Pretentii. Decizia nr. 1441/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1441/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 567/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 1441/2013
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Olguța L. T. - judecător
Judecător: M. G. C.
Judecător: M. G. B.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., împotriva sentinței civile nr. 1401/CF din 20 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima, precum și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru în temeiul dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1401/CF din 20.09.2012 Tribunalul N. a hotărât următoarele: a admis acțiunea formulată de reclamantul C. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. pe care a obligat-o să restituie reclamantului să restituie reclamantului suma de 5.441 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare precum și dobânda fiscală aferentă sumei calculată potrivit art. 124 alin. 2 din Codul de procedură fiscală; a respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 289,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat, în anul 2008, un autoturism second-hand provenit din Uniunea Europeană pentru a cărui primă înmatriculare i s-a impus obligația de plată a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Taxa specială de înmatriculare cunoscută sub denumirea de taxă de primă înmatriculare este prevăzută de art. 2141, 2142 și 2143 din Legea nr. 571/2003. În cauză au incidență în mod direct și dispozițiile dreptului comun direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene, respectiv art. 90 paragraful 2 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene.
Cererea de chemare în garanție s-a dovedit neîntemeiată având în vedere dispozițiile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și faptul că Administrația F. pentru Mediu nu are calitatea de beneficiar al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
În termenul prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, hotărârea tribunalului a fost atacată cu recurs de Administrația Finanțelor Publice Piatra N. recurenta a susținut următoarele:
În motivarea recursului său Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a susținut următoarele:
Instanța a admis în mod greșit acțiunea întrucât nu a avut în vedere principiul constituțional stabilit prin art. 1 alin. (5).
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este reglementată de Codul fiscal în art. 2141 -2143. În cauză este vorba de cumpărarea unui autoturism de către o persoană fizică obligată la plata acestei taxe și care nu se încadrează în situațiile expres prevăzute de lege de scutire de la plată.
Art. 2141 din Codul fiscal nu a fost declarat neconstituțional și nici nu încalcă Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană. Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se aplică tuturor autoturismelor, produse în România sau în alte state, la prima înmatriculare, astfel că nu poate fi vorba de un regim fiscal discriminatoriu.
Reglementarea taxei auto nu încalcă dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, aplicându-se tuturor autovehiculelor produse în România sau în alte state la prima înmatriculare.
Dacă se va constata încălcarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană autoritățile competente au dreptul și obligația, conform art. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, să aibă inițiative legislative, respectiv de a face propuneri de modificare și completare a actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu dreptul comunitar.
În mod greșit instanța de fond a obligat-o la plata taxei actualizată cu dobânda, în condițiile în care nu poate fi reținută culpa sa, taxa fiind încasată în temeiul unui act normativ care nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu. Mai mult, sunt de reținut dispozițiile Ordinului nr. 1899/2004.
Examinând hotărârea recurată în raport de criticile formulate, curtea de apel constată următoarele:
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este, din punctul de vedere al naturii juridice, un impozit indirect, fiind reglementată în Codul fiscal în titlul VII – Accize.
Problema ridicată de această taxă nu este aceea a existenței ei. În repetate hotărâri Curtea Europeană de Justiție a reținut că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor second-hand importate, cu condiția respectării dispozițiilor art. 90 (fostul art. 95) din Tratatul de instituire a Comunității Europene, text care are menirea de a asigura completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele importate și produsele care se află deja pe piața națională (cauza C-387/01, Weigel).
De asemenea, Curtea Europeană de Justiție a hotărât că taxa de înmatriculare plătită pentru un autovehicul nou face parte din valoarea de piață a acestuia, statele membre având obligația de a ține seama de deprecierea reală a autovehiculului atunci când stabilesc respectiva taxă (cauzele C-345/93 – Nunes Tadeu, C-47/88 – Comisia/Danemarca și C-375/95 – Comisia/Republica Elenă). Curtea a mai hotărât că taxele care se aplică autoturismelor dintr-un stat membru, atât celor noi, cât și celor de ocazie și indiferent de originea lor, nu sunt conforme cu art. 90 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene dacă și în măsura în care nivelul accizei aplicate autoturismelor de ocazie importate din alte state membre depășește proporția accizei reziduale în valoarea autoturismelor de ocazie similare cărora li s-a aplicat aceeași acciză în statul membru în cauză înainte de prima lor înmatriculare în acel stat (cauza C-313/05 – Brzeziński); în același sens a hotărât că art. 90 par. 1 trebuie interpretat ca interzicând o taxă atâta timp cât valoarea sa, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este stabilită fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate (cauzele reunite C-290/05 și c-333/05, Nàdasdi și Németh).
Așadar, incompatibilitatea dintre prevederile Codului fiscal și dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este vădită în cazul autovehiculelor second-hand. În cauză, a fost achiziționat un astfel de autoturism din Germania, iar pentru înmatricularea lui reclamantul a fost nevoită să plătească o taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 5.441 lei, taxă care a fost stabilită fără o reducere proporțională cu valoarea deprecierii reale a unor autoturisme similare înmatriculate deja în România; din anexele la care face trimitere art. 2141 din Codul fiscal rezultă o creștere a valorii pe baza vechimii autoturismului și a normei de poluare.
În aceste condiții și ținând seama de dispozițiile art. 148 din Constituția României - potrivit cărora aplicarea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate dispozițiile contrare din dreptul intern, astfel cum se prevede prin alin. (2), autoritatea judecătorească fiind unul dintre garanții aducerii la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. (2), astfel cum se dispune prin alin. (4) - curtea de apel constată că, dispunând restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, tribunalul a pronunțat soluția cu respectarea principiilor priorității dreptului comunitar, a aplicării directe a dispozițiilor legislației comunitare primare și a nediscriminării.
În condițiile în care obligația instanțelor judecătorești de a garanta aplicarea principiului priorității dreptului comunitar are un fundament constituțional, iar rolul autorității judecătorești este acela de a aplica legea nu de a o completa ori modifica, dispozițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 invocate de recurenta-pârâtă nu au nicio relevanță.
Nu poate fi reținută lipsa culpei recurentei-pârâte ca temei al exonerării sale de la plata dobânzii. Recurenta-pârâtă, în calitatea sa de autoritate publică, adică de organ de stat, nu poate invoca împotriva particularilor dispoziții legale interne contrare dreptului comunitar, dat fiind efectul direct vertical al dispozițiilor tratatelor originare. Potrivit art. 2 din Actul privind condițiile de aderare a României la Uniunea Europeană, de la data aderării dispozițiile tratatelor originare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin aceste tratate și prin Tratatul de aderare.
Dobânda a fost în mod corect acordată de tribunal în temeiul art. 124 alin. 1 din Codul de procedură fiscală întrucât este vorba de o sumă care urmează a fi restituită reclamantei de la bugetul de stat. Potrivit acestui text, în asemenea situație, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau art. 70, după caz; teza a doua a textului prevede că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului. Dreptul reclamantei la dobândă începe să curgă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 70, respectiv din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea la pârâtă a cererii prin care reclamantul a solicitat restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule; prin considerentele hotărârii tribunalul a reținut acest moment de începere al curgerii dobânzii.
Față de cele ce preced, curtea de apel constată că nu există motive de modificare ori de casare a hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., cu sediul în Piatra N., . bis, județul N., împotriva sentinței civile nr. 1401/CF din 20 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. C., cu domiciliul în Comuna Săvinești, ., județul N. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 aprilie 2013.
Președinte, Olguța L. T. | Judecător, M. G. C. | Judecător, M. G. B. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. N. A.
Tehnored. d.r. G.M. C./24.04.2013
L.D.D. – ex. 2
L.D.D. – 25 aprilie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3275/2013. Curtea de Apel BACĂU | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3574/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








