Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2231/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2231/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 278/103/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 2231/2013
Ședința publică de la data de 24 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. Ș.
Judecător - L. A.
Judecător - M. N.
Grefier - F. B.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre soluționare recursurile formulate de reclamantul D. M. și de pârâta Administrația Finanțelor Publice R., ambele îndreptate împotriva sentinței civile nr. 1748/CF din data de 20 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ /2011, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru recurentul-reclamant D. M. avocat C. M. în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosarul cauzei, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentantul recurentului-reclamant depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Arată că nu are cereri prealabile.
Instanța constată că recursurile promovate în cauză de reclamantul D. M. și de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului R. sunt la primul termen de judecată, iar în ce privește regularitatea acestora, constată că sunt declarate și motivate în termen legal, recursul pârâtei fiind scutit de plata taxei de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997, iar cel al reclamantului legal timbrat la termenul de astăzi. Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat C. M. având cuvântul pentru recurentul-reclamant D. M., solicită admiterea recursului declarat de reclamant pentru motivele arătate în cererea de recurs și a i acorda dobânda fiscală de la data achitării taxei. Totodată, solicită respingerea recursului declarat de pârâta A.F.P. R., ca nefondat și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată conform documentelor justificative depuse la dosarul cauzei.
Constatând dezbaterile închise, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1748/CF/20.11.2012, Tribunalul N. a hotărât următoarele:
A admis acțiunea formulată de reclamantul D. M., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE R. și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3105 lei achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare, cu dobândă fiscală calculată conform dispozițiilor art. 124 cu referire la art.70 din OG nr.92/2003.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 439 lei, cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție și a fost obligată chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să restituie pârâtei Administrația Finanțelor Publice R. suma de 3105 lei virată de pârâtă cu titlu de taxă de poluare și să plătească acesteia dobânda fiscală datorată de pârâtă reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand, pentru a cărui primă înmatriculare în România i s-a impus obligația fiscală de plată a taxei de poluare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamantul a cerut restituirea sumei, răspunsul primit de la autoritatea fiscală fiindu-i nefavorabil. Reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei de poluare, adresată autorității publice fiscale care a încasat taxa. Procedura prealabilă a fost astfel îndeplinită, motiv pentru care excepția neîndeplinirii procedurii prealabile nu este fondată.
Potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E. s-a declarat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Se constată că regimul taxei de poluare este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre ale Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională din România a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură. Motivat de neconformitatea prevederii O.U.G. nr. 50/2008 cu obligațiile ce decurg din art. 110 T.F.U.E., instanța va înlătura aplicarea normei naționale contrare dreptului comunitar. Obligația fiscală impusă reclamantei este stabilită în baza unei prevederi legale contrare dreptului comunitar, impunându-se admiterea acțiunii cu consecința stabilirii obligației de restituire a sumei plătite de reclamantă.
Potrivit art. 124 alin.(2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii fiscale. Momentul de la care curge dreptul de a i se calcula dobânda fiscală este cel al depunerii cererii de restituire a taxei, neputând beneficia de dobânzi pentru perioada în care a stat în pasivitate.
În ceea ce privește temeiul legal de obligare a A.F.M. București ,prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare cum Administrația F. pentru Mediu are calitatea de beneficiar al sumelor încasate, urmează a se dispune obligarea acesteia în solidar cu organul fiscal.
Hotărârea tribunalului a fost recurată atât de către reclamant, cât și de către pârâta A.F.P. R., după cum urmează:
I. Reclamantul a formulat critici sub aspectul modului de acordare a cheltuielilor de judecată, care au fost diminuate în mod nelegal.
II. Recursul A.F.P. R., jud. N..
În termenul prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 împotriva hotărârii tribunalului, pârâta Administrația Finanțelor Publice R. a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a susținut următoarele:
Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut reclamantului, prin modul cum a soluționat cererea accesorie, privind acordarea dobânzii. Reclamantul a solicitat a-i fi acordată dobânda legală, care este cea prevăzută de O.G. nr. 13/2011, însă, instanța a acordat dobânda fiscală, conf. O.G. nr. 92/2003.
Taxa de poluare nu încalcă dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. Noua taxă reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială pentru autoturisme și autovehicule. În acest sens sunt de reținut dispozițiile art. 3, art. 4 și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008.
În cauză, este vorba de cumpărarea unui autoturism de către o persoană fizică care este obligată la plata taxei de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, fără a se încadra în niciuna dintre situațiile expres prevăzute de lege de scutire de la plata acestei taxe. Dispozițiile invocate nu au fost declarate neconstituționale ori discriminatorii.
Reglementarea actuală a taxei de poluare nu încalcă nici Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, în cauză neputându-se invoca încălcarea art. 90 din Tratatul UE, iar obligația de armonizare a legislației interne cu cea europeană revine exclusiv Parlamentului, iar nu instanțelor de judecată.
Motivarea Curții.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele invocate în recurs, curtea de apel constată următoarele:
La 07 aprilie 2011 C.J.U.E., în cauza T., a răspuns întrebărilor adresate de Tribunalul Sibiu, motivele de recurs urmând a fi analizate ținând cont de hotărârea C.J.U.E., având în vedere că interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale.
Reclamantul a investit instanța de fond cu o cerere având ca obiect principal restituirea sumei achitate cu titlu de „taxă de poluare", susținând că dispozițiile legale în baza cărora s-a perceput această taxă - O.U.G. 50/2008 încalcă dispozițiile art. 110 din T.C.E., obligatorii pentru Statul Român în virtutea Legii nr. 157/2005 și ale art. 11 și 148 din Constituție.
Instanța de fond a reținut ca întemeiată această susținere, apreciind că taxa reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, contravine normelor europene, fiind instituită cu scopul și efectul imediat de a diminua introducerea în România a autoturismelor deja înmatriculate într-un alt stat membru al U.E.
Această interpretare a tribunalului este în prezent confirmată de hotărârea preliminară
a C.J.U.E. la 7.04.2011 în cauza C-402/09 - T., în care Curtea a stabilit că: „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Pe cale de consecință, se reține că motivele de recurs referitoare la legalitatea taxei sunt nefondate.
Astfel, instanța trebuie să facă aplicarea normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte art. 110 TFUE și să soluționeze acțiunea cu care este sesizată, respectiv căile de atac exercitate, respectând interpretarea Curții.
Prin urmare, Curtea va aplica cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară, în speță, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, având în vedere dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituție.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea națională a taxei de poluare, în vigoare la data achitării taxei de către reclamantă, încalcă dispozițiile art. 110 TFUE, situație în care Curtea de Justiție a decis că taxa nu este datorată, iar statul membru trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
În atare condiții, se constată că este legală soluția instanței de fond, de restituire a taxei de poluare ce a fost percepută prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale, în cauză fiind incidente prevederile art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, coroborate cu art. 117 lit. (d) Cod procedură fiscală.
În ce privește obligarea la plata dobânzii se reține că această obligație nu este antrenată în funcție de culpa autorității publice, fiind accesorie obligației principale, se calculează potrivit art. 124 alin. 1 cu art. 70 de la data expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2. Cum rambursarea sumei de bani plătite necuvenit și a dobânzilor aferente trebuie să se facă potrivit dreptului național, reține că în materie fiscală sunt incidente prevederile art. 21 al. 4 și art. 124 Cod procedură fiscală, potrivit cărora, în cazul în care se constată că plata sumelor a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective și a dobânzii corespunzătoare majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală.
În cauză se observă că, într-adevăr, reclamantul a solicitat acordarea dobânzii prevăzute de O.G. nr. 9/2000, însă, prima instanță a acordat doar ceea ce se putea acorda, respectiv dobânda fiscală, soluția fiind legală, chiar dacă nu corespunde petitului acțiunii. Reține, însă, că dacă s-ar dispune modificarea sentinței sub acest aspect, s-ar crea o înrăutățire a situației pârâtei în propria cale de atac, dat fiind faptul că dobânda prevăzută de O.G. nr. 9/2000 este mai oneroasă decât cea fiscală.
Cât privește modul de acordare a cheltuielilor de judecată, reține că la baza obligației de acoperire a acestora se află culpa procesuală, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile făcute în mod nejustificat de către cealaltă parte.
Poziția de parte câștigătoare este determinată de raportul existent între conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărâre.
Potrivit art. 1 din OUG 50/2008 taxa pe poluare pentru autovehicule, constituie venit la bugetul F. pentru mediu și venit la bugetul de stat, în sensul prevăzut de art. 2 pct.42 din Legea 500/2002. Așadar, taxa în discuție este o creanță fiscală căreia i se aplică dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Potrivit art. 17 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
În cadrul acestui raport juridic fiscal statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică, în prezenta cauză statul fiind reprezentat de recurentă.
Așadar, chiar dacă litigiul poartă asupra unei creanțe fiscale reprezentând dreptul statului de a percepe taxa de poluare și obligația corelativă a contribuabilului de a plăti taxa pretinsă, recurenta este parte în litigiu în calitatea sa de reprezentant al statului ca parte a raportului juridic fiscal în condițiile art. 17 alin. 3 din Codul de procedură fiscală.
În aceste condiții, în raportul juridic fiscal dedus judecății din prezenta cauză recurenta nu angajează propriul patrimoniu ci, în calitatea sa de reprezentant al statului, bugetul de stat. Sub acest aspect atât dobânda, cât și cheltuielile de judecată datorate sunt în sarcina statului pe care îl reprezintă recurenta, în condițiile art. 17 din Codul de procedură fiscală.
Prima instanță a dispus în mod corect obligarea recurentei la plata sumei de 439 lei, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat și taxa de timbru –, suma solicitată de către intimat fiind apreciată ca proporțională cu elementele cauzei, raportat și la cuantumul taxei ce se solicită a-i fi restituită, cât și față de „munca îndeplinită de avocat” [art. 274 alineat (3) Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată trebuind să fie - în viziunea CEDO - proporționale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse de avocat, nesocotirea acestor garanții ale unui proces echitabil fiind sancționată în mod frecvent ca încălcând dispozițiile art. 6 din Convenție.
Observând că prima instanță a calificat corect raportul juridic dedus judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, urmează a respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de recurentul-reclamantul D. M. și de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R., în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu ambele îndreptate împotriva sentinței civile nr. 1748/CF din data de 20 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ /2011, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 mai 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, L. A. | Judecător, M. N. |
Grefier, F. B. |
Red.sent.D.S.
Red.dec.rec.L.A.
Tehnored. V.M./2 ex.
17.06.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2658/2013. Curtea de Apel BACĂU | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2416/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
