Pretentii. Decizia nr. 2145/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2145/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 1798/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 2145/2013
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. P. - judecător
Judecător: V. P.
Judecător: C. Ș.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R., împotriva sentinței nr. 17/CF din 08 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice R. este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că atât recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R., cât și intimatul-reclamant Tălăluță M. au solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând –
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 17/CF/08.01.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, s-a respins, ca nefondată, excepția tardivității introducerii acțiunii și excepția prematurității introducerii acțiunii, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Tălăluță M., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice R., a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice R. să restituie reclamantului suma de 2.531 lei reprezentând taxă auto, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003. S-a admis cererea de chemare în garanție și a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice R. sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamant. A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice R. să achite reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Pentru înmatricularea unui autoturism second-hand provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamantul a achitat la data de 20.10.2011 suma de 2.531 lei - fila 6.
În cauză este incident Recursul în interesul legii pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 14.11.2011, potrivit căruia: procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod. În consecință excepțiile invocate de pârâtă nu se fundamentează.
Pe fondul cauzei s-a reținut că această taxă a fost instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri.
Art. 90 alin. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene stipulează că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Instanța a constatat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. În cauza T., Curtea de Justiție a Comunităților Europene a apreciat că „taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie.
Dacă în cauza T. vs Statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a O.U.G. nr. 50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, I. N. vs Statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008, și a respins cererea statului român de limitare în timp a efectelor Hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârile N. și T. se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 01 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Ca atare, în viziunea Curții, toate variantele O.U.G. nr. 50/2008, sunt incompatibile cu prevederile art. 110 pct. 1 din TFUE.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, text ce prevede că: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz”.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a constatat următoarele:
Cererea de chemare în garanție are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța a constatat-o întemeiată.
Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice R. a fost încasată de aceasta însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. pentru Mediu.
Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constatat caracterul nelegal al taxei, și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare, cu dobânda fiscală datorată de pârâtă reclamantului.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată să achite reclamantului cheltuielile de judecată efectuate în cuantum de 39,3 lei .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice R..
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată că taxa de poluare percepută nu este contrară art. 90 din TCE fiind stabilită pe alte principii decât taxa anterioară, așa cum rezultă din art. 3 și 4 din O.U.G. nr. 50/2008, iar în art. 6 este reglementată procedura de stabilire a taxei.
Susține că dispoziția legală nu a fost declarată neconstituțională sau discriminatorie, că taxa nu este contrară art. 90 din TCE, iar obligația de armonizare a legislației interne revine potrivit art. 148 exclusiv Parlamentului nu și instanțelor judecătorești, că prioritatea dreptului comunitar se realizează potrivit actului de aderare.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Așa cum a reținut și prima instanță autovehiculul pentru a cărui înmatriculare reclamantul a achitat taxa solicitată, este un autovehicul înmatriculat într-un stat membru al Comunității Europene și cumpărat ulterior de reclamant. Deși autovehiculul a fost înmatriculat într-o țară din Comunitatea europeană, prin art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, pentru înmatricularea în România pentru prima dată s-a impus o taxă de poluare al cărui cuantum este stabilit, așa cum arată și recurenta, potrivit art. 6 din același act normativ.
În cauză reclamantul nu contestă însă modul de aplicare a art. 6 din O.U.G. nr. 50/2006, ci incompatibilitatea dispozițiilor art. 4 din același act normativ, cu referire la autovehiculele second-hand cumpărate din țările membre ale Comunității Europene și introduse pe piața internă, cu dispozițiile comunitare referitoare la libera circulație a mărfurilor, respectiv ale dispozițiilor art. 90 alin. 1 din TCE (110 din TFUE).
Sub acest aspect instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor dreptului comunitar, așa cum acesta a fost interpretat și prin cele două cauze în care s-au pronunțat hotărâri preliminare de către Curtea Europeană de Justiție, respectiv cauza T. (C‑402/09) și cauza N. (C‑263/10).
Astfel Curtea a reținut că în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într‑un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (24) și că o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre (26).
Așadar, dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, cu referire la autovehiculele de ocazie, impun taxe doar pentru acele autovehicule care sunt cumpărate din alte țări din Comunitatea Europeană fără a aplica aceleași taxe și celor similare care sunt comercializate pe piața internă, ceea ce reprezintă o descurajare a importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, sub acest aspect dispozițiile art. 4 cu aplicare la autovehiculele de ocazie, fiind contrare art. 90 din TCE (art. 110 din TFUE).
Este adevărat că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 nu au fost declarate neconstituționale sau discriminatorii de o altă autoritate internă însă judecătorul național, învestit cu o astfel de cauză, are autoritatea constituțională și comunitară de a aprecia asupra compatibilității dreptului intern incident cauzei cu dreptul comunitar.
Astfel, Constituția consacră prin art. 148 alin. 4 obligația judecătorului național de a garanta îndeplinirea obligațiilor rezultate din actele aderării și din prevederile art. 148 alin. 2. Potrivit acestora din urmă norme constituționale Tratatele Constitutive ale Uniunii Europene precum și a celorlalte reglementări comunitare, sunt obligatorii și au, în raport cu legile interne, o aplicare prioritară.
Curtea de Justiție Europeană în cauza Simmenthal (C-106/77) a statuat cu valoare de principiu că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale.
Așadar judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil și de a înlătura legea internă când este contrară celei comunitare fiind fără relevanță dacă această lege a fost sau nu declarată de o altă autoritate neconstituțională sau discriminatorie.
În consecință, față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R., cu sediul în R., Piața R. V. nr. 1, județul N., împotriva sentinței nr. 17/CF din 08 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Tălăluță M., cu domiciliul în R., .. 75, județul N. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 mai 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, V. P. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. S. U.
Red. d.r. C. P.
Tehnored. L.D.D. – ex. 2
L.D.D. – 04 iunie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4749/2013. Curtea de Apel BACĂU | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1811/2013.... → |
|---|
