Pretentii. Decizia nr. 4614/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 4614/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 2262/103/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ DECIZIE Nr. 4614/2013

Ședința publică de la 12 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G. C.-judecător

Judecător M. G. B.

Judecător Olguța L. T.

Grefier M. A.

***********************************************

La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de recurenta-reclamantă .. și de către recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași în numele Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului N. – Administrația Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 593/CF din 21 martie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și întrucât s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, o reține în pronunțare.

CURTEA

-deliberând-

Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N. sub nr._ reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea taxei de poluare în cuantum de_ lei, cu dobânda fiscală calculată până în momentul despăgubirii și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că a achiziționat un autoturism second-hand provenit din Uniunea Europeană (unde a fost înmatriculat inițial) și pentru a putea înmatricula acest autovehicul în țară, a fost obligată reclamanta să achite taxa arătată mai sus conform dispozițiilor O.U.G. 50/2008.

Reclamanta a susținut, în esență, că taxa percepută în temeiul O.U.G. 50/2008, este contrară art. 90 din T.C.E., care interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Având în vedere prioritatea aplicării normelor dreptului comunitar față de dreptul național, consacrată de art. 11 și 148 din Constituție, de Legea nr. 157/2005 și de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, se solicită a se constata natura discriminatorie a taxei achitată de reclamant și a se dispune restituirea sumei și a dobânzii fiscale aferente.

Prin sentința civilă nr. 593/CF/2013 pronunțată de Tribunalul N. s-a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B., precum și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă, în sensul că a fost obligată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. să restituie reclamantei suma de_ lei, precum și dobânda fiscală aferentă calculată conform art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală cu începere de la data de 30.01.2012. De asemenea a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamantă . A mai fost obligată pârâta la plata sumei de 1539,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, taxa a fost percepută în baza unor dispoziții legale care încalcă dispozițiile art. 90 din T.C.E., sens în care s-a pronunțat și CJUE în mai multe decizii, în care s-a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE. În aceste condiții, instanța de fond a constatat că suma plătită de reclamantă se impune a fi restituită, iar pentru repararea integrală a prejudiciului, se impune și acordarea dobânzii fiscale calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală.

Împotriva hotărârii tribunalului au formulat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice a jud. N. pentru Administrația Finanțelor Publice B., precum și reclamanta.

Recurenta-reclamantă a formulat recurs cu privire la modul de soluționare a capătului de cerere privind dobânda fiscală, arătând că așa cum a statuat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-565/11 M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu – decizie prin care a fost desființat cu efect ex tunc prevederea internă – dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii se datorează începând cu data plății taxei de către contribuabil. Decizia dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene are efect retroactiv și are un efect practic deosebit de important având în vedere majoritatea jurisprudenței naționale de până acum.

Recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv că după . nu mai poate fi vorba despre o discriminare în condițiile în care conf. art.4 din actul normativ menționat toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt obligate la plata taxei pe emisiile poluante. A arătat că prin noul act normativ se elimină orice posibilă formă de discriminare. A criticat recurenta sentința tribunalului cu privire la modalitatea soluționării fondului sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor comunitare, că Decizia CJCE pronunțată în cauza C-402/09, avută în vedere de către instanță, nu are aplicabilitate în cauză fiind obligatorie pentru instanța de trimitere dar numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială, prezentei cereri de restituire a taxei de poluare stabilită în conformitate cu alte prevederi legale decât cele ale OUG nr.50/2008 în forma în care a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr.327/25.04.2008 fără modificările intervenite prin OUG nr.208/2008 și OUG nr.218/2008 nu îi sunt incidente efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C – 402/09 T.. De asemenea s-a mai invocat că instanța de fond a acordat dobânda fiscală de 0,1% zi,conform art.124 Cod procedură fiscală deoarece singura prevedere din Codul de pr. fiscală în temeiul căreia contribuabilii pot solicita dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este art.124, iar situația dedusă judecății nu se încadrează în aceste prevederi. Mai invocă recurenta reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat având în vedere obiectul și complexitatea redusă a cauzei.

Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct.(9) și 3041 Cod procedură civilă, curtea apreciază că recursul reclamantei este tardiv, iar recursul pârâtei este fondat în limitele și pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Cu privire la recursul formulat de către reclamantă instanța reține că potrivit art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar conform art. 101 al. 1 Cod procedură civilă, acest termen se socotește pe zile libere, neluându-se în considerare nici ziua când a început, nici cea în care s-a sfârșit. În speță, curtea constată că sentința recurată a fost comunicată recurentei la data de 22.05.2013 și astfel ultima zi de depunere recursului era la data de 07 (vineri).06.2013. Recursul din prezenta cauză a fost depus la instanță la data de 10.06.2013, deci în mod vădit după expirarea termenului legal mai sus arătat. Susținerea că recursul ar fi fost depus de către avocatul recurentei prin Fan Courier la data de 07.06.2013 nu este susținut de probe concludente în acest sens deoarece la cererea de recurs nu este atașat vreun plic care să conțină data poștei, iar recipisa eliberată de către Fan Courier pe numele avocatului nu face dovadă că a fost expediat prezentul recurs și nu un alt recurs sau vreo altă corespondență cu instanța. Potrivit art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.” Față de cele arătate mai sus, curtea urmează a admite excepția tardivității și va respinge recursul reclamantei ca tardiv formulat.

Cu privire la recursul formulat de către pârâtă, în ceea ce privește interpretarea și aplicarea O.U.G. 50/2008 modificată, raportat la art. 110 din T.F.U.E. și incidența hotărârii preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României, curtea constată următoarele:

Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.

Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.

Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.

Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.

Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa,s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".

În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).

Din această perspectivă, curtea constată că tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de o manieră care să recunoască particularului dreptul său de a nu-i fi impusă o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism second-hand importat dintr-un stat membru al Uniunii.

Cu privire la dispozițiile din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dispozițiile invocate nu au aplicabilitate în cauză, deoarece nu sunt aplicabile situațiilor juridice care au luat naștere anterior intrării în vigoare a acesteia. Legea nr.9/2012 are aplicabilitate pentru situațiile juridice, care au luat naștere de la momentul intrării acesteia în vigoare, dispozițiile pe care le cuprinde neavând efect retroactiv. Conform dispozițiilor art.15, alin.2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, consacrând principiul neretroactivității legii civile, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Legea civilă dispunând numai pentru viitor, nu are putere retroactivă, pentru trecut. Legea se aplică numai faptelor petrecute în intervalul de timp de la . și până la ieșirea sa din vigoare, nu faptelor petrecute anterior intrării ei în vigoare.

Cât privește critica privitoare la dobânda fiscală, nici aceasta nu este întemeiată, instanța de recurs reține că intimata reclamantă are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, prin urmare și la folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda prevăzută de art. 120 alin.7 Cod procedură fiscală. Totodată în Cauza C‑565/11– M. I. împotriva României, hotărârea CJUE (Camera a treia) din 18 aprilie 2013, s-a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării pe cale administrativă a cererii de restituire a acestei taxe.

În ce privește motivul de recurs privind reducerea cheltuielilor de judecată, respectiv a sumei de 1500 lei reprezentând onorariu de avocat, curtea reține că acesta este fondat, întrucât cauza dedusă judecății nu are o complexitate deosebită, iar munca efectivă îndeplinită de avocat în dosar a fost redusă, motiv pentru care în raport cu art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă curtea urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă raportat la art. 3041 Cod procedură civilă să admită recursul și să modifice în parte sentința recurată, în sensul că va obliga pârâta la plata a sumei de 339,30 lei cheltuieli de judecată către reclamantă în loc de 1539,30 lei; vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași în numele Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului N. – Administrația Finanțelor Publice B., cu sediul Iași, .. 26, județ Iași împotriva sentinței civile nr. 593/CF din 21 martie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă .. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu

Modifică în parte sentința civilă nr. 593/CF din 21.03.2013 a Tribunalului N. în sensul că obligă pârâta și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 339,3 lei în loc de 1.539 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge, ca tardiv, recursul formulat de reclamanta .. împotriva sentinței civile nr. 593/CF din 21 martie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2013.

Președinte,

M. G. C.

Judecător,

M. G. B.

Judecător,

Olguța L. T.

Grefier,

M. A.

Red. sent. fond. S.A.

Red/tehnored. dec.rec. M.G.B.

MA / 3ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 4614/2013. Curtea de Apel BACĂU