Pretentii. Decizia nr. 4595/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4595/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 6147/110/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ Decizia nr. 4595/2013
Ședința publică de la 10 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș. - judecător
Judecător C. P.
Judecător V. P.
Grefier E. S.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr. 611 din 04 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au fost lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul ca fiind declarat și motivat în termen, legal scutit de la plata taxei de timbru. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurentă, iar cauza se află în stare de judecată, instanța a reținut dosarul în pronunțare.
CURTEA
-deliberând -
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă 611/04 martie 2013 a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și cererea formulată de reclamanta H. L. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Onești, a dispus anularea Deciziei de calcul emisă de AFP Onești și a obligat pârâta și chemata în garanție la restituirea sumei de 4.151 lei reprezentând taxă de poluare, la plata dobânzilor fiscale până la restituirea sumei, la plata taxei de timbru 39,30 lei și a onorariului de avocat de 500 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa preocedurii prealabile, instanța a respinsă având în vedere Decizia nr. 24 /2012 pronunțată de I.C.C.J. în dosar 9/2012.
Referitor la cererea de chemare în garanție a A.F.M. a fost avut în vedere faptul că Administrația F. pentru Mediu este instituția care gestionează sumele încasate cu titlu de taxă de poluare, după ce sunt colectate de Administrațiile Finanțelor Publice locale. Pentru ca soluția să poată fi executată, este necesar ca această instituție să fie obligată la restituirea sumei alături de A.F.P.Onești.
Că, reclamantul a probat cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei că a cumpărat din spațiul U.E., un autovehicul OPEL care a fost înmatriculat în țară . Pentru înmatriculare a plătit o taxă de primă înmatriculare în valoare de_ lei conform Deciziei emise de A.F.P. Onești. Taxa a fost calculată în baza L. 9/2012, că această lege impune o taxă de poluare care este o taxă cu efect echivalent a unei taxe vamale, încălcând în acest fel art. 110 din T.F.U.E.
A avut în vedere cauzele T. C 402-2009 în care Curtea s-a pronunțat în sensul că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată ca eronat a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, actul administrativ nu a fost contestat bucurându-se de veridicitate și legalitate, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție. Că în mod contradictoriu se reține de instanță că taxa de primă înmatriculare reglementată prin OUG 50/2008 nu ar fi contrară art. 90 din TCE, că prin OUG 50/2008 s-a instituit taxa de poluare și că acest act normativ și normele de aplicare trebuie aplicate în condițiile art. 5 din Codul de procedură fiscală. Că prin Legii 9/2012 sa reglementat calculul taxei de poluare.
De asemenea susține recurentă că a fost greșit obligată la dobânzi fiscale, că reclamantul a achitat de bunăvoie taxa.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 148 (2) și (4) din Constituția României.
Referitor la primul motiv de recurs privind excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamant acesta nu se fondează.
Astfel, reclamanta a solicitat restituirea sumei de 4.151 de lei achitate la bugetul de stat în condițiile OUG 50/2008, ca urmare a greșitei aplicări a dispozițiilor legale (în sensul prevăzut de art. 148 (2) din Constituția României), iar potrivit art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie la cererea contribuabilului, conform procedurii prevăzute de lege.
Cum recurenta a refuzat restituirea sumei pretinse de reclamant, acesta are deschisă calea valorificării drepturilor sale în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 în condițiile art. 11 alin. 1 lit. b din acest act normativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de recurentă, nefiind incidentă în cazul refuzului soluționării cererii.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată în procedura recursului în interesul legii, a reținut că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
În ceea ce privește criticile privind fondul cauzei, instanța de recurs constată că potrivit art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Această dispoziție a fost de natură a elimina discriminarea dintre autovehiculele de ocazie comercializate pe piața națională și cele similare cumpărate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, toate autovehiculele de ocazie fiind în mod egal supuse taxei de poluare.
Prin art. 1 din OUG 1/2013, începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență (31.01.2013) aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Așa fiind, prin suspendarea aplicării art. 4 alin. 2 din legea 9/2012 se revine în fapt la aceeași soluție legislativă adoptată prin OUG 50/2008, analiza instanței de fond privind efectul discriminatoriu al Legii 9/2012 în raport de art. 110 din TFUE realizat prin . OUG 1/2013 fiind corect realizată, discriminarea indirectă dintre autovehiculele de ocazie deja înmatriculate în România și comercializate pe piața internă și cele cumpărate din țările membre ale Uniunii Europene care urmează a fi înmatriculate în România fiind pe deplin dovedită, critica recurentei fiind nefondată.
În ceea ce privește susținerea recurentei referitoare la dispozițiile art. 5 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, principiul supremației dreptului comunitar, consacrat de Curtea Europeană de Justiție în practica sa (cauza Simmenthal, Larsy c Inasti), impune și cerința ca instanța națională să înlăture încălcarea dreptului comunitar ca mod de realizare a eficienței practice a acestui principiu. Aceasta rezultă și din cauza C-263/10 (N. vs. România), Curtea Europeană de Justiție reținând, cu privire la limitarea în timp a efectelor unei hotărâri preliminare, că norma de interpretare trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de hotărârea preliminară, Curtea respingând cererea guvernului român de limitare în timp a aplicării hotărârii.
Cu privire la critica privind obligarea la plata dobânzilor fiscale, aceasta nu se fondează. Astfel, potrivit art. 124 alin. 1 Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Cum suma de restituit, în condițiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, este o creanță fiscală stabilită de OUG 50/2008, perceperea acesteia cu interpretarea greșită a legii dă dreptul părții care a plătit-o de a cere atât restituirea cât și dobânda fiscală aferentă, dacă restituirea nu s-a realizat în termenul prevăzut de art. 70 din Codul de procedură fiscală.
Pe de altă parte, pe 18 aprilie 2013 Curtea Europeana de Justiție a pronunțat decizia în cazul C-107/10 ( M. I.) și a stabilit ca dobânzile pot fi obținute pentru întreaga perioada în care contribuabilul nu a beneficiat de sumele la care era îndreptățit respectiv de la data la care plata ar fi trebuit sa fie efectuata pana la data efectiva a plății.
Plata taxei de către reclamant s-a realizat ca urmare a faptului că statul și-a impus legislativ abuzul prin stabilirea și perceperea taxei de poluare contrară dreptului comunitar și nu de bunăvoie așa cum susține recurenta.
În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr. 611 din 04 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamanta H. L. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, C. P. | Judecător, V. P. |
Grefier, E. S. |
Red.sent. M. M.
Red.d.r.V.P./ 12.12. 2013
Tehnored. E.S.2 ex./16.12.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 61/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 4074/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
