Pretentii. Decizia nr. 871/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 871/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 5952/103/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr.871/2013
Ședința publică de la data de 26 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. Ș.
Judecător - C. P.
Judecător - V. P.
Grefier - F. B.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre soluționare recursurile civile promovate de reclamanta V. A. G. împotriva încheierii de ședință din data 02 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ și de pârâta Administrația Finanțelor Publice R., împotriva sentinței civile nr.1058/CF din 05 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul N. în același dosar, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei recurenta-reclamantă V. A. georgeta a depus la data de 14.02.2013 înscrisuri cu privire la proveniența autoturismului la care se referă în motivele de recurs dintr-un stat membru al U.E., după care:
Nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă1058/CF/5.06.2012 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta V. A. G. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE R. a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 5848 lei achitată de reclamantă cu titlu de taxă de poluare, cu dobândă fiscală calculată conform dispozițiilor art. 124 cu referire la art.70 din OG nr.92/2003 și să plătească reclamantei suma de 39,3 lei, cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să restituie pârâtei Administrația Finanțelor Publice R. suma de 5848 lei virată de pârâtă cu titlu de taxă de poluare și să plătească acesteia dobânda fiscală datorată de pârâtă reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Pentru înmatricularea unui autovehicul cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene reclamanta a achitat la data de 10.11.2011 suma de 5848 lei cu titlu de taxă de poluare la Trezoreria Municipiului R., entitate care funcționează în cadrul Administrației Finanțelor Publice R..
Această taxă a fost instituită prin OUG nr.50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri
Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și a constatat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90, au în sistemul Tratatului de Instituire a Comunității Europene (TCE), un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25 TCE. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.EJ. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
În cauza T., Curtea de Justiție a Comunităților Europene a apreciat că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
Dacă în cauza T. vs. Statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a OUG nr.50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza c-263/10, I. N. vs. Statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale OUG nr.50/2008,
Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe o nouă taxă de poluare dacă anterior a fost înmatriculat tot în România, dar se percepe o asemenea taxă la autoturismul produs în tară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second hand înmatriculate deja în altă tară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second hand deja înmatriculate în România - aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.
Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de CJUE între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța a apreciat că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90 TCE.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală.
Instanța a respins excepțiile invocate de pârâtă, în raport de obiectul acțiunii dedusă judecății de către reclamantă nefiind necesară îndeplinirea procedurii prealabile. De asemenea, a respins excepția de tardivitate, decizia de calcul a taxei de poluare nefiind asimilată unui act de creanță fiscală în raport de care să se impună contestarea în termenul de 30 de zile prevăzut de O.G. nr.92/2003.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, aceasta are ca scop să asigure celui care a căzut în pretenții posibilitatea de a fi despăgubit de partea de la care a dobândit dreptul. Întrucât prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat stabilirea obligației de plată în sarcina Administrației F. de Mediu și cum în sarcina pârâtei a fost stabilită obligația bănească, în raport și de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, instanța o constată întemeiată.
Prin încheierea din 02.10.2012 instanța de fond a respins ca nefondată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantă, reținând că instanța a admis doar în parte cererea de restituire a taxei de poluare, respectiv doar pentru suma de 5848 lei deși reclamanta a solicitat 8075 lei, această dispoziție a instanței nefiind o eroare materială ci o omisiune care putea fi îndreptată doar pe cale cererii de completare a hotărârii.
Împotriva sentinței a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului R., iar împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale a formulat recurs reclamanta.
Recursul Administrației Finanțelor Publice a municipiului R. este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997, iar recursul reclamantei a fost legal timbrat.
În motivarea recursului recurenta pârâtă arată că taxa de poluare percepută nu este contrară art. 90 din TCE fiind stabilită pe alte principii decât taxa anterioară, așa cum rezultă din art. 3 și 4 din OUG 50/2008, iar în art. 6 este reglementată procedura de stabilire a taxei.
Susține că dispoziția legală nu a fost declarată neconstituțională sau discriminatorie, că taxa nu este contrară art. 90 din TCE, iar obligația de armonizare a legislației interne revine potrivit art. 148 exclusiv Parlamentului nu și instanțelor judecătorești, că prioritatea dreptului comunitar se realizează potrivit actului de aderare.
Reclamanta critică încheierea din 02.10.2012 și arată că a solicitat restituirea sumei de 8.075 lei fără ca această sumă să fi fost defalcată iar instanța, fără să menționeze că ar fi admis în parte cererea formulată, dispune restituirea doar a sumei de 5.848 lei, că aceasta ar fi o eroare de calcul făcută de prima instanță și putea fi înlăturată pe calea îndreptării erorii materiale, nefiind incidentă instituția completării hotărârii.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 cod procedură civilă, constată nefondate recursurile pentru următoarele considerente:
I. Cu privire la recursul Administrației Finanțelor Publice a municipiului R.
Așa cum a reținut și prima instanță autovehiculul pentru a cărei înmatriculare reclamantul a achitat taxa solicitată, este un autovehicul înmatriculat în Italia și cumpărat ulterior de reclamant. Deși autovehiculul a fost înmatriculat într-o țară din Comunitatea europeană, prin art. 4 alin. 1 din OUG 50/2008, pentru înmatricularea în România pentru prima data s-a impus o taxă de poluare al cărui cuantum este stabilit, așa cum arată și recurenta, potrivit art. 6 din același act normativ.
În cauză nu reclamantul nu contestă însă modul de aplicare a art. 6 din OUG 50/2006, ci incompatibilitatea dispozițiilor art. 4 din același act normativ, cu referire la autovehiculele second-hand cumpărate din țările membre ale Comunității Europene și introduse pe piața internă, cu dispozițiile comunitare referitoare la libera circulație a mărfurilor, respectiv ale dispozițiilor art. 90 alin. 1 din TCE (110 din TFUE).
Sub acest aspect instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor dreptului comunitar, așa cum acesta a fost interpretat și prin cele două cauze în care s-au pronunțat hotărâri preliminare de către Curtea Europeană de Justiție, respectiv cauza T. (C‑402/09) și cauza N. (C‑263/10).
Astfel Curtea a reținut că în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într‑un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (24) și că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre (26).
Așadar, dispozițiile art. 4 din OUG 50/2008, cu referire la autovehiculele de ocazie, impun taxe doar pentru acele autovehicule care sunt cumpărate din alte țări din Comunitatea Europeană fără a aplica aceleași taxe și celor similare care sunt comercializate pe piața internă, ceea ce reprezintă o descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, sub acest aspect dispozițiile art. 4 cu aplicare la autovehiculele de ocazie, fiind contrare art. 90 din TCE (art. 110 din TFUE).
Este adevărat că dispozițiile OUG 50/2008 nu au fost declarate neconstituționale sau discriminatorii de o altă autoritate internă însă judecătorul național, învestit cu o astfel de cauză, are autoritatea constituțională și comunitară de a aprecia asupra compatibilității dreptului intern incident cauzei cu dreptul comunitar.
Astfel, Constituția consacră prin art. 148 al. 4 obligația judecătorului național de a garanta îndeplinirea obligațiilor rezultate din actele aderării și din prevederile art. 148 alin 2. Potrivit acestora din urmă norme constituționale Tratatele Constitutive ale Uniunii Europene precum și a celorlalte reglementări comunitare, sunt obligatorii și au, în raport cu legile interne, o aplicare prioritară.
Curtea de Justiție Europeană în cauza Simmenthal (C-106/77) a statuat cu valoare de principiu că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, lăsând acestea neaplicate prin propria putere de decizie fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale.
Așadar judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil și de a înlătura legea internă când este contrară celei comunitare fiind fără relevanță dacă această lege a fost sau nu declarată de o altă autoritate neconstituțională sau discriminatorie.
II. Cu privire la recursul reclamantei
Reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată restituirea sumei de 8.075 lei achitată cu titlu de taxă de poluare pentru înmatricularea a două autoturisme de ocazie.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că pentru înmatricularea autoturismului marca Ford, reclamata a achitat taxa de poluare în sumă de 5.848 lei achitată cu chitanța_/10.11.2011, iar suma de 2.227 lei a fost achitată cu chitanța_/28.10.2008, în dosarul cauzei nefăcându-se dovada autovehiculului pentru care a fost achitată această din urmă sumă.
Așadar, chiar dacă reclamanta a formulat o cerere pentru o sumă totală, acțiunea promovată de aceasta are două capete de cerere, izvorul pretențiilor reclamantei fiind distinct, iar aceasta era ținută să facă dovada pretențiilor sale potrivit cauzei juridice pe care se întemeiază.
Așadar, în cauză nu se pune în discuție o eroare de calcul, ci faptul că instanța, cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat restituirea taxei achitate de 2.227 lei care a fost achitată cu chitanța_/28.10.2008, nu s-a pronunțat. Faptul că prin dispozitiv nu s-a dispus admiterea în parte a cererii este irelevant atât timp cât în considerente nu a fost analizat capătul de cerere referitor la restituirea taxei de poluare în 2.227 lei sumă, instanța judecând doar capătul de cerere privind restituirea taxei de 5848 lei. Această omisiune a instanței putea fi acoperită pe calea instituției juridice de completare a hotărârii, instituție a cărei aplicare a fost pusă în discuția părților de instanță dar contestată expres de reclamantă prin susținerile din 21.09 2012, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.
În consecință, față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile promovate de recurenta-reclamantă V. A. G. împotriva încheierii de ședință din data de 02 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ și de pârâta Administrația Finanțelor Publice R., împotriva sentinței civile nr.1058/CF din 05 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul N. în același dosar, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 februarie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, C. P. | Judecător, V. P. |
Grefier, F. B. |
Red. sent. D.S.
tehnored.dec.rec.V.P.-27.03.2013
2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4564/2013. Curtea de Apel BACĂU | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 234/2013.... → |
|---|
