Obligaţia de a face. Decizia nr. 4236/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4236/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 5210/103/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 4236/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. B.-judecător
Judecător Olguța L. T.
Judecător M. G. C.
Grefier M. A.
************************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 891/CF din 23 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. Doinița L. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier după care:
Instanța constată că în cauză a promovat recurs Administrația Finanțelor Publice Piatra N., declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997.
Totodată, instanța constată că, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 74/2013, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași s-a subrogat în drepturile și obligațiile Administrației Finanțelor Publice Piatra N., dobândind astfel calitate procesuală activă.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, având în vedere că intimatul-reclamant și-a îndeplinit obligațiile dispuse de instanță, constată cauza în stare de judecată și întrucât s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, o reține în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 981/CF din 23.04.2013 Tribunalul N. a hotărât următoarele: a admis acțiunea formulată de reclamant B. Doinița L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. pe care a obligat-o să restituie reclamantei suma de 1.228 lei achitată de reclamantă cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda fiscală calculată conform dispozițiilor art. 124 cu referire la art. 70 din OG nr. 92/2003; a admis cererea de chemare în garanție și a obligat Administrația F. pentru Mediu să restituie pârâtei Administrația Finanțelor Publice Piatra N. suma de 1.228 lei virată de pârâtă cu titlu de taxă de poluare și să plătească acesteia dobânda fiscală datorată de pârâtă reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a cumpărat un autovehicul din spațiul comunitar pentru a cărui înmatriculare a achitat la data de 25.10.2012 taxa de poluare în sumă de 5395 lei la Administrația Finanțelor Publice Piatra N..
Prin Legea nr. 9/2012 a fost instituită obligația de plată a taxei de poluare, plata taxei fiind prevăzută în mod imperativ cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri și la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei. De asemenea, sunt de reținut dispozițiile art. 4 alin. 2 din lege.
Art. 90 alin. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”. Aceste dispoziții sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național. Relevantă este jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene în privința acestor dispoziții (hotărârile pronunțate de C.EJ. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05, Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995). Așadar, este incidentă încălcarea art. 90 al. 1 TCE atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Prevederile Legii 9/2012, în baza căreia se achită noua taxă de poluare sunt în continuare discriminatorii. discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei pentru prima vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006. Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi si mașinile second-hand înmatriculate . membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate in România, să fie supuse, în caz de vânzare, unei asemenea taxe. Elementul de discriminare raportat la constatările Instanței Europene, reținute în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24, a rămas și produce aceleași efecte in mod indirect, efecte care favorizează autovehiculele deja înmatriculate pe teritoriul României față de cele ce urmează să fie înmatriculate și, respectiv, importate.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta este ținută să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală.
Cererea de chemare în garanție se impune a fi admisă având în vedere art. 1 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. Pentru Mediu. Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei, și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța va admite cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare. De asemenea, chemata în garanție este ținută la plata dobânzii fiscale datorată de pârâtă reclamantului.
În termenul prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 împotriva hotărârii tribunalului, pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a susținut următoarele:
Împotriva deciziei de calcul reclamantul nu a formulat contestație administrativă conform art. 205 din Codul de procedură fiscală și art. 7 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, este de constatat lipsa procedurii prealabile.
După . Legii nr. 9/2012 nu mai poate fi vorba de discriminare în condițiile în care, conform art. 4, toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt supuse taxei de poluare. Această taxă se plătește și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ori taxa de poluare. Mai mult, sunt de reținut și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012.
Art. 110 din Tratat nu interzice determinarea taxei pe criterii obiective, cum sunt cele din O.U.G. nr. 50/2008, iar apoi din Legea nr. 9/2012.
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând un sistem general de taxe interne aplicabile în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este de reținut ceea ce a reținut Curtea în cauzele Brzezinski C-313/05, Outokumpu C-213/96, Nadasdi și Nemth C-290/05, Comisia-Luxemburg Contestatoare-152/89, Comisia-G. C-375/1995. Rezultă din această jurisprudență că este incidentă încălcarea art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-402/09 nu mai poate fi avută în vedere deoarece privește taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008.
În mod greșit a fost obligată la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, situația creată neputându-i fi imputată. Administrația F. pentru Mediu ar trebui obligată să-i plătească inclusiv cheltuielile de judecată.
Sunt de reținut și dispozițiile art. 13 din Legea nr. 9/2012.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate, curtea de apel constată următoarele:
În privința inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile se constată următoarele:
Art. 10 din Legea nr. 9/2012 are același conținut cu art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, în privința contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, prevăzându-se că se realizează potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Prin Decizia nr. 24/2011, soluționând un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că procedura de la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, raportat la art. 205-208 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d) din același cod. În condițiile în care cele două texte sunt similare, nu se poate reține inaplicabilitatea acestei decizii în cazul taxelor stabilite prin Legea nr. 9/2012. Prin decizia dată, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut jurisprudența comunitară care a dezvoltat și explicitat principiile existenței unor remedii naționale adecvate și efective - cauzele reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd. în care s-a statuat că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății -, al echivalenței și efectivității, considerând că „parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă”.
Pe fondul cauzei, este de constatat că reclamantul a pretins restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă care a fost reglementată prin Legea nr. 9/2012. Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârile pronunțate în cauzele T. și N., a interpretat art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fost art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene), „în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Deși Legea nr. 9/2012 a fost concepută pentru a înlătura, așa cum susține recurenta, orice discriminare la data primei înscrieri a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul, regimul fiscal diferențiat, evidențiat în cele două hotărâri menționate, este menținut ca urmare a suspendării, prin art. 1 din O.U.G. nr. 1//2012, a aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012.
Sub aspectul dobânzii legale aplicabile sunt dispozițiile art. 124 alin. 1 din acest cod; pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Așadar, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, cu luarea în considerare a termenului prevăzut de art. 70 și a datei la care aceștia au solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare.
Obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată este consecința admiterii acțiunii și a aplicării dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă. Pe de altă parte, nu este vorba de angajarea patrimoniului propriu al Administrației Finanțelor Publice Piatra N. ori al Administrației F. pentru Mediu, ci de răspunderea statului care a încasat taxa de poluare prin structurile sale administrative care îi gestionează resursele.
Față de cele ce preced, curtea de apel va menține hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, pentru Administrația Finanțelor Publice Piatra N., cu sediul Iași, .. 26, județ Iași, împotriva sentinței civile nr. 891/CF din 23 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. Doinița L., cu domiciliul în Piatra N., ., ., . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294 Corp A, sector 5, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
Președinte, M. G. B. | Judecător, Olguța L. T. | Judecător, M. G. C. |
Grefier, M. A. |
Red. sent. fond D. S.
Red/tehnored.decizia recurs M.G. C./3.12.2013
MA/2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2216/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 2227/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
