Pretentii. Decizia nr. 1040/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1040/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 135/103/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE NR. 1040/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08 MARTIE 2013
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE M. V. C.
JUDECĂTOR C. Ș.
JUDECĂTOR L. A.
GREFIER M. V.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE R. împotriva sentinței civile nr. 1472/CF/27.09.2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 17 din Legea 146/1997.
Prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față reține următoarele:
Hotărârea instanței de fond:
Prin sentința nr. 1472/CF/27.09.2012 Tribunalul N. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul F. I. V., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE R., a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 2.906 lei, reprezentând taxa de poluare precum și a dobânzii fiscale aferente sumei calculată potrivit art.124 alin.(2) din O.G. nr. 92/2003, cu începere de la 12.12.2011 și până la data plății, a admis cererea de chemare în garanție, sens în care obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să asigure fondurile necesare restituirii, a obligat pârâtele la plata sumei de 39,3 lei către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N. reclamantul F. I. V. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice R. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.906 lei achitată de reclamant reprezentând taxă de poluare actualizată dobânda fiscală de la data efectuării plății și până la data restituirii efective și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând materialul probator administrat, actele și susținerile părților instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamantul a achiziționat un autoturism second hand pentru a cărui primă înmatriculare în România i s-a impus obligația fiscală de plată a taxei de poluare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamantul a cerut restituirea integrală a sumei, răspunsul primit de la autoritatea fiscală fiindu-i nefavorabil reclamantului.
Examinând excepțiile invocate, instanța a reținut:
Se are în vedere că potrivit Deciziei nr. 24/14.11.2011 pct.2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României cu privire la necesitatea procedurii prealabile invocată de pârâtă “ Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod.”. Nefiind obligatorie contestația împotriva deciziei de calcul al taxei de poluare, se impune respingerea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile. Singura obligație ce revenea reclamantului era aceea de a formula cerere de restituire a sumei, în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003, obligație pe care reclamantul și-a îndeplinit-o, motiv pentru care excepțiile tardivității și a lipsei procedurii prealabile vor fi respinse.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E. s-a declarat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
S-a constatat că regimul taxei de poluare este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre ale Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională din România a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură. Motivat de neconformitatea prevederii O.U.G. nr. 50/2008 cu obligațiile ce decurg din art. 110 T.F.U.E., instanța va înlătura aplicarea normei naționale contrare dreptului comunitar. Obligația fiscală impusă reclamantului este stabilită în baza unei prevederi legale contrare dreptului comunitar, impunându-se admiterea acțiunii cu consecința stabilirii obligației de restituire integrale a sumei plătite de reclamant.
Potrivit art. 124 alin.(2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii fiscale. Momentul de la care curge dreptul de a i se calcula dobânda fiscală este cel al primirii răspunsului negativ la cererea de restituire a taxei, reclamantul neputând beneficia de dobânzi pentru perioada cât a stat în pasivitate.
A fost admisă cererea de chemare în garanție.
În ce privește cererea de chemare în garanție aceasta se dovedește de asemenea întemeiată motivat de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare, conform cărora „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”. Cum Administrația F. pentru Mediu are calitatea de beneficiar al sumelor încasate, s-a dispus obligarea chematei în garanție să asigure fondurile necesare restituirii.
De asemenea, în baza art. 274 Cod procedură civilă s-a dispus și obligarea părților căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul pârâtei
Împotriva sentinței a declarat recurs AFP R., criticând-o sub aspectul temeiniciei și legalității, invocând:
OUG nr. 50/2008 respectă exigențele de compatibilitate ale art. 90 Tratatul C.E., că nu poate fi obligată la restituirea taxei de poluare deoarece este legală, făcând trimitere la dispozițiile Legii 9/2012.
Considerentele instanței de recurs.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate, Curtea reține că este nefondat urmând a l respinge pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește interpretarea și aplicarea O.U.G. 50/2008 modificată, raportat la art. 110 din T.F.U.E. și incidența hotărârii preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României, curtea constată următoarele:
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, Curtea a reținut, că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contesta că OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală .
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa, s-a statuat că orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
Potrivit art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Art.3 pct.1 din Ordinul nr.1899/2004, privind Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal prevede că „Cererea de restituire trebuie să fie depusă în cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire, să cuprindă codul de înregistrare fiscală a contribuabilului, suma și natura creanței solicitate a fi restituită, precum și documentele necesare din care să rezulte că aceasta nu este datorată la buget”.
În cauză, reclamantul, după achitarea sumei stabilite cu titlu de taxă pe poluare, a solicitat restituirea acesteia, cu respectarea termenului de 5 ani, prevăzut de art.3 pct.1 din Ordinul nr.1899/2004, organul fiscal datorând dobânda fiscală calculată potrivit art. 124 cu art.70 Cod procedură fiscală.
Dispozițiile Legii 9/2012 nu pot fi aplicate fără a se aduce atingere principiului neretroactivității legii.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.(1), raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul de față, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R., cu sediul în R., Piața R.-V., nr. 1, județul N., împotriva sentinței civile nr. 1472/CF din 27 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. I. V., cu domiciliul ales în R., .. 17, . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 8.03.2013.
Președinte, M. V. C. | Judecător, C. Ș. | Judecător, L. A. |
Grefier, M. V. |
red. sent. N. T.
red. d.r. V.M.C.
V.M./2 ex.
01.04.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4217/2013. Curtea de Apel BACĂU | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1573/2013.... → |
|---|
