Pretentii. Decizia nr. 620/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 620/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 5905/103/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ Decizia nr. 620/2013
Ședința publică de la 12 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P. - judecător
Judecător V. P.
Judecător C. Ș.
Grefier E. S.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 1021/CF din 31 mai 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ , având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă la prima, precum și la a doua strigare a cauzei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul ca fiind la primul termen, declarat și motivat în termen, legal scutit de la plata taxei de timbru potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă prin cererea de recurs, iar cauza se află în stare de judecată, instanța a reținut dosarul în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă1021/CF/31.05.2012 excepția de inadmisibilitate, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul N. C. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PIATRA N. și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. să restituie reclamantului suma de 1.617 lei, reprezentând taxă auto, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003 și să plătească reclamantului 539 lei cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat-o să plătească pârâtei sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Pentru înmatricularea unui autoturism provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamantul a achitat suma de 1617 lei, la data de 17-12-2011, la Trezoreria Piatra N. . În cauză s-a considerat că este incident RIL pronunțat de ICCJ data de la_, potrivit căruia: procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Pe fondul cauzei reține că această taxă a fost instituită prin OUG nr.50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri
Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, care stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, în cauză fiind aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
În cauza T., Curtea de Justiție a Comunităților Europene a apreciat că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie. Dacă în cauza T. Vs statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a OUG nr.50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza c-263/10, I. N. vs statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale OUG nr.50/2008, și a respins cererea statului român de limitare în timp a efectelor Hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârile N. și T. se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 01.iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală text ce prevede că: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz”.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, aceasta are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța a constatat-o întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Piatra N..
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată următoarele:
1. Instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal a respins ca nefondată excepția inadmisibilității, respectiv neîndeplinirii procedurii prealabile a prezentei acțiuni, excepție pe care instanța de recurs urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente:
Taxa de poluare a cărei restituire se solicită a fost stabilită prin Decizia de calcul a taxei de poluare emisă de organul fiscal teritorial și achitată de către reclamant, urmare și în temeiul acestei decizii ce reprezintă un act administrativ fiscal, supus condițiilor speciale de fond și formă prevăzute de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.
Astfel, contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ sub sancțiunea decăderii, la organul competent, care la rândul său, avea obligația de a emite o decizie de soluționare. Împotriva deciziei astfel emisă de organul competent, cel nemulțumit se poate adresa organelor de contencios administrativ.
Prin urmare, contribuabilul trebuia să formuleze contestație împotriva Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule - act administrativ fiscal și, ulterior, în măsura în care se considera vătămat de răspunsul/lipsa răspunsului autorității fiscale, să se adreseze instanței de contencios administrativ pentru a putea fi analizată legalitatea actului administrativ.
De asemenea arată că greșit a obligat la dobândă de la 08.02.2012 deoarece această dată este în interiorul termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 din codul de procedură fiscală.
Pe fondul cauzei recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:
2. În Monitorul Oficial nr. 9/10.01.2012 a fost publicată Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ care abrogă O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule - act normativ considerat de Curtea Europeană că instituie un regim nediscriminatoriu între mașinile second-hand provenite din România și cele provenite din spațiul comunitar.
Prin noul act normativ se elimină orice posibilă formă de discriminare între autovehiculele menționate mai sus, în condițiile în care sunt obligate la taxa de poluare toate autovehiculele în momentul înmatriculării, respectiv primei transcrieri a dreptului de proprietate in România.
Curtea Europeană, în cauza T., a precizat faptul că Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin noul act normativ, respectiv prin impunerea obligației de plata a taxei de poluare pentru toate autovehiculele în momentul înmatriculării, respectiv primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, a fost eliminată orice posibilă interpretare discriminatorie a O.U.G. nr. 50/2008 și apreciază că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în condițiile în care în momentul judecării dosarului de către instanța de judecată de recurs, legiuitorul român a înțeles să elimine pe cale legislativă eventuala situație de discriminare creată de O.U.G. nr. 50/2008.
Recurenta face o analiză a taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25 TCE din perspectiva practicii Curții Europene afirmând că noțiunea de „impozit intern" are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența C.E.J. (hotărârea Haar Petroleum, C-90/94, Weigel, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor și că taxa de poluare intră în sfera regimului general intern de impozitare a mărfurilor și trebuie, ca urmare, analizată, în raport cu art. 90 TCE.
Că se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 alin. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art. 90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot. Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995). De asemenea, un sistem de taxare este compatibil cu dispozițiile art. 90 TCE dacă este suficient de precis, astfel încât se poate efectua în temeiul său un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai aproape de realitate, iar cel căruia i se impune taxa are la dispoziție o cale de atac în fața instanțelor naționale, pentru a contesta modalitatea de calculare a valorii deprecierii (cauza C-393/1998, A. Gomez Valențe c. Fazenda Publica).
Nu se realizează însă o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și acestea, în condițiile în care valoarea taxei de poluare nu depășește valoarea taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor similare deja înmatriculate (hotărârea Brzezinski, C-313/05).
Sistemul de taxare stabilit prin O.U.G. nr. 50/2008 este suficient de precis în ceea ce privește criteriile legate de calculul deprecierii autoturismului (emisia de C02, capacitatea cilindrică etc.), aceste elemente fiind considerate în jurisprudența Curții Europene de Justiție drept criterii obiective ce pot fi folosite într-un sistem de taxare bazat pe o grilă de impozitare (cauza Nadasdi, C-290/2005).
Referitor la Decizia Curții Europene pronunțată în cauza C-402/09, conform principiului "tempus regit actum" legislația aplicabilă în litigiul aflat pe rolul Tribunalului Sibiu este O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum era în vigoare la data de 27 octombrie 2008 și anume în forma publicării sale în Monitorul Oficial al României nr. 327/2008. Amendamentele aduse O.U.G. nr. 50/2008 au intrat în vigoare ulterior datei de 27 octombrie 2008.
Din această perspectivă reiterează faptul că obiectul litigiului pe rolul Tribunalului Sibiu a fost restituirea sumei de 7.595 lei achitată cu titlu de taxă de poluare în luna octombrie 2008 și, subliniază faptul că, în situația în care Curtea ar fi ales să răspundă întrebării preliminare astfel cum a fost formulată de Tribunalul Sibiu, care se referă la O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare reprezentate de O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008, instanța comunitară ar fi trebuit să aibă în vedere să se pronunțe distinct asupra a trei situații deosebite.
Deosebit de situația raportului juridic născut în 27.10.2008, în care una din părți este domnul T., în ceea ce privește cele două ordonanțe de urgență, O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008, este evident faptul că O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008 nu sunt aplicabile, în condițiile în care drepturile și obligațiile părților – conținutul raportului juridic – au fost stabilite la o dată la care cele două acte normative nu erau în vigoare.
Hotărârea preliminară a CJUE (în baza art. 267 TFUE) este obligatorie pentru instanța de trimitere, dar numai in privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială.
În cazul în care CJUE a fost sesizată de către o instanță a cărei decizie este supusă unei căi de atac, hotărârea preliminară a CJUE este obligatorie și pentru instanța care soluționează calea de atac în acest litigiu.
În fapt hotărârea CJUE are caracter obligatoriu pentru toate instanțele tuturor statelor membre, fiindcă instanța care intenționează să interpreteze în alt fel norma europeană deja interpretată de CJUE are obligația ca, anterior deciziei sale, să se adreseze CJUE, motivându-și opinia divergentă și solicitând o nouă hotărâre în chestiunea aflată în discuție ("sesizare de divergență").
În conformitate cu jurisprudența CJUE, încălcarea dreptului comunitar este considerată "suficient calificată/caracterizată" atunci când hotărârea judecătorească încalcă jurisprudența CJUE, iar încălcarea are un caracter manifest (CJUE cauza C-224/01).
Rezultă astfel că prezentei cereri de restituire a "taxei de poluare", stabilită în conformitate cu alte prevederi legale decât cele ale O.U.G. nr. 50/2008, în forma în care a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 327/25.04.2008, fără modificările intervenite prin O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008, nu îi sunt incidente efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 - T. - nu sunt incidente.
Critică greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată deoarece nu ar avea culpă procesuală și că acestea ar trebui suportate de chemata în garanție, că instanța trebuia să rețină incidența dispozițiilor art. 13 din Legea 9/2012.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 141 (2) și (4) din Constituția României.
Referitor la primul motiv de recurs privind excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamant acesta nu se fondează.
Astfel, reclamantul a achitat suma de 1.617 lei ca urmare a greșitei aplicări a dispozițiilor legale (în sensul prevăzut de art. 148 (2) din Constituția României) de recurentă.
Potrivit art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie la cererea contribuabilului, conform procedurii prevăzute de lege.
Cum recurenta a refuzat restituirea sumei pretinse de reclamant, acesta are deschisă calea valorificării drepturilor sale în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 în condițiile art. 11 alin. 1 lit. b din acest act normativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de recurentă, nefiind incidentă în cazul refuzului soluționării cererii, o astfel de procedură putând fi, eventual justificată, doar în condițiile emiterii unei decizii de restituire conform Ordinului nr. 1899/2004, dacă nu sunt incidente dispozițiile dreptului Uniunii Europene așa cum sunt ele consacrate de Curtea de Justiție în cauza Metallgesellschaft și Hoedist și reținute de prima instanță.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată în procedura recursului în interesul legii.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor Legii nr. 9/2012, aceasta își produce efectele în condițiile art. 15 (2) din Constituția României potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, faptul juridic generator de drepturi și obligații producându-se anterior intrării în vigoare a acestor dispoziții legale. De altfel, dispozițiile art. 2 lit. i și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate prin O.U.G. nr. 1/2012 până la 1.01.2013.
Sub un alt aspect, dispozițiile Legii nr. 9/2012 prevăzute prin art. 12 din acest act normativ nu realizează decât o înlăturare parțială a consecințelor încălcării dispozițiilor art. 110 T.F.U.E., ca diferență dintre taxa încasată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 și cea care ar fi datorată potrivit noului act normativ. Or, principiul supremației dreptului comunitar, consacrat de Curtea Europeană de Justiție în practica sa (cauza Simmenthal, Larsy c Inasti), impune și cerința ca instanța națională să înlăture încălcarea dreptului comunitar ca mod de realizare a eficienței practice a acestui principiu. Aceasta rezultă și din cauza C-263/10 (N. vs. România), Curtea Europeană de Justiție reținând, cu privire la limitarea în timp a efectelor unei hotărâri preliminare, că norma de interpretare trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de hotărârea preliminară, Curtea respingând cererea guvernului român de limitare în timp a aplicării hotărârii.
Nu poate fi primită susținerea recurentei referitoare la conformitatea O.U.G. nr. 50/2008, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, 218/2008 și 7/2009 cu dreptul comunitar și nici cele referitoare la principiul ,,tempus regit actum” aplicabil în raport de cauza T..
Astfel, atât în cauza T. cât și în Cauza N., (cauza T. pct. 61, Cauza N. pct. 29) Curtea Europeană de Justiție a reținut că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Or, așa cum rezultă din art. 4 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 obligația taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Cumpărarea autovehiculelor second-hand din alte state membre și înmatricularea lor în România fiind supuse taxării prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, în timp ce cumpărarea unui autovehicul, cu aceleași caracteristici tehnice și vechime, dar deja înmatriculat în România (de pe piața națională), nu este supus unei taxe similare, măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană fiind de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
În ceea ce privește critica referitoare la dobânda fiscală la care a fost obligată pârâta recurentă nici aceasta nu se fondează. Astfel, potrivit art. 124 alin. 1 Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Art. 70 alin. 1 din același act normativ, obligă organul fiscal să soluționeze cererile depuse de către contribuabil potrivit codului în termen de 45 de zile de la înregistrare. În cauză calculul termenului de 45 de zile curge de la data cererii prin care a solicitat restituirea taxei de poluare, astfel că acest motiv de recurs nu este fondat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, critica nu este fondată.
Potrivit art. 1 din OUG 50/2008 taxa pe poluare pentru autovehicule, constituie venit la bugetul F. pentru mediu și venit la bugetul de stat, în sensul prevăzut de art. 2 pct.42 din Legea 500/2002. Așadar, taxa în discuție este o creanță fiscală căreia i se aplică dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Potrivit art. 17 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
În cadrul acestui raport juridic fiscal statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică, în prezenta cauză statul fiind reprezentat de recurentă.
Așadar, chiar dacă litigiul poartă asupra unei creanțe fiscale reprezentând dreptul statului de a percepe taxa de poluare și obligația corelativă a contribuabilului de a plăti taxa pretinsă, recurenta este parte în litigiu în calitatea sa de reprezentant al statului ca parte a raportului juridic fiscal în condițiile art. 17 alin. 3 din Codul de procedură fiscală.
În aceste condiții, în raportul juridic fiscal dedus judecății din prezenta cauză recurenta nu angajează propriul patrimoniu, ci, în calitatea sa de reprezentant al statului, bugetul de stat. Sub acest aspect atât dobânda, cât și cheltuielile de judecată datorate sunt în sarcina statului pe care îl reprezintă recurenta, în condițiile art. 17 din Codul de procedură fiscală.
În acest sens sunt chiar dispozițiile art. 13 din Legea 9/2012 potrivit cărora, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, partea finală din dispoziția legală, care se referă la modul în care se realizează executarea obligației la care face referire art. 13, este o chestiune ulterioară judecății și ține de politica fiscală a statului de regularizare a mișcării mijloacelor bănești în interiorul bugetului de stat.
În acest litigiu nu prevalează culpa recurentei în aplicarea dispozițiilor legale, aceasta putând face obiectul unei analize în cadrul juridic dat de raportul de reprezentare legală în care se găsește cu statul, ci culpa statului care a pretins o taxă contrară dreptului european, culpă care justifică dreptul contribuabilului de a pretinde o justă dezdăunare.
Din aceste considerente nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la suportarea de către chematul în garanție la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată.
În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 1021/CF din 31 mai 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. C. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, V. P. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, E. S. |
Red.sent. N. A.
Red.d.r. V.P./11.03.2013
Tehnored. V.P./E.S. 2 ex./15.03.2013
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2519/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 2122/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
