Pretentii. Decizia nr. 3009/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3009/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 2094/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 3009/2013
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Olguța L. T. - judecător
Judecător: M. G. C.
Judecător: M. G. B.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., împotriva sentinței civile nr. 28/CF din 10 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima, precum și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Totodată, conform dispozițiilor art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/2013 și ale H.G. nr. 520/2013, constată că Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași se subrogă în toate drepturile și obligațiile recurentei, motiv pentru care urmează a figura pe concept în calitate de recurentă-pârâtă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
– deliberând –
Constată că prin sentința civilă nr. 28/CF/10.01.2013 pronunțată de Tribunalul N., s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta P. I. P., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PIATRA N..
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B. să restituie reclamantei suma de 6.621 lei, reprezentând taxă auto, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală coroborat cu art. 70 alin. 1 Cod procedură fiscală, cu începere de la expirarea termenului de 45 zile de la înregistrarea la pârâtă a cererii reclamantei de restituire a taxei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 39 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a da această soluție a reținut tribunalul că pentru înmatricularea unui autoturism provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamanta a achitat suma de 6621 lei, la data de 16-10-2007, la Trezoreria Piatra N.. În cauză s-a avut în vedere RIL pronunțat de ICCJ data de la_, potrivit căruia: procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod. Instanța a reținut totodată că reclamanta s-a adresat în prealabil pârâtei pentru restituirea taxei, fiind îndeplinit art.7 și 1 LCA .
Pe fondul cauzei, a reținut că obligația plății taxei de primă înmatriculare a fost instituită prin art. 2141 și următoarele din Codul fiscal, text de lege în vigoare la data achitării obligației fiscale.
Potrivit dispozițiilor art. 214 2 din Codul fiscal, taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, nivelul taxei speciale fiind reglementat expres de art.214 1 Cod fiscal.
Potrivit art. 90 parag. 1 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică impozit intern direct sau indirect asupra produselor altor state membre, de orice natură ar fi, mai mare ca cel ce vizează direct sau indirect produsele interne similare.
Așadar, este incidentă încălcarea art. 90 al. 1 TCE atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
În cauza de față rezultă din interpretarea art. 2142 din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja in România.
Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90 TCE.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Prin încălcarea principiilor institute de normele comunitare la care România a aderat, dispozițiile interne care privesc obligația plății taxei speciale de înmatriculare rămân fără efect juridic, instanța națională fiind obligată de a asigura realizarea efectului deplin al normelor comunitare.
Față de considerentele reținute, și având în vedere că prin jurisprudența Curții de Justiție Europeană s-a statuat că dreptul comunitar are prioritate de aplicare în fața dreptului național, instanța a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei ce s-a dovedit a fi achitată, reprezentând taxă specială de primă înmatriculare, cu aplicarea dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată efectuate - taxa judiciare de timbru.
Împotriva hotărârii Tribunalului N. a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice Piatra N., criticând hotărârea tribunalului ca fiind netemeinică și nelegală.
A arătat recurenta că actul normativ care reglementează obligația taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule este Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.
Art. 214(1) capitolul 2-1, titlul VII - Accize și alte taxe speciale, din Legea nr.571/2003, introdus prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 prevede: (1) Intră sub incidența taxei speciale autoturisme și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3.5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap, și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa 4 care face integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează”.
A precizat recurenta pârâtă, că în speță este vorba de cumpărarea unui autoturism de către o persoană juridică ce este obligată la plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, reglementată de art. 214 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, fără a se încadra în cele două situații expres prevăzute de lege de scutire la de plata acestei taxe, că textul de lege în discuție și anume art. 214 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este în vigoare și nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu, că prezenta reglementare a taxei auto nu încalcă Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, că taxa se aplică tuturor autoturismelor produse în România sau în alte state, la prima înmatriculare a acestora în România, astfel încât nu poate fi vorba de un regim fiscal discriminatoriu.
De asemenea a precizat recurenta că în cazul în care se va constata încălcarea Tratatului de aderare al României la Uniunea Europeană autoritățile competente au dreptul și obligația conform prevederilor art. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 să aibă inițiative legislative.
S-a mai arătat că în mod greșit instanța de fond a obligat recurenta la plata sumei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare și la dobânda fiscală.
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale, incidente în cauză, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor urma:
Pentru înmatricularea autoturismului reclamanta a achitat taxa specială de primă înmatriculare.
Obligația plății acestei taxe a fost instituită prin art. 2141 și următoarele din codul fiscal, text de lege în vigoare la data achitării obligației fiscale.
Potrivit dispozițiilor art. 214 2 din Codul fiscal, taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, nivelul taxei speciale fiind reglementat expres de art. 214 1 Cod fiscal.
Tribunalul în mod corect a constatat că dispozițiile din Codul fiscal care au reglementat până la 1.07.2008 (dată la care a intrat în vigoare OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare) sunt contrare dispozițiilor prevăzute în această materie de dreptul comunitar și că, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Astfel, potrivit art. 90 parag. 1 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică impozit intern direct sau indirect asupra produselor altor state membre, de orice natură ar fi, mai mare ca cel ce vizează direct sau indirect produsele interne similare.
Această reglementare este în sensul de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone iar în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară.
Recurenta pârâtă a invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal iar intimata reclamantă a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
În cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Având în vedere că în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în țară, percepându-se o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, în mod corect instanța de fond a constatat o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competență, atunci când dă efect direct dispozițiilor comunitare (art. 90 din Tratat), să aplice procedurile naționale de așa manieră, încât drepturile prevăzute în Tratat să fie efectiv și pe deplin protejate.
C.J.C.E s-a pronunțat, în cauza "Nádasdi și Németh" în sensul că o taxă de înmatriculare impusă autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru - este discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat.
Din această perspectivă, curtea constată că tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de o manieră care să recunoască particularului dreptul său de a nu-i fi impusă o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism second-hand importat dintr-un stat membru al Uniunii.
În ce privește dobânda acordată de instanța de fond la suma de restituit, curtea constată că, fiind în discuție o creanță fiscală, dobânda a fost stabilită legal, în conformitate cu reglementările din O.G. nr. 92/2003 – art. 124 alin. (2) și art. 70 alin. (1). Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că dobânda fiscală se datorează începând cu ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii prin care contribuabilul solicită restituirea sumei.
Față de considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile recurentei, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul de față, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Piatra N., cu sediul în Iași, .. 26, județul Iași, împotriva sentinței civile nr. 28/CF din 10 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. I.-P., cu domiciliul în Comuna R., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 septembrie 2013.
Președinte, Olguța L. T. | Judecător, M. G. C. | Judecător, M. G. B. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. N. A.
Red./Tehnored. d.r. Olguța L. T./13.09.2013
Ex. 2
23.09.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4066/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 2310/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
