Pretentii. Decizia nr. 991/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 991/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 101/103/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE NR. 991/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 07 MARTIE 2013
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE V. S.
JUDECĂTOR OLGUȚA L. T.
JUDECĂTOR M. G. C.
GREFIER V. Z.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE R. împotriva sentinței civile nr. 1470/CF/27.09.2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ /2912, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 17din Legea 146/97.
Prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND:
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N. sub nr._ reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE R. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 9.336 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și a dobânzii legale aferente calculate de la data achitării, până la data restituirii efective a sumei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că a achiziționat șase autovehicule second-hand, provenit din Uniunea Europeană ( unde au fost înmatriculate inițial ) și pentru a putea înmatricula aceste autovehicul în țară, a fost obligată să achite o taxă în cuantum de 9.336 lei, conform dispozițiilor O.U.G. 50/2008.
Reclamanta a susținut, în esență, că taxa percepută în temeiul O.U.G. 50/2008, este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Uniunii Europene, care interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Având în vedere prioritatea aplicării normelor dreptului comunitar față de dreptul național, consacrată de art. 11 și 148 din Constituție, de Legea nr. 157/2005 și de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, se solicită a se constata natura discriminatorie a taxei achitată de reclamant și a se dispune restituirea sumei și a dobânzii fiscale aferente.
Prin sentința civilă nr. 1470/CF/27.09.2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, s-au respins excepțiile privind nulitatea și inadmisibilitatea acțiunii, iar pe fond, s-a admis acțiunea reclamantei, precum și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în sensul că a fost obligată pârâta A.F.P. R. să restituie reclamantei suma de 9.336 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda fiscală, prevăzută de art. 124 alin.2 raportat la art. 70 Cod procedură fiscală
De asemenea a fost obligată chemata în garanție să asigure pârâtei sumele necesare restituirii.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, în ce privește inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, excepția nu este întemeiată, întrucât reclamanta, anterior sesizării instanței s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire a taxei, iar în ce privește fondul cauzei, taxa a fost percepută în baza unor dispoziții legale care încalcă dispozițiile art. 90 din T.F.U.E., sens în care s-a pronunțat și CJUE în mai multe decizii, printre care Cauza C – 402/09 T. vs. Statul Român Justiție, în care s-a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare și că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că suma plătită de reclamantă se impune a fi restituită, iar pentru repararea integrală a prejudiciului, se impune și acordarea dobânzii fiscale, calculată conform art. 124 alin.2 raportat la art. 70 Cod procedură fiscală .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice R., care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal.
Concret, recurenta susține că instanța de fond nu a avut în vedere că taxa în discuție a fost percepută legal, în temeiul unei reglementări interne care nu contravine normelor de drept comunitar, că obligația de armonizare a legislației interne cu cea europeană revine Parlamentului și nu instanțelor de judecată .
Mai invocă recurenta greșita acordare a dobânzii fiscale la suma de restituit, având în vedere că prin acțiune s-a solicitat acordarea dobânzii legale, cererea de reactualizare impunându-se a fi respinsă.
1. În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii, curtea reține următoarele:
Potrivit art.117 alin.1 lit. (d) din O.G. nr.92/2003, se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Prin Decizia nr. 24 din 14.11.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1/03.01.2010, Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii, stabilind că „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.”
Potrivit dispozițiilor art. 330 ind. 7 alin. 4 Cod procedură civilă ( modificat prin legea 202/2010), dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.
2. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea O.U.G. 50/2008 modificată, raportat la art. 110 din T.F.U.E. și incidența hotărârii preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României, curtea constată următoarele:
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală .
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa,s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
3. În ce privește dobânda acordată de instanța de fond, Curtea constată următoarele:
Potrivit jurisprudenței C.J.U.E., regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată, așa cum s-a precizat și mai sus de art. 117 alin.1, lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din codul fiscal, Curtea reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze contestația/ cererea de restituire adresată de contribuabil, de la această dată datorând dobânda fiscală.
Termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 din Codul de procedură fiscală este termenul limită înlăuntrul căruia organul fiscal este obligat să soluționeze cererile depuse de contribuabili potrivit codului, inclusiv cererile de restituire a taxei de poluare. În cauză, reclamanta s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire a taxei de poluare la data de 25.11.2011 și, cu respectarea dispozițiilor art. 70 din Codul de procedură fiscală, organul fiscal i-a răspuns reclamantei la data de 16.12.2011; prin urmare, stabilirea de către instanță a acestei date ca moment de început al începerii curgerii dobânzii fiscale este în acord atât cu dispozițiile legale menționate, cât și cu situația de fapt concretă din cauză.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.(1), raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul de față, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE R. împotriva sentinței civile nr. 1470/CF/27.09.2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 7.03.2013.
PREȘEDINTE, V. S. | JUDECĂTOR, OLGUȚA L. T. | JUDECĂTOR, M. G. C. |
GREFIER, V. Z. |
Red.s.N. T.
Red.d.r/tehnored.V.S./5.04.2013
VZ
Ex-2
| ← Pretentii. Decizia nr. 476/2013. Curtea de Apel BACĂU | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3654/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|








