Pretentii. Decizia nr. 2146/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2146/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 1849/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 2146/2013
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. P. - judecător
Judecător: V. P.
Judecător: C. Ș.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., împotriva sentinței civile nr. 18/CF din 08 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând –
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 18/CF/08.01.2013 s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. să restituie reclamantului suma de 2.291 lei reprezentând taxă auto, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003 și să achite reclamantei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Piatra N. sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamant.
A respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Administrația F. Pentru Mediu, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Întrucât raportul fiscal dedus judecății în cauză privește exclusiv unitatea fiscală teritorială care organizează activitatea de trezorerie privind încasarea veniturilor și efectuarea plăților din bugetul de stat (respectiv Administrația Finanțelor Publice) instanța a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu Administrația F. pentru Mediu pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, pentru înmatricularea unui autoturism provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamantul a achitat la data de 03.11.2011 la Trezoreria Municipiului Piatra N. suma de 2.291 lei.
Această taxă a fost instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri.
Că art. 90 alin. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene stipulează că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare în cauză fiind aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Că în cauza T., Curtea de Justiție a Comunităților Europene a apreciat că „taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie.
Dacă în cauza T. vs Statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a O.U.G. nr. 50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, I. N. vs Statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008, și a respins cererea statului român de limitare în timp a efectelor Hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârile N. și T. se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 01 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, text ce prevede că: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz”.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, aceasta are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța a constatat-o întemeiată.
Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a fost încasată de aceasta însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. pentru Mediu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Piatra N..
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată că după . Legii nr. 9/2012 a fost eliminată discriminarea dintre autovehiculele din parcul auto național, că prin art. 12 s-a statuat dreptul la restituirea diferenței dintre taxa plătită anterior și aceea datorată potrivit noii legi, când aceasta din urmă taxă este inferioară celei plătite. Că art. 110 din TFUE nu interzice determinarea unor astfel de taxe pe criteriile obiective prevăzute în O.U.G. nr. 50/2008 și Legea nr. 9/2012 și invocă jurisprudența CEJ în aplicarea art. 30 din TCE, cauzele Haar Petroleum, precum și cauza Brzezinski prin care s-a statuat că taxa de poluare nu este o taxă similară taxei vamale sau echivalentă și astfel nu este contrară art. 110 TFUE.
Arată recurenta că este recunoscut de curte libertatea statelor de a stabili taxe care sunt incompatibile dreptului comunitar doar dacă au consecință stabilirea unei discriminări sau nu sunt suficient de precise pentru a se stabili un calcul al valorii cât mai aproape de realitate. În acest sens invocă hotărârile pronunțată de CEJ în cauzele Nadasdi și N., Comisiv s. Luxemburg, Comisia vs. G., cauza A. Gomez Valente.
Susține recurenta că dispozițiile Legii nr. 9/2012 și O.U.G. nr. 50/2008 sunt aplicabile tuturor autovehiculelor, sistemul de taxare instituit de aceste acte normative fiind suficient de precis.
Referitor la Decizia Curții Europene pronunțată în cauza C-402/09, conform principiului "tempus regit actum" legislația aplicabilă în litigiul aflat pe rolul Tribunalului Sibiu este O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum era în vigoare la data de 27 octombrie 2008 și anume în forma publicării sale în Monitorul Oficial al României nr. 327/2008. Amendamentele aduse O.U.G. nr. 50/2008 au intrat în vigoare ulterior datei de 27 octombrie 2008.
Din această perspectivă reiterează faptul că obiectul litigiului pe rolul Tribunalului Sibiu a fost restituirea sumei de 7.595 lei achitată cu titlu de taxă de poluare în luna octombrie 2008 și, subliniază faptul că, în situația în care Curtea ar fi ales să răspundă întrebării preliminare astfel cum a fost formulată de Tribunalul Sibiu, care se referă la O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare reprezentate de O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008, instanța comunitară ar fi trebuit să aibă în vedere să se pronunțe distinct asupra a trei situații deosebite.
Deosebit de situația raportului juridic născut în 27.10.2008, în care una din părți este domnul T., în ceea ce privește cele două ordonanțe de urgență, O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008, este evident faptul că O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008 nu sunt aplicabile, în condițiile în care drepturile și obligațiile părților – conținutul raportului juridic – au fost stabilite la o dată la care cele două acte normative nu erau în vigoare.
Hotărârea preliminară a CJUE (în baza art. 267 TFUE) este obligatorie pentru instanța de trimitere, dar numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială.
În cazul în care CJUE a fost sesizată de către o instanță a cărei decizie este supusă unei căi de atac, hotărârea preliminară a CJUE este obligatorie și pentru instanța care soluționează calea de atac în acest litigiu.
În fapt hotărârea CJUE are caracter obligatoriu pentru toate instanțele tuturor statelor membre, fiindcă instanța care intenționează să interpreteze în alt fel norma europeană deja interpretată de CJUE are obligația ca, anterior deciziei sale, să se adreseze CJUE, motivându-și opinia divergentă și solicitând o nouă hotărâre în chestiunea aflată în discuție ("sesizare de divergență").
În conformitate cu jurisprudența CJUE, încălcarea dreptului comunitar este considerată "suficient calificată/caracterizată" atunci când hotărârea judecătorească încalcă jurisprudența CJUE, iar încălcarea are un caracter manifest (CJUE cauza C-224/01).
Rezultă astfel că prezentei cereri de restituire a "taxei de poluare", stabilită în conformitate cu alte prevederi legale decât cele ale O.U.G. nr. 50/2008, în forma în care a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 327/25.04.2008, fără modificările intervenite prin O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008, nu îi sunt incidente efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 - T. - nu sunt incidente.
Critică greșita obligare la plata dobânzii având lipsa culpei sale profesionale, a cheltuielilor de judecată deoarece nu ar avea culpă procesuală și că acestea ar trebui suportate de chemata în garanție, că instanța trebuia să rețină incidența dispozițiilor art. 13 din Legea 9/2012.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 141 (2) și (4) din Constituția României.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor Legii nr. 9/2012, aceasta își produce efectele în condițiile art. 15 (2) din Constituția României potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, faptul juridic generator de drepturi și obligații producându-se anterior intrării în vigoare a acestor dispoziții legale. De altfel, dispozițiile art. 2 lit. i și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate prin O.U.G. nr. 1/2012 până la 1.01.2013.
Sub un alt aspect, dispozițiile Legii nr. 9/2012 prevăzute prin art. 12 din acest act normativ nu realizează decât o înlăturare parțială a consecințelor încălcării dispozițiilor art. 110 T.F.U.E., ca diferență dintre taxa încasată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 și cea care ar fi datorată potrivit noului act normativ. Or, principiul supremației dreptului comunitar, consacrat de Curtea Europeană de Justiție în practica sa (cauza Simmenthal, Larsy c Inasti), impune și cerința ca instanța națională să înlăture încălcarea dreptului comunitar ca mod de realizare a eficienței practice a acestui principiu. Aceasta rezultă și din cauza C-263/10 (N. vs. România), Curtea Europeană de Justiție reținând, cu privire la limitarea în timp a efectelor unei hotărâri preliminare, că norma de interpretare trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de hotărârea preliminară, Curtea respingând cererea guvernului român de limitare în timp a aplicării hotărârii.
Nu poate fi primită susținerea recurentei referitoare la conformitatea O.U.G. nr. 50/2008, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, 218/2008 și 7/2009 cu dreptul comunitar și nici cele referitoare la principiul ,,tempus regit actum” aplicabil în raport de cauza T..
Astfel, atât în cauza T. cât și în Cauza N., (cauza T. pct. 61, Cauza N. pct. 29) Curtea Europeană de Justiție a reținut că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Or, așa cum rezultă din art. 4 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 obligația taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Cumpărarea autovehiculelor second-hand din alte state membre și înmatricularea lor în România fiind supuse taxării prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, în timp ce cumpărarea unui autovehicul, cu aceleași caracteristici tehnice și vechime, dar deja înmatriculat în România (de pe piața națională), nu este supus unei taxe similare, măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană fiind de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
În ceea ce privește critica referitoare la dobânda fiscală la care a fost obligată pârâta recurentă nici aceasta nu se fondează. Astfel, potrivit art. 124 alin. 1 Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Art. 70 alin. 1 din același act normativ, obligă organul fiscal să soluționeze cererile depuse de către contribuabil potrivit codului în termen de 45 de zile de la înregistrare.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, critica nu este fondată.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 taxa pe poluare pentru autovehicule, constituie venit la bugetul F. pentru mediu și venit la bugetul de stat, în sensul prevăzut de art. 2 pct. 42 din Legea nr. 500/2002. Așadar, taxa în discuție este o creanță fiscală căreia i se aplică dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Potrivit art. 17 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
În cadrul acestui raport juridic fiscal statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică, în prezenta cauză statul fiind reprezentat de recurentă.
Așadar, chiar dacă litigiul poartă asupra unei creanțe fiscale reprezentând dreptul statului de a percepe taxa de poluare și obligația corelativă a contribuabilului de a plăti taxa pretinsă, recurenta este parte în litigiu în calitatea sa de reprezentant al statului ca parte a raportului juridic fiscal în condițiile art. 17 alin. 3 din Codul de procedură fiscală.
În aceste condiții, în raportul juridic fiscal dedus judecății din prezenta cauză recurenta nu angajează propriul patrimoniu, ci, în calitatea sa de reprezentant al statului, bugetul de stat. Sub acest aspect atât dobânda, cât și cheltuielile de judecată datorate sunt în sarcina statului pe care îl reprezintă recurenta, în condițiile art. 17 din Codul de procedură fiscală.
În acest sens sunt chiar dispozițiile art. 13 din Legea 9/2012 potrivit cărora, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, partea finală din dispoziția legală, care se referă la modul în care se realizează executarea obligației la care face referire art. 13, este o chestiune ulterioară judecății și ține de politica fiscală a statului de regularizare a mișcării mijloacelor bănești în interiorul bugetului de stat.
În acest litigiu nu prevalează culpa recurentei în aplicarea dispozițiilor legale, aceasta putând face obiectul unei analize în cadrul juridic dat de raportul de reprezentare legală în care se găsește cu statul, ci culpa statului care a pretins o taxă contrară dreptului european, culpă care justifică dreptul contribuabilului de a pretinde o justă dezdăunare.
Din aceste considerente nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la suportarea de către chematul în garanție la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată.
În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., cu sediul în Piatra N., . bis, județul N., împotriva sentinței civile nr. 18/CF din 08 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. V., cu domiciliul în Piatra N., ., ., . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 mai 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, V. P. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. S. U.
Tehnored. d.r. V. P.
L.D.D. – ex. 2
L.D.D. – 30 mai 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 1490/2013. Curtea de Apel BACĂU | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 511/2013.... → |
|---|
