Pretentii. Decizia nr. 3082/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3082/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 1807/103/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 3082/2013
Ședința publică de la 17 septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș.
Judecător C. P.
Judecător V. P.
Grefier M. A.
**********************************
Pe rol fiind soluționarea recursului în materia contenciosului administrativ și fiscal declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice N. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B., împotriva sentinței civile nr. 112/CF/22.01.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimatul-reclamant M. D. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în cauză a promovat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice N. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B..
Instanța constată că recursul promovat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Piatra N. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997.
Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 112/CF/22.01.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice B. și în consecință a obligat pârâta A.F.P.B. să restituie reclamantului suma de 3851 lei reprezentând taxă auto, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124 din OG nr. 92/2003. A admis cererea de chemare în garanție, sens în care a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei A.F.P.B. sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamant. A obligat pârâta A.F.P.B. să achite reclamantului suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Pentru înmatricularea unui autoturism second-hand provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene, marca Wolksvagen, cu număr de identificare WVWZZZ1JZ5W072637, reclamantul a achitat la data de 19.08.2008 suma de 3.851 lei, la Trezoreria B.-fila 7.
Această taxă a fost instituită prin OUG nr.50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri.
Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Instanța a constatat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
În cauza T., Curtea de Justiție a Comunităților Europene a apreciat că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate.
De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie.
Dacă în cauza T. Vs statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a OUG nr.50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza c-263/10, I. N. vs statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale OUG nr.50/2008, și a respins cererea statului român de limitare în timp a efectelor Hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârile N. și T. se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 01 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Ca atare, în viziunea Curții, toate variantele OUG nr.50/2008, sunt incompatibile cu prevederile art. 110 pct.1 din TFUE.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Așadar, nu poate fi eficient argumentul pârâtei care în întâmpinare arată că în condițiile adoptării Legii 9/2012 nu mai poate fi vorba de discriminare deoarece taxa pentru emisii poluante se plătește în toate cazurile inclusiv pentru înmatricularea vehiculelor, radiate ca urmare a transmisiunii, înmatriculate anterior anului 2007.
În realitate, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, conform art. 1 din OUG 1/2012 au fost suspendate până la 1 ianuarie 2013. În această împrejurare subzistă situația premisă în sensul că reclamantul este discriminat în raport cu deținătorii de autovehicule înmatriculate în România anterior anului 2007 și care în prezent procedează la vânzarea acestora.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală text ce prevede că: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz”.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a constatat următoarele:
Cererea de chemare în garanție are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța a constatat că este întemeiată.
Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B. a fost încasată de aceasta însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. Pentru Mediu.
Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei, și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare, cu dobânda fiscală datorată de pârâtă reclamantului.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă pârâta a achitat reclamantului cheltuielile de judecată efectuate în cuantum de 539,3 lei.
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului N. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B..
Recursul este legal scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivi art. 17 din Legea 146/1997.
Cu privire la invocarea dispozițiilor din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instanța de recurs reține că dispozițiile invocate nu au aplicabilitate în cauză, deoarece nu sunt aplicabile situațiilor juridice care au luat naștere anterior intrării în vigoare a acesteia.
Legea nr.9/2012 are aplicabilitate pentru situațiile juridice, care au luat naștere de la momentul intrării acesteia în vigoare, dispozițiile pe care le cuprinde neavând efect retroactiv.
Conform dispozițiilor art.15, alin.2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, consacrând principiul neretroactivității legii civile, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Legea civilă dispunând numai pentru viitor, nu are putere retroactivă, pentru trecut. Legea se aplică numai faptelor petrecute în intervalul de timp de la . și până la ieșirea sa din vigoare, nu faptelor petrecute anterior intrării ei în vigoare.
Referitor la criticile ce vizează fondul cauzei, Curtea reține că taxa pe poluare reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinata în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Instanțele naționale sunt obligate să aplice norma comunitară, si sa soluționeze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretării Curții asupra articolului110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, în speță OUG 50/2008 constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțata in cauza C-106/77, Simmenthal.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011. în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul ca toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
Prin Hotărârea T. citata mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
Chiar dacă taxa de poluare este achitată conform reglementărilor care au modificat O.U.G. 50/2008, respectiv potrivit O.U.G. 218/2008, decizia sus-invocată a C.J.U.E. are aplicabilitate.
Prin modificările O.U.G. 50/2008, concretizate în O.U.G. 208/2008 și O.U.G. 218/2008 și, ulterior O.U.G. 7/2009, s-au introdus noi elemente de discriminare, în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2009, de la plata taxei de poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează tot pe acest criteriu.
O.U.G. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. 218/2008 prevede o creștere a cuantumului taxei de poluare față de cel prevăzut inițial, fiind evident efectul descurajant pentru importuri, dublat de un efect protecționist pentru industria națională (asumat chiar prin expunerea de motive a O.U.G. 218/2008).
Raportat la cele expuse, Hotărârea CJCE în cauza C-402/2009 este obligatorie pentru instanțele române iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală .
Este cunoscut faptul că s-a statuat de către CJCE ,că Hotărârea preliminară pronunțată ce poartă asupra interpretării sau a validității unui act comunitar este obligatorie pentru organul de jurisdicție care a formulat acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare.
Atunci însă, când Curtea soluționează o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare, aceasta se pronunță în sensul interpretării sau stabilirii validității dreptului comunitar.
Interpretarea dată de Curte, prin urmare, este general obligatorie, acest aspect reținându-se din faptul că în cazul în care pe rolul CJCE se află deja o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare similară vizând soluționarea aceleiași probleme de drept, instanța națională are trei posibilități: să aștepte pronunțarea unei hotărâri de către CJCE cu privire la acea acțiune( situația din cauza dedusă judecății), să introducă o nouă acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare având același obiect sau să continue judecata cauzei fără a aștepta pronunțarea hotărârii CJCE.
Referitor la critica privitoare la dobânda fiscală, nici aceasta nu este întemeiată, instanța de recurs reține că intimata reclamantă are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, prin urmare și la folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, text conform căruia„Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) sau la art. 70, după caz”, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Reclamantul a formulat cererea de restituire pe data de 8.12.2011, AFP B. comunicându-i cu adresa nr._/23.12.2011 că taxa nu poate fi restituită. Prin urmare, cererea reclamantului a fost soluționată la data de 23.12.2011 și în mod corect tribunalul a avut în vedere această dată la acordarea dobânzii fiscale.
În raport de considerentele reținute, Curtea, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice N. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B., cu sediul în loc. B., ., jud. N., împotriva sentinței civile nr. 112/CF/22.01.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimatul-reclamant M. D. cu domiciliul în com. Hangu, .-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 Corp A, sector 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, C. P. | Judecător, V. P. |
Grefier, M. A. |
Red. sent. fond S. U.
Red/d.r.Cl. P.
Tehnored.VZ./23.09.2013
ex.2
| ← Pretentii. Decizia nr. 2417/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 532/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|








