Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2519/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2519/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 249/32/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 2519/2013
Ședința publică de la 13 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. G. B. - judecător
Judecător: Olguța L. T.
Judecător: M. N.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurentul-reclamant C. Județean N., împotriva sentinței civile nr. 32/CA din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, precum și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că recurentul-reclamant C. Județean N. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând -
Constată că prin sentința civilă nr. 32/CA/29.01.2013 pronunțată de Tribunalul N., s-a respins cererea de suspendare a executării ca nefondată, formulată de reclamantul C. JUDEȚEAN N. în contradictoriu cu pârâtul M. D. REGIONALE ȘI TURISMULUI - DIRECȚIA GENERALĂ DE AUTORIZARE ȘI PLĂȚI PROGRAME.
Pentru a da această soluție, a reținut tribunalul că prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău sub nr._ 23.03.2012 reclamantul C. Județean N. a chemat în judecată pârâta Direcția Generală de Autorizare și Plăți Programe din cadrul Ministerului D. Regionale și Turismului pentru ca, în temeiul art. 47 pct. 8 din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 14 din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea titlului de creanță reprezentat de Nota CP-_/16.02.2012 reprezentând corecție financiară la contractul de finanțare nr. 633/9.02.2010, cod SMIS 3556 pentru proiectul „Reabilitarea, extinderea și modernizarea centrului școlar pentru educație incluzivă R.”.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut următoarele:
Prin actul administrativ a cărui suspendare o solicită s-a aplicat o corecție de 10% din valoarea contractului de lucrări, cca 250.000 lei, acest act fiind contestat pe cale administrativă. Rațiunile principale care au stat la baza contestației sale au fost următoarele:
1. În emiterea titlului de creanță nu s-au respectat prevederile art. 21 alin. 11, 13, 14 și 15 O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că nu i s-a comunicat proiectul procesului-verbal de constatare pentru a-și putea formula apărările.
2. Neretroactivitatea O.U.G. nr. 66/2011, corecția financiară fiind aplicată în baza acestei ordonanțe pentru acte și fapte anterioare intrării sale în vigoare, în context fiind de reținut și art. 2 din H.G. nr. 875/2011.
3. Pe fondul aprecierilor pentru care s-a aplicat corecția financiară există erori de evaluare în analiza făcută de pârâtă.
Aceasta a apreciat greșit că criteriul de la pct. 3 din capitolul V al documentației de atribuire a dat posibilitatea descalificării unui ofertant care a prezentat scrisoarea de garanție bancară nr. 1214/22.03.2011 prin care banca își exprima posibilitatea de a acorda solicitantului accesarea unei linii de credit dedicate proiectului în valoarea solicitată. Ofertantul a fost descalificat pentru că nu făcea dovada unor disponibilități reale negrevate de datorii. Pârâta a fost în eroare și atunci când a preluat argumente din decizia nr. 2747/C8/2022/30.6.2011 a C.N.S.C. deoarece preluarea a fost parțială și scoasă din context.
În legătură cu durata de așteptare folosită drept criteriu de calificare și de selecție, pârâta l-a considerat, în mod greșit, ca nelegal. Autoritatea contractantă nu a folosit ca factor de evaluare unul dintre criteriile de calificare și selecție, durata de așteptare; aceasta a fost propusă doar ca factor de evaluare. Prin decizia nr. 2747/C8/2022/30.6.2011 a C.N.S.C. nu s-a constatat că această durată de așteptare contravine prevederilor O.U.G. nr. 34/2006.
4. Subsidiarul contestației sale vizează și reducerea procentuală a corecției financiare având în vedere buna sa credință în derularea procedurii.
Există perspectiva iminentă de a opri proiectul în faza care se găsește, de finalizare a părții constructive și, în parte, de realizare a dotărilor, trebuind să urmeze punerea în funcțiune spre deservirea, în principal, a unor persoane afectate de dizabilități sau dificultăți de inserție și/sau integrare socială. Alocările de la bugetul local s-au făcut avându-se în vedere graficul de rambursări prevăzut prin planul de finanțare. Corecția financiară de 250.000 lei ar trebui astfel substituită de la bugetul local, o astfel de suplimentare fiind imposibil de realizat având în vedere că bugetul a fost aprobat la data de 31.01.2012, iar rectificarea nu este permisă până în a doua parte a semestrului al II-lea al anului 2012.
Pârâta, M. D. Regionale și Turismului a depus întâmpinare susținând următoarele:
Contestația administrativă nr. 2260/20.02.2012 a fost deja soluționată, în sensul respingerii. Cererea de suspendare este lipsită de obiect întrucât suma stabilită drept corecție financiară a fost deja reținută din suma totală de plată. Cererea de suspendare nu este nici întemeiată întrucât nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea din 19.04.2012, în temeiul art. 50 alin. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, curtea de apel a stabilit în sarcina reclamantului plata unei cauțiuni în sumă de 10.000 lei, cauțiune pentru a cărei plată s-a făcut dovada la termenul de astăzi, cu recipisa de consemnare nr._/1 din 7.05.2012.
Prin sentința civilă 108/10 mai 2012 Curtea de apel Bacău a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării silite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta și ca urmare, prin decizia civilă 4753/ 14 nov. 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului N..
Examinând cererea de suspendare, în raport de probele administrate instanța a constatat: Direcția Generală Autorizare și Plăți Programe din cadrul Ministerului D. Regionale și Turismului prin nota CP-_/16.02.2012 a aplicat reclamantului, în calitate de autoritatea contractantă, o corecție financiară de 10% din valoarea contractului de lucrări conform pct.2.3 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011 pentru nereguli în procedura de atribuire legate de criteriile de calificare și/sau selecție și de criteriile de atribuire. Această notă a fost întocmită cu prilejul autorizării plății cererii de rambursare nr. 2 în valoare totală eligibilă de 1.838.567,08 lei aferentă contractului de finanțare nr. 633/9.02.2010.
Împotriva acestei note reclamantul a formulat contestație administrativă, contestație care a fost înregistrată sub nr. 2260/20.02.2012 și soluționată în sensul respingerii (fila 72).
Dreptul aplicabil în cauză este Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora act normativ care reglementează activitățile de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire și de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, precum și de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alți donatori internaționali (art. 1 alin. 1).
Contestarea titlurilor de creanță emise pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a unor nereguli este reglementată în capitolul V care, în secțiunea a II-a cuprinde dispoziții referitoare la soluționarea contestațiilor administrative. În cadrul acestor prevederi, prin art. 50 alin. 8, se recunoaște dreptul contestatorului de a cere suspendarea executării titlului de creanță, în temeiul Legii nr. 554/2004. Prin urmare, dispozițiile speciale invocate de reclamant ca temei al suspendării fac trimitere al dispozițiile generale în materia suspendării actelor administrative. Consecința este aceea că, o astfel de suspendare, presupune, în mod obligatoriu, îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Reclamanta a făcut dovada formulării contestației administrative – ce a fost a fost deja soluționată – astfel că este îndeplinită condiția formală prevăzută de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, de sesizare, în condițiile art. 7 din lege, a autorității publice care a emis actul a cărui suspendare se solicită.
În privința condițiilor de fond impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării, tribunalul a reținut: Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța poate dispune suspendarea executării unui act administrativ unilateral dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Atât cazul bine justificat, cât și paguba iminentă au o definiție legală în art. 2 alin. (1) lit. t) și respectiv, lit. s) din Legea nr. 554/2004. Cazul bine justificat este definit prin raportare la împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă reprezintă un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Sub aspectul cazului bine justificat se constată că, astfel cum însuși reclamantul a precizat prin cererea de chemare în judecată, acesta și-a justificat cererea de suspendare pe „rațiunile principale care au stat la baza contestației administrative”, rațiuni care, în esență, sunt trei: neîndeplinirea de către pârâtă a obligației prevăzute de art. 21 alin. 14 din O.U.G. nr. 66/2011, de comunicare proiectului procesului-verbal de constatare; neretroactivitatea O.U.G. nr. 66/2011; aprecieri de fond cu privire la aplicarea corecției financiare.
Aceste din urmă aprecieri de fond nu pot fi analizate în cadrul procesual de față, căci aceasta ar presupune rezolvarea a însăși fondului cauzei. În ceea ce privește cele două împrejurări de drept care vizează procedura aplicării corecției financiare se constată următoarele:
Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare este cuprinsă în art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011. Această procedură nu este aplicabilă în cauza de față având în vedere faptul că actul a cărui suspendare se cere este o notă de constatare a neregulilor care a fost întocmită ca urmare a formulării de către reclamant a unei cereri de rambursare. Or, potrivit art. 9 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, pentru cheltuielile incluse în solicitările/cererile de plată ale beneficiarilor care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate sau conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare, identificate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene înainte de efectuarea plății, nu se aplică procedura de constatare a neregulii prevăzută la art. 21. Așadar, în cauză, obligația prevăzută de art. 21 alin. 14 – de prezentare, structurii verificate, înainte de aprobare, a proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare – nu există.
Prin art. 2 alin. 1 lit. o) din O.U.G. nr. 66/2011 aplicarea de corecții financiare este definită ca fiind reprezentată de măsurile administrative care constau în excluderea de la finanțarea din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora a cheltuielilor pentru care a fost constatată o neregulă. Astfel de măsuri, chiar dacă nu poartă denumirea de corecții financiare, au fost prevăzute prin art. 14 din contractul de finanțare nr. 1091/2010, dar și prin O.G. nr. 79/2003, abrogată expres prin art. 64 din O.U.G. nr. 66/2011. Activitatea de stabilire a corecțiilor financiare este o activitate căreia i se aplică, potrivit art. 2 alin. 7, toate prevederile O.U.G. nr. 66/2011 aplicabile activității de stabilire a creanțelor bugetare. Mai este de reținut că una dintre justificările legiuitorului la adoptarea, în regim de urgență, a O.U.G. nr. 66/2011, o reprezintă prevederile reglementărilor comunitare în conformitate cu care se impune finalizarea cât mai urgentă a procedurilor de constatare și recuperare de la debitori a sumelor reprezentând corecții financiare stabilite, ca urmare a identificării unor nereguli în aplicarea de către beneficiarii publici a prevederilor legale privind achizițiile publice.
Este vorba, așadar, de reguli de procedură guvernate de principiul aplicării imediate a legii, neputându-se reține, în principiu, retroactivitatea legii în privința procedurii în sine; în privința posibilității structurii supuse verificării de a anticipa, la momentul săvârșirii neregulii, asupra întinderii sancțiunii care urmează a i se aplica în cazul constatării unei nereguli, instanța nu poate face o astfel de analiză atâta vreme cât fondul cauzei nu este în discuție.
Sub aspectul pagubei iminente se constată că aceasta reprezintă, de fapt, diminuarea sumei solicitate de reclamant prin cererea de rambursare. Aceasta înseamnă că nu este vorba de un prejudiciu viitor și previzibil, suma stabilită drept corecție financiară fiind deja reținută din suma totală de plată; în aceste condiții, o eventuală suspendare nu ar mai putea produce consecințe. Pe de altă parte, pentru suma pentru care nu s-a aprobat rambursarea, reclamantul este ținut a contribui cu fonduri proprii la terminarea proiectului; constrângerile procedurale privind rectificarea bugetului județului operează pe termen scurt, iar reclamantul nu a dovedit necesitatea punerii de urgență în funcțiune a Centrului realizat prin proiect. Mai mult, reclamantul nu a făcut dovada că, în raport de propriile venituri și cheltuieli, suma de 200.853,30 lei – care, astfel cum rezultă din adresa nr._/27.04.2012 comunicată de pârât instanței, reprezintă, în valoare absolută, corecția financiară, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată de 48.204,79 lei – ar fi o pagubă pe care nu o poate acoperi.
Împotriva sentinței tribunalului a formulat recurs C. Județean N., criticând-o în esență sub următoarele aspecte:
- instanța investită cu soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ trebuia să verifice dacă la emiterea actului s-a creat în realitatea juridică o aparență de legalitate care să dea și forța juridică a executării imediate și din oficiu iar pentru asta trebuie avute în vedere și aspectele de fond ale cauzei, fără a proceda la judecarea acestuia.
Instanța de judecată consideră că susținerile recurentei în fundamentarea cazului bine justificat ar privi numai fondul cauzei, respingându-le sub această motivație,însă aceasta consideră că neîndeplinirea de către pârâtă a obligației de comunicare a proiectului procesului verbal de constatare stipulată în art. 21, alin.14 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. nr.66/2011 tocmai în ideea armonizării unor puncte de vedere contradictorii dintre controlor și controlat, se înscrie în contextul invocat, care ar fi trebuit avut în vedere ca un caz bine justificat.
- de asemenea în conturarea cazului bine justificat are relevanță dacă sancțiunea se dispune pe baza legislației în vigoare la data producerii faptelor și fără a intra pe fond, instanța trebuia să țină cont de acest lucru.
Sub aspectul pagubei iminente aprecierile instanței sunt criticabile, respectiv susținerea instanței că suma de 200.853,30 lei cât reprezintă corecția financiară, nu ar fi așa de mare. Cheltuielile publice sunt precis fundamentate în domeniul finanțelor publice, orice diminuare a fondului de cheltuieli înseamnă imposibilitatea achitării datoriilor pentru serviciile publice prestate care sunt obligatoriu a fi asigurate de C. Județean N..
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce vor urma:
Conform dispozițiilor art.14, alin.1 din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Potrivit dispozițiilor art. 2, litera ș) și t) din aceeași lege, paguba iminentă o reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public iar cazuri bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Din textele legale menționate se reține că cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ.
Potrivit prevederilor art.2 alin. (1) lit. t) din Legea nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt în măsură să producă instanței o îndoială serioasă în privința actului administrativ atacat.
Instanța, reține însă că, este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate. De aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.
Prin urmare, suspendarea unui act administrativ individual presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.14 alin.1, întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, motivele invocate de către reclamantă, respectiv neîndeplinirea de către pârâtă a obligației prevăzute de art. 21 alin. 14 din O.U.G. nr. 66/2011, de comunicare proiectului procesului-verbal de constatare; neretroactivitatea O.U.G. nr. 66/2011, constituie aprecieri de fond cu privire la aplicarea corecției financiare, care se impun a fi analizate în soluționarea fondului cauzei și care duc la rezolvarea a însăși fondului cauzei.
Procedând la cercetarea motivelor invocate prin prisma dispozițiilor art.14 din Legea nr.554/2004, instanța de recurs, constată că acestea, nu se circumscriu argumentării cazului bine justificat de natură a determina suspendarea executării actului administrativ, ci vizează fondul pricinii și nu pot fi examinate în procedura judiciară reglementată de lege pentru suspendarea executării actului administrativ.
Contrar criticilor recurentei, instanța de fond a motivat pe larg de ce nu a putut să aibă în vedere aspectele de fond ale cauzei, deoarece o astfel de analiză ar fi echivalat cu judecarea fondului.
Cât privește critica referitoare la neîndeplinirea obligației de comunicare a proiectului procesului verbal de constatare stipulată de art.21,alin.14 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. nr.66/2011, menționată de recurentă ca fiind un caz bine justificat, instanța de fond a reținut că nu există o aparență de nelegalitate în situația în care, obligația prevăzută de art. 21 alin. 14 – de prezentare, structurii verificate, înainte de aprobare, a proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare – nu există. În mod corect a reținut tribunalul că, activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare este cuprinsă în art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011. Această procedură nu este aplicabilă în cauza de față având în vedere faptul că actul a cărui suspendare se cere este o notă de constatare a neregulilor care a fost întocmită ca urmare a formulării de către reclamant a unei cereri de rambursare.
Referitor la îndeplinirea celei de a doua condiții, respectiv prevenirea unei pagube iminente, instanța de recurs reține, că nici aceasta nu este îndeplinită.
Înscrisurile depuse la dosar și motivele avute în vedere de către reclamantă nu fac dovada producerii unei pagube iminente, respectiv a unui prejudiciu material viitor și previzibil sau, a perturbării previzibile grave a funcționării autorității reclamante. Nu s-a făcut dovada în cauză că executarea actului administrativ a cărei suspendare s-a solicitat, este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat, în raport de venituri - cheltuieli și suma de 200.853,30 lei, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată de 48.204,79 lei.
Recurenta susține în motivele de recurs că orice diminuare a fondului de cheltuieli înseamnă imposibilitatea achitării datoriilor pentru serviciile publice prestate, susținere care rămâne la stadiul de susținere, în lipsa unor dovezi care să o confirme.
Instanța de recurs, reține că aparența de nelegalitate a actului administrativ contestat nu a fost dovedită din perspectiva condițiilor impuse prin art.14 din Legea contenciosului administrativ și nici condiția existenței unei pagube iminente reprezentată de prejudiciul material viitor și previzibil, astfel că cererea de suspendare formulată, este nefondată, așa cum a reținut instanța de fond.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurentul-reclamant C. Județean N., cu sediul în Piatra N., . nr. 27, județul N., împotriva sentinței civile nr. 32/CA din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. D. Regionale și Administrației Publice – Direcția Generală de Autorizare și Plăți Programe, succesor în drepturi și obligații al Ministerului D. Regionale și Turismului, cu sediul în București, ., Latura Nord, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2013.
Președinte, M. G. B. | Judecător, Olguța L. T. | Judecător, M. N. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. S. U.
Red./Tehnored. d.r. Olguța L. T.
Ex. 2
20.06.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2263/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 620/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
