Pretentii. Decizia nr. 4074/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4074/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 2400/103/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 4074/2013
Ședința publică de la 12 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș.
Judecător P. C.
Judecător V. P.
Grefier O.-N. P.
**********************************
Pe rol fiind soluționarea recursului în materia contenciosului administrativ și fiscal declarat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice N. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 534/CF/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimata-reclamantă S. C. D. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în cauză a promovat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice N. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B..
Instanța constată că recursul promovat Direcția G. a Finanțelor Publice N. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997.
Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 534/CF/15.03.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul N. a admis acțiunea formulată de reclamanta S. C. D., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, și în consecință;
A obligat pârâtele să restituie reclamantei suma de 1.820 lei, reprezentând taxa de poluare precum și a dobânzii fiscale aferente sumei calculată potrivit art.124 alin.(2) din O.G. nr. 92/2003; a admis cererea de chemare în garanție, sens în care a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice B., suma de 1.820 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124, cu referire la art. 70 Cod procedură fiscală.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând, cu precădere, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N., Tribunalul a reținut că este fondată.
Astfel, pentru înmatricularea unui autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamanta a achitat suma de 1.820 lei, cu titlu de taxă de poluare, la Trezoreria orașului B., entitate care funcționează în cadrul Administrației Finanțelor Publice B..
În consecință, raportul juridic de drept administrativ s-a născut între reclamantă și Administrația Finanțelor Publice B..
Astfel, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N., în raportul juridic dedus judecății nu are calitate procesuală, activitatea de constatare și stabilire a tuturor categoriilor de taxe și impozite datorate bugetului de stat revenind nemijlocit administrației finanțelor publice locale, aceasta având, așadar, și calitate procesuală pasivă în litigiile născute urmare plății taxei de poluare.
Întrucât raportul fiscal dedus judecății în cauză privește exclusiv unitatea fiscală teritorială care organizează activitatea de trezorerie privind încasarea veniturilor și efectuarea plăților din bugetul de stat (respectiv Administrația Finanțelor Publice B.) - instituție care poate sta în judecată conform dispozițiilor art.31 alin.2 Cod procedură fiscală, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului N., pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta S. C.-D. a cumpărat un autoturism second-hand, marca Opel Zafira, din Italia, pentru înmatricularea căruia a achitat suma de 1.820 lei, cu titlu de taxă de poluare, conform chitanței . 6 nr._ din 30.12.2010.
Această taxă a fost instituită prin O.U.G. nr.50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri.
Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Instanța constată că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au, în sistemul Tratatului de Instituire a Comunității Europene (T.C.E.), un caracter complementar, raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25 T.C.E. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05).
Se recunoaște, în mod constant, în jurisprudența comunitară, libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 alin. 1 T.C.E., în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitardecât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hotărârea Outokumpu, C-213/96, hotărârea Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hotărârea Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 alin.1 TC.E. atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Curtea de Justiție, în cauza C-402/09. T. vs. Statul român, a stabilit că „Taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008) - a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe o nouă taxă de poluare dacă anterior a fost înmatriculat tot în România, dar se percepe o asemenea taxă la autoturismul produs în tară sau în alt stat membru U.E. dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second-hand înmatriculate deja în altă țară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second-hand deja înmatriculate în România - aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de C.J.U.E. între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90 TCE.
Or, în această situație, este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Apărarea pârâtei că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ care a intrat în vigoare la data de 13.01.2012 și a abrogat O.U.G. nr.50/2008 a fost nefondată.
Reclamanta a achitat taxa de poluare pentru înmatricularea autovehiculului la data de 30.12.2010, înainte de . Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv 13.01.2012.
Prevederile Legii nr.9/2012, în baza căreia se achită noua taxă de poluare sunt în continuare discriminatorii și nelegale. Discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei de primă vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006, până la data de 1 ianuarie 2013, prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr.79 din 31 ianuarie 2012.
Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în Romania, să fie supuse în caz de vânzare, unei asemenea taxe.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta Administrația Finanțelor Publice B. va fi obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084. raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, text ce prevede că: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) sau la art. 70, după caz”.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța reține următoarele:
Cererea de chemare în garanție a avut ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța a constatat-o întemeiată.
Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B., a fost încasată de aceasta, însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. Pentru Mediu.
Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice N., în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B..
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată următoarele:
1. Potrivit art. 1(5) din Constituția României, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, că restituirea taxei ar fi încălcat acest principiu constituțional, taxa fiind consacrată prin art. 2141 din Codul fiscal, text ce nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu.
2. Susține că dispozițiile legale în baza cărora s-a perceput taxa de primă înmatriculare nu încalcă dreptul comunitar, că și într-un astfel de caz modificarea actului normatiov se realizează în condițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 permit restituirea unei diferențe de taxă dacă cea percepută anterior este superioară celei consacrată prin O.U.G. nr. 50/2008.
3. Consideră, de asemenea, faptul că instanța de judecată în mod netemeinic și nelegal a acordat dobânda fiscală de 0,1%/zi conform art. 124 Cod procedură fiscală, având în vedere următoarele considerente:
Singura prevedere din Codul de procedură fiscală în temeiul căreia contribuabilii pot solicita dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este art. 124, conform căruia: „(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori."
Concluzionează recurenta că situația dedusă judecății nu se încadrează în nici una din prevederile legale menționate mai sus, motiv pentru care solicită respingerea solicitării de acordare a dobânzilor ca neîntemeiată.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 141 (2) și (4) din Constituția României.
Astfel în ceea ce privește principiul constituțional consacrat prin art. 1 al. 5 din Constituție, potrivit căruia este obligatorie respectarea legilor și a Constituției, acesta nu este încălcat de judecătorul fondului deoarece Constituția consacră prin art. 148 alin. 4 obligația judecătorului național de a garanta îndeplinirea obligațiilor rezultate din actele aderării și din prevederile art. 148 alin 2. Potrivit acestora din urmă norme constituționale Tratatele Constitutive ale Uniunii Europene precum și a celorlalte reglementări comunitare, sunt obligatorii și au, în raport cu legile interne, o aplicare prioritară, fiind obligatorii și pentru recurentă.
Mai mult, Curtea de Justiție Europeană în cauza Simmenthal (C-106/77) a statuat cu valoare de principiu că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale.
Așadar judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil și de a înlătura legea internă când este contrară celei comunitare fiind fără relevanță dacă această lege a fost sau nu declarată de o altă autoritate neconstituțională sau discriminatorie.
În ceea ce privește diferența de taxă supusă restituirii la care face referire O.U.G. 50/2000 este contrară, așa cum s-a reținut de prima instanță, art. 90 din T.C.E. Așadar nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzii fiscale, nici aceasta nu este fondată.
Potrivit art. 124, (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor; (2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori, iar potrivit art. 70 alin. 1, Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. Cum suma de restituit, în condițiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, este o sarcină fiscală stabilită de art. 2141 alin. 1 din Codul fiscal, perceperea acesteia cu interpretarea greșită a legii dă dreptul părții care a plătit-o de a cere atât restituirea cât și dobânda fiscală aferentă, dacă restituirea nu s-a realizat în termenul prevăzut de art. 70 din Codul de procedură fiscală.
În consecință, față de considerentele ce preced instanța, în temeiul art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice N. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice B., cu sediul în loc. Piatra N., . bis, jud. N., împotriva sentinței civile nr. 534/CF/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimata-reclamantă S. C. D., cu domiciliul în comuna Farcașa, . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 Corp A, sector 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, C. P. | Judecător, V. P. |
Grefier, O. N. P. |
Red. sent. fond M. I.
Red/tehnored. decizia recurs Cl. P.
O.P./25.11.2013/ 2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4595/2013. Curtea de Apel BACĂU | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 4397/2013.... → |
|---|
