Pretentii. Decizia nr. 314/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 314/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 4158/103/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 314/2013
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. S.
Judecător M. G. C.
Judecător Olguța L. T.
Grefier C. M.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 717/CF din 20 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul la primul termen, declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Constată că prin sentința civilă nr. 717/CF/ 20.04.2012 pronunțată de Tribunalul N., s-a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra-N..
S-a admis acțiunea principală, formulată de reclamantul I. B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra-N..
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra-N. să restituie reclamantului suma de 7.487 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124, cu referire la art. 70 Cod procedură fiscală.
S-a admis cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra-N. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu care a fost obligată să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Piatra-N. suma de 7.487 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124, cu referire la art. 70 Cod procedură fiscală.
A fost obligată pârâta și chemata în garanție să plătească reclamantului suma de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a da această soluție, a reținut tribunalul cu privire la excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra-N., că este nefondată, referindu-se la Decizia nr.24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, recunoscând contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul I. B. a cumpărat, în anul 2010, un autoturism second-hand, marca Ford Focus, din Italia, pentru înmatricularea căruia a achitat suma de 7.487 lei, reprezentând taxă de poluare, conform chitanței . 6 nr._ din 09.06.2010.
Această taxă a fost instituită prin O.U.G. nr.50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri.
Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Instanța a constatat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au, în sistemul Tratatului de Instituire a Comunității Europene (T.C.E.), un caracter complementar, raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25 T.C.E.. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05).
Se recunoaște, în mod constant, în jurisprudența comunitară, libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 alin. 1 T.C.E., în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitardecât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hotărârea Outokumpu, C-213/96, hotărârea Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 T.C.E. dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hotărârea Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 alin.1 T.C.E. atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Curtea de Justiție, în cauza C-402/09. T. vs. Statul român, a stabilit că „Taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008) - a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe o nouă taxă de poluare dacă anterior a fost înmatriculat tot în România, dar se percepe o asemenea taxă la autoturismul produs în tară sau în alt stat membru U.E. dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second-hand înmatriculate deja în altă țară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second-hand deja înmatriculate în România - aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de C.J.U.E. între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90 T.C.E..
Or, în această situație, este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, a stabilit că taxa trebuie restituită.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084. raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, text ce prevede că: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) sau la art. 70, după caz”.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că este întemeiată.
Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra-N., a fost încasată de aceasta, însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. Pentru Mediu.
Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare.
Împotriva hotărârii tribunalului a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice Piatra N. arătând că în mod greșit a fost soluționată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, pe fond recurenta a criticat hotărârea cu privire la modalitatea soluționării fondului sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor comunitare, că Decizia CJCE pronunțată în cauza C-402/09 nu are aplicabilitate în cauză fiind obligatorie pentru instanța de trimitere dar numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială, prezentei cereri de restituire a taxei de poluare stabilită în conformitate cu alte prevederi legale decât cele ale OUG nr.50/2008 în forma în care a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr.327/25.04.2008 fără modificările intervenite prin OUG nr.208/2008 și OUG nr.218/2008 nu îi sunt incidente efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C – 402/09 T..
De asemenea a solicitat ca instanța de recurs să aibă în vedere dispozițiile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv că după . nu mai poate fi vorba despre o discriminare în condițiile în care conf. art.4 din actul normativ menționat toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt obligate la plata taxei pe emisiile poluante.
A arătat recurenta că instanța de fond în mod greșit a obligat-o la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, situația creată neputând fi imputată recurentei.
De asemenea având în vedere că a fost admisă cererea de chemare în garanție a AFM, numai aceasta ar fi trebuit obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale, naționale și comunitare incidente în cauză, Curtea constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce vor urma:
Cu privire la motivul de recurs referitor la neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța de recurs îl găsește neîntemeiat, considerând că s-a solicitat restituirea unei sume plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, în temeiul art.117 alin.1 din Cod procedură fiscală, astfel că nu se impunea parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004.
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin Decizia nr.24/14 noiembrie 2011 prin care s-au admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea reține că taxa pe poluare reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinata în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Instanțele naționale sunt obligate să aplice norma comunitară, si sa soluționeze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretării Curții asupra articolului110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, în speță OUG 50/2008 constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțata in cauza C-106/77, Simmenthal.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011. în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul ca toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
Prin Hotărârea T. citata mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
Chiar dacă taxa de poluare este achitată conform reglementărilor care au modificat O.U.G. 50/2008, respectiv potrivit O.U.G. 218/2008, decizia sus-invocată a C.J.U.E. are aplicabilitate.
Prin modificările O.U.G. 50/2008, concretizate în O.U.G. 208/2008 și O.U.G. 218/2008 și, ulterior O.U.G. 7/2009, s-au introdus noi elemente de discriminare, în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2009, de la plata taxei de poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează tot pe acest criteriu.
O.U.G. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. 218/2008 prevede o creștere a cuantumului taxei de poluare față de cel prevăzut inițial, fiind evident efectul descurajant pentru importuri, dublat de un efect protecționist pentru industria națională (asumat chiar prin expunerea de motive a O.U.G. 218/2008).
Raportat la cele expuse, Hotărârea CJCE în cauza C-402/2009 este obligatorie pentru instanțele române iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală .
Este cunoscut faptul că s-a statuat de către CJCE ,că Hotărârea preliminară pronunțată ce poartă asupra interpretării sau a validității unui act comunitar este obligatorie pentru organul de jurisdicție care a formulat acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare.
Atunci însă, când Curtea soluționează o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare, aceasta se pronunță în sensul interpretării sau stabilirii validității dreptului comunitar.
Interpretarea dată de Curte, prin urmare, este general obligatorie, acest aspect reținându-se din faptul că în cazul în care pe rolul CJCE se află deja o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare similară vizând soluționarea aceleiași probleme de drept, instanța națională are trei posibilități: să aștepte pronunțarea unei hotărâri de către CJCE cu privire la acea acțiune( situația din cauza dedusă judecății), să introducă o nouă acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare având același obiect sau să continue judecata cauzei fără a aștepta pronunțarea hotărârii CJCE.
Cât privește critica privitoare la dobânda fiscală, nici aceasta nu este întemeiată, instanța de recurs reține că intimatul reclamant are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, prin urmare și la folosul nerealizat, potrivit art.1084. raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, text conform căruia „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) sau la art. 70, după caz”, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
De asemenea în mod corect a fost obligată recurenta și la plata cheltuielilor de judecată, deoarece a căzut în pretenții, fiind în culpă procesualăși prin urmare conf. dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă datorează intimatului reclamant cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la obligarea numai a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, deoarece s-a admis cererea de chemare în garanție.
Taxa de poluare, potrivit art. 1 din O.U.G 50/2008, constituie venit la bugetul F. Pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, fiind una din sursele de venituri a bugetului consolidat al statului. Potrivit art.17 alin. 1 din Codul de pr. fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
În cadrul acestui raport juridic fiscal, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
Prin urmare recurenta în calitatea pe care o are potrivit regulamentului de organizare si funcționare al administrațiilor finanțelor publice municipale, reprezintă în numele Direcției Generale a Finanțelor Publice N., Statul Român în raportul de drept material fiscal legat între acesta și reclamant prin care statul a pretins creanța fiscală denumită taxă de poluare.
Restituirea taxei nu se realizează din patrimoniul propriu al organului fiscal cu personalitate juridică, ci din bugetul consolidat al statului și prin urmare nu se impunea numai obligarea Administrației F. Pentru Mediu la plata cheltuielilor de judecată.
Cât privește invocarea dispozițiilor din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dispozițiile invocate nu au aplicabilitate în cauză, deoarece nu sunt aplicabile situațiilor juridice care au luat naștere anterior intrării în vigoare a acesteia.
Legea nr.9/2012 are aplicabilitate pentru situațiile juridice, care au luat naștere de la momentul intrării acesteia în vigoare, dispozițiile pe care le cuprinde neavând efect retroactiv.
Potrivit art. 1 din vechiul Cod civil, aplicabil cauzei de față, legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă, adică pentru trecut. Legea se aplică numai faptelor petrecute în intervalul de timp de la . și până la ieșirea sa din vigoare, nu faptelor petrecute anterior intrării ei în vigoare.
Față de considerentele reținute, hotărârea tribunalului, raportat la criticile făcute de recurentă, este temeinică și legală.
ÎN D.:
În raport de considerentele reținute, Curtea, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 717/CF din 20 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. B. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. S. G. M. C. OLGUȚA L. T.
GREFIER,
C. M.
Red.s. – M. I.
Red.d.r.- O.L.T. – 05.02.2013
Tehnored.- O.L.T./C.M. – 05.02.2013
ex. 2
| ← Pretentii. Decizia nr. 291/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 622/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
