Anulare act administrativ. Decizia nr. 2233/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2233/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 7403/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 2233/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 01 octombrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: I. Ț. - judecător
L. P. - judecător
M. R. - judecător
G. P. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială B. împotriva sentinței civile nr. 84/CA din data de 10 martie 2014 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art. 485-487 din Noul Cod de procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 4 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 raportat la art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a –II-a din Noul Cod de procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 84/CA din data de 10 martie 2014 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul F. B. L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană Pentru Plăți și Inspecție Socială B..
A fost anulată Decizia de impunere nr._/10.07.2013 emisă de pârâta Agenția Județeană Pentru Plăți și Inspecție Socială B..
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii a declarat recurs, prin consilier juridic, pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială B. criticând-o pentru nelegalitate. A arătat că pentru aceeași perioadă – 16.04.2012 – 11.05.2012 – soția reclamantului a dobândit indemnizație pentru creșterea minorului F. Radul A., născut la 4.01.2012, conform deciziei civile nr 2812/R/29.05.2013 a Curții de Apel B.. Deci pentru această perioadă s-a cumulat stimulent de inserție pentru primul copil cu indemnizația acordată de instanță pentru al doilea copil. În cazul reclamantului s-a făcut aplicarea greșită a art 8 alin 1, 5, 7 din HG nr 25/2011.
Intimatul reclamant a invocat excepția nulității recursului întrucât în motivarea acestuia nu se regăsesc mențiuni concrete cu privire la textele de lege încălcate de instanță sau aplicate greșit.
Examinând hotărârea atacată, motivele de recurs invocate și prevăzute de art 488 pct 8 din Legea nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă, actele și lucrările dosarului, se constată următoarele:
Prin sentința civilă recurată s-a reținut că reclamantul F. B. L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială B. a solicitat să se dispună anularea Deciziei de impunere nr._/10.07.2013 emisă de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că în data de 12.07.2013 a primit prin poștă Decizia nr._/10.07.2013 prin care pârâta AJPIS decide „art. 1 Constituirea debitului și recuperarea sumei, reprezentând stimulent de creșterea copilului 2-3 ani pentru F. B. L. CNP_…art. 2. suma totală plătită necuvenit cu acest titlu, pentru perioada 16.04.2012 – 11.05.2012, respectiv 85 lei se recuperează, în condițiile legii”.
Întrucât Decizia nr._/10.07.2013, pe de o parte, nu cuprinde motivele de fapt și temeiurile de drept care au stat la baza emiterii deciziei, iar pe de altă parte, este în contradicție cu dispozițiile deciziilor nr._/12.08.2011 și nr._/16.05.2012, ambele emise de pârâtă, reclamantul a formulat în termen contestație.
Ca răspuns la contestația reclamantului, pârâta a comunicat adresa nr. 6499/22.08.2013 potrivit căreia „Decizia de debit nr._/10.07.2013 a fost emisă în considerarea faptului că în perioada 16.04.2012 – 11.05.2012 ați beneficiat în mod necuvenit de stimulent de inserție conform OUG nr. 148/2005 pentru minora F. A. M. având CNP_ și născută la data de 11.05.2010, rezultând un debit de 85 lei.
Precizăm că debitul a fost constituit întrucât pentru aceeași perioadă, respectiv 16.04.2012 – 11.05.2012, soția dumneavoastră, F. L. a dobândit în instanță, conform Deciziei civile nr. 2812/R/29.05.2013 pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel B. Secția de contencios administrativ, indemnizație pentru creșterea minorului F. R. A. având CNP_ și născut la data de 04.01.2012.
În cazul dumneavoastră s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. 1, 5 și 7 din HG nr. 52/2011, dispoziții legale care prevăd în esență, că dreptul la stimulentul de inserție pentru copilul anterior, încetează la data acordării noului drept pentru al doilea copil, dispoziții legale ce au în vedre continuitatea acordării prestațiilor și evitarea suprapunerilor în cazul nașterilor succesive”.
Decizia contestată a fost apreciată netemeinică și nelegală față de dispozițiile art. 43 alin. 2 din Codul de procedură fiscală „actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente: denumirea organului fiscal emitent, data la care a fost emis și data de la care îți produce efectele, datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz, obiectul actului administrativ fiscal, motivele de fapt, temeiul de drept, numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, ștampila organului fiscal emitent, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația, mențiuni privind audierea contribuabilului”.
Așadar decizia contestată trebuia să redea motivele de fapt și temeiurile de drept care au stat la baza emiterii deciziei contestate.
Cu toate astea în preambulul deciziei contestate sunt menționate numele unor acte normative, nu și referiri exacte la articolele în baza cărora Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială B. a emis decizia. Cât privește motivele de fapt acestea lipsesc cu desăvârșire.
Ca urmare a reluării activității profesionale, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială a emis Decizia nr._/12.08.2011 prin care aceasta a dispus ca „se aprobă următoarele drepturi: stimulent de creștere a copilului 2-3 ani, în cuantum de 100 lei pentru doamna/domnul F. B. L._ în calitate de reprezentant legal al copilului/titular F. A. M. -_”. Ulterior tot Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială a emis Decizia nr._/16.05.2012 prin care a decis faptul că încetarea plății stimulentului de care a beneficiat în calitate de reprezentant legal al copilului F. A. M. este la data de 12.05.2012.
Deciziile menționate la acest punct, decizii emise de pârâtă, nu au fost anulate sau modificate în nici un fel.
Așadar în mod legal și temeinic s-au încasat sumele achitate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială B. cu titlu de stimulent.
Pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se respingă acțiunea ca netemeinică și nelegală.
În dezvoltarea motivelor din întâmpinare se arată că Decizia de debit nr._/10.07.2013 a fost emisă în considerarea faptului că în perioada 16.04.2012 – 11.05.2012 reclamantul a beneficiat în mod necuvenit de stimulent de inserție conform OUG nr. 148/2005 pentru minora F. A. M. având CNP_ și născută șa data de 11.05.2010, rezultând un debit de 85 lei.
Debitul a fost constituit întrucât pentru aceeași perioadă, respectiv 16.04.2012 – 11.05.2012, soția reclamantului F. L. a dobândit în instanță, conform Deciziei civile nr. 2812/R/29.05.2013 pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel B. Secția de contencios administrativ, indemnizație pentru creșterea minorului F. R. A. având CNP_ și născut la data de 04.01.2012.
Se poate observa că în perioada 16.04.2012 – 11.05.2012 s-a cumulat stimulent de inserție pentru primul copil cu indemnizație acordată de instanță pentru al doilea copil.
În cazul reclamantului s-a făcut, prin urmare, aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. 1, 5 și 7 din HG nr. 52/2011, dispoziții legale care prevăd în esență, că dreptul la stimulentul de inserție pentru copilul anterior, încetează la data acordării noului drept pentru al doilea copil, dispoziții legale ce au în vedre continuitatea acordării prestațiilor și evitarea suprapunerilor în cazul nașterilor succesive.
Pentru aceste considerente, contestația reclamantului a fost respinsă întrucât decizia de debit contestată de acesta este temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea Deciziei de impunere nr._/10.07.2013 emisă de pârâtă.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal, reclamantul F. B. L. a formulat contestație administrativă, în condițiile art. 205 și urm cod de procedură fiscală coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, care a fost soluționată de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială B. în sensul respingerii acesteia, conform deciziei nr._/10.07.2013.
Analizând actul contestat de reclamantă, instanța constată că acesta nu este motivat în fapt, iar motivarea în drept este una extrem de generală.
Față de cele arătate mai sus, instanța constată că actul supus controlului său nu este motivat, iar motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ și fiscal.
Motivarea reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri, in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.
Se apreciază în literatura și practica de specialitate că motivarea urmărește o dublă finalitate. Ea îndeplinește în primul rând o funcție de transparență în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat. Permite, de asemenea, instanței să îndeplinească controlul său jurisdicțional.
Obligația de motivare joacă un rol deosebit de important, în special în cadrul controlului puterii discreționare.
Exigența motivării permite reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia. Ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului și să fie realizată de autorul său.
A motiva implică a face cunoscute cu claritate elementele de fapt și de drept care permit înțelegerea deciziei și aprecierea legalității sale. Importanța acestei exigențe depinde în mod considerabil de natura actului, de contextul juridic în care el intervine, precum și de interesele pe care destinatarii ar putea sa le aibă în primirea acestor explicații.
În speță, motivarea actului administrativ contestat trebuia realizată în mod detaliat, întrucât numai în acest mod instanța poate realiza un control al legalității și temeiniciei acestuia.
Cum pârâta nu a îndeplinit aceste cerințe prin actul administrativ emis, raportat considerentelor expuse, a fost admisă acțiunea formulată și a fost anulată decizia de impunere nr._/10.07.2013 emisă de pârâtă .
Instanța de recurs constată, cu privire la excepția nulității recursului, invocată de intimatul reclamant, față de împrejurarea că nu se arată concret care sunt încălcările sau aplicările greșite ale legii de către instanța de fond, că este indicat în drept temeiul de recurs – art 488 pct 8 din Legea nr 134/2010 privind codul de procedură civilă – precum și care este temeiul de drept pe care instanța nu l-a aplicat corespunzător – art 8 alin 1, 5, 7 din HG nr 1025/2006, astfel încât excepția este nefondată.
Examinând în fond recursul declarat, față de criticile recurentei, de probele administrate, de considerentele hotărârii atacate, se constată că Decizia_/10.07.2013 cuprinde, într-adevăr, o enumerare a prevederilor legale reprezentate de "OUG nr 148/3.11.2005, Legea nr 7/2007, HG nr 1025/17.08.2006, Codul de procedură civilă, dosarul, cererea și declarația pe proprie răspundere pentru acordarea acestui drept pe numele F. B. L., angajamentul de plată". Starea de fapt lipsește din descrierea motivelor deciziei, iar simpla referire la numele unei persoane este nerelevantă sub aspectul motivării în fapt a actului.
În urma contestației administrative efectuată de reclamant, prin adresa nr 6499/22.08.2013 pârâta arată care sunt motivele de fapt și de drept ale deciziei sale.
Instanța de recurs constată că motivele invocată de recurentă nu analizează considerentele hotărârii primei instanțe prin care a fost sancționat cu anularea actul administrativ care nu a fost motivat în fapt și în drept.
Instanța observă însă că recurenta apreciază că precizările făcute prin adresa nr 6499/2013 acoperă lipsa actului în ce privește starea de fapt.
Instanța constată că decizia atacată în speță cu acțiune în contencios administrativ produce consecințe juridice. Ca urmare, ea trebuie motivată în fapt și în drept în funcție de natura juridică a actului.
Este real că în prezent nu există în mod explicit o obligație de motivare a actului administrativ, însă legiuitorul s-a preocupat, în Legea nr 554/2004 privind contenciosul administrativ, de stabilirea cerințelor de fond și formă necesare pentru valabilitatea acestor acte.
Ca o consecință directă a aplicării principiului legalității, actul administrativ trebuie să cuprindă expunerea motivelor de fapt și a temeiurilor de drept, pentru a se putea verifica efectiv, în cadrul controlului de legalitate, dacă emitentul a reținut corect sau nu starea de fapt și a respectat legea.
Persoana căreia îi este destinat actul administrativ nu trebuie să se afle în situația de a ghici care ar fi starea de fapt ce o privește și temeiurile de drept concrete care ar fi aplicabile în acea situație. Enumerarea actelor normative fără indicarea articolului incident are valoarea unei lipse de motivare. În aceste situații nu se poate realiza controlul de legalitate.
Totodată, emitentul actului, chiar dacă arată ulterior emiterii deciziei, cum este cazul în speță, care sunt motivele de fapt și drept, nu poate acoperi în acest fel nelegalitatea actului emis în lipsa oricărei motivări.
Ca urmare, hotărârea instanței de fond este legală și recursul se dovede3ște a fi nefondat și va fi respins conform art 496 alin 1 din Legea nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul reclamant F. B. L..
Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Social B. împotriva sentinței civile nr 84/CA/10.03.2014 pronunțată de Tribunalul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1.10.2014
Președinte Judecător Judecător
I. Ț. L. P. M. R.
aflată în concediu medical
semnează
Vicepreședinte instanță
Judecător E. B.
Grefier
G. P.
Red. MR/26.11.2014
Tehnored. G.P/27.11.2014/4 ex
Jud Fond: I.B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 441/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 222/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
