, hotărârea instanței de fond sub aspectele analizate urmează a fi reformată, capetele de cereri accesorii referitoare la drepturi de natură salarială potrivit încadrării în funcția publică pretinsă de reclamant sunt de asemenea nefondate.
Celelalte motive de recurs formulate de ITM Bacău sunt nefondate.
X. Cu privire la anularea deciziei 136/28.03.2008
Astfel, deși recurentul-pârât invocă prevederile anexei 8.1 pct. V, lit. a din Legea 154/1998, acesta ignoră pe de o parte, contractul încheiat de părți în care funcția de specialitate în care a fost încadrat reclamantul era expres trecută în contract, dar și faptul că la data încheierii contractului, nu exista o clasificare a ocupațiilor din România, iar pe de altă parte nu exista nici o prevedere legală să interzică, pentru persoanele care exercitau atât atribuții de analist cât și de programator, să fie angajat cu funcția de „analist programator”.
De altfel, raportul de audit 7173/B/2007 este la fel de echivoc în a statua cu privire la funcția reclamantului în care a fost încadrat ca și contractul de muncă, auditorul nefăcând decât să citeze enumerarea făcută în Legea 154/1998, iar recurenta a dedus, din echivocul raportului de audit, că doar una din denumirile funcției de analist, programator, inginer de sistem să fie avută în vedere, respectiv aceea de programator fără să existe o justificare rațională de ce nu ar fi corecte celelalte două funcții enumerate de lege în textul indicat de emitentul deciziei criticate.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul 92/1976, carnetul de munca este actul oficial prin care se dovedește vechimea în munca, vechimea neîntreruptă în munca, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, iar din interpretarea dispozițiilor care îl reglementează, rezultă că acesta se completează având în vedere înscrisurile care dovedesc elementele care se înscriu în carnet.
Potrivit art. 7 alin. 2 din Decret, înscrierile eronate sau efectuate fără respectarea prevederilor legale vor fi rectificate de unitatea care păstrează carnetul de munca sau, dacă cel interesat nu mai este încadrat de ultima unitate, în baza actelor oficiale care atestă alte situații decât cele înscrise, rectificările certificându-se în carnetul de munca.
În cauză înscrierea rectificată de recurent s-a realizat în baza actelor juridice încheiate de părți, respectiv contractul de muncă 36/2000, act juridic cu privire la care nu s-a făcut dovada că ar fi fost modificat sau anulat și care, așa cum s-a reținut la pct. I din considerente, nu încalcă nicio dispoziție imperativă a legii.
Reținând concordanța dintre înscrierile realizate în carnetul de muncă și contractul de muncă convenit de părți, instanța de recurs constată nelegalitatea deciziei 136/2008, rectificarea pozițiilor 49-51 din carnetul de muncă fiind nelegală, hotărârea primei instanțe, sub acest aspect, fiind legală și temeinică, iar recursul pârâtei nefondat.
Motivul de recurs prin care se critică depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu poate fi reținut, instanța nu l-a numit în funcția publică pe reclamant ci a obligat autoritatea să emită actul de numire în condițiile art. 18 alin. 1 din Legea 554/2004 potrivit cărora instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
Pe de altă parte, chiar dacă se invocă depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, în fapt este criticată hotărârea sub aspectul greșitei aplicări a legii de către prima instanță, aspecte analizate la pct. V.
B. Recursul declarat de reclamantul S. L.
XI. Cu privire la motivul de recurs de ordine publică prin care s-a invocat, atât prin întâmpinare cât și prin cerere separată, excepția lipsei calității procesuale a pârâtei Inspecția M., acesta este fondat.
Potrivit art. 1 din Legea 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Așadar, în litigiile în care părțile care se pretind vătămate contestă actele emise de o autoritate publică, calitate procesuală pasivă o are autoritatea care în temeiul capacității sale administrative, a emis actul administrativ contestat, indiferent dacă aceasta are sau nu personalitate juridică.
Astfel, în cauză, actele contestate de reclamant, cu excepția Notei de control 300/MB/21.03.2008, au fost emise de ITM Bacău, autoritate cu care reclamantul se află în raporturi de serviciu.
Potrivit art. 2 din Legea 108/1999, Inspecția M. are în subordine inspectorate teritoriale de muncă, unități cu personalitate juridică, care se organizează în fiecare județ și în municipiul București.
Având în vedere că actele contestate au fost emise de pârâta ITM Bacău, că această autoritate, deși subordonat Inspecției M., are personalitate juridică, că în cauză nu a fost contestată capacitatea administrativă a pârâtei ITM Bacău de a emite actele contestate, instanța de recurs constată că aceasta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză și nu Inspecția M., critica recurentului reclamant fiind fondată..
În ceea ce privește Nota de control 300/MB/2008, aceasta a fost emisă de Inspecția M., însă aceasta a făcut obiectul capătului de cerere prin care reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a acestei Note de control, cauza ce a făcut obiectul dosarului_ al Curții de Apel Bacău.
Cum această cauză a fost soluționată prin sentința civilă 125/18.08.2011, instanța de fond greșit a soluționat cauza pendinte în contradictoriu cu Inspecția M., aceasta fiind chemată în instanță doar pentru soluționarea excepției de nelegalitate, critica reclamantului sub acest aspect este fondată și urmează ca recursul acestuia să fie admis sub acest aspect.
Celelalte motive de recurs formulate de reclamantul S. L. împotriva sentințelor 1037/2012 și 1592/2012 precum și împotriva încheierilor din 09.06.2010, 17.01.2011 și 31.10.2012 nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
XII. Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 09.06.2010
Așa cum a reținut și prima instanță, reclamantul nu a făcut dovada că pârâta ITM Bacău ar fi avut în posesia sa avizul nr. 1572/18.09.2000 al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, iar faptul că aceasta în actele sale procesuale face referire la un astfel de aviz nu reprezintă o dovadă a aflării în posesia sa a avizului menționat. Această susținere a pârâtei ITM Bacău apare credibilă cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 20 alin. 1 lit. b din HG 767/1999 (forma în vigoare la dat emiterii avizului în discuție) Inspectorul general de stat aprobă încadrarea, promovarea, sancționarea și eliberarea din funcție a personalului din cadrul Inspecției M., al inspectoratelor teritoriale de muncă, la propunerea inspectorilor generali de stat adjuncți și a inspectorilor-șefi.
Așadar, modul în care a soluționat instanța de fond cererile reclamantului privind aplicarea art. 108 din Codul de procedură civilă este legală, critica acestuia sub acest aspect este nefondată.
Cu privire la emiterea unei hotărâri parțiale, reclamantul invocă drept recunoaștere de către pârâtă a nulității Deciziei 72/2001 emisă de ITM Bacău ca urmare a admiterii excepției de nelegalitate a Ordinului 571B/2000, or pârâta a invocat rămânerea fără obiect a cererilor reclamantului ca urmare a faptului că Ordinul 571B/2000 care a stat la baza emiterii deciziei 72/2001 nu produce efecte față de reclamant, acesta având calitatea de salariat și nu de funcționar public.
Deși această susținere a pârâtei este în principiu corectă, ea nu reprezintă o recunoaștere a dreptului pretins de reclamant de a fi încadrat în funcția publică de consilier A/I/2 de la 01.01.2000, ci de contestare a însăși calității sale de funcționar public, pârâta susținând că urmare a inopozabilității Ordinului 571B/2000 reclamantul este salariat și nu funcționar public.
Cum reclamantul pretinde calitatea de funcționar public, corect instanța de fond a respins cererea formulată de reclamant pentru pronunțarea unei hotărâri parțiale, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 270 din Codul de procedură civilă.
Nici neexercitarea de către pârâtă a căii de atac împotriva încheierii prin care s-a constatat nelegalitatea deciziei 10/2000 nu constituie o recunoaștere a calității pretinse de reclamant, decizia respectivă nestabilind pentru reclamant vreun drept care să fie considerat recunoscut tacit prin nerecurarea hotărârii de către pârâtă.
În ceea ce privește admiterea excepției tardivității modificării cererii de chemare în judecată, potrivit art. 132 alin. 1 din Codul de procedură civilă, la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum și pentru a propune noi dovezi, iar potrivit art. 134 din Codul de procedură civilă, este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.
Din interpretarea dispozițiilor legale, prima zi de înfățișare nu se identifică cu termenul la care părțile pun concluzii cu privire la fondul dreptului dedus judecății, care are loc după administrarea probelor în dosar și soluționarea cererilor care pregătesc judecata cauzei, ci este aceea în care părțile, legal citate pot pune concluzii cu privire la orice altă cerere formulată în dosar cu privire la cererile formulate de oricare din părți.
Este adevărat că reclamantul, ignorând dispozițiile art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă potrivit cărora părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului și să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările, a formulat cereri succesive de modificare a cererii de chemare în judecată, acest comportament procesual neavând consecință prorogarea primei zile mde înfățișare, ci doar tergiversarea soluționării cauzei.
Așa fiind, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale referitoare la prima zi de înfățișare, modificare cererii de chemare în judecată după acest moment poate fi realizată doar cu acordul expres sau tacit al pârâtului. Cum acesta s-a opus unor astfel de modificări ulterioare primei zile de înfățișare, hotărârea recurată sub acest aspect este legală.
XIII. Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii din 17.01.2011
Așa cum s-a reținut, prin această încheiere s-a respins cererea de recuzare formulată de reclamant având în vedere că motivele invocate nu sunt prevăzute în art. 27 din Codul de procedură civilă.
Recuzarea unui judecător poate fi admisă doar pentru cauzele expres și limitativ prevăzute de art. 27 din Codul de procedură civilă. Pe de altă parte, propunerea de recuzare poate fi formulată doar împotriva judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei, așa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 24 și 27 precum și 37-39 din Codul de procedură civilă referitoare la instituția juridică a recuzării și aceea a strămutării.
Or, reclamantul a formulat propunerea de recuzare a judecătorilor M. M. și P. E., acestea, chiar dacă dețin funcții administrative de conducere din cadrul instanței nu au fost învestite cu soluționarea cereri de chemare în judecată formulate de reclamant, soluția instanței de fond fiind legală sub acest aspect.
Cu privire la propunerea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător H. L., reclamantul avea obligația, potrivit art. 1169 din Codul civil(1865), să facă dovada susținerilor din cererea formulată. Pe de altă parte reclamantul invocă modalitatea în care judecătorul recuzat a instrumentat cauza până la momentul formulării cererii de recuzare. Sub acest aspect, dacă nu sunt dovedite existența uneia din cazurile de recuzare prevăzute de art. 27 din Codul de procedură civilă, modul în care au fost respectate dispozițiile legale privind procedura de judecată poate face obiectul căii de atac prevăzută de lege și nu a propunerilor de recuzare.
Deși reclamantul susține că judecătorul recuzat și-ar fi spus părerea cu privire la soluția ce urma să fie dată în cauză, această susținere are la bază o interpretare distorsionată a dispoziției instanțe referitoare la modul de soluționare a cererilor de prezentare a înscrisurilor, la sarcina probei în cauza cu care a fost învestită, la efectele constatării nelegalității Ordinului 571B/2000, la înscrisurile depuse de reclamant pentru probarea cererilor sale, la pronunțarea unei hotărâri parțiale, judecătorul, așa cum afirmă și reclamantul, nu este un simplu arbitru, el fiind ținut de dispozițiile art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În același fel trebuie interpretate și punerea în discuția părților a unor dispoziții legale care asigură celeritatea soluționării cauzei, precum și a unor situații de fapt, această atitudine a instanței fiind impusă de lege și nu constituie un abuz a acesteia.
Cu privire la pretinsele relații de serviciu pe care judecătorul cauzei le-ar fi avut cu conducătorul autorității în care acesta funcționa anterior numirii sale în funcția de judecător, deși arată că fiica acestuia este consilier juridic la autoritatea pârâtă, reclamantul invocă o situație de fapt anterioară intrării în vigoare a OUG 117/2003 într-o cauză înregistrată în anul 2008, fără să facă dovada că urmare a relațiilor de serviciu judecătorul recuzat ar fi primit de la una din părți daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri, așa cum susține acesta prin cererea formulată.
În consecință, recursul formulat împotriva încheierii din 17.01.2011 este nefundat, prezentele considerente substituind considerentele încheierii recurate.
XIV. Cu privire la recursul declarat împotriva sentinței 1037/2012
Recurentul critică modul de soluționare a cererii de verificare de scripte și de înscriere în fals cu privire la Decizia 72/2001, 55/2000, 136/2008, a raportului de audit 7137B/2007, a notei de control300/MB/2008 și statelor de funcții din anii 2000, 2001 și 2002, de către instanța de fond.
Potrivit art. 177 din Codul de procedură civilă, acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura, iar potrivit art. 178 alin.1 din Codul de procedură civilă, când una din părți declară că nu recunoaște fie scrisul, fie semnătura, instanța va păși la verificarea înscrisului, în acest sens, potrivit alin. 2, președintele instanței va obliga pe cel căruia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie și să semneze sub dictarea sa, părți din înscris.
Așadar, potrivit dispozițiilor legale care reglementează procedura de verificare de scripte, ceea ce se verifică este scrisul, evident când acesta este olograf, sau semnătura. În cauză reclamantul invocă însă conținutul actului, or acesta nu este supus verificării de scripte sub aspectul invocat, ci este apreciat ca putere probatorie a înscrisului care are conținutul contestat. Pe de altă parte, deciziile contestate sub acest aspect și statele de funcții din 2001 și 2002, nu sunt înscrisuri sub semnătură privată, ci acte administrative emise de autoritatea publică și astfel nu sunt supuse verificării de scripte în condițiile art. 177-178 din Codul de procedură civilă.
Cu privire la înscrierea în fals față de înscrisurile asupra cărora s-a pronunțat instanța de fond, potrivit art. 180 din Codul de procedură civilă, dacă una din părți declară că scrisul sau semnătura este falsă și cealaltă parte nu este de față, instanța va dispune înfățișarea părților în persoană, la alt termen, când partea care a invocat înscrisul va arăta mijloacele sale de apărare și va depune înscrisul pentru verificare, iar potrivit art. 183 din Codul de procedură civilă, dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanța poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia.
Așadar, înscrierea în fals este o consecință a existenței unor înscrisuri sub semnătură privată a căror scriere sau semnătură este contrafăcută sau alterată iar reclamantul indică autorii falsului, actele menționate mai sus, pentru care s-a solicitat verificare de scripte fiind acte administrative, împotriva actelor administrative reclamantul exercitând acțiunea în anulare potrivit Legii 554/2004 ce formează prezenta cauză.
Pe de altă parte, în cauză nu se critică contrafacerea sau alterarea scrierii sau semnăturii, ci faptul că actele administrative au fost emise, în opinia reclamantului, cu încălcarea legii, respectiv cuprind funcții care nu s-ar afla enumerate în anexele din OUG 24/2000. Mai mult, o parte din neregularitățile invocate privesc funcții altele decât aceea ocupată de reclamant, cu privire la modificările privind funcția de specialitate pe care acesta o avea anterior și ulterior numirii sale în funcția publică. reclamantul are capete de cerere distincte și care au fost analizate la pct. I-X din considerente.
În ceea ce privește raportul de audit 7173B/2007 și Nota de control 300B/2008 acestea sunt acte de control sau verificare la care este îndreptățită autoritatea din care fac parte cei care le-au întocmit, și cuprind interpretarea acestora din urmă cu privire la aplicarea dispozițiilor cuprinse în actele normative aplicabile situațiilor de fapt supuse controlului. Opinia exprimată în aceste înscrisuri nu poate fi considerată adevărată sau falsă, din perspectiva art. 177 și următoarele din Codul de procedură civilă, fiind doar un punct de vedere care poate fi contestat odată cu actul administrativ emis în urma unor astfel de verificări, în cauză decizia 136/2008 fiind constatată și de instanța de recurs ca nelegală.
În consecință, hotărârea instanței de fond sub acest aspect este temeinică, iar excepția lipsei calității procesuale a pârâților E. I, B. A și F. L este legal soluționată de prima instanță, față de aceștia din urmă reclamantul invocând doar că sunt autorii falsului și nu că ar avea un drept propriu pe care să-l valorifice în contradictoriu cu acești din urmă părți.
Cu privire la motivul de recurs referitor la respingerea cererii de pronunțare a unei hotărâri parțiale acesta a fost analizat la pct. XII odată cu recursul declarat împotriva încheierii din 09.06.2010, pârâta nu a recunoscut prin excepția lipsei de obiect invocată dreptul pretins de reclamant prin cererea de chemare în judecată, acela de a fi funcționar public (consilier/I/2) de la 01.08.2000, ci dimpotrivă, a contestat calitatea reclamantului de funcționar public, în opinia acesteia reclamantul, după pronunțarea deciziei 1026/2008, având raporturi juridice rezultate din contractul de muncă 36/2000.
XV. Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 31.10.2012 și a sentinței 1592/2012
Prin încheierea din 31.12.2012 s-a respins cererea de lămurirea dispozitivului sentinței civile 1037/2012, iar prin sentința civilă 1592/2012 s-a respins cererea reclamantului de completare a dispozitivului aceleiași sentințe.
Având în vedere modul în care instanța de recurs a soluționat fondul cereri de chemare în judecată, așa cum au fost precizată și completată, criticile formulate de reclamant împotriva acestor hotărâri ulterioare sunt irelevante deoarece se solicită a fi lămurite data de la care sunt calculate drepturilor bănești pretinse de reclamant și încadrarea în funcția publică de consilier A/I/1 începând cu data de 12.05.2001 or, sub acest aspect, hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică.
XVI. Referitor la critica privind pretinsa discriminare la care a fost supus reclamantul, aceasta nu este fondată.
Astfel reclamantul, după ce prezintă detaliat dispozițiile din legile interne, din dreptul comunitar și convențiile internaționale care combat discriminarea, precum si jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmă ca fiind elemente de discriminare faptul că ar fi fost supus unei proceduri în fața comisiei de disciplină, că nu i-au fost acordate gradele și treptele prevăzute de lege, tratamentele diferențiate aplicate prin Ordinul 571/B/2000 și decizia 72/2001, fiind supus unei hărțuiri fără a preciza persoanele care procedează în modul descris, neacordarea stimulentelor și inegalitatea de tratament în salarizare, ca formă a discriminării socio – profesionale.
În analiza acestor susțineri trebuie stabilit dacă reclamantul se află în situații similare cu persoanele în raport cu care se pretinde discriminat.
Așa cum s-a reținut, potrivit art. 14 alin. 4 teza a II a din HG 767/1999, până la adoptarea unei legi proprii de salarizare personalul Inspecției M. va fi asimilat ca salarizare funcțiilor de execuție pe grade și funcții profesionale, conform anexelor nr. V și VIII/2 din Legea nr. 154/1998.
Așadar, legea impune doar nivelul de salarizare al personalului încadrat la inspectoratele de muncă teritoriale și nu funcțiile de specialitate în care acesta urma să fie încadrat.
Reclamantul, așa cum constant a susținut, atât la instanța de fond cât și în recurs, a avut raporturi contractuale cu pârâta contractând cu angajatorul o funcție de specialitate care nu se regăsește în anexele V și VIII/2 din Legea nr. 154/1998. Contractând serviciile sale pentru funcția de specialitate de ,,analist programator” drepturile și obligațiile acestuia trebuie analizate, din perspectiva pretinsei discriminări, doar în raport de personalul din cadrul ITM Bacău care desfășoară aceleași activități specifice funcției profesionale de ,,analist programator” oricare ar fi denumirea funcției de specialitate stabilită prin contractul de muncă. Discriminarea nu poate fi apreciată din perspectiva autorității în care persoanele angajate de aceasta își desfășoară activitate, ci în raport de atribuțiile concrete funcției de specialitate specifică, în sensul arătat mai sus, ocupată de reclamant și de alte persoane în raport cu carte acesta se pretinde discriminat.
Aceleași considerente sunt aplicabile și în situația în care reclamantul a fost numit în funcția publică și în care atribuțiile sale de serviciu sunt cele specifice funcției în specialitatea invocată de reclamant.
În cauză reclamantul nu a făcut dovada discriminării sale salariale în raport cu alte persoane care desfășurau în fapt activitatea de ,,analist programator” ci de alți funcționari publici a căror activitate în excitarea puterii publice a autorității pârâte este diferită de aceea a reclamantului.
Este adevărat că funcția publică este reglementată și de norme aplicabile tuturor funcționarilor publici, iar în raport de acestea poate exista o discriminare care să fie analizată în raport de întregul corp al funcționarilor publici, însă în cadrul funcțiilor publice discriminarea trebuie analizată doar între funcționarii publici care au aceleași atribuții în exercitarea puterii publice în cadrul unei anumite autorități publice. A proceda în modul în care reclamantul a interpretat dispozițiile normative referitoare la discriminare, ar avea drept consecință o liniarizare a funcției publice indiferent de autoritatea publică, or chiar Legea 188/1999, cu modificările ulterioare, stabilesc funcții publice de stat, funcții publice locale, funcții publice teritoriale (art. 8).
De asemenea Legea 188/199 stabilește regimul juridic general al funcției publice, prin legi speciale putând să se stabilească regimuri specifice (art. 5), ceea ce reprezintă un argument în plus că discriminarea trebuie analizată după situațiile comparabile și nu după cadrul general.
Reclamantul nu a pretins că funcția de specialitate în care a fost încadrat prin contractul de muncă pe care acesta îl invocă ar fi alta decât aceea de analist programator, respectiv că părțile din contract ar fi înțeles să încheie contractul de muncă pentru una din funcțiile de specialitate prevăzută de anexele V și VIII/2 din Legea nr. 154/1998.
Asumându-și contractul, reclamantul trebuie să își asume toate consecințele de fapt și de drept ce rezultă din contract și sub acest aspect, critica reclamantului referitoare la discriminarea sa prin decizia 72/2000 este de asemenea nefondată, argumentele de la pct. I-V din considerente fiind pe deplin aplicabile, discriminarea privind drepturile de natură salarială la care a fost supus nefiind dovedită.
În ceea ce privește pretinsa hărțuire și provocare, recurentul recunoaște expres că nu le poate dovedi (fila 94 vol. III), or simplele impresii și supoziții ale reclamantului nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea discriminării și nu poate naște obligația dovezii contrare a pârâtei.
Cu privire la procedura în fața comisiei de disciplină, aceasta este prevăzută de lege, art. 79 din Legea 188/1999(M), împrejurarea că faptele pentru care a fost sesizată comisia de disciplină au fost sau nu reținute de această comisie ca fiind abateri disciplinare nu constituie în sine o discriminare, ci doar exercitarea atribuțiilor de către comisia de disciplină, iar sesizarea acesteia exercitarea dreptului autorității administrative de a aplica sancțiunile disciplinare față de funcționarul public cu privire la care pretinde că ar fi săvârșit abateri disciplinare, comisia de disciplină constituind astfel o garanție a funcționarului public împotriva eventualului abuz al autorității publice.
În ceea ce privește Ordinul 571B/2000 acesta a fost găsit nelegal de către instanța judecătorească pentru neîndeplinirea unor condiții formale și, dat fiind consecințele excepției invocate de reclamant, acesta este inaplicabil în prezenta cauză sub aspectul consecințelor față de încadrarea în funcția publică a reclamantului. Cu toate acestea reclamantul nu precizează în ce constă discriminarea acestui ordin în perioada în care acesta își producea efectele față de reclamant și așa cum s-a reținut, decizia 72/2001 este legală chiar dacă acest ordin a fost găsit nelegal.
C. Referitor la recursul declarat de Inspecția M.
XVI. Instanța de recurs a reținut că această din urmă recurentă nu are calitate procesuală în cauză și astfel, criticile formulate de recurentă împotriva sentințelor pronunțate în cauză cât și apărările pe cale de excepție formulate împotriva recursului reclamantului, pe cale de consecință, urmează a nu mai fi analizate.
XVII. În concluzie, față de toate considerente deja expuse, instanța de recurs reține că reclamantul a contestat nelegalitatea deciziei 72/2001 sub aspectul numirii sale de către pârâta ITM Bacău de la o altă dată decât aceea la care, potrivit interpretării sale, Legea 188/1999 i-ar fi dat dreptul și într-o altă funcție publică decât aceea pe care o consideră reclamantul că ar fi trebuit să fie numit, anularea deciziilor subsecvente emise de această pârâtă fiind fundamentate pe greșita sa numire în funcția publică prin decizia 72/2001.
Reclamantul nu a susținut că raporturile sale actuale nu ar fi de natura funcției publice, respectiv că ar fi întemeiate pe contractul de muncă, ci doar că încadrarea în funcția publică ar fi trebuit să fie alta decât aceea în care a fost numit prin decizia 72/2001.
Este adevărat că la data numirii sale, funcția publică în care acesta a fost numit reclamantul nu avea avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, așa cum s-a reținut prin Decizia 1026/2009 prin care s-a constatat nelegalitatea Ordinului 571B/2000, însă această cauză de nulitate nu a fost invocată de niciuna din părți.
Constatând că susținerile reclamantului din cererile și înscrisurile ulterioare depuse la dosarul cauzei nu sunt întemeiate, că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 3041 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, instanța va admite recursul declarat de pârâta ITM Bacău formulat împotriva sentinței 1037/2012 în sensul că, modificând în parte sentința, va respinge capătul de cerere formulat de reclamant de anulare a deciziilor: 72/2001, 55/2000 și a celorlalte decizii subsecvente emise ulterior datei de 01.08.2000 de ITM Bacău și înlătură obligarea pârâtei ITM de a emite o nouă decizie de numire în funcția publică și de schimbare a încadrării reclamantului în funcția publică de consilier A/I/1 începând cu 12.05.2001, precum și de a efectua rectificările în carnetul de muncă, dosarul profesional și registrul de evidență a funcțiilor publice și va înlătură obligația pârâtei ITM Bacău de a efectua recalcularea și plata diferențelor salariale precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Găsind nefondate motivele de recurs formulate de reclamantul S. L. împotriva încheierilor din 09.06.2010, 17.01.2011, 31.10.2012 și a sentinței 1592/2012, instanța va admite recursul acestei părți doar împotriva sentinței civile 1037/2012 și numai sub aspectul greșitei soluționări de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale a intimatei reclamante Inspecția M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
I. Respinge ca nefondate excepțiile inadmisibilității capătului de cerere referitor la rectificarea poziției 48 -51 și nulității completării motivelor de recurs invocate de intimata ITM Bacău.
II. Admite recursul declarat de recurentul-reclamant S. L. și de recurentul-pârât I. T. de Muncă Bacău împotriva sentinței civile nr. 1037 din 13 iunie 2012 pronunțate de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți E. I., B. A., F. E. L. și Inspecția M..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
1. Respinge capătul de cerere formulat de reclamant de anulare a deciziilor: 72/2001, 55/2000 și a celorlalte decizii subsecvente emise ulterior datei de 01.08.2000 de ITM Bacău și înlătură obligarea pârâtei ITM de a emite o nouă decizie de numire în funcția publică și de schimbare a încadrării reclamantului în funcția publică de consilier A/I/1 începând cu 12.05.2001, precum și de a efectua rectificările în carnetul de muncă, dosarul profesional și registrul de evidență a funcțiilor publice.
- Înlătură obligația pârâtei ITM Bacău de a efectua recalcularea și plata diferențelor salariale precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
2. Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Inspecția M. invocată de reclamantul S. L.. Respinge acțiunea formulată împotriva acesteia și pe cale de consecință respinge recursul declarat de pârâta Inspecția M. și a excepțiilor invocate de aceasta în calitate de recurentă.
III. Menține celelalte dispoziții precum și soluția pronunțată cu privire la capătul de cerere privind anularea Deciziei nr.136/28.03.2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 28 mai 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, C. P. | Judecător, V. P. |
Grefier, E. S. |
Red.sent.L. H.
Red.d.r. V.P./12.06.2013
Tehnored. E.S. 3 ex.
13.06.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 392/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 3263/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
