Pretentii. Decizia nr. 476/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 476/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 5312/110/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 476/2013
Ședința publică de la 05 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. Ș. - judecător
Judecător: C. P.
Judecător: V. P.
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești, împotriva sentinței civile nr. 1048 din 13 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că atât recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești, cât și intimata-reclamantă S.C. Y-T. S.R.L. Onești au solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțarea pe baza celor solicitate de părți la dosar.
CURTEA:
- deliberând –
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1048/13 Iunie 2012 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției General a Finanțelor Publice Bacău și s-a respins acțiunea față de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepția inadmisibilității acțiunii, formulată de Administrația Finanțelor Publice Onești și a respins ca nefondată acțiunea formulată împotriva pârâtei Administrația F. pentru Mediu.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. Y-T. S.R.L. Onești în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Onești și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Onești să restituie reclamantei suma de 17.627 lei încasată cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule cu dobânda fiscală prevăzută de art. 124 coroborat cu art. 70 alin. (1) Cod procedură fiscală, ce se va calcula cu începere de la data expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea la pârâtă a cererii reclamantei de restituire a taxei și până la data plății efective și la plata sumei de 579,03 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat, două autoutilitare, cu numere de identificare WMAH12ZZ25M406071, fabricată în 2005 și WDB9340621L032466, fabricată în 2005. Pentru a le putea înmatricula în România, a fost nevoită să achite o taxă de poluare în cuantum total de 17.627 lei, stabilită prin decizia de calcul nr._ din 28.12.2009 și decizia nr._ din 27.12.2010, emise de Administrația Finanțelor Publice Onești.
Reclamanta a achitat taxele de poluare stabilite de Administrația Finanțelor Publice Onești, conform chitanței . nr._ din 29.12.2009 și cu chitanța . nr._ din 28.12.2010.
Prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Onești, sub nr._ din 5.09.2011, reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare achitată, în sumă de 17.627 lei și plata dobânzii legale, însă cererea i-a fost respinsă, de către pârâtă, conform adresei nr._ din 26.09.2011.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, instanța a constatat că raportul juridic de drept administrativ fiscal s-a născut între reclamantă și pârâta Administrația Finanțelor Publice Onești și potrivit prevederilor art. 41 al. 2 Cod procedură civilă, Administrația Finanțelor Publice Onești, poate sta în judecată, în calitate de pârâtă, chiar dacă nu are personalitate juridică, având organe proprii de conducere. Totodată, Administrația Finanțelor Publice Onești este competentă să dispună cu privire la cererea de restituire a taxei de poluare încasată de la reclamantă.
Pe de altă parte, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău nici nu a încasat taxa de poluare de la reclamantă și nici nu poate dispune restituirea ei și a constatat lipsa calității procesuale a pârâtei.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Administrația Finanțelor Publice Onești, contestația împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale, prevăzută de art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul persoanei care se consideră lezată în drepturile sale, prin acel act, sau în lipsa acestuia, de a se adresa instanței de judecată.
Dispozițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, care instituie procedura „recursului grațios” trebuie analizate și aplicate într-o manieră care să nu contravină principiului enunțat și care se circumscrie dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din convenția Europeană privind Drepturile Omului.
Potrivit jurisprudenței CEDO, litigiile fiscale nu se înscriu în sfera contestațiilor civile, materia fiscală ținând de prerogativele de putere publică a statului.
Art. 1 din Protocolul 1 la Convenție acordă statului dreptul de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru plata impozitelor (Hotărârea din 14 decembrie 2004-cauza Finibanco c. Portugalia), dar în același timp, conform art. 13 din Convenție, statul trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Recursul administrativ prevăzut de art. 205-206 Cod procedură fiscală și art. 7 din Legea contenciosului administrativ este compatibil cu art. 13 din Convenție, dacă persoana mai este în termen să îl folosească. În cazul în care, organul administrativ nu mai poate să soluționeze plângerea prealabilă, fiind împiedicat de termene procedurale, care nu pot fi imputate reclamantei, instanța de judecată trebuie să soluționeze cauza pe fond. Ca atare, în situația aplicării normelor comunitare, cu efect direct, în cazul în care instanța constată că normele interne contravin dreptului comunitar, nu se impune efectuarea procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei, O.U.G. nr. 50/2008 a instituit, începând cu data de 01.07.2008, o taxă de poluare ce trebuie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Începând cu data de 01.01.2007, România a aderat la Uniunea Europeană și s-a obligat să respecte „acquis-ul comunitar” care include și dispozițiile Tratatului privind Uniunea Europeană.
Art. 11 din Constituția României, prevede că statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Ca urmare a ratificării tratatului de aderare a Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, art. 148 din Constituția României dispune că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, revenind Parlamentului, Președintelui României, Guvernului și autorității judecătorești, obligația de garantare a îndeplinirii obligațiilor rezultate din actul aderării.
Față de această dispoziție constituțională și de efectul direct al dreptului comunitar, revine instanțelor interne, obligația de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar.
Astfel, prin hotărârile Curții de Justiție a Comunităților Europene din 09 martie 1978, dată în cauza Administratione delle finanze dello Stato/Simmenthal C 106/77 și în cauza C./Enel s-a statuat că judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme, lăsând la nevoie, pe proprie răspundere neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a aștepta sau solicita eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene prevede că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.
Instanța națională este chemată să analizeze în ce măsură modul de calcul a taxei introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008, asigură neutralitatea, egalitatea unei taxe impusă unui autovehicul second-hand, ce urmează a fi înmatriculat prima dată în România, cu taxa reziduală a unui autovehicul similar (ca grad de depreciere și motorizare) deja înmatriculat în România.
În România, taxa de poluare nu este percepută la reînmatriculare pentru autoturisme deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Cu privire la caracterul indirect discriminatoriu al taxei de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, CJUE s-a pronunțat recent prin hotărârea în cauza C-402/09 T. vs. Statul român, prin care a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări, în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Dacă în cauza T. vs Statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a O.U.G. nr. 50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, I. N. vs Statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008, și a respins cererea statului român de limitare în timp a efectelor Hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârile N. și T. se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 01 iulie 2008 – 31 decembrie 2010, taxa de poluare achitată de reclamantă este incompatibilă cu prevederile art. 110 par. 1 din TFUE.
Efectul direct al dreptului comunitar impune și autorităților naționale, inclusiv pârâtelor, să aplice dreptul comunitar cu prioritate, ori de câte ori constată că dreptul național are dispoziții contrare normelor obligatorii ale dreptului comunitar.
În ceea ce privește obligația la restituirea (rambursarea) impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, CJUE are o jurisprudență constantă în acest sens, prin hotărârile pronunțate în cauzele C-199/82 San Giorgio, C-62/93 B.P.Soupergaz, cauzele reunite C-441/98 și C-442/98 Michailidis, rațiunea dreptului la restituire constă în faptul că un stat membru, nu poate profita, iar un contribuabil nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul European (C-397/98 și C 410/98 Metallgesellschaft și Hoechst).
În caz contrar, reclamanta nu se putea folosi de un bun pe care îl are în proprietate.
În ceea ce privește dobânda legală fiind vorba de o taxă fiscală, dobânda legală este cea prevăzută de art. 120 al. 7 din Codul de procedură fiscală și nu cea prevăzută de O.G. nr. 9/2000.
De altfel, reclamanta nu a indicat temeiul de drept al dobânzii, lăsând instanței sarcina de a califica cererea în drept, în raport de motivarea în fapt a reclamantului.
Potrivit art. 124 al. 1 și 2 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 al. 2 sau art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 al. 7 Cod procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sau se rambursează sumele solicitate de plătitor.
În ceea ce privește acțiunea formulată împotriva Administrației F. pentru Mediu, instanța a respins-o motivat de faptul că raportul juridic de drept administrativ fiscal nu s-a născut între reclamantă și această instituție deoarece aceasta nu a emis nici unul din actele care se solicită a fi anulate de către instanță.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată ca eronat a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, actul administrativ nu a fost contestat bucurându-se de veridicitate și legalitate, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție. Că în mod contradictoriu se reține de instanță că taxa de primă înmatriculare reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 nu ar fi contrară art. 90 din TCE, că prin O.U.G. nr. 50/2008 s-a instituit taxa de poluare și că acest act normativ și normele de aplicare trebuie aplicate în condițiile art. 5 din Codul de procedură fiscală.
De asemenea susține recurentă că a fost greșit obligată la dobânzi fiscale, că nu există dispoziții legale pentru restituirea sumei.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 148 (2) și (4) din Constituția României.
Referitor la primul motiv de recurs privind excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamantă acesta nu se fondează.
Astfel, reclamanta a solicitat restituirea sumei de 17.627 lei achitată la bugetul de stat ca urmare a greșitei aplicări a dispozițiilor legale (în sensul prevăzut de art. 148 (2) din Constituția României), solicitare înregistrată de recurentă, la Administrația Finanțelor Publice Onești sub nr._/05.09.2011 și găsită ca nefiind întemeiată de recurentă, ca urmare a unei greșite interpretări a dispozițiilor legale incidente în cauză la 26.09.2011.
Potrivit art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie la cererea contribuabilului, conform procedurii prevăzute de lege.
Cum recurenta a refuzat restituirea sumei pretinse de reclamantă, aceasta are deschisă calea valorificării drepturilor sale în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 în condițiile art. 11 alin. 1 lit. b din acest act normativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de recurentă, nefiind incidentă în cazul refuzului soluționării cererii, o astfel de procedură putând fi, eventual justificată, doar în condițiile emiterii unei decizii de restituire conform Ordinului nr. 1899/2004, dacă nu sunt incidente dispozițiile dreptului Uniunii Europene așa cum sunt ele consacrate de Curtea de Justiție în cauza Metallgesellschaft și Hoedist și reținute de prima instanță.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată în procedura recursului în interesul legii.
Critica privind elementele contradictorii din hotărârea recurată nu se fondează, referirile instanței de fond la taxa de primă înmatriculare consacrată prin art. 2141 și următoarele din Codul fiscal fiind făcute în cadrul unei analize în timp a reglementării taxelor percepute la înmatricularea în România a unui autovehicul, considerentele pentru care cererea reclamantei a fost admisă referindu-se la compatibilitatea dispozițiilor din O.U.G. nr. 50/2008 aplicabile comerțului cu autovehicule second-hand cu dispozițiile art. 90 din TCE (110 din TFUE), aceasta reținând corect în dispozițiile analizate sunt în conflict cu dreptul comunitar, norma internă constituie o măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană, de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
Astfel că, așa cum rezultă din art. 4 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 obligația taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Cumpărarea autovehiculelor second-hand din alte state membre și înmatricularea lor în România fiind supuse taxării prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, în timp ce cumpărarea unui autovehicul, cu aceleași caracteristici tehnice și vechime, dar deja înmatriculat în România (de pe piața națională), nu este supus unei taxe similare, măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană fiind de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
În ceea ce privește susținerea recurentei referitoare la dispozițiile art. 5 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, în acest litigiu nu prevalează culpa recurentei în aplicarea dispozițiilor legale, aceasta putând face obiectul unei analize în cadrul juridic dat de raportul de reprezentare legală în care se găsește cu statul, ci culpa statului care a pretins o taxă contrară dreptului european, culpă care justifică dreptul contribuabilului de a pretinde o justă dezdăunare.
Cu privire la critica privind obligarea la plata dobânzilor fiscale, aceasta nu se fondează. Astfel, potrivit art. 124 alin. 1 Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Art. 70 alin. 1 din același act normativ, obligă organul fiscal să soluționeze cererile depuse de către contribuabil potrivit codului în termen de 45 de zile de la înregistrare, temeiul plății accesoriilor constituindu-l hotărârea judecătorească.
În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești, împotriva sentinței civile nr. 1048 din 13 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. Y-T. S.R.L. Onești, reprezentată convențional prin avocat C. F., cu sediul în Onești, ., . și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 februarie 2013.
Președinte, C. Ș. | Judecător, C. P. | Judecător, V. P. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. L. H.
Tehnored. d.r. V. P.
L.D.D. – ex. 2
L.D.D. – 15 martie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 1353/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 991/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
