Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 4397/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4397/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 2594/110/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4397/2013
Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș.
Judecător L. A.
Judecător M. N.
Grefier A. V.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta-pârâtă Instituția P. Bacău - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor împotriva sentinței civile nr. 1210 din data de 15.05.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la data de 18.09.2013 s-a depus întâmpinare formulată de către intimata-reclamantă, după care;
Instanța constată că recursul promovat în cauză se află la primul termen de judecată, este declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr.146/1997, solicitându-se judecata în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1210/15.05.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău, instanța a respins excepția inadmisibilității.
A dispus anularea Deciziei nr._/2/10.02.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice Onești.
A Respins excepțiile lipsei capacității procesuale și a lipsei calității procesuale pasive a Instituției P. Județului Bacău- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere Și Înmatriculare Vehicule.
A respins excepția prematurității.
A admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. P.A.W.S. E. S.R.L., în contradictoriu cu Instituția Prfectului Județului Bacău- Serviciul Public Comunitar Regim Permise De Conducere Și Înmatriculare Vehicule.
A obligat pârâta la înmatricularea autovehiculului marca Opel Corsa, . WOLOXCF_, număr omologare ABPL1E3K11C78, . auto J_, data primei înmatriculări 31.01.2002, fără plata taxei pe poluare.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că:
Una din condițiile prevăzute de lege pentru promovarea unei acțiuni civile o reprezintă calitatea procesuală (art. 41 C.pr cv).
Potrivit dispozițiilor articolului 1 alineat 2 din ordinul nr. 1501/2006
„Înmatricularea, radierea, autorizarea provizorie sau pentru probe se efectuează de serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, în a căror rază de competență proprietarii își au domiciliul sau sediul ori reședința, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate.”
Instanța a reținut faptul că între părțile din prezentul litigiu s-au stabilit raporturi juridice specifice sferei contenciosului administrativ prin refuzul instituției pârâte de înmatriculare a autoturismului, obiectul prezentului litigiu fiind analiza caracterul justificat/nejustificat al acestui refuz. Atât timp cât refuzul reprezintă un act administrativ asimilat și a fost emis de pârâtă, instanța a apreciat faptul că excepția invocată nu este întemeiată.
În ceea ce privește excepția prematurității, instanța a avut în vedere că prin Decizia 24/14.11.2011 dată la recursul în interesul legii care a făcut obiectul dosarului nr. 9/2011 pe rolul I.C.C.J., s-a stabilit că în acest tip de cauze nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile. Pentru aceste considerente instanța a respins și această excepție.
În fapt, prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 15.04.2011, reclamanta a achiziționat autoturismul marca OPEL CORSA, . WOLOXCF_, număr omologare ABPL1E3K11C78, . auto J_, data primei înmatriculări 31.01.2002, de la numitul R. V., acesta din urmă cumpărând mașina din Uniunea Europeană. Reclamantei i s-a pus în vedere să facă dovada achitării taxei de înmatriculare.
Taxa pe poluare reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinata în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Instanțele naționale sunt obligate să aplice norma comunitară, și să soluționeze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretării Curții asupra articolului110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, în speță OUG 50/2008 constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțată în cauza C-106/77, Simmenthal.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011. în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul ca toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
Prin Hotararea T. citată mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
În ceea ce privește susținerile pârâtului la cerințele impuse de Ordinul MAI 1501/2006 referitoare la documentele în baza cărora se înmatriculează un autovehicul, instanța a reținut că nu au legătură cu cauza, obiectul litigiul fiind doar înlăturarea cerinței privind plata taxei de poluare și nu și a celorlalte condiții impuse de lege pentru punerea în circulație a autovehiculului.
Prin Legea 9/2012 privind taxele pentru emisiile poluante pentru autovehicule a fost abrogată OUG 50/2008, act normativ al cărui efecte au fost suspendate până la data de 31.12.2012.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus insa suspendarea pana la data de 01.01.2013 aplicarea dispozitiilor art, 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Astfel încât la acest moment considerentele Curtii de Justitie a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., sunt in continuare actuale, fiind menținută discriminarea intre vehiculele de ocazie cumparate din alte state membre, si vehiculele de ocazie avand aceeasi vechime si aceeași uzură de pe piața națională.
Față de incompatibilitatea normelor cuprinse în Legea 9/2012 instanța reține faptul că refuzul pârâtei de a înmatricula autoturismul nu are fundament juridic, acțiunea fiind întemeiată și în concluzie admisă.
Recursul pârâtei Instituția P. județului Bacău:
Împotriva sentinței mai sus-menționate a declarat recurs Instituția P. Bacău criticând-o sub aspectul legalității și temeiniciei.
În mod greșit au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei procedurii prealabile.
Acțiunea reclamantei se referă la plata unei taxe pentru emisiile poluante ale autovehiculului său, fiind vorba de o obligație fiscală (art. 5 din Legea nr. 9/2012), așa încât competența instituției prefectului este exclusă.
În prezenta cauză calitate procesuală pasivă ar fi trebuit să aibă doar Administrația finanțelor Publice Bacău, în conformitate cu prevederile art. 2 și urm. din Legea nr.9/2012, iar instanța ar fi trebuit să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a organului fiscal. Simplul fapt că în lege s-a prevăzut că dovada plății taxei va fi prezentată cu ocazia înmatriculării autovehiculului, nu transformă serviciul de înmatriculări în responsabil al modului de aplicare a legislației fiscale.
Reclamanta era ținută a contesta decizia de calcul a taxei de poluare și doar într-un litigiu prin care era atacată decizia emisă de A.F.P. s-ar fi putut realiza un examen de compatibilitate a normelor interne cu normele comunitare.
Înmatricularea autovehiculului este doar momentul în care se verifică dacă solicitantul și-a îndeplinit obligația fiscală, anterior fiind parcurse etape și proceduri cu reguli specifice (Ordinul nr. 1501/13.11.2006 al M.A.I.).
În conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 9/2012, stabilirea, verificarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată, se realizează de către organul fiscal competent, conform O.G. nr. 92/2003.
Așadar, sunt aplicabile dispozițiile art. 205 din O.G. nr. 92/2003, privind obligativitatea formulării contestației administrative.
Tot astfel, art. 11 din Legea nr. 9/2012 stabilește că persoana nemulțumită de răspunsul primit la contestație se poate adresa instanțelor de contencios, competente potrivit legii.
Se arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 4 a Legii nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ care a intrat în vigoare la data de 13.01.2012 și a abrogat O.U.G. nr.50/2008.
Mai arată recurenta ca în cazul în care vehiculul pentru care reclamanta a solicitat înmatricularea nu se încadrează în cazurile de exceptare de la plata acestei taxe, conform dispozițiilor art.3 alin.1 din Legea nr.9/2012, cererea sa nu poate fi primită.
Se susține că obiectul trimiterii preliminare în cauza T. l-a constituit ordonanța în forma sa inițială, Curtea nepronunțându-se cu privire la modificările ulterioare. Însă, hotărârile preliminare ale CJUE sunt obligatorii doar în litigii similare, vizând aplicarea dispozițiilor ordonanței în forma sa inițială.
Se arată că serviciul de înmatriculări are numai obligația de a primi și verifica dacă dosarul pe baza căruia se efectuează operațiunea de înmatriculare conține documentele prevăzute de lege, analizând astfel și alte condiții de natură juridică și tehnică privitoare la autoturismul a cărui înmatriculare se cere
Apreciază recurenta că din analiza hotărârii pronunțate în cauza C_402/2009, respectiv a punctelor 50,53,58 și 60 rezultă că în mod greșit instanța de fond a ajuns la concluzia că taxa de poluare trebuie înlăturată în întregime.
După . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu mai poate fi vorba de discriminare, față de prev. art 4.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, iar potrivit dispozițiilor art. 12 din această ultimă lege, în cazul în care taxa de poluare achitată de către contribuabili începând cu data de 1 iulie 2008 în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 și până la data intrării în vigoare a noii legi, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea actualei legi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui diferențele, potrivit formulei de calcul prevăzută de respectiva lege și de normele metodologice de aplicare.
Recurenta nu se află în culpă procesuală pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Considerentele instanței de recurs:
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate Curtea reține că este nefondat .
Se reține că anterior sesizării instanței, reclamanta a adresat o cerere către Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, serviciu care i-a comunicat că este obligatorie depunerea (printre alte documente) a dovezii plății taxei de poluare, făcându-se trimitere și la dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008.
În acest context, reclamanta a solicitat intervenția instanței în scopul obligării autorității publice Instituția P., să lase neaplicată norma internă care condiționează înmatricularea autovehiculelor de plata unei taxe de poluare, așa încât calitatea procesuală pasivă a acesteia este justificată.
Reclamanta s-a adresat cu cerere anterior momentului intrării in vigoare a Legii nr. 9/2012, o dovadă în plus în acest sens constituind-o faptul că în răspunsul adresat reclamantei instituția a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 în vigoare la acea dată.
A se impune ca reclamanta să achite taxa, pentru ca ulterior în cadrul unui litigiu privind restituirea, să se poată discuta compatibilitatea normei interne cu cea comunitară, reprezintă o sarcină disproporționată stabilită contribuabilului de natură a întârzia aplicarea directă și imediată a dreptului comunitar.
Curtea urmează a înlătura apărările invocate prin care, în esență se susține că taxa instituită de Legea nr.9/2012, este permisă în interpretarea art. 110 TCE.
Astfel, se reține că specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, Curtea a reținut, că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contest că OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant la data de 25.10.2010, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală .
Nu pot fi reținute criticile formulate, referitoare la neincidența în speță a hotărârilor preliminare invocate mai sus.
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa,s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
În mod evident reclamantul trebuie să facă dovada îndeplinirii celorlalte condiții referitoare la certificarea autenticității de date RAR, la omologare (prin cartea de identitate) însă aceste chestiuni nu fac obiectul cauzei. În ipoteza în care reclamantul nu face dovada îndeplinirii celorlalte condiții prevăzute de actele normative (OUG 195/2002 și Ordinul 1501/2006) recurenta este îndreptățită a refuza înmatricularea deoarece instanța nu a dispus înmatricularea fără îndeplinirea nici unei formalități, ci doar fără plata taxei. În acest context, recurentei îi revine sarcina a verifica îndeplinirea celorlalte condiții, instanța pronunțându-se doar asupra a ceea ce a fost chemată, respectiv asupra dovezii achitării taxei.
Prevederile Legii nr. 9/2012, în baza cărora se achită noua taxă de poluare, sunt privite în continuare ca fiind discriminatorii și nelegale. Discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei de primă vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006, până la data de 1 ianuarie 2013, prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr.79 din 31 ianuarie 2012.
Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în Romania, să fie supuse în caz de vânzare, unei asemenea taxe.
Elementul de discriminare raportat la constatările Instanței Europene, reținute în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24, a rămas și produce aceleași efecte în mod indirect, efecte care favorizează autovehiculele deja înmatriculate pe teritoriul României față de cele ce urmează să fie înmatriculate și, respectiv, importate.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second hand înmatriculate deja în altă tară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second hand deja înmatriculate în România - aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de CJUE între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90 TCE.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Cât privește modul de acordare a cheltuielilor de judecată, reține că la baza obligației de acoperire a acestora se află culpa procesuală, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile făcute în mod nejustificat de către cealaltă parte.
Poziția de parte câștigătoare este determinată de raportul existent între conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărâre.
Așadar, în cauză nu se poate reține decât culpa procesuală a autorității publice, așa încât în mod corect a îndatorat-o prima instanță pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată.
Întrucât instanța a constatat în mod corect că taxa, în forma prevăzută de actul normativ care o reglementează, este nelegală, a calificat corect raportul juridic dedus judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Instituția P. Bacău -Serviciul Public Comunitar- Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor împotriva sentinței civile nr. 1210 din data de 15.05.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. P.A.W.S. E. S.R.L., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Noiembrie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, L. A. | Judecător, M. N. |
Grefier, A. V. |
Red.sent.civ. M.O.
Red.dec. rec. L.A. 13.01.2014
Tehnored.dec.rec. A.V. 14.01.2014
2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4074/2013. Curtea de Apel BACĂU | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 653/2013.... → |
|---|
