Pretentii. Decizia nr. 159/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 159/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 3533/103/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 159/2013

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. Ș. - judecător

Judecător: C. P.

Judecător: V. P.

Grefier: L.-D. D.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N., în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Târgu N., împotriva sentinței civile nr. 663/CF din 19 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că recursul promovat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N., în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Târgu N. este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit legal de plata taxei de timbru.

S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N., în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Târgu N. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare pe baza celor solicitate de părți la dosar.

CURTEA:

- deliberând –

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 663 CF/19.04.2012 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-au excepțiile inadmisibilității și a neîndeplinirii procedurii prealabile.

S-a admis în parte acțiunea formulată de A. C. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Târgu N., a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2.640 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda fiscală aferentă sumei, calculată în conformitate cu prevederile art. 124 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, cu începere de la 05.07.2011 și până la data plății.

S-a admis cererea de chemare în garanție, sens în care obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu că asigure fondurile necesare restituirii.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand provenit din spațiul comunitar pentru a cărui primă înmatriculare i s-a impus obligația fiscală de plată a taxei de poluare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamantul a cerut restituirea sumei, răspunsul primit de la autoritatea fiscală fiindu-i nefavorabil reclamantului.

Referitor la inadmisibilitate și lipsa procedurii prealabile, reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei, adresată autorității publice fiscale care a încasat taxa.

S-a avut în vedere de asemenea că potrivit Deciziei nr. 24/14.11.2011 pct. 2 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României cu privire la necesitatea procedurii prealabile invocată de pârâtă “Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile în conformitate cu prevederile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.”

Singura obligație ce revine reclamantului mai înainte de a se adresa instanței este aceea de a cere restituirea sumei organului fiscal în conformitate cu prevederile art. 117 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, obligație pe care reclamantul a îndeplinit-o.

S-a constatat că Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală nu au calitate procesuală pasivă, suma fiind încasată de Administrația Finanțelor Publice Tîrgu N., singurul organ fiscal care are calitatea de pârât, motiv pentru care excepțiile lipsei calității procesuale pasive au fost admise.

Pe fondul cauzei, potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E. s-a declarat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

S-a constatat că regimul taxei de poluare este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre ale Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională din România a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură. Motivat de neconformitatea prevederii O.U.G. nr. 50/2008 cu obligațiile ce decurg din art. 110 T.F.U.E., instanța a înlăturat aplicarea normei naționale contrare dreptului comunitar. Obligația fiscală impusă reclamantului este stabilită în baza unei prevederi legale contrare dreptului comunitar, impunându-se admiterea acțiunii cu consecința stabilirii obligației de restituire a sumei plătite de reclamant și a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Târgu N. la plata către reclamant a taxei de poluare și a accesoriilor ce au fost stabilite de instanță.

În ce privește cererea de chemare în garanție aceasta a fost găsită întemeiată motivat de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare, conform cărora „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”.

Potrivit art. 124 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii fiscale. Momentul de la care curge dreptul de a i se calcula dobânda fiscală este cel de la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamantului respectiv momentul răspunsului negativ oferit de organul fiscal cererii reclamantului de restituire a taxei și nu momentul plății, așa cum se solicită, reclamantul neputând beneficia de dobânzi pentru perioada în care a stat în pasivitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N., în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Târgu N..

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.

În motivarea recursului recurenta arată următoarele:

1. În Monitorul Oficial nr. 9/10.01.2012 a fost publicată Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ care abrogă O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule - act normativ considerat de Curtea Europeană că instituie un regim nediscriminatoriu între mașinile second-hand provenite din România și cele provenite din spațiul comunitar.

Prin noul act normativ se elimină orice posibilă formă de discriminare între autovehiculele menționate mai sus, în condițiile în care sunt obligate la taxa de poluare toate autovehiculele în momentul înmatriculării, respectiv primei transcrieri a dreptului de proprietate in România.

Curtea Europeană, în cauza T., a precizat faptul că Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Prin noul act normativ, respectiv prin impunerea obligației de plata a taxei de poluare pentru toate autovehiculele în momentul înmatriculării, respectiv primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, a fost eliminată orice posibilă interpretare discriminatorie a O.U.G. nr. 50/2008 și apreciază că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în condițiile în care în momentul judecării dosarului de către instanța de judecată de recurs, legiuitorul român a înțeles să elimine pe cale legislativă eventuala situație de discriminare creată de O.U.G. nr. 50/2008.

2. Modificările aduse Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanțele de Urgență ale Guvernului nr. 208/2008, 218/2008 și 7/2009 constau în scutire de taxe pentru anumite categorii de autovehicule, cu o anumită normă de poluare și capacitate cilindrică înmatriculate într-o anumită perioadă de timp - pun în discuție o altă dimensiune a taxării interne prevăzută de art. 90 din Tratatul Comunității Europene decât cea cu care s-au confruntat instanțele în condițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nemodificată. Este vorba de caracterul protecționist al taxei, interzis de art. 90 par. 2 din Tratatul Comunității Europene.

Or, art. 90 din Tratat nu interzice determinarea taxei pe criterii obiective, cum sunt cele utilizate de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, respectiv clasa de poluare, capacitate cilindrică, etc.

Recurenta face o analiză a taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25 TCE din perspectiva practicii Curții Europene afirmând că noțiunea de „impozit intern" are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența C.E.J. (hotărârea Haar Petroleum, C-90/94, Weigel, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor și că taxa de poluare intră în sfera regimului general intern de impozitare a mărfurilor și trebuie, ca urmare, analizată, în raport cu art. 90 TCE.

Că se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 alin. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).

Un sistem de impozite este compatibil cu art. 90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot. Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995). De asemenea, un sistem de taxare este compatibil cu dispozițiile art. 90 TCE dacă este suficient de precis, astfel încât se poate efectua în temeiul său un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai aproape de realitate, iar cel căruia i se impune taxa are la dispoziție o cale de atac în fața instanțelor naționale, pentru a contesta modalitatea de calculare a valorii deprecierii (cauza C-393/1998, A. Gomez Valențe c. Fazenda Publica).

Nu se realizează însă o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și acestea, în condițiile în care valoarea taxei de poluare nu depășește valoarea taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor similare deja înmatriculate (hotărârea Brzezinski, C-313/05).

Sistemul de taxare stabilit prin O.U.G. nr. 50/2008 este suficient de precis în ceea ce privește criteriile legate de calculul deprecierii autoturismului (emisia de C02, capacitatea cilindrică etc.), aceste elemente fiind considerate în jurisprudența Curții Europene de Justiție drept criterii obiective ce pot fi folosite într-un sistem de taxare bazat pe o grilă de impozitare (cauza Nadasdi, C-290/2005).

Referitor la Decizia Curții Europene pronunțată în cauza C-402/09, conform principiului "tempus regit actum" legislația aplicabilă în litigiul aflat pe rolul Tribunalului Sibiu este O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum era în vigoare la data de 27 octombrie 2008 și anume în forma publicării sale în Monitorul Oficial al României nr. 327/2008. Amendamentele aduse O.U.G. nr. 50/2008 au intrat în vigoare ulterior datei de 27 octombrie 2008.

Din această perspectivă reiterează faptul că obiectul litigiului pe rolul Tribunalului Sibiu a fost restituirea sumei de 7.595 lei achitată cu titlu de taxă de poluare în luna octombrie 2008 și, subliniază faptul că, în situația în care Curtea ar fi ales să răspundă întrebării preliminare astfel cum a fost formulată de Tribunalul Sibiu, care se referă la O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare reprezentate de O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008, instanța comunitară ar fi trebuit să aibă în vedere să se pronunțe distinct asupra a trei situații deosebite.

Deosebit de situația raportului juridic născut în 27.10.2008, în care una din părți este domnul T., în ceea ce privește cele două ordonanțe de urgență, O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008, este evident faptul că O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008 nu sunt aplicabile, în condițiile în care drepturile și obligațiile părților – conținutul raportului juridic – au fost stabilite la o dată la care cele două acte normative nu erau în vigoare.

Hotărârea preliminară a CJUE (în baza art. 267 TFUE) este obligatorie pentru instanța de trimitere, dar numai in privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială.

În cazul în care CJUE a fost sesizată de către o instanță a cărei decizie este supusă unei căi de atac, hotărârea preliminară a CJUE este obligatorie și pentru instanța care soluționează calea de atac în acest litigiu.

În fapt hotărârea CJUE are caracter obligatoriu pentru toate instanțele tuturor statelor membre, fiindcă instanța care intenționează să interpreteze în alt fel norma europeană deja interpretată de CJUE are obligația ca, anterior deciziei sale, să se adreseze CJUE, motivându-și opinia divergentă și solicitând o nouă hotărâre în chestiunea aflată în discuție ("sesizare de divergență").

În conformitate cu jurisprudența CJUE, încălcarea dreptului comunitar este considerată "suficient calificată/caracterizată" atunci când hotărârea judecătorească încalcă jurisprudența CJUE, iar încălcarea are un caracter manifest (CJUE cauza C-224/01).

Rezultă astfel că prezentei cereri de restituire a "taxei de poluare", stabilită în conformitate cu alte prevederi legale decât cele ale O.U.G. nr. 50/2008, în forma în care a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 327/25.04.2008, fără modificările intervenite prin O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008, nu îi sunt incidente efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 - T. - nu sunt incidente.

3. Consideră, de asemenea, faptul că instanța de judecată în mod netemeinic și nelegal a acordat dobânda fiscală de 0,1%/zi conform art. 124 Cod procedură fiscală, având în vedere următoarele considerente:

Singura prevedere din Codul de procedură fiscală în temeiul căreia contribuabilii pot solicita dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este art. 124, conform căruia: „(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori."

Concluzionează recurenta că situația dedusă judecății nu se încadrează în nici una din prevederile legale menționate mai sus, motiv pentru care solicită respingerea solicitării de acordare a dobânzilor ca neîntemeiată.

Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 148 (2) și (4) din Constituția României.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor Legii nr. 9/2012, aceasta își produce efectele în condițiile art. 15 (2) din Constituția României potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, faptul juridic generator de drepturi și obligații producându-se anterior intrării în vigoare a acestor dispoziții legale. De altfel, dispozițiile art. 2 lit. i și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate prin O.U.G. nr. 1/2012 până la 1.01.2013.

Sub un alt aspect, dispozițiile Legii nr. 9/2012 prevăzute prin art. 12 din acest act normativ nu realizează decât o înlăturare parțială a consecințelor încălcării dispozițiilor art. 110 T.F.U.E., ca diferență dintre taxa încasată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 și cea care ar fi datorată potrivit noului act normativ. Or, principiul supremației dreptului comunitar, consacrat de Curtea Europeană de Justiție în practica sa (cauza Simmenthal, Larsy c Inasti), impune și cerința ca instanța națională să înlăture încălcarea dreptului comunitar ca mod de realizare a eficienței practice a acestui principiu. Aceasta rezultă și din cauza C-263/10 (N. vs. România), Curtea Europeană de Justiție reținând, cu privire la limitarea în timp a efectelor unei hotărâri preliminare, că norma de interpretare trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de hotărârea preliminară, Curtea respingând cererea guvernului român de limitare în timp a aplicării hotărârii.

Nu poate fi primită susținerea recurentei referitoare la conformitatea O.U.G. nr. 50/2008, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, 218/2008 și 7/2009 cu dreptul comunitar și nici cele referitoare la principiul ,,tempus regit actum” aplicabil în raport de cauza T..

Astfel, atât în cauza T. cât și în Cauza N., (cauza T. pct. 61, Cauza N. pct. 29) Curtea Europeană de Justiție a reținut că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Or, așa cum rezultă din art. 4 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 obligația taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Cumpărarea autovehiculelor second-hand din alte state membre și înmatricularea lor în România fiind supuse taxării prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, în timp ce cumpărarea unui autovehicul, cu aceleași caracteristici tehnice și vechime, dar deja înmatriculat în România (de pe piața națională), nu este supus unei taxe similare, măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană fiind de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.

Susținerile privind incidența art. 25 din Tratatul CE nu sunt relevante în cauză, instanța de fond analizând dreptul reclamantului din perspectiva incidenței art. 90 alin. 2 din Tratatul CE (art. 110 alin. 2 din TFUE).

În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzii fiscale, nici aceasta nu este fondată.

Potrivit art. 124, (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor; (2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori, iar potrivit art. 70 alin. 1, cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. Cum suma de restituit, în condițiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, este o sarcină fiscală stabilită de O.U.G. nr. 50/2008, perceperea acesteia cu interpretarea greșită a legii dă dreptul părții care a plătit-o de a cere atât restituirea cât și dobânda fiscală aferentă, dacă restituirea nu s-a realizat în termenul prevăzut de art. 70 din Codul de procedură fiscală.

În consecință, față de considerentele ce preced instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N., în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Târgu N., cu sediul în Piatra N., . bis, județul N., împotriva sentinței civile nr. 663/CF din 19 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. C., cu domiciliul în Târgu N., ., ., . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2013.

Președinte,

C. Ș.

Judecător,

C. P.

Judecător,

V. P.

Grefier,

L.-D. D.

Red. s. N. T.

Tehnored. d.r. V. P.

L.D.D. – ex. 2

L.D.D. – 23 ianuarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 159/2013. Curtea de Apel BACĂU