Anulare act administrativ. Decizia nr. 1684/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1684/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 3377/110/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr._ Decizia nr. 1684/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18 APRILIE 2013
PREȘEDINTE - M. G. B. - judecător
- G.-M. C. - judecător
- OLGUȚA L. T. - judecător
- M. V. - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a județului Bacău împotriva sentinței civile nr. 1172 din 16 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat B. E. M. pentru intimata-reclamantă B. I., lipsă fiind aceasta și recurenta-pârâtă.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul intimatei-reclamante precizează că a depus la dosar dovada calității de reprezentant. Totodată, învederează faptul că a primit decizia nr. 254/2013, de soluționare a contestației, pe care o depune în copie la dosar. Menționează că în baza deciziei de impunere nr._/16.11.2010 i s-au calculat intimatei-reclamante niște accesorii, pe care le-a contestat. Precizează că nu are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente pentru a formula concluzii pe fondul cauzei.
Având cuvântul în combaterea recursului, avocat B. E. M., pentru intimata-reclamantă B. I., solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală pentru următoarele considerente:
Susține că decizia de impunere nr._/16.11.2010 este nelegală și că în mod corect instanța de fond a procedat la anularea acesteia. Precizează că la fila 96 dosar fond a depus copie conformă cu originalul a deciziei nr._/13.09.2011, la baza întocmirii căreia au stat deciziile de impunere pentru veniturile impozabile declarate, pentru perioada 2006 – 2010. solicită,. Totodată, a se observa că nici un text de lege nu permite emiterea a trei decizii cu sume diferite și accesorii diferite, deci nu putea avea sume stabilite prin decizii distincte.
În concluzie, solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materie contencios fiscal de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanta B. I. a chemat în judecată pârâta CAS Bacău în vederea anulării Deciziei/adresei de nr. 741/2011 și adresei 7801/2011 și trimiterea cauzei pentru soluționarea în fond a contestației, anularea deciziei de impunere nr._/16.11.2010 și suspendarea executării actului administrativ.
În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâta a emis decizia de impunere_/16.11.2010 pe anii 2005-2010. Reclamanta a formulat contestație împotriva acestei decizii de impunere, iar intimata avea obligația de a soluționa aceasta contestație printr-o decizie sau dispoziție conform dispozițiilor imperative cuprinse in art.210 si 211 din O.G.92/2003. Din conținutul adreselor nr.741/2011 si 7801/2011 se constată ca nu este îndeplinită nici o condiție prevăzută de lege. Adresa indicată u cuprinde preambul, considerente si dispozitiv, nu este o decizie înregistrată astfel și se impune admiterea contestației, anularea adreselor nr.741/2011 și 7801/2011, trimiterea dosarului înapoi la intimata pentru soluționarea in fond a contestației. Dacă se va considera că adresele indicate constituie în fapt și în drept decizia de soluționare prevăzută de lege, atunci urmează a se verifica pe fond cele două acte administrative ( decizia de impunere și decizia de soluționare a contestației). Reclamanta a arătat în primul rând că CAS a Județului Bacău nu are competența de a emite decizii de impunere conform Codului de procedură fiscală întrucât Legea 95/2006 nu dă în sarcina CAS posibilitatea de a emite astfel de decizii de impunere. Mai mult, legea nu prevede forma, modul de comunicare; căile de atac ale acestui act administrativ fiscal astfel încât să existe posibilitatea apărării potrivit regulilor de fond și de procedură împotriva abuzurilor săvârșite de autoritățile administrației publice centrale și locale. Faptul că legea prin art.216 dă în competența CAS doar măsurile de executare silită conform Codului de procedură fiscală demonstrează că titlul executoriu ar trebui să fie de fapt contractul încheiat și nu decizia de impunere. Ordinul președintelui CNAS nr.617/2007 ca singur act care prevede posibilitatea emiterii de decizii de impunere de către casele de asigurări ( art.35) este un act normativ inferior legii și emis în aplicarea ei neputând constitui temei de drept pentru emiterea unui act, câtă vreme legea nu prevede. Chiar dacă s-a constatat că acest text nu contravine legii, art. 17 alin.5 C.pr.fiscală enumeră limitativ organele fiscale și doar acestea pot emite acte administrativ fiscale. Pe de alta parte nu suntem în prezența unui vid legislativ pentru cazurile în care nu există încheiat un asemenea contract întrucât Ordinul 345/2006 care reglementează contractul de asigurări sociale de sănătate prevede la pct.VI.Litigii că: 1.Litigiile născute in legătură cu încheierea, executarea, modificarea și încetarea prezentului contract ori în legătură cu alte pretenții decurgând din acesta vor fi supuse unei proceduri prealabile de soluționare pe cale amiabilă. Dacă după 15 zile de la începerea procedurilor prevăzute la pct. 1 părțile semnatare ale prezentului contract nu reușesc sa rezolve în mod amiabil o divergență contractuală, fiecare parte se poate adresa instanțelor judecătorești competente. Acest ordin face parte integrantă din lege conform disp.art.218 alin.2 lit. a care prevede (2) Asigurații au următoarele drepturi: a) să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum și casa de asigurări de sănătate la care se asigură, în condițiile prezentei legi și ale contractului-cadru. Aceste reglementari coroborate indică modul în care o persoană poate fi asigurată sau obligată să încheie un contract de asigurare în temeiul căruia poate fi ulterior executată, dar în nici un caz nu dau dreptul la impuneri din oficiu pe baza unor decizii de impunere întrucât o casă de asigurări este un contractor și nu se poate substitui unui organ fiscal. Dacă însă această decizie a fost emisă conform O.G.92/2003 reclamanta apreciază că decizia de impunere nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art.43 si art.87 din O.G.92/2003 sub sancțiunea nulității și exemplifică: datele de identificare a contribuabilului, data de la care produce efecte, motivele de fapt, temeiul de drept, semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, ștampila, categoria de contribuție, baza de impunere, cuantumul, data scadenței, modul de calcul al accesoriilor etc. Totodată creanța fiscală nu este determinată și detaliată atât sub aspectul cuantumului cât și al conținutului ( cât este creanța principală și cât accesorii), când s-a născut creanța, care este modul de calcul atât al creanței cât și al accesoriilor, data de la care au fost calculate și actele normative aplicabile. Mai mult decât atât, pentru accesorii trebuia întocmită o decizie de impunere separata conform dispozițiilor legale. Toate aceste elemente era obligatoriu a se regăsi in decizie si nu iau in considerare anexa atașata care nu poarta nici o semnătura sau ștampila. Este cert ca aceasta decizie nu conține sumele avute în vedere pentru calculul contribuției, perioada de calcul, accesoriile și modul de calcul al lor fiind în opinia reclamantei nulă absolut (vezi Ordin 1364/2007). Sumele stabilite sunt nelegale cu atât mai mult cu cât Legea 95/2006 nu retroactivează și nu puteau constitui temei legal pentru obligații de plată aferente anilor anteriori apariției legii (2005), iar decizia emisă cuprinde și anul 2005. În același sens este de observat ca O.U.G. 150/2002 ( aplicabilă creanțelor născute anterior anului 2006) nu conține nici o reglementare referitoare la posibilitatea încasării contribuțiilor restante și a accesoriilor, prima reglementare în acest sens fiind introdusă prin Legea 95/2006, art.261. Pentru pretinsa creanță corespunzătoare anului 2005 ( care conform anexei nici nu există) oricum termenul de prescripție era de 3 ani conform art. 53 alin.4 din O.U.G. 150/2002 (aplicabilă la acel moment) astfel că dreptul de a constata creanța prin decizie era oricum prescris. Dreptul material la acțiune este însă dat de art.259 alin.8 care în forma actuală a fost introdus prin Legea 264/19.07.2007 însă acest text nu poate fi aplicabil pentru situații născute anterior întrucât nu retroactivează. Este astfel de observat, spre exemplu, că în anii n care nu a realizat venitul anticipat, acest lucru nu se reflect în decizie și în regularizarea făcută, iar modul de emitere a deciziei și modul de calcul nu reflectă decât rea credință. În orice caz nu sunt într-una dintre situațiile prevăzute expres de lege pentru a putea fi obligată la plata contribuțiilor restante întrucât nu a solicitat sa dobândească calitatea de asigurat la CAS Bacău. Astfel, disp. art. 259 alin.7 și 8 din Legea 95/2006 prevăd obligația plății dacă (7) Persoanele care au obligația de se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat:
a) să achite contribuția legala lunară pe ultimele 6 luni, dacă nu au realizat venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale, calculată la salariul minim brut pe țară în vigoare la data plății, calculându-se majorări de întârziere;
b) să achite pe întreaga perioada a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum și obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată aceasta perioadă;
c) să achite atât contribuția legală lunară și obligațiile fiscale accesorii prevăzute la lit. b) pentru perioada in care au realizat venituri impozabile, cât și contribuția legală lunară, precum și majorările de întârziere prevăzute la lit.a), după caz, obligațiile fiscale accesorii, pentru perioada în care nu au fost realizate venituri impozabile pe o perioada mai mare de 6 luni. Această prevedere se aplică situațiilor în care în cadrul termenelor de prescripție fiscală există atât perioadele în care s-au realizat venituri impozabile, cât și perioade în care nu s-au realizat astfel de venituri. În cazul în care perioada în care nu s-au realizat venituri impozabile este mai mică de 6 luni, se achită contribuția legala lunară proporțional cu perioada respectivă, inclusiv majorările de întârziere și obligațiile fiscale accesorii, după caz. (8) Pentru situațiile prevăzute la alin. (7) termenele de prescripție privind obligațiile fiscale se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calității de asigurat, după caz. Reclamanta a arătat că este de observat totodată că nu a solicitat nici acordarea de servicii medicale și nici nu a fost notificată de CAS a Județului Bacău pentru a încheia contract de asigurare. Din economia Legii 95/2006 și a Ordinului președintelui CNAS 617/2007 rezultă că normele legale îi privesc pe asigurați deci persoanele care au încheiat un contract de asigurare și au dobândit calitatea de persoană asigurată, neexistând norme de executare pentru persoanele care nu au această calitate și nici nu au solicitat servicii medicale. Astfel, art.31 și art.32 alin.4 din Ordinul 617/2007 fac referire expresa la persoanele care au încheiat contract de asigurare (obligatoriu conform Legii 95/2006 pentru a fi asigurat), iar art.3 5 referitor la executarea silită a creanțelor datorate fondului face trimitere la aceleași persoane fizice asigurate, singurele care pot fi executate silit. (1) În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată fata, de fond ale persoanelor fizice care se asigurând pe baza de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constitute, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului.
Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe baza de protocol de la ANAF. Ordinul 345/2006 care reglementează contractul de asigurări sociale de sănătate și pe care l-a enunțat și anterior arată că ceea ce ar fi trebuit să facă acest contractor este tocmai procedura de încheiere a contractului, cu o procedura prealabilă obligatorie după care s-ar fi putut adresa instanțelor judecătorești. Procedând însă la o impunere din oficiu și fără contract, CAS se substituie organului fiscal fără a avea aceasta calitate și chiar daca creanța este una bugetară, răspunderea reclamantului este una contractuală.
De altfel art.209 alin.2 din Legea 95/2006 prevede expres ca (2) Constituirea fondului se face din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, denumită în continuare contribuție, suportată de asigurați, de persoanele fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat, precum și din alte surse - donații, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului Casei Naționale de A. de Sănătate și al caselor de asigurări de sănătate potrivit legii. Din această perspectivă este cert că reclamanta nu are calitatea de asigurat, nu a încheiat contract de asigurare, nu a solicitat sa dobândească această calitate și nici servicii medicale astfel încât apreciază că nu poate avea calitatea de debitor al CAS a Județului Bacău. Este de observat că însăși intimata recunoaște în răspunsul la contestația reclamantei că nu are calitatea de asigurat și nu i-o recunoaște.
Pentru aceleași motive apreciază că nici CAS a Județului Bacău nu are calitatea de creditor, ea având raporturi juridice doar cu proprii asigurați așa cum sunt definiți de art.211 din Legea 95/2006: (1) Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul in România și fac dovada plații contribuției la fond, in condițiile prezentei legi. În aceasta calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrate.
(1^1) Asigurații au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plății contribuției la fond, urmând ca sumele restante să fie recuperate de casele de asigurări de sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în condițiile legii, inclusiv accesoriile aplicate pentru creanțele bugetare. Există și un alt motiv pentru care CAS a Județului Bacău nu face dovada calității de creditor, motiv desprins atât din prevederile Legii 95/2006 cât și ale O.U.G.I50/2002. Ambele acte normative instituie ca principiu al asigurărilor sociale de sănătate " ALEGEREA LIBERĂ DE CĂTRE ASIGURAȚI A CASEI DE A. "( art.208 alin.3 din Legea 95/2006 art.l" alin.2 din O.U.G. 150/2002). Emiterea titlului de creanță de către CAS a Județului Bacău reprezintă o încălcare a acestui principiu și a unui drept al reclamantei câtă vreme nu s-a făcut dovada ca a optat pentru această casă de asigurări, iar la nivel național exista mai multe case spre exemplu C. Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, precum și C. Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Comunicațiilor și Turismului. Nici unul dintre actele normative aplicabile nu prevăd care sunt consecințele în cazul în care o persoană nu și-a manifestat opțiunea pentru o casa de asigurări: dacă i se suplinește consimțământul, dacă este repartizată automat la o casă etc. Cert este însa ca nimeni nu dobândește calitatea de asigurat in mod automat, ci numai in urma unei opțiuni proprii și doar in aceste condiții are si obligația de plată a contribuției. Dacă legiuitorul ar fi intenționat să atribuie în mod automat această calitate ar fi făcut-o expres așa cum a procedat de exemplu în cazul fondurilor de pensii administrate privat reglementate prin Legea 411/2004 republicată unde la art.33 a prevăzut expres (1) Persoana care nu a aderat la un fond de pensii în termen de 4 luni de la data la care este obligată prin efectul legii este repartizată aleatoriu la un fond de pensii de către instituția de evidență. (2) Repartizarea aleatorie a persoanelor se efectuează direct proporțional cu numărul participanților unui fond de pensii la data efectuării repartizării. (3)Instituția de evidență notifica, în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea în Registrul participanților, în format electronic, fiecărui administrator în parte lista conținând datele de identificare a persoanelor repartizate aleatoriu la fondul de pensii administrat de către acesta. (4) Fiecare administrator informează, în scris, în termen de 30 de zile de la notificare, participanții care au fost repartizați aleatoriu, la fondul aflat în administrarea sa, de către instituția de evidență cu privire la denumirea fondului de pensii administrat privat și a administratorului acestuia. Principiul solidarității nu este unicul avut în vedere la stabilirea obligației de plată prin lege și el este legat indisolubil de cel al subsidiarității, iar legea trebuia să prevadă în mod obligatoriu atât conținutul pachetului de baza de servicii medicale cât și conținutul pachetelor complementare pentru a realiza și un alt principiu și anume pe acela al alegerii libere atât a casei cât și a serviciilor medicale. Altfel legea și modul în care s-a pornit încasarea contribuțiilor sunt deturnate de la scopul lor, iar aceasta contribuție s-a transformat . care trebuie să-1 plătească fără să primească nimic in schimb. Totodată legea trebuia să prevadă valoarea pachetului de bază și valoarea pachetelor complementare ca preț al serviciilor oferite întrucât instituirea unui procent unic de contribuție este discriminatorie, anacronică si încalcă principiul subsidiarității.
Un pachet unic de servicii medicale trebuie să aibă un preț unic și nu un preț în funcție de averea fiecăruia, altfel este un impozit pe avere, iar legea nu face decât sa instituie un alt impozit in afara celui deja existent, ceea ce este nelegal si nejustificat.
Câtă vreme una dintre sursele de finanțare ale fondului asigurărilor de sănătate este bugetul de stat, implicit din cota de impozit de 16% care se plătește, o parte merge către sistemul de sănătate și nu se poate susține lipsa de solidaritate ( art.256 alin.3 din legea 95/2006) . Însă scopul declarat al Legii 95/2006 a fost acela de a contribui la plata serviciilor medicale de care beneficiază în baza contractului încheiat.
Accesoriile reprezentând dobânzi și penalități la plată nu pot fi percepute de asemenea decât asiguratului, actele normative aplicabile neavând nici o referire la perioada anterioară dobândirii acestei calități.
Orice notificare transmisă de CAS a Județului Bacău sau orice altă casă de asigurări nu ar putea conține decât o ofertă sau invitație de a încheia un contract de asigurare care ar produce efecte pentru viitor fără ca o persoană să poată fi obligată pe un temei legal să încheie un astfel de contract sau să dobândească automat calitatea de asigurat și deci de debitor al vreunei case de asigurări.
De altfel chiar O.U.G. 150/2002 privind asigurările sociale de sănătate prevedea posibilitatea ca o persoană să nu aibă calitatea de asigurat, caz în care, la momentul solicitării unui serviciu medical, putea fi obligată conform disp.art.53 alin.4 (4). Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat, să achite contribuția legală lunară pe ultimii 3 ani, începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, calculată la salariul de bază minim brut pe țară în vigoare la data plății. Aceleași persoane puteau beneficia și de servicii medicale conform art. 13 din aceeași ordonanța astfel: Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial endemo-epidemic în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul-cadru ceea ce demonstrează susținerile reclamantei . Dispozițiile recentei OUG 58/2010 prevăd pentru prima dată faptul ca asigurările sociale de sănătate trebuie plătite de cei care au profesii liberale. Dacă acest aspect ar fi rezultat din economia Legii 95/2006 nu mai era necesară o nouă reglementare care să o dubleze pe cea anterioară. Decizia este abuzivă și nelegal datorită atitudinii de pasivitate a caselor de sănătate care, mai mult, dau dovada de rea credință în relația cu contribuabilul pentru ca legea impune obligații și pentru ei, pe care nu le-au respectat. Este inadmisibil ca CAS Bacău să-i comunice că nu a știut de existența sa până în anul 2010 câtă vreme O.G.92/2003 se aplica din anul 2004 și prevede expres în art.60-61 ca autoritățile și instituțiile publice au obligația să colaboreze: Obligația autorităților și instituțiilor publice de a furniza informații și de a prezenta acte.
(1)Autoritățile publice, instituțiile publice și de interes public, centrale și locale, precum și serviciile deconcentrate ale autorităților publice centrale vor furniza informații și acte organelor fiscale, la cererea acestora.
(2)In realizarea scopului prezentului cod, organele fiscale pot accesa on-line baza de date a instituțiilor prevăzute la alin. (1), pentru informațiile stabilite pe baza de protocol.
ART. 61.Colaborarea dintre autoritățile publice, instituțiile publice sau de interes public.
(1) Autoritățile publice, instituțiile publice sau de interes public sunt obligate sa colaboreze în realizarea scopului prezentului cod.
(2) Nu constituie activitate de colaborare acțiunile întreprinse de autoritățile prevăzute la alin. (1), în conformitate cu atribuțiile ce le revin potrivit legii.
(3) Organul fiscal care solicită colaborarea răspunde pentru legalitatea
solicitării, iar autoritatea solicitată răspunde pentru datele furnizate.
Câtă vreme casele de asigurări de sănătate aveau abilități de administrare a creanțelor bugetare trebuiau să-și exercite atribuțiile nu să-i comunice că în anul 2010 " m-au descoperit" și să calculeze dobânzi și penalități pentru 5 ani anteriori.
Totodată conform disp. art. 222 din Legea 95/2006 CAS are obligația anuală de informare în legătură cu drepturile și obligațiile asiguraților iar conform disp.art.270 lit.c CNAS avea obligația de a întocmi ș actualiza Registrul unic de evidenta a asiguraților. Este evident ca CAS Bacău este în culpă și dă dovadă de deficiențe în administrare însă pentru acestea nu trebuie să răspundă contribuabilul care nu a fost informat niciodată de către CAS. Obligația de informare a contribuabilului era prevăzută și de O.U.G. 150/2002 și este prevăzută și de Codul de procedura fiscală.
Obligației de informare i se alătură și obligațiile prevăzute de art.6,7,12 C.pr.fiscală referitoare la: dreptul de apreciere, rolul activ și buna credință.
CAS trebuia să analizeze că starea de fapt fiscală se datorează tocmai culpei sale în administrarea acestor creanțe, că nu au îndeplinit nici o procedura prealabilă pentru încheierea contractului (deși era obligatorie), că nu au informat contribuabilul asupra drepturilor și obligațiilor pe care le are si, analizând obiectiv această situație, să pornească demersurile pentru încheierea contractului.
Contrar acestor principii CAS se comportă ca un perceptor invocând protocolul încheiat cu ANAF care nu are nici o relevanță și nici nu poate constitui o scuză pentru pasivitatea în care au stat.
Datorita culpei CAS nu este legal ca un contribuabil să plătească dobânzi și penalități pentru 5 ani anteriori cum prevede decizia mai ales ca instituția pretinde ca a avut norme de executare permanent și nu doar de la apariția Legii 95/2006.
Nelegalitatea calculării dobânzilor și penalităților pentru perioada anterioară rezidă și din faptul ca acestea se datorează de la data constituirii bazei de impunere.
Conform propriilor declarații, CAS Bacău nu și-a constituit o baza de date proprie (deși era obligată) iar acum preia baza de date a ANAF după încheierea protocolului cu aceasta instituție. Asta înseamnă că în cazul reclamantei baza de impunere ( creanța fiscală) s-a constituit în anul 2010 la momentul emiterii deciziei de impunere astfel că nu pot fi calculate accesorii pentru anii anteriori. Decizia de impunere este nelegală întrucât intimata nu a avut evidențiate în contabilitate debitele cuprinse în decizia de impunere atacată la momentul nașterii lor. Acest lucru este ușor de demonstrat printr-o verificare contabilă a CAS Bacău care să stabilească dacă creanțele și accesoriile calculate pentru anii anteriori sunt evidențiate contabil în anii respectivi conform Legii 82/1991 și Ordinului 1917/2005 emis de MFP.
Pe de altă parte, din cuprinsul deciziei nu rezultă modalitatea de calcul a debitului și nici a accesoriilor având în vedere succesiunea în timp a actelor normative care au modificat atât contribuția cât si dobânzile și penalitățile (spre exemplu contribuția a fost de 6,5% in anul 2007 pana la 1.07.2008 si după 1.07.2008 de 5,5%).
Se apreciază că decizia este lovită de nulitate întrucât nu s-a respectat obligația de înștiințare a contribuabilului prevăzută de art.83 alin.4 Cod pr.fiscală.
Decizia de impunere este lovită de nulitate motivat și de faptul că este emisă cu încălcarea dreptului la apărare în sensul ascultării prealabile a contribuabilului conform disp.art.9 C.pr.fiscală.
Potrivit disp.art.259 alin.8, termenele de prescripție privind obligațiile fiscale se calculează, începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calității de asigurat, după caz.
Asta presupune că momentele enumerate sunt cele de plecare pentru termenul de prescripție și nu de împlinire cum greșit consideră intimata.
Totodată este nelegală emiterea a două decizii de impunere pentru aceeași perioadă, cu creanțe și accesorii calculate diferit, să nu fie motivată emiterea celei de-a doua deși cuprinde constatări diferite, să nu fie motivată anularea primei decizii atât în fapt cât și în drept. Este de observat ca prin această decizie nr._/16.11.2010 s-a dispus anularea unei decizii de impunere anterioare ceea ce demonstrează clar ca intimata recunoaște nelegalitatea și netemeinicia acestei prime decizii care era emisă pentru aceeași perioadă. Aceasta situație susține cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată în baza art. 14-15 din Legea 554/2004 întrucât cazul bine justificat și paguba iminentă sunt evident dovedite.
Menține totodată toate criticile aduse prin contestația administrativă și procedura prealabilă care fac parte integrantă din prezenta contestație.
În susținerea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri, expertiză de specialitate, interogatoriu .
Pârâta a formulat întâmpinare prin care s-a arătat că reclamanta deși avea obligația asigurării sale la fondul de asigurări sociale de sănătate în calitatea sa de persoană fizică autorizata care exercită o activitate liberă conform prevederilor art. 208 si 215 din Legea 95/2006, nu și-a respectat această obligație stabilită de legiuitor. Urmare a informației furnizate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală Bacău despre calitatea de plătitor de impozit pentru activități desfășurate ca și persoana fizica autorizată, numita B. I. a fost notificată prin adresele nr.14.484 din 27.07.2009 si nr. 6068 din 06.04.2010 asupra obligației sale de depunere a declarațiilor și i se solicită să depună la sediul CAS Bacău declarațiile prevăzute de art. 32 al.4 din Ordinul nr. 617 din 13 august 2007, precum si copii după deciziile privind veniturile estimate si privind veniturile realizate aferente perioadei cuprinse in cadrul termenului de prescripție a obligației de plată la fondul asigurărilor sociale de sănătate, respectiv pentru perioada 2004 - 2009.
Faptul că debitoarea nu a dat curs celor două notificări a condus la emiterea inițial a unei alte decizii de impunere decât cea contestată în acest dosar, respectiv Decizia de impunere nr._/30.08.2010. Aceasta a fost emisă așa după cum se menționează in conținutul ei în baza prevederilor art.83 alin.4 din codul de procedura fiscala respectiv: „Nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale. În cazul contribuabililor care au obligația declarării bunurilor sau veniturilor impozabile, stabilirea din oficiu a obligației fiscale se face prin estimarea bazei de impunere, potrivit art. 67", impunerea fiind făcută prin calcularea datoriei contestatorului la fondul asigurărilor sociale de sănătate pornind de la sumele transmise in format electronic de organul fiscal. Transmiterea de către CAS Bacău a celor două adrese de notificare dovedește faptul că instituția pârâtă nu a încălcat prevederile art.83 alin.4 din codul de procedura fiscală așa după cum pretinde contestatoarea spre fmalul motivării acțiunii.
Ulterior, la data de 15.10.2010 prin adresa nr._, pârâta a procedat la expedierea unei adrese de solicitare a documentelor solicitate contestatoarei prin notificări, către Agenția Națională de Administrare Fiscala Bacău.
Ca urmare a acestui demers Agenția Națională de Administrare Fiscală Bacău cu adresa nr._/15.10.2010 (înregistrată la CAS Bacău la nr._/20.10.2010) a transmis documentele solicitate .
Datorită transmiterii documentației de către ANAF s-a putut proceda la calcularea corectă a debitului contestatoarei și ca urmare a fost întocmită cea de a doua decizie de impunere (nr._/16.11.2010) care a anulat-o pe prima și a fost contestată de B. I., contestație care formează obiectul acestui dosar . Se face mențiunea că și prima decizie de impunere (nr._/30.08.2010) a fost contestată de B. I., contestația formând obiectul dosarului Tribunalului Bacău nr._ .
• Referitor la motivul invocat de contestatoare în ceea ce privește faptul ca instituția a răspuns la contestații sub forma unor adrese și nu sub formă de decizie conform prevederilor codului de procedura fiscală care ar conduce la îndeplinirea condițiilor de anulare a acestora, anulare pe care o și solicită instanței de judecată:
Se invoca obligația legală de a rezolva contestația printr-o decizie cu elementele și în forma prevăzută de codul de procedura fiscală. Facem precizarea că această obligație nu poate fi pretinsă instituției atâta timp cât contestațiile formulate de B. I. la care s-a făcut răspunsul nu întrunesc condițiile cerute de prevederile art.206 din Codul de procedura fiscală. Având în vedere faptul ca prin contestația depusă nu au fost respectate de către contestatoare cerințele prevederilor legale de mai sus, nu se poate pretinde pârâtei o altă modalitate de răspuns cu atât mai mult cu cât prin conținutul adreselor se dovedește că s-a răspuns punctual la problemele ridicate de către acesta. Ideea exprimată de contestatoare potrivit căreia actele emise si transmise ca răspuns la contestațiile depuse, respectiv adresele nr. 741/2011 si 7801/2011 ar fi nelegale si implicit susținerea că răspunsurile nu întrunesc condițiile formale prevăzute de art.210 si 211 din OG 92/2003, consideră că nu constituie motive de anulare sau revocare a acestora. Răspunsurile la contestații conțin toate elementele esențiale cerute de legiuitor și de asemenea fiind semnate de conducătorul instituției și purtând ștampila acesteia au valoare de decizie, iar textele de lege invocate de contestator nu prevăd nulitatea acestuia impunând in acest fel o forma anume. Prin datele cuprinse si prin conținut consideram ca sunt acoperite cerințele prevăzute in art.211 . Nu există nici o prevedere expresă care să declare drept nul documentul emis sub altă formă decât aceea a unei decizii sau datorita absenței uneia din cerințe așa cum este prevăzută la art.46 din OG 92/2003 nulitatea actului administrativ fiscal.
• Referitor la susținerea contestatoarei potrivit căreia casele de asiguri de sănătate județene nu ar avea dreptul sa emită decizii de impunere cu valoare de titluri de creanță întrucât aceasta prevedere nu se regăsește în Legea 95/2006 ci doar în art.35 din Ordinul 617/2007 arată că nici această susținere nu este corectă și în dovedirea acestui fapt redă în cele ce urmează prevederi din Legea 95/2006:
ART. 261 (1) CNAS aprobă norme privind desfășurarea activității de executare silita a creanțelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF.",,ART. 281(2) In exercitarea atribuțiilor ce îi revin, precum §i pentru punerea in aplicare a hotărârilor consiliului de administrate, președintele CNAS emite ordine care devin executorii după ce sunt aduse la cunoștința persoanelor interesate. Ordinele cu caracter normativ, emise in aplicarea prezentei legi, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."
Cu alte cuvinte legiuitorul prin Legea 95/2006 a dat în sarcina președintelui CNAS de a stabili norme cu putere de lege care să prevadă procedurile care vor fi urmate in activitatea de colectarea a sumelor datorate de contribuabilii stabiliți de legiuitor la fondul asigurărilor sociale de sănătate. Ori acest act cu caracter normativ este tocmai Ordinul 617/2007 care conține prevederi a căror legalitate este negată de către contestator.
•Referitor la invocarea de către contestatoare a faptului că s-ar face aplicarea unui termen de prescripție de 3 ani (pentru perioada anterioara apariției Legii 95/2006) și nu cel de 5 ani prevăzut prin codul de procedura fiscală, invocând în acest sens prevederile art.53 alin.4 din OUG150/2002. Prevederea conținută de art.53 alin.4 din OUG 150/2002 (invocată de către contestatoare) nu se referă la persoanele care desfășoară activități liberale ci se refera la persoanele fără venituri, fiind echivalentul art.259 alin.7 lit.a din Legea 95/2006 care diminuează obligația de plată pentru obținerea calității de asigurat pentru persoanele care nu au venituri la plata inițială pentru o perioada de 6 luni, față de cei 3 ani prevăzuți în actul normativ anterior . Faptul că este vorba despre persoanele fără venituri se explică prin stabilirea ca și bază de calcul a valorii salariului minim pe țară față de situația contestatorului căruia i se aplică prevederile alin.2 la care baza de calcul o formează veniturile impozabile pe care avea obligația să le comunice CAS Bacău. Contestatoarea având venituri impozabile ca urmare a desfășurării unei activități ca și persoană fizică autorizată se încadrează în prevederile OUG 150/2002 respectiv art.51 alin.2 lit.b coroborat cu art.55 alin.5, pe care le redăm mai jos:
ART. 51
(1) Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art.6 alin.1 .
(2)Contribuția lunara a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplica asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;
b) veniturilor din activități desfășurate de persoane care exercită profesii libere sau autorizate potrivit legii să desfășoare activități independente, dar nu mai puțin de un salariu de baza minim brut pe țară, lunar, dacă este singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
ART. 55
(5) În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, CNAS, prin casele de asigurări, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a dobânzilor și penalităților de întârziere, potrivit procedurilor instituite de Codul fiscal și Codul de procedura fiscală și normelor de aplicare aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație".
Susținerea contestatoarei potrivit căreia respectarea prevederilor Legii 95/2006 care dispune aplicarea prevederilor codului de procedura fiscală (respectiv termenul de prescripție de 5 ani) ar însemna încălcarea principiului neretroactivității unui act normativ ar putea fi luata în considerație dacă Legea 95/2006 ar constitui primul act normativ care a stabilit modul de funcționare al sistemului asigurărilor sociale de sănătate . Însă după cum a arătat la începutul acestor precizări acest domeniu a beneficiat de legislație specifică aplicabilă cu data de 1.01.1998, iar art.55 alin.5 al.OUG 150/2002 face trimitere tot la prevederile codului de procedura fiscală ca și Legea 95/2006 (deci este vorba de termenul de prescripție de 5 ani). De altfel în afara celor două acte normative menționate (Legea l45/1997 si OUG 150/2002 ) a căror prevederi referitoare la cazul în speță așa după cum a mai arătat au fost preluate de actualul act normativ ( legea nr.95/2006) enumeră și alte acte normative aplicabile în domeniu și anume:
- Ordinul Președintelui CNAS Nr. 331 din 24 mai 2001 privind Aprobarea
Normelor metodologice privind desfășurarea activității de executare silită
- Ordinul Președintelui CNAS Nr. 221 din 04 noiembrie 2005
- O.G. nr.l 1/1996 privind executarea creanțelor bugetare la care făcea trimitere Ordinul Președintelui CNAS Nr. 331 din 24 mai 2001.
Nu mai este aplicabilăa contestatoarei prevederea cuprinsă în art.53 alin.4 din OUG 150/2002 si ca aceasta prevedere se refera la persoanele care vor sa se asigure si care fac dovada ca nu au realizat nici un fel de venituri.
• Referitor la susținerea faptului că inexistența unui contract încheiat între contestatoare și CAS Bacău ar dovedi nelegalitatea masurilor întreprinse de CAS Bacău prin emiterea deciziei de impunere si a actelor de executare, arată ca neîncheierea contractului nu constituie condiție de exonerare de la plata contribuției. Obligația de plată nu este după cum susține contestatoarea de natura contractuală ci este o obligație de natură legală, stabilită prin art.215 din Legea 95/2006 .
Astfel obligația de plată a contribuției f.n.u.a.s.s. este una legală fiind prevazută ca principiu de baza al sistemului asigurărilor sociale de sănătate încă din primul act normativ în domeniu respectiv Legea 145/1997 fiind ulterior preluată în următoarele acte respectiv OUG 150/2002 și Legea nr.95/2006 . În ceea ce privește contractul de asigurări de sănătate, acesta a fost stipulat doar începând cu anul 2006 și nu printr-o lege ci printr-un Ordin al președintelui Casei Naționale de A. sociale de Sănătate, respectiv Ordinul 345 din august 2006 prin care se aproba modelul de contract de asigurări sociale de sănătate fără a fi stipulată nici o prevedere care să stabilească obligația încheierii acestui contract așa cum este prevăzută în lege fără putință de tăgadă obligația cetățenilor români (chiar și a celor fără venituri) de a fi asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate. În dovedirea susținerilor sale redă prevederile ordinului invocat:
„ART. 1 Se aproba modelul contractului de asigurări sociale de sănătate, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART.2
(1) Casele de asigurări de sănătate încheie cu asigurații aflați în evidența acestora, direct sau prin angajator, contracte de asigurări sociale de sănătate. Contractele de asigurări sociale de sănătate vor fi încheiate și cu alți asigurați, pe măsura luării acestora în evidență de casele de asigurări de sănătate.
(2) Contractul de asigurări sociale de sănătate se transfer de la un angajator la altul, ca urmare a modificării raporturilor de muncă sau de serviciu în condițiile legii.
ART. 3
Casele de asigurări de sănătate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin."
Se redau dispozițiile art.211 din Legea 95/2006: ,,(1) Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporara sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație."
Se vede clar faptul că persoana care încheie contractul trebuie să îndeplinească în prealabil cele două condiții (cetățean român cu domiciliul în țară și să poată face dovada plății sumelor reprezentând contribuția la fondul asigurărilor sociale de sănătate). Contestatoarea încearcă prin toate mijloacele să inverseze această ordine în sensul că ea considera încheierea contractului cu CAS Bacău înainte de a efectua plata, drept condiție a obținerii calității de asigurat.
Mai arată pârâta că din dispozițiile Ordinului 617/2007 rezultă că nu se poate trece la încheierea contractului decât după momentul dobândirii calității de asigurat iar această calitate și drepturile ce decurg din ea pentru fiecare asigurat nu sunt condiționate de existenta contractului; astfel potrivit art. 20:
(1) Dovada calității de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate se realizează printr-un document justificativ - adeverința, eliberat de CAS, potrivit fiecărei categorii de persoane, pe baza următoarelor documente:….
(2) Asiguratul are obligația de a anunța în termen de 15 zile calendaristice medicul de familie și CAS despre orice schimbare care poate conduce la modificarea condițiilor de dobândire a calității de asigurat fără plata contribuției.
(3*1) Persoanele încadrate la alin. (1) lit. b), c), d), e), f), g), h), m) §ș o) beneficiază de adeverința de asigurat, eliberată de CAS pe baza documentelor prevăzute la categoria din care fac parte, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) nu figurează în baza de date a CAS, precum și în baza de date transmisă de ANAF în baza protocolului încheiat cu CNAS, cu venituri impozabile pentru care au obligația plății contribuției. În situația în care se constată că realizează astfel de venituri, pentru care plătesc contribuția curentă sau nu realizează venituri la data verificării, se eliberează adeverința de asigurat;
b) în cazul în care persoanele solicitante realizează venituri, pentru care nu au început
plata contribuției, nu se eliberează adeverință de asigurat până ce acestea nu încep să plătească contribuția curentă.
ART. 29
Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate pentru a obține calitatea de asigurat să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate ș obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Codul de procedura fiscală, dacă au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă.
• Referitor la susținerea de către contestatoare a încălcării de către pârâtă a principiului liberei alegeri a casei de asigurări arată următoarele:
Prin procedura aplicată instituția nu a încălcat principiul liberei alegeri al casei de asigurări.
În ceea ce privește dreptul de a alege personal casa de asigurări la care dorește să se înscrie susținut de către contestatoare, trebuia exercitat de către aceasta începând cu data de 01.01.1998, dată de la care prin prevederile legale menționate s-a născut în primul rând obligația ca și cetățean al acestei țări de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate prin contribuția la fond achitată în cuantumul și modalitățile stabilite de legiuitor, sau de la data de la care a început să desfășoare activitate ca persoană fizică autorizată.
Abia în momentul în care ar putea proba respectarea obligației ar putea pretinde si drepturile care decurg din aceasta, putând cere transferul la o alta casă subordonată CNAS numai după ce va achita debitul stabilit de instituție. Trebuie să se înțeleagă faptul că aceste contribuții ajung toate în contul CNAS care apoi pe fila de buget le repartizează caselor județene iar toate casele județene ca și casa Transportatorilor și C. OPSNAJ lucrează prin aplicarea acelorași acte normative. Astfel la orice casă ar dori să se înscrie contestatorul sau orice altă persoană fizică autorizată, ar datora inițial contribuția la fond și majorările aferente pentru toată perioada de prescripție de 5 ani . Este însă absolut normal ca orice casă de sănătate în situația în care persoanele fizice autorizate nu respectă legislația care stabilește modalitatea de plată a contribuției la FNUASS, să identifice acele persoane care realizează venituri impozabile pe raza județului și care deci se află în evidențele Agenției Naționale de Administrare Fiscală a județului respectiv .
• Contestatoarea invocă totodată încălcarea de către instituție a prevederilor art. 15 din OUG150/2002 respectiv art. 222 din Legea nr. 95/2006, prin faptul că nu a fost informată de casa de asigurări de sănătate asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție și a modalității de plată. Și această mențiune este greșit interpretată, contestatoarea neavând calitatea de asigurat decât după achitarea fondului de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens se invocă prevederea legală din Legea 95/2006:
,,Art.222 Fiecare asigurat are dreptul de a fi informal cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale ." Cu alte cuvinte era obligația contestatorului să cunoască prevederile legale și să depună declarațiile la CAS Bacău la termenele stabilite de legiuitor, fapt evidențiat și în baza principiului potrivit căruia nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii ( Nemo ignorare legem censetur), iar dreptul de a fi informat se naște numai după dobândirea calității de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate .
• Referitor la susținerea de către contestatoare a nulității deciziei emise de pârâtă pe motivul încălcării dreptului la apărare stabilit prin art.9 din codul de procedura fiscală, arată că potrivit art.9 din Codul de pr.fiscală nu avea această obligație.
În susținerea întâmpinării pârâta a anexat următoarele înscrisuri: Notificarea CAS Bacău cu nr.6068/06.04.2010 si nr._/27.10.2010 si borderourile de expediere poștală; Protocolul nr. 5282/_/2007 încheiat între CNAS si ANAF: Actul adițional nr. 1 din 2009; Decizia de impunere nr._/30.08.2010; Decizia de impunere nr._/16.11.2010 si anexă (calcul creanțe); Contestația adresată CAS Bacău înregistrată la nr._/11.10.2010; Răspunsul CAS înregistrat la nr._/27.10.2010; Contestația adresată CAS Bacău înregistrată la nr._/03.12.2010; Răspunsul CAS înregistrat la nr. 741/28.04.2011; Contestația adresată CAS Bacău înregistrată la nr. 6871/12.04.2011; Răspunsul CAS înregistrat la nr. 7801/12.01.2011; Adresa CAS Bacău către ANAF nr._/15.10.2010; Adresa de răspuns a ANAF cu nr._/20.10.2010; Deciziile de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit și deciziile de impunere anuale pentru perioada 2005 – 2010; Sentința nr. 46/24.03.2011 a Curții de Apel Bacău; Fișa dosar_ a Înaltei Curți de Casație si Justiție.
Prin sentința civilă nr. 1172/16.12.2012 a Tribunalului Bacău a fost admisă acțiunea reclamantei și s-a dispus anularea deciziei nr._/16.11.2010, deciziei nr. 741/2011 și adresei 7801/2011 ; s-a anulat ca netimbrată cererea de suspendare a executării deciziilor. În considerentele sentinței s-a reținut că prin decizia de impunere nr._/15.11.2010, pârâta a stabilit în sarcina reclamantei o obligație de plată de 17.238 lei în contul FNUASS. Suma totală este rezultatul însumării sumei de 8.961 lei reprezentând CAS aferent anilor fiscal și 2005-2010, dobânzi de 6.933 lei și penalități în sumă de 1342 lei. Ca temei de drept s-a invocat doar Legea 95/2006. Totodată se arată că prin această decizie de impunere, s-a anulat Decizia_/30.08.2010. În anexa la decizia de impunere, la rubrica data deciziei, apar alte decizii aferente aceleiași perioade. Pentru data de 11.03.2005 sunt evidențiate patru obligații de plată, pentru 06.03.2006, alte patru obligații de plată, iar la coloanele privind dobânzi și penalități care sunt dublate, au fost înscrise niște sume, fără a se preciza procentul de dobândă sau penalități din sumă pentru a fi datorate. Față de această situație, nu se poate stabili modalitatea de calcul a sumei totale înscrisă în actul a cărui anulare se cere. Reclamanta a contestat această decizie în baza art.210 și următoarele Cod pr. Fiscală, însă pârâta a răspuns fără a emite o decizie în acest sens ca toate contestațiile au fost rezolvate în răspunsul la prima contestație, care de altfel este la procedura prealabilă. În primul răspuns 7801/28.04.2011, se invocă dispozițiile art.261 din Legea 95/2006 și Ordinul 617/2007 al Președintelui CNAS, precum și la alte răspunsuri anterioare cu referință la altă decizie de impunere nr._/30.08.2010 anulate prin Decizia_/16.11.2010 ce formează obiectul cauzei. Instanța apreciază că și aceste răspunsuri chiar informe fiind, îndeplinesc condițiile art.209 și următoarele Cod pr.fiscală, astfel încât nu este necesară reinvestirea pârâtei cu soluționarea contestației, deoarece s-ar înfrânge principiul celerității soluționării cauzei. Litigiul ce se poartă între părți privește mai multe chestiuni de drept privind aplicarea legii în timp și mai cu seamă dreptul pârâtei de a emite decizie de impunere pentru persoanele neasigurate și practică activități liberale. La data emiterii deciziei de impunere erau în vigoare dispozițiile Legii 95/2006 și Ordinul CNAS nr. 617/2007. Conform art. 83 al.1 C.pr.fiscală „nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului consolidat”. Rezultă deci că art. 81 alin. 4 conferă aplicabilitate numai în beneficiul organului fiscal și numai pentru sume datorate bugetului consolidat. În speță colectarea sumelor se face pentru bugetul FNUASS, așa cum rezultă din decizie și din dispozițiile art. 256 din Legea 95/2006. La Capitolul III din lege autoritățile sistemului public de sănătate nu cuprind și Casele de A. de Sănătate. CNAS efectuează programe comune cu Ministerul Sănătății publice, iar finanțarea acestora se realizează din Bugetul MSP, cu FNUASS și alte sume. Conform art. 266 CNAS este instituție publică, autonomă, de interes național cu personalitate juridică care administrează și gestionează sistemul de asigurări de sănătate în vederea aplicării politicilor și programelor Guvernului în domeniul sanitar și funcționează pe bază de statut propriu. În afara Caselor Județene de A. de Sănătate mai există și alte case cu specific special al activității. Conform art. 267 Casele de asigurări colectează și gestionează veniturile persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea se face de către ANAF. Conform lit. e din același articol Casele sunt îndrituite să utilizeze toate demersurile legale pentru optimizarea colectării contribuțiilor și recuperarea creanțelor restante la contribuții pentru fond. Conform art. 209 constituirea fondului se face din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate suportate de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, conform principiilor prevăzute la art. 208 prin participarea obligatorie la plata contribuției corelativ cu acordarea unui pachet de servicii medicale de bază în mod echitabil și nediscriminatoriu oricărui asigurat, cu alegerea liberă de către asigurat a Casei de asigurări. Cu privire la persoanele asigurate art. 211 le definește ca fiind toți cetățenii României care au domiciliul în țară … și fac dovada plății contribuției la fond. per a contrario rezultă că cetățenii care nu fac dovada plății contribuției la fond nu intră în categoria „asiguraților”, cu excepția prevăzută la art. 213 și 214. Asigurarea se face pe bază de contract care conferă asiguraților drepturile prevăzute la art. 217 și următoarele din aceeași lege. Conform art. 216 „în cazul neachitării în termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât pentru cele care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS prin Casele de Asigurare sau persoanele fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită, pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere, în condițiile OUG 92/2003”. Rezultă deci că numai persoanelor fizice care au dobândit calitatea de asigurat și numai pentru măsurile de executare silită și stabilirea majorărilor de întârziere se aplică dispozițiile codului de procedură fiscală. Codul de procedură fiscală reglementează executarea silită în Capitolul VIII art. 136 – 209, ori decizia de impunere a cărei anulare se cere a fost întemeiată pe dispozițiile art. 83 și 110 din Cod. Ca temei de drept material s-au menționat în aceeași decizie dispozițiile art. 215 alin. 3 privind persoanele fizice care realizează venituri din activități independente. Conform acestuia „persoanele fizice care realizează venituri din activități independente … care se supun impozitului pe venit, sunt obligate să depună la Casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarațiile privind obligațiile față de fond”. Rezultă deci că numai în situația în care s-a încheiat contract s-a prevăzut această obligație. Instanța mai constată că în cauză nu este aplicabil Ordinul 617/2007 al Președintelui CNAS, deoarece aceasta se referă, conform art.95, la persoanele fizice care se asigură pe baza de contract de asigurare și reglementează măsurile de executare. Instanța văzând și că pârâta este autoritate publică, dar nu face parte din categoria organelor fiscale care pot emite acte administrativ fiscale, respectiv decizii de impunere în înțelesul art. 41 coroborat cu art. 86 C.pr.fiscală, văzând că actul denumit decizie de impunere nu este emisă conform dispozițiilor art. 86, 87 coroborate cu art. 43 C.pr.fiscală privind motivarea în fapt și în drept, că sumele nu sunt datorate bugetului consolidat, urmează a admite acțiunea și a dispune anularea deciziei de impunere nr._/16.11.2010 și a adreselor 741/2011 și 7801/2011. Cu privire la cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale, instanța în baza art.20 din Legea 146/1997, urmează a o anula ca netimbrată.
Împotriva sentinței de mai sus a formulat recurs pârâta care a arătat că prima instanță a interpretat trunchiat anumite prevederi legale și a ignorat total prevederile aplicabile în situația reclamantei . Recurenta a arătat că obligația cetățenilor români de a fi asigurați în sistemul asigurărilor sociale de sănătate nu este una contractuală ci este una legală stabilită prin Legea 95/2006, această obligație existând și anterior fiind reglementată în actele normative care au reglementată asigurările sociale de sănătate încă de la înființare(1998). Încheierea contractului constituie doar o operațiune care conform prevederilor legale redate de recurentă în întâmpinarea depusă la prima instanță trebuie să se desfășoare ulterior efectuării plății contribuției și nu poate fi imputată recurentei. A mai arătat că în mod greșit instanța de fond a considerat că pârâta și-a depășit competența prin emiterea unui titlu de creanță pentru un debit stabilit din oficiu, ceea ce intră în contradicție cu dispozițiile Legii 95/2006 care se referă la aplicarea prevederilor OG 92/2003 în integralitatea lor. A mai arătat că în mod greșit a reținut instanța de fond că recurenta nu ar avea dreptul legal de a emite decizia de impunere ca și titlu de creanță, interpretare ce intră în contradicție cu jurisprudența constată a ÎCCJ. A mai arătat că instanța de fond nu putea reține ca motiv de anulare a actului de soluționare a contestației administrative - adresa nr.7801/28.04.2011- faptul că nu îndeplinește cerințele art.210 și art.211 C.pr.fisc. ; împrejurarea că adresa nu poartă denumirea de decizie astfel cum prevede art.210 alin.1 C.pr.fisc. nu poate determina nulitatea atâta timp cât actul în discuție conține toate elementele obligatorii reglementate de art.211 C.pr.fisc. și poate fi atacat în fața instanțelor de judecată, mai mult decât atât din formularea celor două prevederi legale nu rezultă caracterul lor imperativ și nici nu există o prevedere expresă care să declare drept nul documentul emis sub altă formă decât cea a unei decizii sau datorit absenței uneia din cerințe așa cum este prevăzută la art.46 C.pr.fisc nulitatea actului administrativ fiscal. A mai arătat că prin răspunsul comunicat reclamantei s-a soluționat contestația acesteia, însăși reclamanta fiind în culpă deoarece nu a respectat prevederile art. 206 C.pr.fisc. care prevăd forma și conținutul contestației.
În susținerea recursului a depus înscrisuri.
Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare, iar prin apărător ales a solicitat respingerea recursului ca nefondat .A depus în apărare înscrisuri.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, constată fondat recursul pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește legalitatea impunerii, Curtea reține că, așa cum se prevede expres prin art. 208 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, alin. 3 instituind obligativitatea acestora. Tot la alin. 3 sunt prevăzute și principiile în baza cărora se realizează obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate, între care se impun a fi reținute - în raport de acest motiv de recurs – solidaritatea în constituirea fondurilor (art. 208 alin. 3 lit. b) și participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (art. 208 alin. 3 lit. e). Față de aceste dispoziții legale, reclamanta, în calitatea sa de persoană care desfășoară activități independente avea obligația legală de a se asigura, în acest sens fiind și dispozițiile art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora toți cetățenii români cu domiciliul în țară au calitatea de asigurați, precum și dispozițiile art. 215 alin. 3, care impun persoanelor care desfășoară activități independente obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate. Legea nu acordă un drept de opțiune asiguraților, astfel cum rezultă din art. 208 alin. 3 lit. a) și c) din Legea nr. 95/2006, decât în alegerea casei de asigurări și a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente și de dispozitive medicale, dar nu conține o reglementare care să lase la dispoziția lor posibilitatea de a fi sau nu asigurați, asigurările de sănătate nefiind facultative, ci obligatorii. Din această perspectivă apărarea reclamantei referitoare la inexistența contractului este irelevantă, pe de o parte pentru că această contribuție este datorată potrivit dispozițiilor legale, iar pe de altă parte, obligația de plată a contribuției, este obligatorie pentru cetățenii români cu domiciliu sau reședința în România (art.211) fără a fi condiționată de existența unui contract. În ceea ce privește contribuțiile datorate pentru anul 2005, potrivit art. 1 alin.1 și 2 din O.U.G. nr. 150/2002 asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii și promovării sănătății populației care asigură acordarea unui pachet de servicii de bază și sunt obligatorii. Au calitate de asigurați toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pierderea calității de asigurat și drepturile de asigurare realizându-se o dată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reședință în România așa cum dispune art. 4 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 150/2002, dispoziție similară și în art. 211 din Legea nr. 95/2006, dovada calității de asigurat realizându-se cu un document justificativ - adeverință sau carnet de asigurat. Așadar, reclamanta în anul 2005, fiind cetățean român cu domiciliul în România, a avut calitatea de asigurat cu drepturile și obligațiile corelative acestei calități. Persoana asigurată, în conformitate cu art. 51 alin. 1 din O.U.G. nr. 150/2002, are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, aceasta, potrivit alin. 2 lit. b stabilindu-se sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra veniturilor din activități desfășurate de persoane care exercită profesii libere sau autorizate potrivit legii să desfășoare activități independente, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar, dacă este singurul venit asupra căruia se calculează contribuția, contribuție care, potrivit alin. 4 trebuie achitată trimestrial. Prin Legea nr. 95/2006 s-au menținut principiile potrivit cărora asigurările sociale de sănătate și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sunt obligatorii (art. 208 alin. 3). Potrivit art. 9 din O.U.G. nr. 150/2002 în cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, C.N.A.S., direct sau prin casele de asigurări, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere, potrivit procedurilor instituite de legislația privind executarea creanțelor bugetare. Motivul invocat de reclamantă privind aplicarea cu caracter retroactiv a prevederilor Legii nr. 95/2006, nu poate fi primit, din moment ce O.U.G. nr. 150/2002 și Legea nr. 145/1997 conțineau aceeași obligație fiscală de plată a contribuției pentru sistemul de sănătate, iar Curtea Constituțională a României a decis că „dispozițiile de lege criticate prevăd obligația plății contribuției de asigurări de sănătate pentru o perioadă anterioară în sarcina celor care aveau această obligație, dar nu au îndeplinit-o. Astfel, Curtea reține că obligarea la plata contribuției prevăzute de lege și anterior nu poate fi privită ca având un caracter retroactiv”- Decizia nr. 705/2007.
Într-adevăr, unul dintre principiile pe baza cărora funcționează sistemul asigurărilor sociale de sănătate, înscris în art. 208 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 95/2006, este cel al alegerii libere de către asigurați a casei de asigurări de sănătate. Însă, nici acest principiu nu poate fi reținut ca temei al exonerării reclamantei de plata contribuției de asigurări de sănătate atâta vreme cât reclamanta nu și-a exercitat dreptul de a-și alege casa începând cu data intrării în vigoare a primului act normativ care a reglementat obligativitatea tuturor cetățenilor români de fi asigurați în sistemul asigurărilor sociale de sănătate (Legea nr. 145/1997). Reclamanta nu poate pretinde exercitarea retroactivă a dreptului de a-și alege casa de asigurări, astfel încât, pentru trecut, obligația plății contribuției s-a făcut în mod legal către pârâtă; pentru viitor, după achitarea obligațiilor contestate în prezentul litigiu, reclamanta își va putea exercita acest drept, în condițiile prevăzute de lege.
În ceea ce privește competența casei de asigurări de a emite decizii de impunere pentru sumele datorate cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate, Curtea reține că potrivit art. 216 din Legea nr. 95/2006 în cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, C.N.A.S., prin casele de asigurări, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere, potrivit procedurilor instituite de legislația privind executarea creanțelor bugetare. Legea nr. 95/2006 dă în mod expres caselor de asigurări de sănătate și președintelui CNAS competențe în ce privește colectarea și gestionarea creanțelor fiscale care compun fondul asigurărilor de sănătate, art. 261 din această lege arătând expres că „1) Angajatorii și asigurații care au obligația plății contribuției în condițiile prezentei legi și care nu o respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală.
(2) CNAS aprobă norme privind desfășurarea activității de executare silită a creanțelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF.
(4) În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație.
(5) Persoanele prevăzute la art. 257 și 258 au obligația de a pune la dispoziția organelor de control ale ANAF sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative și actele de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond.”
Rezultă din prevederile legale menționate, pe de o parte, că sunt datorate majorări de întârziere în cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului și că acestea se calculează în condițiile Codului de procedură fiscală, iar pe de altă parte că CNAS aprobă norme privind desfășurarea activității de executare silită a creanțelor datorate fondului de către persoanele fizice și că persoanele obligate de lege la plata contribuției la fondul de sănătate au obligația de a pune la dispoziția organelor de control ale ANAF sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative și actele de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond.
În consens cu prevederile menționate mai sus art. 8 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 arată că:
„ (1)Contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculată la venitul estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru.
(2)În cazul în care contribuabilii care realizează venituri din activități independente, la finele anului, înregistrează pierderi sau realizează venituri anuale sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, contribuția se calculează la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară pentru fiecare lună și se achită în termenul prevăzut la alin. (4).
(3)Prevederile alin. (2) se aplică numai în situația în care venitul din activități independente este singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
(4) Diferențele rămase de achitat, calculate în raport cu decizia de impunere anuală, se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează și nu se datorează majorări de întârziere.
(5) La expirarea termenului prevăzut la alin. (4), pentru sumele datorate și rămase neachitate se vor percepe majorări de întârziere conform procedurii instituite prin Codul de procedură fiscală.”
Rezultă clar că termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere și în care nu se vor percepe majorări de întârziere, se aplică numai pentru cei care respectă obligația de a vira trimestrial contribuția calculată la venitul estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru și numai pentru sumele care reprezintă diferențele rămase de achitat, iar nu și pentru cei care nu plătesc contribuția legală la fondul de sănătate trimestrial, pentru că în această ultimă ipoteză redevin aplicabile prevederile generale din Codul de procedură fiscală, care prezumă relativ reaua-credință a contribuabilului, generatoare de majorări de întârziere, în cazul neachitării obligațiilor fiscale la termenul stabilit de lege.
Potrivit art. 85 alin. 1 din Codul de procedură fiscală obligațiile fiscale, și implicit, față de norma de trimitere din art. 9 din O.U.G. nr. 150/2002 și art. 211 din Legea nr. 95/2006, contribuția la fondul de asigurări de sănătate, se stabilesc prin decizie de impunere. De asemenea, potrivit art. 35 alin. 1 din Ordinul nr.617/2007, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4) sau decizia de impunere emisă de organul competent al casei de asigurări de sănătate, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. În speță, actul administrativ prin care au fost constatate obligațiile de plată a contribuției pentru asigurările sociale de sănătate îl reprezintă decizia de impunere emisă la data de 16.11.2010, emiterea acesteia, sub aspect procedural, fiind în acord cu reglementarea dată prin O.G. nr. 92/2003 în forma în vigoare la data emiterii actului. În ceea ce privește accesoriile, acestea sunt datorate de la data scadenței obligației de plată a contribuției, în speță contribuția datorată trimestrial pentru venitul estimat, și după regularizarea cu venitul realizat, de la data scadenței plății diferenței de contribuție față de aceea estimată. Din anexa la decizia de impunere rezultă modul de calcul al creanței principale, precum și al accesoriilor, inclusiv cele datorate pentru anul 2005, fiind evidențiate în raport de dispozițiile art. 87 C.pr.fisc. categoria de impozit, taxă sau altă sumă datorată, baza de impunere, precum și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă. În ceea ce privește conținutul deciziei de impunere aceasta este reglementat prin art. 43 din Codul de procedură fiscală (2010), iar potrivit art. 46 lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Reclamanta a criticat prin acțiune faptul că actul administrativ nu ar cuprinde toate elementele prevăzute de art. 43 și 87 din Codul de procedură fiscală. Potrivit art. 2 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, unde codul nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă. Instanța constată că pentru aceste elemente legea nu stabilește o nulitate expresă, iar actul administrativ poate fi anulat doar dacă prin lipsurile acestuia i-a fost cauzat reclamantei un prejudiciu. Or, în cauză reclamanta nu a arătat că lipsa acelor elemente invocate au fost de natură a o prejudicia, iar decizia de impunere cuprinde elementele prevăzute de art.46 C.pr.fisc., prima instanță reținând în mod greșit ca motiv de anulare a deciziei de impunere criticile invocate de reclamantă. În mod corect a reținut prima instanță că nu constituie motiv de nulitate a actului de soluționare a contestației administrativ – adresa nr.7801/28.04.2011 – faptul că nu îndeplinește cerințele art. 210 și art. 211 din Codul de procedură fiscală. Împrejurarea că această adresă nu poartă denumirea de decizie sau dispoziție astfel cum prevede art. 210 alin. 1 nu poate determina nulitatea actului atâta vreme cât actul în discuție conține toate elementele obligatorii reglementate de art. 211 și poate fi atacat în fața unei instanțe judecătorești. Sub acest din urmă aspect este de reținut decizia nr. 406/2009 a Curții Constituționale. Formalismul este o caracteristică a oricărei proceduri, însă, în condițiile în care încălcarea vreunei astfel de cerințe nu este sancționată expres prin dispozițiile legii și nici nu se face dovadă, potrivit art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, că s-a produs părții vreo vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, sancțiunea nulității nu operează.
În cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art. 53 alin. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului 150/2002 întrucât aceste prevederi se refereau la persoanele care nu realizează venituri. Or, reclamanta are calitatea de persoană care exercită o profesie liberală în privința acestor persoane contribuția lunară se stabilea conform art. 51, într-un mod similar cu cel reglementat în prezent prin art. 257 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 95/2006. Încasarea sumelor datorate și a accesoriilor aferente se făcea potrivit procedurilor instituite prin Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, în acest sens dispunându-se prin art. 55 din ordonanța de urgență. Și aceste dispoziții sunt similare cu cele prevăzute în prezent prin art. 257 alin. 8 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora termenul de prescripție a plății contribuției se stabilește în același mod cu cel prevăzut pentru obligațiile fiscale. Pentru stabilirea obligațiilor fiscale, termenul de prescripție a fost și este de 5 ani, calculat cu începere de la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală; la data nașterii obligației de plată a contribuției erau incidente dispozițiile art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 70/1997, iar în prezent, art. 91 din Codul de procedură fiscală.
În consecință, față de considerentele ce preced, constatând că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 3041 și 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată și va menține dispozițiile sentinței referitoare la soluția privind cererea de suspendare .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a județului Bacău, cu sediul în Bacău, ., județul Bacău, împotriva sentinței civile nr. 1172 din 16 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. I., cu domiciliul ales la B. & Asociații – Bacău, .. 7, județul Bacău.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Menține dispozițiile sentinței referitoare la soluția privind cererea de suspendare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.04.2013.
Președinte, M. G. B. | Judecător, M. G. C. | Judecător, Olguța L. T. |
Grefier, M. V. |
red. sent. L. S.
red. d.r. M.G.B.
tehnored. V.M./3 ex.
10.06.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4058/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 567/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
