Pretentii. Decizia nr. 4530/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4530/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 3670/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 4530/2013
Ședința publică de la 06 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. A. - judecător
Judecător: M. N.
Judecător: C. Ș.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., împotriva sentinței civile nr. 1377/CF din 27 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat S.-C. B. pentru intimatul-reclamant C. P. C., care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsă fiind reprezentantul recurentei-pârâte Administrația Finanțelor Publice Piatra N. și al intimatei-chemate în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în cauză a fost promovat recurs de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N., recurs declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
De asemenea, constată că, conform dispozițiilor art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/26.06.2013 și ale H.G. nr. 520/2013, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași se subrogă în toate drepturile și obligațiile recurentei-pârâte, motiv pentru care urmează a fi trecută pe concept în această calitate.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat S.-C. B. pentru intimatul-reclamant C. P. C., având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul N., în sensul obligării recurentei la plata taxei de poluare și la plata dobânzii legale de la data perceperii taxei, având în vedere că taxa percepută este nelegală.
Așadar, având în vedere motivele expuse pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.
S-au declarat dezbaterile închise.
CURTEA:
- deliberând -
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1377/CF/27.06.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice N., a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C. P. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N., fiind obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 6.823 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante, precum și dobânda fiscală aferentă sumei calculată potrivit art. 124 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 cu începere de la data de 23.05.2012 și până la data plății. Totodată a fost admisă cererea de chemare în garanție, fiind obligată chemata în garanție Administrația F. de Mediu să asigure fondurile necesare restituirii.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a dobândit un autovehicul second hand provenit din spațiul comunitar pentru a cărui primă înmatriculare i s-a impus obligația fiscală de plată a taxei pentru emisiile poluante în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012. Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamantul a cerut restituirea sumei, răspunsul primit de la autoritatea fiscală fiindu-i nefavorabil reclamantului.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice N. a fost apreciată ca fiind întemeiată, fiind admisă, motivat de faptul că reclamantul se află în administrarea fiscal teritorială a Administrației Finanțelor Publice Piatra N., instituție care răspunde în instanță în nume propriu.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E. s-a declarat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Deși taxa plătită de reclamant, nu este achitată în baza O.U.G. nr. 50/2008, ci în baza Legii nr. 9/2012, se constată că motivul din Hotărârea Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09, subzistă și în actuala cauză. În acest sens, aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2012, la data plății taxei pentru emisiile poluante era suspendată, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 1/2012, potrivit cărora „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013”.
În condițiile în care, aplicarea Legii nr. 9/2012 (lege care prevedea același regim fiscal atât pentru autovehiculelor autohtone cât și pentru cele de proveniență străină) era suspendată, regimul discriminatoriu fiscal este de actualitate.
S-a constatat că regimul taxei de poluare este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre ale Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională din România a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură. Motivat de neconformitatea prevederii O.U.G. nr. 50/2008 cu obligațiile ce decurg din art. 110 T.F.U.E., instanța a înlăturat aplicarea normei naționale contrare dreptului comunitar. Obligația fiscală impusă reclamantului este stabilită în baza unei prevederi legale contrare dreptului comunitar, impunându-se admiterea acțiunii cu consecința stabilirii obligației de restituire a sumei plătite de reclamant.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtelor Administrația Finanțelor Publice a municipiului Piatra N. și Administrația F. pentru Mediu la plata către reclamantă a taxei de poluare și a accesoriilor stabilite de instanță.
Potrivit art. 124 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii fiscale. Momentul de la care curge dreptul de a i se calcula dobânda fiscală este cel al primirii răspunsului negativ la cererea de restituire a taxei, și nu cel al perceperii, reclamantul neputând beneficia de dobânzi pentru perioada cât a stat în pasivitate Răspunsul negativ al organului fiscal a fost depus odată cu întâmpinarea din actualul dosar, reclamantul nefăcând dovada că a cerut restituirea taxei pe cale administrativă.
În ce privește cererea de chemare în garanție aceasta a fost apreciată ca fiind întemeiată motivat de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare, conform cărora „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”. Cum Administrația F. pentru Mediu are calitatea de beneficiar al sumelor încasate, s-a dispus obligarea chematei în garanție să asigure fondurile necesare restituirii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N., recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304¹ Cod procedură civilă s-a susținut că acțiunea formulată este inadmisibilă având în vedere că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte s-a susținut că acțiunea este neîntemeiată, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012, în baza cărora a fost achitată taxa de poluare, fiind eliminată orice formă de discriminare.
A mai fost criticată și acordarea dobânzilor, având în vedere dispozițiile art. 70 Cod procedură fiscală.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 304¹ Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Motivul de recurs privind neîndeplinirea procedurii prealabile nu este fondat având în vedere situația de fapt a cauzei și decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit cu caracter obligatoriu pentru instanțe că ˝Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod˝. Astfel instanța apreciază că reclamanta are deschisă calea valorificării drepturilor sale în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 în condițiile art. 11 alin. 1 lit. b din acest act normativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de recurentă, nefiind incidentă în cauză, o astfel de procedură putând fi, eventual justificată, doar în condițiile emiterii unei decizii de restituire conform Ordinului nr. 1899/2004, dacă nu sunt incidente dispozițiile dreptului Uniunii Europene așa cum sunt ele consacrate de Curtea de Justiție în cauza Metallgesellschaft și Hoechst.
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, încalcă dispozițiile art. 110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art. 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la O.U.G. nr. 50/2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art. 110 T.F.U.E.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. nr. 50/2008, respectiv O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În ceea ce privește prevederile Legii nr. 9/2012, invocate de recurenta-pârâtă, curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare ulterior datei de 10 ianuarie 2012, taxa fiind plătită la data de 23.05.2012, dată la care prevederile Legii nr. 9/2012 erau suspendate prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012, perpetuându-se în acest mod discriminarea constatată de instanța europeană. Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru U.E., fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în România, să fie supuse în caz de vânzare, unei asemenea taxe.
În consecință instanța apreciază ca fiind nefondate criticile din recurs privind consecințele juridice ale Legii nr. 9/2012.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa, s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
În atare situație, reclamantul a fost îndreptățit la restituirea integrală a taxei încasate nelegal.
În ce privește dobânda acordată de instanța de fond, Curtea constată următoarele:
Potrivit jurisprudenței C.J.U.E., regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale.
În ceea ce privește dobânzile la sumele de restituit sau de rambursat de la buget, art. 124 alin. (1) Cod procedură fiscală prevede că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau art. 70, după caz.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată, așa cum s-a precizat și mai sus de art. 117 alin. 1, lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul M.F.P. nr. 1899/22.12.2004.
Coroborând prevederile art. 124 alin. 1 și art. 70 din Codul fiscal, Curtea reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze contestația/cererea de restituire adresată de contribuabil, de la această dată datorând dobânda fiscală, soluția fondului fiind legală și sub acest aspect.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. 1, 3 Cod procedură civilă va fi obligată recurenta, partea căzută în pretenții, la plata către intimatul-reclamant a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în cuantum diminuat raportat la efortul redus impus de complexitatea scăzută a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Piatra N., cu sediul în Iași, .. 26, județul Iași, împotriva sentinței civile nr. 1377/CF din 27 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. P. C., cu domiciliul în Piatra N., .. C2, . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 decembrie 2013.
Președinte, L. A. | Judecător, M. N. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. N. T.
Red./Tehnored. d.r. M. N./20.12.2013
Tehnored. L.D.D. – ex. 2
L.D.D. – 06/06 Ianuarie 2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 915/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 2663/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
