Pretentii. Decizia nr. 1166/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 1166/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 5464/110/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ DECIZIE Nr. 1166/2013

Ședința publică de la 15 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. M.-vicepreședinte instanță

Judecător L. A.

Judecător C. Ș.

Grefier M. A.

**********************************

Pe rol fiind soluționarea recursului în materia contenciosului administrativ și fiscal declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Bacău împotriva sentinței civile nr. 241/02.02.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimatul-reclamant V. P. și intimata-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că în cauză a promovat recurs Administrația Finanțelor Publice Bacău, recurs care este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997.

Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.

CURTEA

-deliberând-

Asupra recursului în materia contenciosului administrativ, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 241/02.02.2012 Tribunalul Bacău a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V. P., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Bacău și a dispus obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 2018 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acestei sume, ce se va calcula potrivit dispozițiilor art.124 coroborat cu art.70 alin.1 din Codul de procedură fiscală, cu începere de la expirarea termenului de 45 de zile de la înregistrarea la pârâtă a cererii reclamantului de restituire a taxei și anularea chitanței TS4A nr._/30.08.2011.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Bacău și a respins acțiunea față de această pârâtă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, în ce privește inadmisibilitatea acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, excepția nu este întemeiată, întrucât reclamantul, anterior sesizării instanței s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire a taxei, iar în ce privește fondul cauzei, taxa a fost percepută în baza unor dispoziții legale care încalcă dispozițiile art. 90 din T.F.U.E., sens în care s-a pronunțat și CJUE în mai multe decizii, printre care Cauza C – 402/09 T. vs. Statul Român Justiție, în care s-a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare și că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În aceste condiții, instanța de fond a constatat că suma plătită de reclamant se impune a fi restituită, iar pentru repararea integrală a prejudiciului, se impune și acordarea dobânzii fiscale, calculată conform art. 124 alin.2 raportat la art. 70 Cod procedură fiscală .

Recursul A.F.P. a municipiului Bacău

Declarând recurs, A.F.P. a municipiului Bacău a criticat hotărârea din perspectiva motivelor prevăzute de art. 304 pct.9 teza a II-a și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă:

A susținut că nu există reglementare legală privind restituirea integrală a taxei de poluare. A invocat în acest sens dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 686/2008 .

A mai menționat recurentul că intimatul a depus acte pentru restituirea taxei.

Din analiza dispozițiilor art.25, art.28 și art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene rezultă că, în esență, sunt interzise statului membru orice măsuri de natură a proteja industria internă prin aplicarea unor taxe superioare produselor de import din statele membre decât taxele aplicate sectorului de producție de referință, în speță, industria de automobile.

Din textele O.U.G. nr. 50/2008 nu rezultă că este protejată industria de automobile din România, taxa de poluare fiind percepută și pentru aceste produse, norma internă nu contravine normei comunitare.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, iar potrivit dispozițiilor art. 12 din această ultimă lege, în cazul în care taxa de poluare achitată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea actualei legi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui diferențele, potrivit formulei de calcul prevăzută de respectiva lege și de normele metodologice de aplicare.

Motivarea Curții:

Analizând sentința recurată pentru motivele invocate și din oficiu, reține următoarele:

La 07 aprilie 2011 C.J.U.E., în cauza T., a răspuns întrebărilor adresate de Tribunalul Sibiu, motivele de recurs urmând a fi analizate ținând cont de hotărârea C.J.U.E., având în vedere că interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale.

Reclamantul a investit instanța de fond cu o cerere având ca obiect principal restituirea sumei achitate cu titlu de „taxă de poluare”, susținând că dispozițiile legale în baza cărora s-a perceput această taxă – O.U.G. nr. 50/2008 încalcă dispozițiile art. 110 din T.C.E., obligatorii pentru Statul Român în virtutea Legii nr. 157/2005 și ale art. 11 și 148 din Constituție.

Această susținere a reclamantului este în prezent confirmată de hotărârea preliminară a C.J.U.E. la 07.04.2011 în cauza C-402/09 – T., în care Curtea a stabilit că: „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Astfel, instanța trebuie să facă aplicarea normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte art. 110 TFUE și să soluționeze acțiunea cu care este sesizată, respectiv căile de atac exercitate, respectând interpretarea Curții.

Prin urmare, Curtea va aplica cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară, în speță, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, având în vedere dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituție.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea națională a taxei de poluare, în vigoare la data achitării taxei de către reclamant, încalcă dispozițiile art. 110 TFUE, situație în care Curtea de Justiție a decis că taxa nu este datorată, iar statul membru trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.

Procedura prevăzută de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, nu poate fi luată în discuție, dispozițiile acesteia producând efecte numai pentru viitor, potrivit principiului neretroactivității legii, așa încât aceasta nu poate fi aplicată unui raport fiscal născut anterior, intrării sale în vigoare. Mai mult, observă că prin respectiva procedură se încearcă o reparare parțială a efectelor aplicării unei proceduri, prin care s-a instituit o taxă neconformă dispozițiilor comunitare.

Or, atâta vreme cât CJUE a constatat că taxa de poluare percepută în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 este nedatorată, procedura invocată prevăzută de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 este privită și ca lipsită de eficiență.

Principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Bacău, cu sediul în Bacău, .. 33, județ Bacău împotriva sentinței civile nr. 241/02.02.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimatul-reclamant V. P., cu domiciliul în Bacău, C-lea Mărășești, nr. 169, ., județ Bacău și intimata-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bacău cu sediul în Bacău, .. 1-3, județ Bacău, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Martie 2013.

Președinte,

L. M.

Judecător,

L. A.

Judecător,

C. Ș.

Grefier,

M. A.

Red. sent. fond G.A.

Red/tehnored. decizia recurs L.A.

MA /01.04.2013/ 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1166/2013. Curtea de Apel BACĂU