Pretentii. Decizia nr. 2927/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2927/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 5337/103/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 2927/2013
Ședința publică de la 10 septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. P.
Judecător C. Ș.
Judecător C. P.
Grefier O.-N. P.
**********************************
Pe rol fiind soluționarea recursului în materia contenciosului administrativ și fiscal declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a municipiului R. împotriva sentinței civile nr. 78/CF/21.01.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimatul-reclamant R. A. C. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul-reclamant R. A. C., reprezentat prin avocat d-na. D. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/10.09.2013, care se depune la dosar în ședință publică, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în cauză a promovat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului R..
Instanța constată că recursul promovat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului R. este declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997.
Intimatul-reclamant, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile nr. 78/CF/21.01.2013 ca fiind temeinică și legală. Totodată solicită instanței acordarea cheltuielilor de judecată, în conformitate cu chitanța nr. 97/21.05.2013, depusă la dosarul cauzei
Nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat, instanța reține cauza în pronunțare.
Curtea
deliberând:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.78/CF/21.01.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea principală formulată de reclamantul R. A. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice R. și în consecință a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice R. să restituie reclamantului suma de 13.511 lei reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124 cu referire la art. 70 Cod procedură fiscală.,
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. R. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu. A obligat chemata în garanție să plătească pârâtei A.F.P. R. suma de 13.511 lei reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124 cu referire la art. 70 Cod procedură fiscală.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice R. și chemata în garanție să plătească în solidar, reclamantului, suma de 839,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul R. A. C. a cumpărat, în luna ianuarie 2012, un autoturism second-hand, marca BMW, tipul R/C/Z3, din Germania, pentru înmatricularea căruia a achitat suma de 13.511 lei, reprezentând taxă de poluare, conform chitanței . 7 nr._ din 16.08.2012.
Această taxă a fost instituită prin O.U.G. nr.50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri.
Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Instanța a constatat că, în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au, în sistemul Tratatului de Instituire a Comunității Europene (T.C.E.), un caracter complementar, raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25 T.C.E.. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05).
Se recunoaște, în mod constant, în jurisprudența comunitară, libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 alin. 1 T.C.E., în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitardecât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hotărârea Outokumpu, C-213/96, hotărârea Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 T.C.E. dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hotărârea Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 alin.1 T.C.E. atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Curtea de Justiție, în cauza C-402/09. T. vs. Statul român, a stabilit că „Taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008) - a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe o nouă taxă de poluare dacă anterior a fost înmatriculat tot în România, dar se percepe o asemenea taxă la autoturismul produs în tară sau în alt stat membru U.E. dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second-hand înmatriculate deja în altă țară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second-hand deja înmatriculate în România - aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de C.J.U.E. între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90 T.C.E..
Or, în această situație, este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Totodată, prevederile Legii nr.9/2012, în baza căreia se achită noua taxă de poluare sunt în continuare discriminatorii și nelegale. Discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei de primă vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006, până la data de 1 ianuarie 2013, prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr.79 din 31 ianuarie 2012.
Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în România, să fie supuse în caz de vânzare, unei asemenea taxe.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuind restituită.
Instanța a apreciat cererea întemeiată, în ceea ce privește restituirea contravalorii taxei de poluare, ce a fost percepută cu încălcarea dispozițiilor art.90 alin. 1 din T.C.E., astfel încât a admis-o.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084. raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, text ce prevede că: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) sau la art. 70, după caz”.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a reținut următoarele:
Cererea de chemare în garanție are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța a constatat-o întemeiată.
Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra-N., a fost încasată de aceasta, însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. Pentru Mediu.
Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare.
Față de considerentele reținute, s-a admis acțiunea principală, formulată de reclamantul R. A. C. și cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE R. și s-a hotărât, conform dispozitivului.
În considerarea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, pârâta și chemata în garanție, care au calitatea de părți căzute în pretenții au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată generate de acest proces și efectuate de reclamant, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu apărător ales.
Împotriva sentinței civile nr. 78/CF/21.01.2013 pronunțată în dosarul nr._ a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice R..
În motivare arată că solicită modificarea în tot a sentinței civile nr. 1838/CF/29.11.2012, motivat de faptul că:
Reclamantul a formulat acțiune prin care solicită restituirea taxei de primă înmatriculare în cuantum de_ lei, acțiune ce a fost admisă de instanța de judecată prin sentința civila recurată. Prin acțiunea formulată, reclamantul consideră că din punctul lui de vedere această taxă a fost încasată ilegal, ceea ce nu este întemeiat, întrucât taxa a fost încasată în temeiul unei norme legale, respectiv art. 214^1 din Legea nr. 571/2003, care în prezent este în vigoare. Reclamantul nu menționează că a îndeplinit procedura prealabilă cu instituția recurentă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 - privind contenciosul administrativ și nici nu face vreo dovadă în acest sens.
La art. 2, al. 1, lit. j din Legea nr. 554/2004 se precizează: "plângerea prealabilă - cererea prin care se solicită autorității publice emitente, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia."
La art. 7, al. 1, din Legea nr. 554/2004 se precizează: "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia."
La art. 8, al. 1 din Legea nr. 554/2004 se precizează: "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă". Din înscrisurile depuse nu rezultă că s-ar fi formulat cerere de restituire a taxei de poluare pe care recurenta-pârâtă să o fi soluționat-o în mod nefavorabil, răspuns împotriva căruia să se fi formulat contestație.
S-a invocat excepția că acțiunea a fost prematur introdusă, întrucât reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, motivat de faptul că potrivit art. 4, din Legea 9/2012 obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care în momentul scoaterii sale din parcul auto național i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare în momentul înmatriculării. Precizează că textul de lege nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu,motiv pentru care solicită instanței să respingă cererea privind obligarea pârâtei la plata taxei pentru emisiile poluante în cuantum de_ lei, actualizată cu dobânda fiscală și a cheltuielilor de judecată.
Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare.
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale, naționale și comunitare incidente în cauză, Curtea constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce vor urma:
Astfel, în ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile instanța apreciază, pe de o parte, că procedura prealabilă constituie o piedică în calea aplicării dreptului comunitar, fiind incompatibilă cu preeminența dreptului comunitar și cu tratatele U.E., așa cum a decis Curtea Europeană de Justiție în legătură cu orice procedură care ar întârzia aplicarea directă și imediată a dreptului comunitar în cauza C-106/77 (Simmenthal), iar pe de altă parte, în aplicarea aceluiași principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat recursul în interesul legii exprimat prin Decizia nr. 24/14 noiembrie în care se arată că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, raportată la art. 205 – 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Pe fondul cauzei instanța de recurs apreciază că susținerea, de către recurentă, a imposibilității instanțelor naționale de a se pronunța înainte de armonizarea legislației interne de către parlament, nu poate fi primită, din moment ce Curtea Europeană de Justiție a decis că este contrară ordinii de drept a Uniunii Europene orice procedură care ar întârzia aplicarea directă și imediată a dreptului comunitar în cauza C-106/77 (Simmenthal), iar pe de altă parte, în aplicarea aceluiași principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat recursul în interesul legii exprimat prin Decizia nr. 24/14 noiembrie în care se arată că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, raportată la art. 205 – 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Orice prevedere internă contrară prevederilor comunitare care se aplică de drept și face parte din dreptul intern este considerată că nu există, astfel că instanțele interne sunt abilitate, de însăși tratatele semnate de România, să aprecieze că plata taxei de poluare nu are suport legal și achitarea acesteia constituie deci o plată nedatorată.
Nici celelalte susțineri nu sunt întemeiate, din moment ce Curtea Europeană de Justiție a decis în cauza C-402/09 că taxa de poluare ce se aplică cu ocazia primei înmatriculări instituită de legea română este contrară dreptului Uniunii; în acest sens invocarea de către recurentă a legalității perceperii taxei nu poate fi primită, din moment ce modificările aduse în timp O.U.G. nr. 50/2008, chiar și prin Legea nr. 9/2012, nu au fost unele de substanță, menținând discriminarea între autoturismele second hand înmatriculate deja în România și cele importate din state membre U.E. ori amânând aplicarea în timp a criteriilor care diminuau sau făceau să dispară diferența de tratament între autoturismele deja înmatriculate în România și cele importate din state membre U.E.
Taxa introdusă și menținută de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, nu reprezintă o taxă vamală sau cu efect echivalent, ci reprezintă o taxă internă, însă orice taxă internă trebuie să fie nediscriminatorie, aspect de care legislația română nu a ținut cont și care a stat la baza cauzei C-402/09, decizie care a statuat de principiu și care este aplicabilă indiferent de modificările interne de formă ale reglementărilor care introduc sau mențin taxe interne discriminatorii între produsele naționale și cele importate din state U.E..
Invocarea priorității legii naționale față de prevederile „legii europene” este contrazisă categoric de prevederile art. 148 din Constituția României, din moment ce acest din urmă text de lege obligă instanțele naționale române la aplicarea imediată și cu prioritate a dreptului comunitar, acestea acționând ca instanțe ale Uniunii Europene, indiferent de ierarhia internă a actului normativ intern și contrar tratatelor și regulamentelor comunitare în vigoare.
Față de considerentele reținute, hotărârea tribunalului, raportat la criticile făcute de recurentă, este temeinică și legală și în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intimatul reclamant, curtea, având în vedere dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă va admite cererea și va obliga recurenta să plătească suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului R., cu sediul în loc. R., Piața R. V., nr. 1, județul N., împotriva sentinței civile nr. 78/CF/21.01.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimatul-reclamant R. A. C. cu domiciliul în R., .. 38, . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 Corp A, sector 6, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului R. să plătească intimatului-reclamant R. A. C. suma de 400 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 septembrie 2013.
Președinte, V. P. | Judecător, C. Ș. | Judecător, C. P. |
Grefier, O. N. P. |
Red.s.L. F.
Red.d.r.Cl.P.
Tehnored.V.Z. 16 Septembrie 2013
Ex.2
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 4361/2013. Curtea de Apel... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 330/2013.... → |
|---|








