Alte cereri. Decizia nr. 1546/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1546/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 823/32/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1546/2013
Ședința publică de la 11 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. C.
Judecător Olguța L. T.
Judecător M. G. B.
Grefier C. M.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare formulată de contestatorul I. A. împotriva deciziei civile nr. 2435 din 20 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul I. A., lipsă fiind reprezentantul intimatei Casa de Asigurări de Sănătate a județului Bacău.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care contestatorul I. A. depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei conform chitanțelor de la filele 22-26 și practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Contestatorul I. A. solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată. În continuare, consideră că decizia instanței de recurs a fost pronunțată ca urmare a unor greșeli materiale. Sub un prim aspect, arată că instanța de recurs nu a procedat la trecerea pe concept a A.F.P. Bacău, deși aceasta a depus la dosar o adresă la data de 20.11.2012 prin care a solicitat acest lucru, arătând că potrivit dispozițiilor art. V din O.U.G. nr. 125/2011 se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale C.A.S. Bacău, aspect care nu a fost luat în considerare. Neluând în seamă această adresă, instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la o persoană care nu avea calitate procesuală activă, respectiv C.A.S. Bacău. Având în vedere dispozițiile art. V alin. 2 din O.U.G. nr. 125/2011 consideră că, instanța de recurs trebuia să constatate că a fost investită cu soluționarea unei contestații împotriva deciziei de impunere, deci a unui act administrativ și competența de administrare a contribuțiilor sociale revine CAS și nu ANAF, astfel că, recursul nu putea fi susținut de A.N.A.F., care nu avea calitatea procesuală activă. Instanța de recurs reține la fila 8 că față de dispozițiile art. 211 din Legea nr. 95/2006 și art. 35 din Codul de procedură fiscală, comunicarea prin publicitate s-a realizat prin afișare la sediul recurentei și pe pagina de internet a recurentei, aceasta considerându-se realizată în termen de 15 zile de la data afișării anunțului. Tot la fila 8 din decizie, instanța a reținut că reclamantul a invocat termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 98 alin. 3 din Codul de procedură fiscală. Susține că nu a invocat o asemenea situație și nici nu a cerut ca instanța de fond să constate împlinirea vreunui termen de prescripție de 3 ani, astfel că această motivare a instanței de recurs este străină cauzei supusă judecății, demonstrând că această hotărâre se întemeiază pe greșeli materiale. Mai mult, instanța de recurs face unele aprecieri eronate, cu privire la dispozițiile art. 28, ca temei de drept, considerând că acest articol face parte din temeiurile de drept din decizia de impunere, situație total nereală, deoarece decizia de impunere nu cuprinde ca temei de drept un astfel de articol și nici instanța de fond nu face vreo referire la acesta.
În concluzie, față de cele expuse și motivele invocate în contestația în anulare, contestatorul I. A. solicită admiterea contestației în anulare, așa cum a fost formulată.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Constată că prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr._, reclamantul I. A. a chemat în judecată pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Bacău, pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 7830 din 28.04.2011, emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a județului Bacău, pentru suma de_ lei.
În motivarea cererii s-a arătat că, la data de 28.04.2010, pârâta a emis decizia de impunere nr. 7830, pentru suma de_ lei. Decizia este nelegală, motivat de faptul că Casa de Asigurări de Sănătate a județului Bacău, nu are calitatea de a emite acte administrativ fiscale, în temeiul O.G. nr. 92/2003 și nici de a proceda la executare silită, pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului de stat. Totodată, anterior Legii nr. 95/2006, nu exista nici o reglementare referitoare la încasarea contribuțiilor restante și a accesoriilor.
Organul fiscal nu l-a notificat anterior emiterii acestei decizii de impunere, pentru a putea proceda la stabilirea din oficiu a contribuției, ba mai mult, nu a solicitat să dobândească calitatea de asigurat, pentru a putea fi obligat la plata contribuției de asigurări sociale și nici nu a beneficiat de servicii medicale; decizia de impunere încalcă prevederile de fond și de formă, prevăzute de art. 43 alin. 2 lit. f) și i) din Codul de procedură fiscală, cu privire la posibilitatea de a fi contestată, termenul de contestare și organul la care se depune contestația, motiv pentru care o consideră nulă.
Decizia este emisă de o autoritate necompetentă prin încălcarea dispoz.art.85 Cod procedură fiscală, Ordinul CNAS nr.617 /_ a adăugat la lege, lărgind competența CAS în a emite decizia de impunere conform Cod procedură fiscală.
Nu s-a respectat art. 9 Cod procedură fiscală cu privire la asigurarea posibilității contribuabilului de a-și exprima punctul de vedere.
Decizia de impunere nu cuprinde toate elementele prevăzute de art. 43 Cod procedură civilă care conduc la nulitatea acestuia prin aplicarea dispozițiilor art. 46.
Decizia a fost emisă prin încălcarea dispozițiile art. 87 privind baza de impunere printr-o declarație fiscală a contribuabilului, acestea neputând fi calculate „ din oficiu”.
S-au încălcat dispozițiile art. 208 al.3 lit. a din Lg.95/2006, coroborat cu art. 209 alin.3 în raport cu Ord.345/2006 neexistând un contract de asigurare și nici dovada contribuțiilor la fond.
Începând cu anul 2010, reclamantul a dobândit calitatea de asigurat, achitând contribuția de la data notificării prin aplicarea dispozițiilor art. 115 Cod procedură fiscală.
Prin completarea la acțiune, reclamantul a arătat că Decizia de impunere pe anii 2006-2009 este vădit nelegală deoarece a fost dată în baza veniturilor impozabile declarate, transmise de ANAF abia la 18.04.2011, deci pârâta pentru anii de mai sus nu avea baza de impunere, iar pentru anii 2010 și 2011, a achitat contribuția de asigurări de sănătate și că trebuia să se constate că are calitate de asigurat conform notificării transmise.
Prin sentința civilă nr. 621/30.03.2012 Tribunalul Bacău a admis în parte acțiunea și a anulat decizia de impunere nr. 7830/28.04.2011 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate Bacău și a exonerat reclamanta de plata sumei de_ lei reprezentând CAS.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin decizia de impunere nr.7830 din 28.04.2011 s-a stabilit în sarcina reclamantului o obligație de plată de_ lei, din care 8607 lei contribuția CAS aferentă perioadei 15.03.2006 – 15.12.2011, 6051 lei majorări și 1282 lei penalități.
Reclamantul a încheiat contract de asigurare abia în anul 2010, dată de la care a achitat întreaga contribuție.
Obiectul cauzei, se poartă asupra perioadei anterioare respectiv 15.03.2006 – 15.12.2009.
La contestație pârâta nu a emis o decizie, ci doar un răspuns.
Chestiunea de drept dedusă judecății este aceea dacă în lipsa unui contract de asigurare pârâta putea emite o decizie de impunere, grefată de Codului de procedură fiscală și dacă aceasta îndeplinește condițiile de fond și de formă legală.
Contribuția a fost calculată pentru un venit estimat/realizat, datele privind contribuabilul fiind furnizate de ANAF conform unui protocol încheiat între reclamantă și această autoritate publică.
Decizia a fost emisă prin impunere din oficiu, în baza art.83 al. 4 din OG 92/2003 respectiv Codul de procedură fiscală, reclamanta neavând calitatea de asigurat, deoarece între părți nu a existat un contract de asigurare.
La data emiterii deciziei de impunere erau în vigoare dispozițiile Legii 95/2006 și Ordinul CNAS nr. 617/2007.
Conform art. 83 al.1 Cod procedură fiscală „nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului consolidat”.
Rezultă deci că art. 81 alin. 4 conferă aplicabilitate numai în beneficiul organului fiscal și numai pentru sume datorate bugetului consolidat.
În speță colectarea sumelor se face pentru bugetul F.U.N.A.S., așa cum rezultă din decizie și din dispozițiile art. 256 din Legea 95/2006.
La Capitolul III din lege autoritățile sistemului public de sănătate nu cuprind și Casele de A. de Sănătate.
CNAS efectuează programe comune cu Ministerul Sănătății publice, iar finanțarea acestora se realizează din Bugetul MSP, cu FNUASS și alte sume.
Conform art. 266 CNAS este instituție publică, autonomă, de interes național cu personalitate juridică care administrează și gestionează sistemul de asigurări de sănătate în vederea aplicării politicilor și programelor Guvernului în domeniul sanitar și funcționează pe bază de statut propriu.
În afara Caselor Județene de A. de Sănătate mai există și alte case cu specific special al activității.
Conform art. 267 Casele de asigurări colectează și gestionează veniturile persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea se face de către ANAF.
Conform lit. e din același art. Casele sunt îndrituite să utilizeze toate demersurile legale pentru optimizarea colectării contribuțiilor și recuperarea creanțelor restante la contribuții pentru fond.
Conform art. 209 constituirea fondului se face din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate suportate de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, conform principiilor prevăzute la art. 208 prin participarea obligatorie la plata contribuției corelativ cu acordarea unui pachet de servicii medicale de bază în mod echitabil și nediscriminatoriu oricărui asigurat, cu alegerea liberă de către asigurat a Casei de asigurări.
Cu privire la persoanele asigurate art. 211 le definește ca fiind toți cetățenii României care au domiciliul în țară … și fac dovada plății contribuției la fond.
per a contrario rezultă că cetățenii care nu fac dovada plății contribuției la fond nu intră în categoria „asiguraților”, cu excepția prevăzută la art. 213 și 214.
Asigurarea se face pe bază de contract care conferă asiguraților drepturile prevăzute la art. 217 și următoarele din aceeași lege.
Conform aer. 216 „în cazul neachitării în termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât pentru cele care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS prin Casele de Asigurare sau persoanele fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită, pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere, în condițiile OUG 92/2003”.
Rezultă deci că numai persoanelor fizice care au dobândit calitatea de asigurat și numai pentru măsurile de executare silită și stabilirea majorărilor de întârziere se aplică dispozițiile codului de procedură fiscală.
Codul de procedură fiscală reglementează executarea silită în Capitolul VIII art. 136 – 209, ori decizia de impunere a cărei anulare se cere a fost întemeiată pe dispozițiile art. 83 și 110din Cod.
Ca temei de drept material s-au menționat în aceeași decizie dispozițiile art. 215 alin. 3 privind persoanele fizice care realizează venituri din activități independente.
Conform acestuia „persoanele fizice care realizează venituri din activități independente care se supun impozitului pe venit, sunt obligate să depună la Casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarațiile privind obligațiile față de fond”.
Rezultă deci că numai în situația în care s-a încheiat contract s-a prevăzut această obligație.
Instanța având în vedere că pârâta este autoritate publică dar nu face parte din categoria organelor fiscale care pot emite acte administrativ fiscale, respectiv decizii de impunere în înțelesul art. 41 coroborat cu art. 86 Cod procedură fiscală, văzând că actul denumit decizie de impunere nu este emisă conform dispozițiilor art. 86, 87 coroborate cu art. 43 Cod procedură fiscală privind motivarea în fapt și în drept, că sumele nu sunt datorate bugetului consolidat, a admis în parte acțiunea și a dispus anularea deciziei de impunere nr.7830 din 28.04.2011.
Împotriva sentinței tribunalului a formulat recurs C. de A. de SĂNĂTATE Bacău.
Recurenta a criticat sentința tribunalului în sensul că instanța a interpretat trunchiat unele prevederi legale și a ignorat alte prevederi legale aplicabile situației contestatorului.
Referitor la susținerea instanței de fond că recurenta nu ar fi soluționat contestația întrucât răspunsul nu întrunește condițiile formale prevăzute de ar.210 și 211 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003,a arătat recurenta că sunt acoperite cerințele prevăzute de art. 211; că obligația cetățenilor români de a fi asigurați în sistemul asigurărilor sociale de sănătate nu este de natură contractuală ci este una legală stabilită de legea nr. 95/2006; instanța de fond în mod greșit a considerat că recurenta și-a depășit competența prin emiterea unui titlu de creanță pentru un debit stabilit din oficiu, dreptul de a folosi procedura de executare stabilită în Codul de procedură fiscală reducându-se doar la aplicarea art.136-139.
A mai arătat recurenta că instanța de fond în mod greșit a stabilit că aceasta nu ar fi avut dreptul legal de a emite decizia de impunere ca și titlu de creanță care a condus la emiterea actelor de executare întrucât deși este autoritate publică nu face parte din categoria organelor fiscale care pot emite acte administrativ fiscale.
Analizând recursul formulat, prin Decizia nr. 2435/20 Noiembrie 2012 Curtea de Apel Bacău, a admis recursul formulat de C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI BACĂU în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. A..
A modificat în parte sentința în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
A reținut instanța de recurs:
Potrivit art. 1 alin.1 și 2 din O.U.G. nr. 150/2002 asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii și promovării sănătății populației care asigură acordarea unui pachet de servicii de bază și sunt obligatorii. Au calitate de asigurați toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pierderea calității de asigurat și drepturile de asigurare realizându-se o dată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reședință în România așa cum dispune art. 4 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 150/2002, dispoziție similară și în art. 211 din Legea nr. 95/2006, dovada calității de asigurat realizându-se cu un document justificativ - adeverință sau carnet de asigurat. Așadar, reclamantul în anul 2005, fiind cetățean român cu domiciliul în România, a avut calitatea de asigurat cu drepturile și obligațiile corelative acestei calități.
Persoana asigurată, în conformitate cu art. 51 alin. 1 din O.U.G. nr. 150/2002, are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, aceasta, potrivit alin. 2 lit. b stabilindu-se sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra veniturilor din activități desfășurate de persoane care exercită profesii libere sau autorizate potrivit legii să desfășoare activități independente, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar, dacă este singurul venit asupra căruia se calculează contribuția, contribuție care, potrivit alin. 4 trebuie achitată trimestrial. Și prin Legea nr. 95/2006 s-a menținut principiile potrivit cărora asigurările sociale de sănătate și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sunt obligatorii (art. 208 alin. 3).
Potrivit art. 9 din O.U.G. nr. 150/2002 în cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, C.N.A.S., direct sau prin casele de asigurări, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere, potrivit procedurilor instituite de legislația privind executarea creanțelor bugetare.
În anul 2005 procedurile de executare a creanțelor bugetare erau consacrate prin O.G. nr. 92/2003. Actul administrativ prin care au fost constatate obligațiile de plată a contribuției pentru asigurările sociale de sănătate a fost emis la 28.04.2011, emiterea acestuia, sub aspect procedural fiind reglementat prin O.G. nr. 92/2003 în forma în vigoare la data emiterii actului (Cod procedură fiscală).
Potrivit art. 85 alin. 1 din Codul de procedură fiscală obligațiile fiscale, și implicit, față de norma de trimitere din art. 9 din O.U.G. nr. 150/2002 și art. 211 din Legea nr. 95/2006, contribuția la fondul de asigurări de sănătate, se stabilesc prin decizie de impunere. De asemenea, potrivit art. 35 alin. 1 din Ordinul nr.617/2007, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4) sau decizia de impunere emisă de organul competent al casei de asigurări de sănătate, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului.
Recurenta a emis decizie de impunere prin care reclamantul avea o obligație de plată de_ lei, din care 8607 lei contribuția CAS aferentă perioadei 15.03.2006 – 15.12.2011, 6051 lei majorări și 1282 lei penalități.
Potrivit art. 44 alin. 3 din Codul de procedură fiscală actul administrativ fiscal se comunică prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia sau prin publicitate. Prin publicitate, comunicarea se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Instanța a reținut că, față de dispozițiile art. 211 din Legea nr. 95/2006 și art. 35 din Codul de procedură fiscală, comunicarea prin publicitate s-a realizat afișarea la sediul recurentei și pe pagina de internet a recurentei, aceasta considerându-se realizată în termen de 15 zile de la data afișării anunțului potrivit art. 44 alin. 3 din Codul de procedură fiscală ,în interiorul termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 89 din Codul de procedură fiscală (2005).
Pe de altă parte, lipsa comunicării nu produce efecte asupra legalității actului administrativ, destinatarul actului necomunicat fiind doar în termenul de contestare a acestuia.
A mai reținut instanța de recurs că reclamantul a invocat termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 98 alin. 3 din Codul de procedură fiscală (art. 96 din Codul de procedură fiscală din 2005), această dispoziție legală este aplicabilă doar în cazul realizării inspecției fiscale, pe de o parte, însă chiar și aceste dispoziții nu ar putea fi aplicate deoarece reclamantul se găsește în situația prevăzută de art. 98 alin. 3 lit. b și c, respectiv nu au fost îndeplinite obligațiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat și nu au fost depuse declarații fiscale în interiorul termenului de prescripție, dispoziții interpretate în sensul statuat prin norma de trimitere din 216 din Legea nr. 95/2006.
În ceea ce privește conținutul deciziei de impunere aceasta este reglementată prin art. 43 din Codul de procedură fiscală (2010), iar potrivit art. 46 lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Este adevărat că actul administrativ contestat nu conține codul fiscal al cabinetului de avocatură, însă contribuția pentru asigurări de sănătate nu era datorată de cabinetul de avocatură ci de reclamant, în calitatea sa de cetățean român obligat la plata contribuției pentru fondul de asigurări de sănătate, ca persoană care obține venituri din activități independente (art. 8 din O.G nr. 150/2002) sau profesii libere (art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006).
Reclamantul critică prin acțiune și faptul că actul administrativ nu ar avea toate elementele prevăzute de art. 43 din Codul de procedură fiscală, respectiv, mențiunea posibilității contestării, termenul și organul la care se depune contestația și este indicat greșit art. 28 ca temei de drept. Potrivit art. 2 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, unde codul nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă. Instanța constată că pentru aceste elemente legea nu stabilește o nulitate expresă, actul administrativ poate fi anulat doar dacă prin lipsurile acestuia i-a fost cauzat reclamantului un prejudiciu. Or, în cauză faptul că reclamantul a avut acces la o instanță dovedește faptul că lipsa acelor elemente invocate nu au fost de natură a-l prejudicia.
Art. 28 este unul din temeiurile de drept din decizia de impunere însă recurenta se referă explicit la art. 28 din Ordinul nr. 617/2007 care reglementează stabilirea contribuției într-o anumită perioadă pentru care nu se poate dovedi că s-au realizat venituri și nu se referă la insolvabilitatea debitorului. Chiar dacă această dispoziție ar fi în sensul susținut de reclamant aceasta nu ar justifica anularea actului contestat.
În ceea ce privește inexistența contractului invocată de reclamant, aceasta este o dispoziție cuprinsă în Legea nr. 95/2006 și este irelevantă, pe de o parte contribuția este datorată potrivit dispozițiilor legale în vigoare în anul 2005, iar pe de altă parte, obligația de plată a contribuției, chiar în condițiile Legii nr. 95/2006, este obligatorie pentru cetățenii români cu domiciliu sau reședința în România (art.211) fără a fi condiționată de existența unui contract.
În ceea ce privește accesoriile, acestea sunt datorate de la data scadenței obligației de plată a contribuției, în speță contribuția datorată trimestrial pentru venitul estimat, și după regularizarea cu venitul realizat, de la data scadenței plății diferenței de contribuție față de aceea estimată.
Dispozițiile art. 8 din Ordinul nr. 617/2007 sunt incidente doar pentru situațiile în care după achitarea contribuției pentru venitul estimat, contribuabilul realizează venituri sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, situație în care se regularizează plata contribuției la nivelul unui salariu minim brut pe fiecare lună, ceea ce nu este cazul în cauza pendinte, iar dispozițiile Ordinului nr. 617/2007 nu pot fi aplicate retroactiv anului 2005.
Împotriva Deciziei nr. 2435/2012 pronunțată de Curtea de apel Bacău, a formulat Contestație în anulare intimatul reclamant I. A..
Contestatorul consideră că decizia civilă a Curții de apel este urmarea unor greșeli materiale pe care instanța le-a comis în interpretarea probelor pe care le-a analizat cât și în analizarea motivelor de recurs invocate de către intimata recurentă în raport de argumentele instanței de fond.
Mai mult arată contestatorul instanța de recurs nu a observat adresa Administrației Finanțelor Publice a municipiului Bacău care a solicitat introducerea în cauză.
Din eroare, instanța de recurs nu a procedat la trecerea pe concept a AFP Bacău și a procedat la judecarea recursului în raport de CAS Bacău, deși aceasta la termenul din 20.11.2012 nu mai avea calitate procesuală și deci nu își putea susține recursul.
Procedând la judecarea recursului față de CAS fără să introducă în cauză AFP Bacău, instanța de recurs a pronunțat o soluție greșită deoarece nu a observat din eroare existența la dosar a adresei AFP Bacău.
Din punct de vedere juridic instanța de recurs nu a analizat datorită acestei erori materiale și consecința ce derivă din poziția adoptată de AFP Bacău, care a înțeles să se subroge în toate drepturile și obligațiile procesuale ale CAS Bacău,obținând calitatea de recurentă.
A mai arătat contestatorul că motivarea instanței de recurs are capitole străine cauzei iar tezele juridice exprimate, pe lângă faptul că sunt greșite,nici nu se regăsesc în conținutul sentinței civile ale instanței de fond, nici în motivele de recurs și nici în conținutul contestației formulate de către contestator, exemplificând capitolul privind comunicarea deciziei de impunere, cel referitor la lipsa elementelor obligatorii ale deciziei de impunere, constatarea împlinirii termenului de prescripție.
Instanța de recurs a făcut de asemenea aprecieri eronate cu privire la dispozițiile art.28 ca temei de drept, considerând că art.28 face parte din temeiurile de drept din decizia de impunere, care însă în realitate nu cuprinde acest temei de drept.
Intimata Casa de Asigurări de Sănătate a jud. Bacău a depus la dosar Precizări prin care a arătat că începând cu data de 1Iulie 2012 prin dispozițiile art. V din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. nr.125/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, CASJ Bacău nu mai are calitate procesuală, solicitând a fi citată în cauză ANAF Bacău care a dobândit calitate procesuală pasivă, subrogându-se în drepturile și obligațiile CASJ Bacău.
Deoarece acest aspect a fost invocat și de către contestator în contestația în anulare formulată, fiind unul dintre motivele acesteia,instanța a constatat că cererea formulată de CASJ Bacău să fie analizată în cadrul contestației în anulare.
Analizând Contestația în anulare formulată, Curtea o găsește neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Cererea formulată de CASJ Bacău de introducere în cauză a ANAF Bacău nu este întemeiată.
Potrivit art. V alin. 1 din O.U.G. nr. 125/2011 Pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență, aferente creanțelor prevăzute la alin. (4), Agenția Națională de Administrare Fiscală se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 1 iulie 2012, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Din interpretarea textului evocat mai sus, se reține că Agenția Națională de Administrare Fiscală se subrogă în drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări sociale numai în litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asiguratorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență, alin. 10 al art. V conținând dispoziții exprese în acest sens.
Speța de față în fazele procesuale ale recursului și ale contestației în anulare nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. V alin. 1 din O.U.G. nr. 125/2011 și prin urmare nu se impunea introducerea în cauză a ANAF Bacău așa cum a solicitat CASJ Bacău, calitate procesuală în cauză având-o Casa de Asigurări de Sănătate Bacău.
Contestatorul a invocat în susținerea contestației în anulare că dezlegarea dată recursului formulat de către CASJ Bacău, este rezultatul unei greșeli materiale.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, care poate fi promovată pentru motivele prevăzute expres de lege.
Ori, potrivit dispozițiilor art.318 din Codul de procedură civilă,care reprezintă sediul materiei pentru contestația în anulare specială, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Această dispoziție legală are însă în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, greșeli de fapt, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale.
Așa cum s-a decis în mod constant în jurisprudență eroarea la care face referire art. 318 teza I Cod procedură civilă trebuie să fie în legătură cu aspecte formale ale judecății în recurs.
Aspectele învederate de contestator în cuprinsul contestației vizează faptul că instanța de recurs a analizat și alte aspecte care nu au fost solicitate nici de către reclamant în acțiunea formulată, nici de instanța de fond și nu au fost invocate nici ca motive de recurs și că instanța de recurs a făcut unele aprecieri eronate cu privire la dispozițiile art.28.
Motivele invocate de către contestator ar fi putut constitui o eroare gravă în situația în care instanța de recurs nu ar fi analizat recursul formulat și nici fondul cauzei, pronunțându-se în totalitate pe alte aspecte străine de natura cauzei.
În cazul de față instanța de recurs a analizat și motivat în fapt și în drept soluția, respectiv pentru ce s-a impus admiterea recursului și modificarea soluției tribunalului în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
Situația că instanța de recurs a analizat în plus și alte aspecte străine cauzei, nu echivalează cu eroarea materială avută în vedere de către legiuitor în cadrul art. 318 din Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, prin greșeală materială, în sensul dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă, se înțelege o greșeală procedurală (ex. de calculare a termenului de recurs, de timbrare etc.), și nu o greșeală de judecată, de interpretare a dispozițiilor legale.
Față de considerentele reținute, Curtea având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare, în baza dispozițiilor art.320 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondată contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul I. A. împotriva deciziei civile nr. 2435 din 20 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate a județului Bacău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. M. C. Olguța L. T. M. G. B.
Grefier,
C. M.
Red.d.r. – C.P., V.P., C. Șt.
Red.d.c.a. – O.L.T. – 23.04.2013
Tehnored. – O.L.T. – 23.04.2013
ex. 2
| ← Pretentii. Decizia nr. 2169/2013. Curtea de Apel BACĂU | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 748/2013.... → |
|---|
