Pretentii. Decizia nr. 2090/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2090/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 1935/103/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr._ Decizia nr. 2090/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17 MAI 2013
PREȘEDINTE - M. N. - judecător
- C. Ș. - judecător
- M. G. B. - judecător
- M. V. - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., împotriva sentinței civile nr. 1932/CF din 13 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Nemaifiind cereri de formulat în cauză sau alte chestiuni prealabile și văzând că prin cererea de recurs recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată dosarul în stare de judecată, trecând la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1932/CF/13.12.2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B. G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N., fiind obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5538 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda fiscală aferentă sumei calculată potrivit art. 124 alin.2 din O.G. nr. 92/2003 cu începere de la data de 23.04.2012 și până la data plății. Totodată a fost admisă cererea de chemare în garanție, fiind obligată chemata în garanție Administrația F. de Mediu să asigure fondurile necesare restituirii și au fost obligate pârâtele la plata sumei de 39,3 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a dobândit un autovehicul second hand provenit din spațiul comunitar pentru a cărui primă înmatriculare i s-a impus obligația fiscală de plată a taxei de poluare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamantul a cerut restituirea sumei, răspunsul primit de la autoritatea fiscală fiindu-i nefavorabil reclamantului.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E. s-a declarat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
S-a constatat că regimul taxei de poluare este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre ale Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională din România a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură. Motivat de neconformitatea prevederii O.U.G. nr. 50/2008 cu obligațiile ce decurg din art. 110 T.F.U.E., instanța va înlătura aplicarea normei naționale contrare dreptului comunitar. Obligația fiscală impusă reclamantului este stabilită în baza unei prevederi legale contrare dreptului comunitar, impunându-se admiterea acțiunii cu consecința stabilirii obligației de restituire a sumei plătite de reclamant.
În consecință s-a dispus obligarea pârâtelor Administrația Finanțelor Publice a municipiului Piatra N. și Administrația F. pentru Mediu la plata către reclamantă a taxei de poluare și a accesoriilor stabilite de instanță.
Potrivit art. 124 alin.(2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii fiscale. Momentul de la care curge dreptul de a i se calcula dobânda fiscală este cel al primirii răspunsului negativ la cererea de restituire a taxei, și nu cel al perceperii, reclamantul neputând beneficia de dobânzi pentru perioada cât a stat în pasivitate Răspunsul negativ al organului fiscal a fost depus odată cu întâmpinarea din actualul dosar, reclamantul nefăcând dovada că a cerut restituirea taxei pe cale administrativă. În ce privește cererea de chemare în garanție aceasta a fost apreciată ca fiind întemeiată motivat de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare, conform cărora „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”. Cum Administrația F. pentru Mediu are calitatea de beneficiar al sumelor încasate, urmează a se dispune obligarea chematei în garanție să asigure fondurile necesare restituirii.
Având în vedere cererea astfel formulată, în temeiul art. 274 C.pr.civ. s-a dispus obligarea părților căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N., recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304¹ Cod procedură civilă s-a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, instanța de fond neavând în vedere că taxa în discuție a fost percepută legal, în temeiul unei reglementări interne care nu contravine normelor de drept comunitar, că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată succesiv prin O.U.G. Nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, actul normativ modificat fiind în acord cu dispozițiile art. 90 din tratatul Comunității Europene. În susținerea acestui punct de vedere a fost invocată practica Curții Europene în Cauzele Brzezinski, Nadasdi și N. etc.
În ceea ce privește Hotărârea C.J.U.E. în Cauza C 402/09, invocată de instanța de fond, recurenta consideră că aceasta nu are incidență în speță, întrucât taxa în discuție a fost achitată potrivit O.U.G. 50/2008, în forma modificată prin actele normative ulterioare.
Mai invocă recurenta dispozițiile Legii nr. 9/2012, care reglementează în prezent taxa pe poluare, susținând că potrivit acestei reglementări s-a înlăturat discriminarea invocată cu privire la textele citate anterior.
A mai fost criticată și acordarea dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, întrucât în speță nu ar fi incidente dispozițiile legale reținute de instanța de fond, iar recurenta nu are culpă procesuală.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 304¹ Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 T.F.U.E..
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În consecință instanța apreciază ca fiind nefondate criticile din recurs privind neanalizarea modificărilor aduse O.U.G. 50/2008, ca și cele referitoare la neincidența în speță a hotărârilor preliminare invocate mai sus.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa, s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competenței sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
În ceea ce privește prevederile Legii nr. 9/2012, invocate de recurenta-pârâtă, curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 10 ianuarie 2012 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
În atare situație, reclamantul a fost îndreptățit la restituirea integrală a taxei încasate nelegal.
De altfel, aplicarea în speță a dispozițiilor Legii nr. 9/2012, ar aduce atingere principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, întrucât acest act normativ nu se poate aplica unei situații juridice născute anterior intrării sale în vigoare.
În ce privește dobânda acordată de instanța de fond, Curtea constată următoarele:
Potrivit jurisprudenței C.J.U.E., regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale.
În ceea ce privește dobânzile la sumele de restituit sau de rambursat de la buget, art. 124 alin. (1) Cod procedură fiscală prevede că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau art. 70, după caz.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată, așa cum s-a precizat și mai sus de art. 117 alin.1, lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul M.F.P. 1899/22.12.2004.
Coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din Cod procedură fiscală, Curtea reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze contestația/ cererea de restituire adresată de contribuabil, de la această dată datorând dobânda fiscală, soluția fondului fiind legală și sub acest aspect.
Referitor la data de la care curge dobânda datorată, având în vedere că prima instanță a dispus obligarea la plata dobânzii fiscale prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 calculată cu începere de la data la care organul fiscal i-a comunicat contribuabilului decizia de respingere a cererii de restituire, Curtea apreciază că situația se încadrează în ipoteza reglementată de dispozițiile menționate, termenul de 45 de zile fiind unul maxim aplicabil în cazul soluționării cererii cu nerespectarea acestuia. În consecință nici acest motiv de recurs nu este fondat.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 coroborat cu art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., cu sediul în Piatra N., . Bis, județul N.,împotriva sentinței civile nr. 1932/CF din 13 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. G., cu domiciliul în Piatra N., ., nr. 15, ., . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, . nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.05.2013.
Președinte, M. N. | Judecător, C. Ș. | Judecător, M. G. B. |
Grefier, M. V. |
red. sent. N. T.
red. d.r. M.N.
V.M./2 ex.
04.06.2013
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1269/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 4425/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
