Pretentii. Decizia nr. 3359/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3359/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 4829/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3359/2013
Ședința publică de la 01 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător V. P.
Judecător C. Ș.
Grefier C. M.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R. împotriva sentinței civile nr. 707/CF din 08 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul la primul termen, declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă 707/CF/08.04.2013 a admis în parte, acțiunea principală formulată de reclamanta C. E. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE R., a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice R., să restituie reclamantei suma de 2985 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124, cu referire la art. 70 Cod procedură fiscală și să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție,formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE R. în contradictoriu cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să restituie și să vireze pârâtei Administrația Finanțelor Publice R., suma de 2985 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124, cu referire la art. 70 Cod procedură fiscală.
Reclamanta C. E. a achiziționat din U.E., respectiv din Germania, un autoturism second-hand, marca VOLKSWAGEN tip 1K/ABBXEO/GOLF, pentru înmatricularea căruia a achitat suma de 2985 lei, reprezentând taxă de poluare, conform chitanței nr._ din 21.07.2010. Această taxă a fost instituită prin O.U.G. nr.50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri.
Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, în cauză fiind aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 T.C.E. dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hotărârea Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 alin.1 T.C.E. atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe o nouă taxă de poluare dacă anterior a fost înmatriculat tot în România, dar se percepe o asemenea taxă la autoturismul produs în tară sau în alt stat membru U.E. dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second-hand înmatriculate deja în altă țară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second-hand deja înmatriculate în România - aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084. raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, text ce prevede că: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) sau la art. 70, după caz”.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului R..
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată că taxa de poluare percepută nu este contrară art. 90 din TCE fiind stabilită pe alte principii decât taxa anterioară, așa cum rezultă din art. 3 și 4 din OUG 50/2008, iar în art. 6 este reglementată procedura de stabilire a taxei.
Susține că dispoziția legală nu a fost declarată neconstituțională sau discriminatorie, că taxa nu este contrară art. 90 din TCE, iar obligația de armonizare a legislației interne revine potrivit art. 148 exclusiv Parlamentului nu și instanțelor judecătorești, că prioritatea dreptului comunitar se realizează potrivit actului de aderare.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Așa cum a reținut și prima instanță, autovehiculul pentru a cărei înmatriculare reclamanta a achitat taxa solicitată, este un autovehicul înmatriculat în Italia și cumpărat ulterior de reclamantă. Deși autovehiculul a fost înmatriculat într-o țară din Comunitatea europeană, prin art. 4 alin. 1 din OUG 50/2008, pentru înmatricularea în România pentru prima data s-a impus o taxă de poluare al cărui cuantum este stabilit, așa cum arată și recurenta, potrivit art. 6 din același act normativ.
În cauză nu reclamanta nu contestă însă modul de aplicare a art. 6 din OUG 50/2006, ci incompatibilitatea dispozițiilor art. 4 din același act normativ, cu referire la autovehiculele second-hand cumpărate din țările membre ale Comunității Europene și introduse pe piața internă, cu dispozițiile comunitare referitoare la libera circulație a mărfurilor, respectiv ale dispozițiilor art. 90 alin. 1 din TCE (110 din TFUE).
Sub acesta aspect instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor dreptului comunitar, așa cum acesta a fost interpretat și prin cele două cauze în care s-au pronunțat hotărâri preliminare de către Curtea Europeană de Justiție, respectiv cauza T. (C‑402/09) și cauza N. (C‑263/10).
Astfel Curtea a reținut că în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într‑un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (24) și că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre (26).
Așadar, dispozițiile art. 4 din OUG 50/2008, cu referire la autovehiculele de ocazie, impun taxe doar pentru acele autovehicule care sunt cumpărate din alte țări din Comunitatea Europeană fără a aplica aceleași taxe și celor similare care sunt comercializate pe piața internă, ceea ce reprezintă o descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, sub acest aspect dispozițiile art. 4 cu aplicare la autovehiculele de ocazie, fiind contrare art. 90 din TCE (art. 110 din TFUE).
Este adevărat că dispozițiile OUG 50/2008 nu au fost declarate neconstituționale sau discriminatorii de o altă autoritate internă însă judecătorul național, învestit cu o astfel de cauză, are autoritatea constituțională și comunitară de a aprecia asupra compatibilității dreptului intern incident cauzei cu dreptul comunitar.
Astfel, Constituția consacră prin art. 148 al. 4 obligația judecătorului național de a garanta îndeplinirea obligațiilor rezultate din actele aderării și din prevederile art. 148 alin 2. Potrivit acestora din urmă norme constituționale Tratatele Constitutive ale Uniunii Europene precum și a celorlalte reglementări comunitare, sunt obligatorii și au, în raport cu legile interne, o aplicare prioritară.
Curtea de Justiție Europeană în cauza Simmenthal (C-106/77) a statuat cu valoare de principiu că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale.
Așadar judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil și de a înlătura legea internă când este contrară celei comunitare fiind fără relevanță dacă această lege a fost sau nu declarată de o altă autoritate neconstituțională sau discriminatorie.
În consecință, față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta să achite intimatei reclamante cheltuielile de judecată suportate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R. împotriva sentinței civile nr. 707/CF din 08 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. E. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă recurenta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. V. P. C. Ș.
GREFIER,
C. M.
Red.s. – G. B.
Red./tehnored. d.r.- V.P. – 09.10.2013
Tehnored.-
ex. 2
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 748/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 4749/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
