Pretentii. Decizia nr. 373/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 373/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 5707/103/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ Decizia nr. 373/2013
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. – vicepreședinte instanță
Judecător L. A.
Judecător C. Ș.
Grefier E. S.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice N. împotriva sentinței civile nr. 647/CF din 12 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă la prima, precum și la a doua strigare a cauzei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul ca fiind la primul termen, declarat și motivat în termen, legal scutit de la plata taxei de timbru potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă prin cererea de recurs, iar cauza se află în stare de judecată, instanța a reținut dosarul în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 647/CF/12.04.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul N. a admis acțiunea formulată de reclamantul H. O., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3139,96 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobândă fiscală calculată conform prevederilor art. 124 alin. 2 cu referire la art. 70 alin. 1 Cod procedură fiscală.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În anul 2007 reclamantul a devenit proprietarul unui autoturism second hand achiziționat din spațiul comunitar. Pentru înmatricularea acestui autoturism reclamantul a achitat pârâtei la data de 31.08.2007 suma de 3139,96 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare. Obligația plății acestei taxe a fost instituită prin art.2141 și următoarele din Codul fiscal, text de lege în vigoare la data achitării obligației fiscale.
Potrivit dispozițiilor art.214 2 din Codul fiscal, taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, nivelul taxei speciale fiind reglementat expres de art.214 1 Cod fiscal.
Potrivit art. 90 parag. 1 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică impozit intern direct sau indirect asupra produselor altor state membre, de orice natură ar fi, mai mare ca cel ce vizează direct sau indirect produsele interne similare.
Cum prin instituirea taxei de primă înmatriculare pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România se realizează, așa cum a arătat și reclamantul, un regim fiscal discriminatoriu față de autovehiculele înmatriculate deja în România și cum măsura legislativă națională este incompatibilă cu prevederile comunitare, instanța constată că acțiunea este întemeiată.
Prin încălcarea principiilor institute de normele comunitare la care România a aderat, dispozițiile interne care privesc obligația plății taxei speciale de înmatriculare rămân fără efect juridic, instanța națională fiind obligată de a asigura realizarea efectului deplin al normelor comunitare.
Față de considerentele reținute, și având în vedere că prin jurisprudența Curții de Justiție Europeană s-a statuat că dreptul comunitar are prioritate de aplicare în fața dreptului național, instanța a admis acțiunea formulată de reclamant.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii, instanța constată că în materie fiscală, dobânda pentru sumele ce se cuvin a fi restituite este dobânda fiscală reglementată de art.124 alin.2 Cod procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N..
În motivarea recursului, recurenta invocă principiul constituțional al supremației legii consacrat de dispozițiile art. 1 alin. 5 din Constituție și susține că obligația de plată a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule este reglementată de art. 214 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, text de lege ce este în vigoare și nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu.
Recurenta mai susține că această reglementare nu încalcă Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, subliniază faptul că această taxă se aplică tuturor autoturismelor, produse în România sau în alte state, la prima înmatriculare a acestora în România, astfel încât consideră că nu poate fi vorba de un regim fiscal discriminatoriu.
Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, constată că recursul este nefondat.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut aplicabilitatea directă și prioritară a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene.
Apărările invocate de recurentă nu sunt de natură a duce la reformarea sentinței recurate, instanța de fond apreciind și aplicând corect dispozițiile constituționale și cele ale dreptului comunitar.
Principiul invocat de recurentă, cel al supremației legii, stabilit de art. 1 alin. 5 din Constituție, este corect, însă trebuie aplicat în sensul de a da eficiență dispozițiilor constituționale, în speța art. 148 alin. 2 din Constituție, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. În cauză nu s-a pus probleme neconstituționalității art. 214 ind. 1 din Codul fiscal, ci aceea a încălcării dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratat, prin introducerea unei dispoziții în dreptul intern incompatibilă cu dreptul comunitar.
În cauzele Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C-41/05 și cauza Brzezinski C-313/05, unde Curtea Europeană de Justiție a arătat că articolul 90 TCE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 90 TCE (actualmente 110 TFUE) interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Recurenta susține că taxa specială auto se aplică tuturor autoturismelor, produse în România sau în alte state, la prima înmatriculare a acestora în România, așa încât consideră că nu poate fi vorba de un regim fiscal discriminatoriu.
Afirmația recurentei este adevărată, dar numai dacă se referă la autoturisme noi, pentru că în situația în care se achiziționează autoturisme second - hand, cumpărătorul care achiziționează un astfel de autoturism dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene este dezavantajat față de cel care cumpără un autoturism second - hand deja înmatriculat în România și care nu mai este obligat la plata unei asemenea taxe.
Invocarea de către recurentă a dispozițiilor din legile fiscale interne în temeiul cărora s-a prevăzut taxa specială auto, dovedite a fi contrarie normelor de drept comunitar înfrânge dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituție.
În ipoteza în care o lege internă contravine normelor dreptului comunitar, jurisdicțiilor naționale le revine sarcina să elimine aceste disfuncționalități, recunoscând particularilor drepturile ce le revin prin aplicarea directă a Tratatului, iar instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile constituționale interne și cele ale Tratatului.
Pentru considerentele mai expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va dispune respingerea recursului ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice N. împotriva sentinței civile nr. 647/CF din 12 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant H. O..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2013.
Președinte, L. M. | Judecător, L. A. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, E. S. |
Red.sent. N. A.
Red.d.r. L.M.
E.S. 2 ex./08.02.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2508/2013. Curtea de Apel BACĂU | Controlul averilor. Legea nr.115/1996 . Hotărâre din... → |
|---|
