Obligaţia de a face. Decizia nr. 3209/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3209/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 5182/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3209/2013
Ședința publică de la data de 20 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș.
Judecător L. A.
Judecător M. N.
Grefier F. B.
************************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă Instituția P. Județul N. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor împotriva sentinței civile nr.84/CA din 14.03.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 10.07.2013, prin serviciul registratură recurenta a depus taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care;
Instanța constată că recursul promovat de recurenta-pârâtă Instituția P. Județul N. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor este la primul termen de judecată, iar în ce privește regularitatea acestuia, constată că este declarat și motivat în termen legal, după care, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față în materia contenciosului administrativ și fiscal, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 84/CA din 14 martie 2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul N. a dispus:
A admis acțiunea civilă formulată de reclamantul P. I. C., împotriva pârâtei INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI N. și, în consecință:
A obligat pârâta să înmatriculeze autovehiculul reclamantului marca Volvo, având ca . YV1VS10K34F050522, fără plata taxei pentru emisiile poluante.
A obligat pârâta la plata sumei de 304,3 lei, către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand din spațiul pentru a cărui primă înmatriculare i s-a impus obligația fiscală de plată a taxei de poluare emițându-i-se la cerere în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012. Considerând împovărătoare și nelegală impunerea fiscală, reclamantul a refuzat plata sumei, motiv pentru care i s-a refuzat înmatricularea autovehiculului.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E. s-a declarat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Deși taxa plătită de reclamant, nu este achitată în baza O.U.G. nr. 50/2008, ci în baza Legii nr. 9/2012, se constată că motivul din Hotărârea Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09, subzistă și în actuala cauză. În acest sens, aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2012, la data plății taxei pentru emisiile poluante era suspendată, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 1/2012, potrivit cărora „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013”.
În condițiile în care, aplicarea Legii nr. 9/2012 (lege care prevedea același regim fiscal atât pentru autovehiculelor autohtone cât și pentru cele de proveniență străină) era suspendată, regimul discriminatoriu fiscal este de actualitate.
S-a constatat că și pe perioada de suspendare a aplicării Legii nr. 9/2012, regimul taxei de poluare este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre ale Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională din România a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură. Motivat de neconformitatea prevederii O.U.G. nr. 50/2008 (ordonanță aflată în continuare în vigoare pe perioada de suspendare a aplicării Legii nr. 9/2012) cu obligațiile ce decurg din art. 110 T.F.U.E., instanța a înlăturat aplicarea normei naționale contrare dreptului comunitar. Obligația fiscală impusă reclamantului este stabilită în baza unei prevederi legale contrare dreptului comunitar, impunându-se admiterea acțiunii cu consecința stabilirii obligației de înmatriculare a autovehiculului fără plata taxei pentru emisiile poluante.
Având în vedere, cererea astfel formulată, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă s-a dispus obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul pârâtei INSTITUȚIA P. – JUDEȚUL N. –
SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR:
Împotriva sentinței mai sus-menționate a declarat recurs Instituția P. jud. N., criticând-o sub aspectul legalității și temeiniciei. Astfel, se arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 4 a Legii nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ care a intrat în vigoare la data de 13.01.2012 și a abrogat O.U.G. nr. 50/2008.
Mai arată recurenta ca în cazul în care vehiculul pentru care reclamanta a solicitat înmatricularea nu se încadrează în cazurile de exceptare de la plata acestei taxe, conform dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, cererea sa nu poate fi primită.
Se susține că obiectul trimiterii preliminare în cauza T. l-a constituit ordonanța în forma sa inițială, Curtea nepronunțându-se cu privire la modificările ulterioare. Însă, hotărârile preliminare ale CJUE sunt obligatorii doar în litigii similare, vizând aplicarea dispozițiilor ordonanței în forma sa inițială.
Apreciază recurenta că din analiza hotărârii pronunțate în cauza C-402/2009, respectiv a punctelor 50, 53, 58 și 60 rezultă că în mod greșit instanța de fond a ajuns la concluzia că taxa de poluare trebuie înlăturată în întregime.
După . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu mai poate fi vorba de discriminare, față de prevederile art. 4.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, iar potrivit dispozițiilor art. 12 din această ultimă lege, în cazul în care taxa de poluare achitată de către contribuabili începând cu data de 1 iulie 2008 în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 și până la data intrării în vigoare a noii legi, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea actualei legi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui diferențele, potrivit formulei de calcul prevăzută de respectiva lege și de normele metodologice de aplicare.
În mod greșit s-a dispus obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind faptul că în sarcina sa nu poate fi reținută nicio culpă.
Considerentele instanței de recurs:
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate Curtea reține că este nefondat.
Se reține că anterior sesizării instanței, reclamanta a adresat o cerere către Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, serviciu care i-a comunicat că este obligatorie depunerea (printre alte documente) a dovezii plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
În acest context, reclamanta a solicitat intervenția instanței în scopul obligării autorității publice Instituția P., să lase neaplicată norma internă care condiționează înmatricularea autovehiculelor de plata unei taxe de poluare, așa încât calitatea procesuală pasivă a acesteia este justificată.
A se impune ca reclamanta să achite taxa, pentru ca ulterior în cadrul unui litigiu privind restituirea, să se poată discuta compatibilitatea normei interne cu cea comunitară, reprezintă o sarcină disproporționată stabilită contribuabilului de natură a întârzia aplicarea directă și imediată a dreptului comunitar.
Curtea urmează a înlătura apărările invocate prin care, în esență se susține că taxa instituită de Legea nr.9/2012, este permisă în interpretarea art. 110 TCE.
Astfel, se reține că specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contesta că OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr. 50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art. 110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant la data de 25.10.2010, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Nu pot fi reținute criticile formulate, referitoare la neincidența în speță a hotărârilor preliminare invocate mai sus.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa,s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
În mod evident reclamantul trebuie să facă dovada îndeplinirii celorlalte condiții referitoare la certificarea autenticității de date RAR, la omologare (prin cartea de identitate) însă aceste chestiuni nu fac obiectul cauzei. În ipoteza în care reclamantul nu face dovada îndeplinirii celorlalte condiții prevăzute de actele normative (OUG 195/2002 și Ordinul 1501/2006) recurenta este îndreptățită a refuza înmatricularea deoarece instanța nu a dispus înmatricularea fără îndeplinirea nici unei formalități, ci doar fără plata taxei. În acest context, recurentei îi revine sarcina a verifica îndeplinirea celorlalte condiții, instanța pronunțându-se doar asupra a ceea ce a fost chemată, respectiv asupra dovezii achitării taxei.
Prevederile Legii nr. 9/2012, în baza cărora se achită noua taxă de poluare, sunt privite în continuare ca fiind discriminatorii și nelegale. Discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei de primă vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006, până la data de 1 ianuarie 2013, prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr.79 din 31 ianuarie 2012.
Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în România, să fie supuse în caz de vânzare, unei asemenea taxe.
Elementul de discriminare raportat la constatările Instanței Europene, reținute în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24, a rămas și produce aceleași efecte în mod indirect, efecte care favorizează autovehiculele deja înmatriculate pe teritoriul României față de cele ce urmează să fie înmatriculate și, respectiv, importate.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second hand înmatriculate deja în altă tară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second hand deja înmatriculate în România – aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de CJUE între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 TCE.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Cât privește modul de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, reține că la baza obligației de acoperire a acestora se află culpa procesuală, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile făcute în mod nejustificat de către cealaltă parte. Poziția de parte câștigătoare este determinată de raportul existent între conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărâre.
Așa încât, apreciază că prima instanță a dispus în mod corect obligarea recurentei la plata sumei de 304,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat și taxa de timbru.
Întrucât instanța a constatat în mod corect că taxa, în forma prevăzută de actul normativ care o reglementează, este nelegală, a calificat corect raportul juridic dedus judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Instituția P. Județul N. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. I. C., împotriva sentinței civile nr.84/CA din 14.03.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 20 septembrie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, L. A. | Judecător, M. N. |
Grefier, F. B. |
Red.sent.N. T.
Red.dec.rec.L.A./09.10.2013
V.M./2ex.
10.10.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2041/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 754/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
