Obligaţia de a face. Decizia nr. 2416/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2416/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 2527/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2416/2013
Ședința publică de la data de 07 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător M. N.
Judecător C. Ș.
Grefier A. V.
******************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă Instituția P. Județul N. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N. împotriva sentinței civile nr.57/CA din 21.02.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul-reclamant C. S., personal, identificat cu C.I., ., nr._, eliberată de Poliția N., lipsă fiind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Instituția P. Județul N. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N. este la primul termen de judecată, iar în ce privește regularitatea acestuia, constată că este declarat și motivat în termen legal și scutit de plata taxei de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997. Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul intimatul-reclamant solicită respingerea recursului.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza spre pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului reclamantul C. S. a chemat în judecată pe pârâtele Instituția P. județului N. –serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului marca Volkswagen Passat cu nr. de identificare WVWZZZ3BZYP106700, având ca an de fabricație 2000, fără plata taxei de poluare.
Prin sentința civilă nr._ Tribunalul N. a admis acțiunea și a obligat pârâta să procedeze la înmatricularea autovehiculului marca Wolkswagen Passat cu nr. de identificare WVWZZZ3BZYP106700, fără plata taxei pentru emisii poluante.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:
Potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E. s-a declarat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Deși taxa plătită de reclamant, nu este achitată în baza O.U.G. nr. 50/2008, ci în baza Legii nr. 9/2012, se constată că motivul din Hotărârea Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09, subzistă și în actuala cauză. În acest sens, aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2012, la data plății taxei pentru emisiile poluante era suspendată, potrivit art.1 din O.U.G. nr.1/2012, potrivit cărora „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013”.
În condițiile în care, aplicarea Legii nr. 9/2012(lege care prevedea același regim fiscal atât pentru autovehiculelor autohtone cât și pentru cele de proveniență străină) era suspendată, regimul discriminatoriu fiscal este de actualitate.
Se constată că și pe perioada de suspendare a aplicării legii nr. 9/2012, regimul taxei de poluare este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre ale Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională din România a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură. Motivat de neconformitatea prevederii O.U.G. nr. 50/2008 (ordonanță aflată în continuare în vigoare pe perioada de suspendare a aplicării Legii nr. 9/2012) cu obligațiile ce decurg din art. 110 T.F.U.E., instanța va înlătura aplicarea normei naționale contrare dreptului comunitar. Obligația fiscală impusă reclamantului este stabilită în baza unei prevederi legale contrare dreptului comunitar, impunându-se admiterea acțiunii cu consecința stabilirii obligației de restituire a sumei plătite de reclamant.
Pe fondul cauzei, instanța reține că potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E. s-a declarat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Se constată că regimul taxei de poluare este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre ale Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională din România a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură. Motivat de neconformitatea prevederii O.U.G. nr. 50/2008 cu obligațiile ce decurg din art. 110 T.F.U.E., instanța va înlătura aplicarea normei naționale contrare dreptului comunitar. Obligația fiscală impusă reclamantului este stabilită în baza unei prevederi legale contrare dreptului comunitar, impunându-se admiterea acțiunii cu consecința înlăturării obligației de plată a sumei și obligarea pârâtei Instituția P. județului N. –Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N. la înmatricularea autovehiculului fără plata taxei.
Se are în vedere Decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție în ședința din 14.11.2011 prin care a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că „Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției P. prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 este admisibilă”.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Instituția P. - județul N. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N., care a criticat soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
În mod greșit s-a reținut incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu art. 110 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, întrucât dispozițiile legii se aplică atât autovehiculelor achiziționate din România, cât și celor ce provin din state membre ale U.E.
Pe de altă parte, recurenta susține că nu poate să refuze aplicarea unor acte normative în vigoare, atâta timp cât acestea nu au fost declarate neconstituționale sau contrare dreptului european. Pe cale de consecință, nu se poate reține nici culpa procesuală a instituției, pentru obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii, în principal pe excepțiile invocate, iar în subsidiar, ca nefondată.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, curtea constată neîntemeiat recursul pârâtei, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Cu titlu prealabil se impune observația că până la data de 14 ianuarie 2012 ( dată când a intrat în vigoare Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule), obligația de plată a taxei pentru înmatricularea unui autovehicul era prevăzută de OUG 50/2008 .
În ce privește taxa denumită taxă de poluare, reglementată de OUG 50/2008, aceasta a fost examinată, din punct de vedere al compatibilității cu prevederile art. 110 din TFUE, practica instanțelor de judecată fiind constantă în a aprecia că taxa impusă încalcă tratatul, fiind ca urmare exclusă de la aplicare, dându-se astfel eficiență prevalenței dreptului comunitar, cu luarea în considerare a hotărârilor preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României și Cauza C-263/10 – N. împotriva României.
Totodată, în ce privește calea de urmat pentru reclamanții care urmăreau înmatricularea unui autovehicul fără plata taxei de poluare, prin Decizia nr. 24 din 14.11.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1/03.01.2010, Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii, stabilind că „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.”
Potrivit dispozițiilor art. 330 ind. 7 alin. 4 Cod procedură civilă ( modificat prin legea 202/2010), dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial .
În acest context, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prin care reglementa obligația de plată a taxei în următoarele condiții, prevăzute la art. 4: „(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Deși reglementarea astfel adoptată înlătura discriminarea din OUG 50/2008 dintre autovehiculele ce proveneau din U.E. față de cale aflate în circulație în România, prin art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012, aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 s-a suspendat până la 1 ianuarie 2013.
Ori, în aceste condiții, pe perioada în care dispozițiile art. 4 alin. 2 și art. 5 alin, 1 ale Legii 9/2012 au fost suspendate, a fost menținută discriminarea proprietarilor de autovehicule rulate, în funcție de proveniența acestora ,în sensul că pentru autovehiculele deja înmatriculate în țară nu era impusă plata taxei, care revenea doar proprietarilor de autovehicule second hand achiziționate din Uniunea Europeană.
Cu alte cuvinte, deși s-a schimbat actul normativ ce reglementa taxa în discuție, condițiile și modul de reglementare a taxei impuse de Legea 9/2012 sub o altă denumire sunt, în fapt, aceleași cu cele din reglementarea anterioară, aspect ce atrage incidența în speță a argumentelor mai sus invocate, referitoare la hotărârile preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României și Cauza C-263/10 – N. împotriva României și a Deciziei Î.C.C.J nr. 24 din 14.11.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1/03.01.2010 .
În ce privește competența recurentei pârâte de a face verificări cu privire la compatibilitatea normei interne cu prevederile dreptului comunitar, susținerile din recurs nu sunt întemeiate, având în vedere că potrivit prevederilor art. 148 alin 2 și 5 din Constituție , „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 și 2 din Legea 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local, iar pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Constituției și altor legi se organizează și funcționează instituția prefectului, sub conducerea prefectului.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că recurentei îi revine obligația constituțională de a aplica cu prioritate prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, în speța de față, de a da eficiență prevederilor art. 110 din Tratat, în detrimentul normei interne .
Pe de altă parte, curtea are în vedere faptul că ,prin Decizia nr. 24/14.11.2011, Înalta Curte de Justiție și Casație a admis recursul în interesul legii, stabilind că acțiunea având ca obiect obligare instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă.
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală . Toate aceste argumente își mențin valabilitatea și în cazul reglementării ulterioare a taxei, prin Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost modificată prin OUG nr.1/2012, conform argumentelor mai sus prezentate.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa și s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale", curtea constată că taxa impusă de Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost modificată prin OUG nr.1/2012, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrară art.110 TFUE.
Față de toate aceste considerente, instanța de fond a stabilit în mod legal că refuzul de înmatriculare a autovehiculului este nejustificat, în raport de dispozițiile art. 110 ( actual 90 ) din TFUE, și de dispozițiile art. 1 alin.1, art. 2 lit. (i) și art. 8 din Legea 554/2004.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin.1 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Instituția P. Județul N. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N. în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. S. cu domiciliul în Comuna Gherăiești, ., împotriva sentinței civile nr.57/CA din 21.02.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 iunie 2013.
pt. Președinte, L. A. - aflată în C.O. - semnează Președinte Instanță | Judecător, M. N. | Judecător, C. Ș. |
pt. Grefier, A. V. - aflată în C.O. - semnează P.-grefier Instanță |
Red.sent.N. T.
Red.dec.rec. C.Ș.
O.P./08.07.2013/2ex
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2231/2013.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 175/2013. Curtea de... → |
|---|
