Pretentii. Decizia nr. 2508/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2508/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 1731/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 2508/2013
Ședința publică de la 13 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. G. C. - judecător
Judecător: M. G. B.
Judecător: Olguța L. T.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., împotriva sentinței civile nr. 129/CF din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că atât recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., cât și intimatul-reclamant Grigoroșoaei C. au solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 129/CF din 29.01.2013 Tribunalul N. a hotărât următoarele: a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Grigoroșoaei C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. pe care a obligat-o să restituie reclamantului suma de 2.141 lei reprezentând taxă auto, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003; a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Piatra N. sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamant, a respins, ca nefondată, cererea de anulare a deciziei de calcul a taxei; a obligat Administrația Finanțelor Publice Piatra N. să achite reclamantului suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Pentru înmatricularea unui autoturism second-hand provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamantul a achitat suma de 2.141 lei, la Trezoreria Municipiului Piatra N..
Taxa de poluare, instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, este contrară art. 90 alin. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, ale cărui dispoziții sunt aplicabile în mod direct având prioritate față de dreptul național.
Este de reținut Hotărârea dată în cauza T. de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, precum și Hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, I. N. vs Statul român, care a avut în vedere toate formele ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008, și a respins cererea statului român de limitare în timp a efectelor Hotărârii Curții. Ca atare, în viziunea Curții, toate variantele O.U.G. nr. 50/2008, sunt incompatibile cu prevederile art. 110 pct. 1 din TFUE.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta este ținută să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la art. 1082 din Codul civil, respectiv dobânda fiscală calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală.
Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța a constatat-o întemeiată. Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a fost încasată de aceasta însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. pentru Mediu. Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constatat caracterul nelegal al taxei, și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare, cu dobânda fiscală datorată de pârâtă reclamantului.
Capătul de cerere privind anularea deciziei de calcul a taxei de poluare este nefondat. În primul rând decizia de calcul a taxei de poluare nu este un titlu de creanță în sensul art. 110-111 din O.U.G. nr. 92/2003 ci un act prin care se concretizează modalitatea de calcul a taxei de poluare Un astfel de act nu poate deveni titlu executoriu. Chiar dacă aparent, decizia de calcul a taxei de poluare ar putea fi interpretată ca un act administrativ fiscal, cu condiția să fie adusă la cunoștința contribuabilului conform art. 44 Cod procedură fiscală. Însa, deciziile de calcul reprezintă în același timp ”titluri de creanță și înștiințare conform legii, în acest sens fiind mențiunea din decizii. Ori, în situația ipotetică, atunci când suma stabilită prin decizie nu se mai achită de către contribuabilul ce renunță la înmatricularea autovehiculului, aceasta presupune că titlul de creanța devine titlu executoriu și presupusa creanță bugetară poate fi încasată silit, obligând la plata unui debit pentru o operațiune de înmatriculare ce nu a avut loc niciodată.
Pe de altă parte, esențial în această expunere este că art. 8 și 9 din O.U.G. nr. 50/2008 trebuie să fie interpretat doar prin coroborare cu art. 10. Soluționarea contestațiilor privind taxa datorată, ce revine conform art. 10 în competenta autorității fiscale conform O.G. nr. 92/2003, privește doar situația reglementată de art. 10 „suma reprezentând taxa poate fi contestată atunci când persoana care urmează să înmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada ca acesta s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută la anexa 4”. Este evident că legiuitorul a limitat contestația împotriva deciziei de calcul ”ope legis” la modalitatea de calcul sub aspectul gradului de uzură al autovehiculului, orice contestație în afara art. 10 se impune a fi respinsă. Așadar taxa pentru emisie poluantă este nedatorată pentru motivele expuse în prima parte a considerentelor și anume incompatibilitatea cu prevederile Tratatului Constitutiv al comunității și nu pentru motive de nelegalitate.
Prin încheierea din 12.02.2013, Tribunalul N. a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinței civile nr. 129/CF/29.01.2013, în sensul că suma restituită reclamantului este de 10.366 lei în loc de 2.141 lei cum din eroare s-a trecut.
În termenul prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 împotriva hotărârii tribunalului, pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a susținut următoarele:
După . Legii nr. 9/2012 nu mai poate fi vorba de discriminare în condițiile în care, conform art. 4, toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt supuse taxei de poluare. Această taxă se plătește și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ori taxa de poluare. Mai mult, sunt de reținut și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012.
Art. 110 din Tratat nu interzice determinarea taxei pe criterii obiective, cum sunt cele din O.U.G. nr. 50/2008, iar apoi din Legea nr. 9/2012.
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând un sistem general de taxe interne aplicabile în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este de reținut ceea ce a reținut Curtea în cauzele Brzezinski C-313/05, Outokumpu C-213/96, Nadasdi și N. C-290/05, Comisia-Luxemburg C-152/89, Comisia-G. C-375/1995. Rezultă din această jurisprudență că este incidentă încălcarea art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Referitor la decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-402/09:
Conform principiului tempus regit actum, legislația aplicabilă litigiului aflat pe rolul Tribunalului Sibiu este O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum era în vigoare la data de 27.10.2008. Modificările ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008 ar fi impus Curții să se pronunțe asupra a trei situații diferite care ar fi putut determina trei hotărâri distincte: perioada 1 iulie 2008 – 31 noiembrie 2008, când și-a produs efectele O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 327/2008; perioada 1 decembrie 2008-14 decembrie 2008, când a produs efecte O.U.G. nr. 50/2008, modificată prin O.U.G. nr. 208/2008; perioada 15 decembrie 2008-13 februarie 2010, când a produs efecte O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 care a abrogat O.U.G. nr. 208/2008.
Hotărârea pronunțată în cauza C-402/09 este obligatorie, dar numai pentru instanța care a formulat întrebarea preliminară. În fapt, hotărârea CJUE este obligatorie pentru toate instanțele statelor membre. Totodată, nerespectarea jurisprudenței CJUE poate avea drept consecință acțiuni în despăgubire împotriva statului membru a cărui instanță a hotărât în cauză. Răspunderea statelor pentru încălcarea de către instanțe a dreptului comunitar intervine atunci când: norma comunitară încălcată urmărește să confere drepturi persoanei; încălcarea este suficient calificată; între această încălcare și prejudiciul cauzat persoanei există o legătură cauzală nemijlocită. Prezentei cereri de restituire a taxei de poluare stabilite în alte condiții decât cele ale O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială, nu îi sunt incidente efectele Hotărârii pronunțate în cauza C-402/09.
În mod greșit a fost obligată la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, situația creată neputându-i fi imputată. Administrația F. pentru Mediu ar trebui obligată să-i plătească inclusiv cheltuielile de judecată.
Sunt de reținut și dispozițiile art. 13 din Legea nr. 9/2012.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate, curtea de apel constată următoarele:
Principiul constituțional al neretroactivității legii împiedică instanța să aplice Legea nr. 9/2012 unei situații născute anterior intrării în vigoare a acestei legi. Taxa de poluare a fost plătită de reclamantă în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, act normativ avut în vedere de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la pronunțarea hotărârii în cauza T. contra României.
Abrogarea O.U.G. nr. 50/2008 prin Legea nr. 9/2012 nu are ca efect înlăturarea efectelor pe care ordonanța le-a produs în perioada cât a fost în vigoare. Orice aprecieri cu privire la eliminarea discriminărilor sancționate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea dată în cauza T. împotriva României sunt lipsite de relevanță atâta vreme cât taxa de poluare care face obiectul restituirii dispuse prin hotărârea recurată a fost încasată în baza actului normativ examinat de Curte.
În ceea ce privește fondul cauzei, reclamantul a invocat neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 cauza C-402/09 T. împotriva României, s-a statuat că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în materia interpretării art. 110 din TFUE (fost 90 TCE), invocate de recurentă, au fost reținute de însăși Curtea de Justiție a Uniunii Europene în motivarea hotărârii date în cauza C-402/09 T. împotriva României. Curtea a analizat neutralitatea taxei de poluare instituită pentru autovehiculele de ocazie importate prin raportare atâta la vehiculele similare înmatriculare anterior în România și suspuse, cu ocazia acestei înmatriculări, aceleași taxe, cât și la vehiculele de ocazie similare înmatriculare anterior în România anterior instituirii taxei de poluare. Interpretarea finală a Curții se referă la această din urmă situație. Cu privire la prima situație, Curtea reținut că un sistem precum cel al O.U.G. nr. 50/2008 asigură că taxa de poluare nu depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculare anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia primei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008 (par. 47).
Așadar, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut faptul că O.U.G. nr. 50/2008 nu asigură neutralitatea taxei de poluare în privința autovehiculelor importate față de cele similare care erau înmatriculate deja la data instituirii taxei de poluare. Combătând susținerile Guvernului României, similare, în esență cu cele ale recurentei, Curtea a reținut că din cauza Nadasdi și N. nu rezultă că caracterul nelimitat la competențelor statelor membre în stabilirea regimului unor noi taxe (par. 52), interdicția reglementată de art. 110 TFUE fiind aplicabilă de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri din statele membre și să favorizeze produsele naționale, astfel cum s-a întâmplat în cazul reglementat prin O.U.G. nr. 50/2008 (par. 52, 57 și 59).
În ceea ce privește întinderea efectelor hotărârilor pronunțate care Curtea de Justiție a Uniunii Europene în temeiul art. 234 CE este de reținut hotărârea dată în cauza C-66/1980 International Chemical Corporation împotriva Amministrazione delle Fianze dello Stato. Curtea a stabilit că, deși o asemenea hotărâre este adresată în principal instanței care a cerut-o, ea este obligatorie și pentru celelalte instanțe naționale care se confruntă cu problema respectivă, efectul hotărârii originare fiind unul multilateral și, prin urmare, o astfel de hotărâre va avea efect de precedent față de toate instanțele din comunitate.
Sub aspectul dobânzii legale aplicabile sunt dispozițiile art. 124 alin. 1 din acest cod; pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Așadar, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, cu luarea în considerare a termenului prevăzut de art. 70 și a datei la care aceștia au solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare.
Obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată este consecința admiterii acțiunii și a aplicării dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă. Pe de altă parte, nu este vorba de angajarea patrimoniului propriu al Administrației Finanțelor Publice Piatra N. ori al Administrației F. pentru Mediu, ci de răspunderea statului care a încasat taxa de poluare prin structurile sale administrative care îi gestionează resursele.
Față de cele ce preced, curtea de apel va menține hotărârea recurată.
În temeiul art. 274, aplicabil în baza art. 316 din Codul de procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimatul-reclamant, reprezentând onorariul avocatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., cu sediul în Piatra N., . bis, județul N., împotriva sentinței civile nr. 129/CF din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Grigoroșoaei C., cu domiciliul în Piatra N., . nr. 15, ., județul N. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.
Obligă recurenta la 150 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2013.
Președinte, M. G. C. | pentru Judecător, M. G. B. - aflat în C.O. - semnează președinte instanță | pentru Judecător, Olguța L. T. - aflat în C.O. - semnează președinte instanță |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. S. U.
Red./Tehnored. d.r. G. M. C./4.07.2013
L.D.D. – ex. 2
L.D.D. – 08 iulie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3515/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 373/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
