Anulare act administrativ. Decizia nr. 2434/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Comentarii

0

Decizia nr. 2434/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 358/119/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 2434/R Dosar nr._

Ședința publică din data de 22 octombrie 2014

Completul de judecată constituit din:

Președinte: M. R.

Judecător: Lorența B.

Judecător: M. I. M.

Grefier: E. Bernád

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr.428/04.04.2014 pronunțată de Tribunalul C. –secția civilă -, în dosarul nr._ având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 15 octombrie 2014, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în baza art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, potrivit art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 22 octombrie 2014.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 428/04.04.2014 pronunțată de Tribunalul C. – Secția civilă a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta . și Comerț Gomma Presto SRL Sf. G. în contradictoriu cu intimata Direcția G. regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. și, în consecință, a anulat parțial Raportul de inspecție fiscală nr. F-CV 236/23.07.2012, Decizia de impunere nr. F-CV 376/23.07.2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din cadrul intimatei și Decizia de soluționare a contestației nr. 557/03.10.2012 emisă de pârâtă( fostă D.G.F.P. C.) în sensul că a exonerat societatea reclamantă S.C. Producție P. Servicii și Comerț Gomma Presto SRL de obligația de plata a următoarelor sume stabilite potrivit actelor fiscale mai sus arătate: suma de 2.911 lei reprezentând impozit pe profit, suma de 3.850 lei reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, suma de 3.846 lei reprezentând penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, suma de 2.014 lei reprezentând TVA, suma de 191 lei reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA, suma de 302 lei reprezentând penalități de întârziere aferente TVA, suma de 14.018 lei impozit pe dividende, suma de 3096 lei reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe dividende și suma de 456 lei reprezentând penalități de întârziere aferente impozitului pe dividende.

Totodată, tribunalul a constatat că reclamanta recunoaște obligația de plată a sumei de 114 lei cu titlu de impozit pe profit și a menținut actele atacate sub acest aspect, obligând pârâta la plata sumei de 6440 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în urma unui control fiscal efectuat la . și Comerț Gomma Presto SRL de către organele de inspecție fiscală din cadrul pârâtei, s-a încheiat raportul de inspecție fiscală F-CV nr. 236 din 23.07.2012 (f. 26-41) prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita suma totală de 28.011 lei cu titlu de impozite și accesorii ale acestora, controlul vizând perioada 2008-2012.

În temeiul acestui raport de inspecție fiscală, prima instanță a reținut că a fost emisă Decizia de impunere nr. F-CV 376/23.07.2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală emisă de pârâta ANAF – DGFP C. (fila 21) pentru plata sumei totale de 28.011 lei, compusă din următoarelor impozite: impozit pe profit în sumă de 3.025 lei, dobânzi-majorări de întârziere aferente impozitului pe profit suplimentar în sumă de 3.850 lei, penalități de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 3.846 lei, TVA în sumă de 2.014 lei, dobânzi-majorări de întârziere aferente TVA în sumă de 191 lei, penalități de întârziere aferente TVA în sumă de 302 lei, impozit pe dividende în sumă de 14.018 lei, dobânzi-majorări de întârziere aferente impozitului pe dividende în sumă de 309 lei, penalități de întârziere aferente impozitului pe dividende în sumă de 456 lei.

Tribunalul a mai constatat că reclamanta a formulat contestație prealabilă administrativă, în conformitate cu art. 205 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, aceasta fiind respinsă prin Decizia de soluționare a contestației nr. 557/03.10.2012 emisă de pârâta DGFP C., iar, ulterior, a formulat, conform art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, prezenta acțiune în contencios fiscal prin care a solicitat anularea actelor administrativ fiscale întocmite de pârâtă ca urmare a controlului fiscal amintit.

Tribunalul a reținut că reclamanta a contestat în faza prealabilă doar suma totală de 27.897 lei din totalul sumei stabilite în sarcina sa cu titlu de impozite și accesorii aferente ( f. 10 primul paragraf), astfel că, în soluționarea acțiunii, au fost avute în vedere, punctual, constatările organului de inspecție fiscală, analizându-se legalitatea fiecărei obligații fiscale prin raportare la motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată.

Cu privire la impozitul pe profit, tribunalul a reținut că, o primă constatare a raportului de inspecție fiscală, evidențiată în Capitolul III pct. 1 motiv de fapt (fila 29, v.1) a vizat faptul că societatea a înregistrat pe venit subvențiile în lunile în care au fost încasate în contul trezoreriei, iar, în conformitate cu prevederile art. 236 secțiunea 8.8 a OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, subvențiile se recunosc pe bază sistematică, drept venituri ale perioadelor corespunzătoare cheltuielilor aferente pe care aceste subvenții urmează să le compenseze, iar în perioada verificată s-a recalculat profitul impozabil și impozitul pe profit aferent, prin includerea subvențiilor în perioada la care se referă, conform situației subvențiilor pe anii fiscali, stabilind data de înregistrare ca venit odată cu aprobarea hotărârilor pentru stabilirea cuantumurilor sumelor ce se acordă ca subvenție pe fiecare an în parte, trimestrul IV al fiecărui an.

Tribunalul a reținut că reclamanta, la data de 25 ianuarie 2012, a solicitat ajutorul financiar prin rambursarea diferenței de acciză pentru trimestrul IV 2011, conform Ordinului MADR nr. 126/2010 pentru aprobarea procedurilor specifice de implementare și control, precum și formularistica necesară privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, iar la momentul depunerii cererii, reclamanta a primit un bon cu data și numărul de înregistrare a cererii sale și, ulterior, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin adresa nr._/25.11.2013, arată că Centrul Județean C. al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a întocmit și transmis Agenției de Plăți și Intervenție pentru agricultură situațiile centralizatoare cu beneficiarii și sumele aferente cantității de motorină achiziționate în limita cantității de motorină determinate și achiziționate. Centralizatorul nr. 1763 din 10 februarie 202 a fost transmis la APIA - Aparat central și care a cuprins și cererea reclamantei, aprobând ajutorul financiar pentru 845.558 litri de motorină, în valoare de 1.014,66 lei. După aprobarea sumelor reprezentând ajutorul de stat și alimentarea contului de subvenții al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-au alimentat conturile de subvenții ale centrelor județene, care urma să vireze mai departe subvențiile în contul fiecărui solicitant. APIA a arătat că virarea efectivă a sumei în contul reclamantei s-a făcut în baza ordinului de plată CV 132 din 06.04.2012. S-a mai arătat că APIA nu a emis decizia de plată pentru acordarea ajutorului de stat pentru motorină utilizată în agricultură. Valoarea subvenției aprobate s-a luat la cunoștință de către beneficiarul sprijinului financiar pe baza extrasului de cont ( f.29). La data de 18 mai 2009 s-a emis decizia nr._ de APIA – Centrul Județean C. prin care reclamantei i s-a acordat suma de 27.598 lei, reprezentând sprijin pe suprafață aferentă campaniei 2008 (f.9). Prin Decizia nr._/10.05.2010 s-a acordat plata sumei de 26.084,03 lei, aferentă campaniei 2009 (f.152-155), conform Deciziei nr._/13.07.2011, reclamanta a primit aprobare pentru suma de_,15 lei, pentru campania 2010, din partea pârâtei, iar în baza deciziei nr._/31.03.2011 i s-a aprobat o subvenție în sumă de 45.696,94 lei aferentă tot campaniei 2010 ( f.156-163), iar în baza deciziei nr._ din 12 decembrie 2011, pârâta a aprobat reclamantei acordarea plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață aferentă campaniei 2011 în sumă totală de 108.622,91 lei

Prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expertul contabil Debreczeni L. se arată că prin Raportul de Inspecție Fiscală nr. F-CV 236 din 23.07.2012, organul de control a constatat că societatea reclamantă a înregistrat cu întârziere veniturile din subvenții aprobate după cum urmează: a) primite în funcție de suprafața de teren cultivată, astfel:

- pentru anul 2008, subvenția aprobată în sumă de 27.598,00 lei s-a înregistrat la venituri în întregime în cursul anului 2009;

- pentru anul 2009, subvenția aprobată în sumă de 26.085,00 lei s-a înregistrat la venituri în cursul anilor 2010 și 2011;

- pentru anul 2010, subvenția aprobată în sumă de 131.261,00 lei s-a înregistrat la venituri în întregime în cursul anului 2011;

- pentru anul 2011, subvenția aprobată în sumă de 128.314,00 lei s-a înregistrat la venituri în cursul anilor 2011 și 2012.

b) primite pentru consumul de motorină în agricultură, astfel:

- pentru anul 2010, subvenția aprobată în sumă de 2.507,00 lei s-a înregistrat la venituri în întregime în cursul anului 2011;

- pentru anul 2011, subvenția aprobată în sumă de 4.583,00 lei s-a înregistrat la venituri în cursul anilor 2011 și 2012.

Pentru înregistrarea cu întârziere (un an sau doi ani, după caz) a veniturilor din subvenții, având ca și consecință plata cu întârziere a impozitului pe profit (un an sau doi ani, după caz) inspecția fiscală a calculat accesorii (dobânzi/penalități), cu excepția venitului din subvenții în sumă de 1.015 lei aferentă anului 2011 (înregistrat în luna aprilie 2012 la venituri) pentru care s-a stabilit și impozit pe profit suplimentar de 162 lei (având în vedere că perioada verificată a fost până la 31.03.2012).

Subvențiile (bază de impozitare) menționate mai sus au fost comunicate pârâtei D.G.F.P. C. de către APIA C. cu adresa nr._/21.10.2011.

Subvențiile pentru suprafețele de teren pentru perioada 2008 - 2011 s-au acordat în baza mai multor decizii.

Expertul a constatat că deciziile prin care s-au acordat subvenții pentru suprafețe de teren au fost întocmite și comunicate de fiecare dată în anul următor.

Tribunalul a mai reținut că prin raportul de inspecție fiscală, organul de control a calcula impozit pe profit suplimentar în sumă de 162 lei doar ca urmare a subvenției încasate pentru motorină în luna aprilie 2012 în sumă de 1.015 lei, astfel cum s-a descris la pct. 1 din capitolul III pag 6 a actului de control și prin urmare, nu se vor reține concluziile cu privire la subvențiile încasate pentru suprafețe de teren, întrucât nu fac obiectul actelor administrative încheiate de pârâtă și nici nu fac obiectul contestației formulată de reclamantă.

În drept, Tribunalul a avut în vedere că potrivit art. 6 alin. 1 din Legea 82/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, „orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”, iar potrivit punctului 41 din OMFP 3055/2009, la întocmirea situațiilor financiare anuale, evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă și, în special: a) în contul de profit și pierdere poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanțului; b) trebuie să se țină cont de toate datoriile apărute în cursul exercițiului financiar curent sau al unui exercițiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanțului și data întocmirii acestuia; c) trebuie să se țină cont de toate datoriile previzibile și pierderile potențiale apărute în cursul exercițiului financiar curent sau al unui exercițiu financiar precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanțului și data întocmirii acestuia. În acest scop sunt avute în vedere și eventualele provizioane, precum și datoriile rezultate din clauze contractuale; d) trebuie să se țină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exercițiului financiar este pierdere sau profit.

Tribunalul a mai reținut că prin adresa înregistrată sub nr. 1.114.107/13.02.2012 emisă de Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția generală de metodologii fiscale, îndrumare și asistență a contribuabililor înregistrată la DGFP C. sub nr. 2759/17.02.2012 s-a prezentat modul, respectiv momentul impozitării subvențiilor, iar la ultimul alineat (pag. 3) al adresei se menționează că în cazul emiterii/primirii deciziilor de acordare a sumelor care certifică faptul că aceste sume vor fi primite, în cadrul schemelor de plăți prevăzute la art. 1 din OUG nr. 125/2006, subvențiile respective se înregistrează în evidența contabilă ca venituri ale perioadei la data primirii deciziei, numai în cazul în care au fost efectuate cheltuielile corespunzătoare acestora. Totodată, prin adresa mai sus menționată se prevede în mod expres că subvențiile se impozitează la momentul în care este sigur că sumele vor fi primite, respectiv la data emiterii deciziilor de acordare. Ba mai mult, se prevede că aceste subvenții nu se impozitează la data primirii deciziei, în cazul în care subvenționează cheltuieli și la data emiterii deciziei cheltuielile nu sunt încă efectuate. In acest sens textul de lege pe baza căruia inspecția fiscală a stabilit baza suplimentară (pct. 196 din OMFP 1752/2005 și pct. 236 din OMFP 3055/2009) se referă exclusiv la situația în care se subvenționează cheltuieli și la data emiterii deciziei de primire a subvenției cheltuielile nu sunt încă efectuate.

În consecință, tribunalul a reținut că expertul contabil a constatat că reclamanta a înregistrat în mod corect subvențiile pentru suprafețele de teren, respectiv le-a înregistrat în perioada în care aceste sume au devenit certe. Excepție fiind o parte din subvenția acordată pentru anul 2009 în sumă de 12.811 aprobată în 2010 și înregistrată cu întârziere în 2011 și o parte din subvenția de motorină acordată pentru anul 2010 în sumă de 23.068 lei aprobată în anul 2011 și înregistrată de reclamantă în anul financiar 2012.

Față de considerente expuse, văzând și adresa 1.114.107/13.02.2012 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a reținut că reclamanta a înregistrat în mod corect subvențiile pentru suprafețele de teren, cu excepția sumei de 35.879 lei care s-a înregistrat cu întârziere și pe cale de consecință datorează accesorii constând în dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 1.144 lei.

În ceea ce privește ajutorul de stat pentru utilizare motorină în agricultură, tribunalul a reținut că, potrivit art. 1 din HG nr. 408/2010, pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, respectiv în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare, se stabilește o acciză redusă de 21,00 euro/1.000 litri, iar diferența dintre acciza standard și acciza redusă potrivit alin. (1) se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare, ajutorul de stat acordat sub formă de rambursare aplicându-se pentru cantitățile maxime de motorină achiziționate și utilizate începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și până la 31 decembrie 2012.

Conform art. 1 alin.1 și art. 4 din Ordinul nr. 126/2010, cantitățile maxime de motorină cu acciză redusă ce se pot achiziționa anual pentru lucrări mecanizate în agricultură, respectiv în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare, pentru care se acordă ajutorul de stat sub formă de rambursare, sunt cele prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 408/2010 privind aprobarea acordării unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură. Pentru obținerea ajutorului de stat, beneficiarii completează o cerere de acord prealabil pentru finanțare prin rambursare pentru motorina cu acciză redusă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, pe care o depun la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sau al municipiului București, pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat sau unde au depus cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață. De asemenea, potrivit art. 5. - (1) din același act normativ, beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil pentru finanțare prin rambursare pentru motorina cu acciză redusă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, întocmesc și depun cereri pentru determinarea trimestrială a cantității de motorină pentru care se aplică ajutorul de stat sub formă de rambursare. Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanțare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat până la sfârșitul lunii următoare trimestrului pentru care se solicită rambursarea.

Totodată, Centrele Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sau al municipiului București întocmesc, pe baza solicitărilor formulate de beneficiari, și transmit Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură situațiile centralizatoare cu beneficiarii și sumele aferente cantității de motorină achiziționate în limita cantității de motorină determinate și achiziționate, conform modelului prevăzut în anexele nr. 8a), 8b) și 8c).

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură întocmește centralizatorul cu sumele aferente cantităților de motorină determinate și celor achiziționate cu acciză redusă conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 și îl transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale care întocmește centralizatorul justificativ al sumelor cuvenite cantităților de motorină determinate și celor achiziționate cu acciză redusă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 la Ordinul 126/2010.

Din interpretarea art. III din Legea nr. 74 din 26 aprilie 2010 și art. 4 și 10 din OG nr. 14/2010, mai sunt invocate, tribunalul a reținut că în situația subvențiilor pentru motorină nu se emit decizii de acordare a sumelor și că beneficiarii i-au la cunoștință de contravaloarea subvențiilor numai după primirea lor în contul acestora, astfel că actul de înregistrare a cuantumul subvenției este extrasul de cont bancar al reclamantei care în speță este document justificativ, conform art. 6 din Legea nr. 82/_ și, în consecință, reclamanta nu datorează impozit pe profit suplimentar pentru veniturile din subvenții. Pentru subvențiile pentru suprafață de teren în sumă de 35.879 lei care s-a înregistrat cu întârziere, reclamanta datorează doar accesorii în sumă totală de 1.144 lei (553,65 lei penalități de întârziere și 134,35 lei dobândă).

În ceea ce privește impozitul pe profit suplimentar și taxa pe valoare adăugată ca urmare a considerării de organele de control fiscal ca fiind nejustificată casarea mărfurilor în valoare de 8.393 lei, tribunalul a reținut că, prin decizia de impunere nr. F-Cv 376/23.07.2012, organul de control fiscal a constatat că, potrivit procesului verbal de inventariere din data de 15.08.2012, întocmit de reclamantă, la depozitul din . din mun. Sf. G. ca urmare a inundațiilor din luna iulie 2010 au fost deteriorate mărfuri în valoare de 8.393 lei reprezentând acumulatori, amortizoare, disc ambreiaj, disc frână, bendix, înregistrată pe cheltuieli în luna septembrie 2011. Organul de control a arătat că societatea controlată nu a putut prezenta nici un document care să dovedească deteriorarea acestor bunuri din cauze obiective, lista mărfurilor deteriorate fiind semnată doar de către administratorul și comisia de inventariere, constituită din administratorul societății și două persoane în calitate de agenți comerciali, fără avizarea organelor competente (ISU, primărie).

Față de această stare de fapt, reclamanta a arătat că a dovedit cu planșe foto, cu extras de pe site-ul primăriei și cu articole din presă că inundația a afectat locația în care s-au aflat depozitate bunurile casate, iar potrivit Ordinului nr. 2861/2009, în cazul societăților cu un număr mic de persoane se poate semna procesul verbal de inventariere și numai de o singură persoană, operațiune efectuată la data de 15 august 2010, întocmind în acest sens lista detaliată a produselor deteriorate, indicând denumirea și codul fiecăruia (f.144). Cu aceeași ocazie, reclamanta a întocmit un proces verbal de inventariere semnat de o comisie de inventarie formată din 3 persoane ( f.141).

În ceea ce privește cauza producerii deteriorării produselor descrise în lista amintită, tribunalul a reținut că Primăria mun. Sf. G., prin adresa nr._/07.08.2012, a adeverit că, în data de 3 iulie 2010, municipiul Sf. G. a fost afectat de inundații provocate de revărsarea pâraielor Debren și Kokenes, ce au afectat gospodăriile din zona străzilor Ciucului, inclusiv imobilul aflat la nr. administrativ 44, fiind inundate curtea și subsolul clădirii (f.52).

În drept, tribunalul a mai reținut că, potrivit art. 1 din Ordinul 2861/2009, inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii reprezintă ansamblul operațiunilor prin care se constată existența tuturor elementelor respective, cantitativ-valoric sau numai valoric, după caz, la data la care aceasta se efectuează. Inventarierea are ca scop principal stabilirea situației reale a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale fiecărei entități, precum și a bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu, aparținând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii situațiilor financiare anuale care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare și a performanței entității pentru respectivul exercițiu financiar, iar conform prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, entitățile au obligația să efectueze inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute, la începutul activității, cel puțin o dată în cursul exercițiului financiar pe parcursul funcționării lor, în cazul fuziunii sau încetării activității, precum și în situații ivite ca urmare a calamităților naturale sau a unor cazuri de forță majoră; .

Obligația răspunderii, conform prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, și în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității. În vederea efectuării inventarierii, aceste persoane aprobă proceduri scrise, adaptate specificului activități, pe care le transmit comisiilor de inventariere.

Potrivit pct. 6 din Ordinul 2861/2009, inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii se efectuează de către comisii de inventariere, numite prin decizie scrisă, emisă de persoanele prevăzute la pct. 5. În decizia de numire se menționează în mod obligatoriu componența comisiei (numele președintelui și membrilor comisiei), modul de efectuare a inventarierii, metoda de inventariere utilizată, gestiunea supusă inventarierii, data de începere și de terminare a operațiunilor.

De remarcat că la entitățile al căror număr de salariați este redus, inventarierea poate fi efectuată de către o singură persoană. În această situație, răspunderea pentru corectitudinea inventarierii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității respective.

De asemenea, tribunalul a mai reținut că, potrivit art. 128 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, prin livrare de bunuri se înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acționează în numele acestuia, iar conform art. 128 alin.8 lit. b din Legea nr. 571/2003. Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1): a) bunurile distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră; b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate în condițiile stabilite prin norme”.

În speță, tribunalul a constata că nu se pot reține dispozițiile art. 128 alin. 8 lit. a din Legea nr. 571/2003, întrucât bunurile enumerate de reclamantă în procesul verbal de inventariere au fost distruse și nu degradate cum reține organul de control fiscal prin actele încheiate, ele nu mai putut fi valorificate ca în cazul celor care au suferit doar o deteriorare calitativă și care pot fi valorificate .

Prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, expertul a concluzionat că potrivit reglementărilor aplicabile privind organizarea și efectuarea inventarierii, a listelor de inventariere distincte privind mărfurile degradate ca urmare a calamităților anexate Procesului verbal de inventariere, din 15.08.2010, Decizia administratorului nr. 74/30.09.2011 privind aprobarea scoaterii din gestiune a mărfurilor deteriorate conform Procesului verbal de casare nr. 001/30.09.2010, se apreciază justificată si realizată cu respectarea normelor legale casarea mărfurilor în valoare de 8.393 lei.

Tribunalul a mai reținut că nicio dispozițiile legală nu obligă ca o societate comercială să invite la realizarea unei operațiuni de inventariere a gestiunii sale reprezentați din cadrul ISU sau primăriei, sens în care constatările organului de control sunt nefondate în fapt și în drept și prin urmare criticile aduse de reclamantă la constatările organului de control sunt întemeiate.

Tribunalul a mai reținut că potrivit art. 21 din Legea nr. 571/2003, nu sunt cheltuieli deductibile, cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor titlului VI. Nu intră sub incidența acestor prevederi stocurile și mijloacele fixe amortizabile, distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră, în condițiile stabilite prin norme

Așadar, atunci când cauze de forță majoră sau calamități naturale conduc la distrugerea completă a bunurilor (cum este în speță), degradarea fără posibilitatea de a mai fi utilizate, pentru aceste bunuri societatea nu trebuie să colecteze TVA conform art. 128 alin. (8) lit. a) din Codul fiscal (pentru că nu este considerată livrare de bunuri), dar își păstrează dreptul de deducere - art. 145 alin. (3) din Codul fiscal.

Potrivit pct. 6 alin. (8) lit. a)-c) din normele metodologice date în aplicarea art. 128 alin. (8) lit. a) din Codul fiscal: - prin cauze de forță majora se înțelege: 1. incendiu, dovedit prin documente de asigurare si/sau alte rapoarte oficiale; 2. război, război civil, acte de terorism; 3. orice alte evenimente pentru care se poate invoca forța majoră - prin bunuri pierdute se înțelege bunurile dispărute în urma unor calamități naturale, cum ar fi inundațiile, alunecările de teren, sau a unor cauze de forța majoră;

Văzând prevederile legale aplicabile acestei situații, concluziile raportului de expertiză cât și faptul că mărfurile enumerate în lista de inventariere au fost distruse ca urmare a inundației produse prin revărsarea a două pâraie în depozitul reclamantei din ., a existenței procesului verbal de inventariere din 15.08.2010, a deciziei administratorului nr. 74/30.09.2011 privind aprobarea scoaterii din gestiune a mărfurilor distruse conform procesului verbal de casare nr. 001/30.09.2010, tribunalul a reținut că reclamanta a justificat și realizat corect și legal casarea mărfurilor distruse ca urmare a unei calamității naturale și prin urmare va admite cererea sa în privința anulării actelor contestate în privința stabilirii impozitului pe profit suplimentar și a taxei pe valoare adăugată, cât și a accesoriilor acestora.

În ceea ce privește stabilirea impozitului pe profit și impozitul pe dividende ca urmare a stabilirii unei diferențe de venit neînregistrat pe trimestrul I al anului 2012 în sumă de 52.352 lei ca urmare a reconsiderării de organul de control a prețului de vânzare a bovinelor vândute către o persoană afiliată, tribunalul a reținut că, prin raportul de inspecție fiscală contestat, s-a stabilit o diferență de venit neînregistrat în sumă de 52.352 lei ca urmare a reconsiderării prețului de vânzare a bovinelor vândute către persoana afiliată, arătându-se că reclamanta, în baza facturilor nr._/30.01.2012, nr._/01.03.2012 și nr._/02.04.2012, a vândut 62 capete bovine către numitul J. Geza în calitate de tată al asociatului unic al reclamantei, în valoare totală de 86.056 lei( TVA Inclus), iar potrivit evidenței contabile a reclamantei, la data vânzării, societatea deținea un număr de 35 buc animale la un preț de 2.553 lei/cap și 27 buc animale la în preț de 2577 lei/cap., în valoare totală de 158.935 lei.

Astfel, organul de control fiscal prin metoda cost plus a ajustat veniturile din vânzarea bovinelor între persoane afiliate, respectiv prețul de vânzare s-a stabilit la valoarea contabilă a animalelor cu marjă de profit zero, adică 158.935 lei, din care suma de 89.352 lei aferentă trim. I 2012, valoare facturată fiind în sumă de 69.400 lei din care suma de 37.000 lei este aferentă trim. II, rezultând o diferență de venit neînregistrat aferent trim. I 2012 în sumă de 52.352 lei.

Tribunalul a reținut că în cadrul unei tranzacții între persoane române și persoane nerezidente afiliate, precum și între persoane române afiliate, autoritățile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta prețul de piață al bunurilor sau al serviciilor furnizate în cadrul tranzacției. La stabilirea prețului de piață al tranzacțiilor între persoane afiliate se folosește cea mai adecvată dintre următoarele metode: a) metoda comparării prețurilor, prin care prețul de piață se stabilește pe baza prețurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente; b) metoda cost-plus, prin care prețul de piață se stabilește pe baza costurilor bunului sau serviciului asigurat prin tranzacție, majorat cu marja de profit corespunzătoare; c) metoda prețului de revânzare, prin care prețul de piață se stabilește pe baza prețului de revânzare al bunului sau serviciului vândut unei persoane independentei diminuat cu cheltuiala cu vânzarea, alte cheltuieli ale contribuabilului și o marjă de profit; d) orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind prețurile de transfer emise de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

În ceea ce privește metoda comparării prețului, tribunalul a reținut că determinarea prețului de piață are la bază comparația prețului tranzacției analizate cu prețurile practicate de alte entități independente de aceasta, atunci când sunt vândute produse sau servicii comparabile. Pentru transferul de bunuri, mărfuri sau servicii între persoane afiliate, prețul de piață este acel preț pe care l-ar fi convenit persoane independente, în condițiile existente pe piață, comparabile din punct de vedere comercial, pentru transferul de bunuri sau de mărfuri identice ori similare, în cantități comparabile, în același punct din lanțul de producție și de distribuție și în condiții comparabile de livrare și de plată. În acest sens, pentru stabilirea valorii de piață se poate recurge la: - compararea prețurilor convenite între persoane afiliate cu prețurile convenite în relațiile cu persoane independente, pentru tranzacții comparabile (compararea internă a prețurilor); - compararea prețurilor convenite între persoane independente, pentru tranzacții comparabile (compararea externă a prețurilor).

Astfel, pentru aplicarea metodei comparării prețurilor, prețul de piață al tranzacției este determinat prin compararea prețului de vânzare al mărfurilor și serviciilor identice sau similare, vândute în cantități comparabile, cu prețul de vânzare al mărfurilor și al serviciilor supuse evaluării. În cazul în care cantitățile nu sunt comparabile, se utilizează prețul de vânzare pentru mărfurile si serviciile identice sau similare, vândute în cantități diferite. Pentru aceasta, prețul de vânzare se corectează cu diferențele în plus sau în minus care ar putea fi determinate de diferența de cantitate.

La stabilirea prețului de piață al tranzacțiilor dintre persoane afiliate se folosește una dintre metodele prevăzute mai sus.

În vederea stabilirii celei mai adecvate metode se au în vedere următoarele elemente:

a) metoda care se apropie cel mai mult de împrejurările în care sunt stabilite prețurile supuse liberei concurente pe piețe comparabile din punct de vedere comercial;

b) metoda pentru care sunt disponibile date rezultate din funcționarea efectivă a persoanelor afiliate implicate în tranzacții supuse liberei concurențe;

c) gradul de precizie cu care se pot face ajustări în vederea obținerii comparabilității;

d)circumstanțele cazului individual;

e) activitățile desfășurate efectiv de diferitele persoane afiliate;

f) metoda folosita trebuie să corespundă împrejurărilor date ale pieței și ale activității contribuabilului;

g) documentația care poate fi pusă la dispoziție de către contribuabil.

Astfel, potrivit art. 11 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: „(2) În cadrul unei tranzacții între persoane afiliate, autoritățile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta prețul de piață al bunurilor sau serviciilor furnizate în cadrul tranzacției. La stabilirea prețului de piață al tranzacțiilor între persoane afiliate se folosește cea mai adecvat dintre următoarele metode:

a) metoda comparării prețurilor, prin care prețul de piață se stabilește pe baza prețurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente;” coroborat cu prevederile pct. 25 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal unde se specifică: “25. Metoda comparării prețurilor.

Determinarea prețului de piață are la baza comparația prețului tranzacției analizate cu prețurile practicate de alte entități independente de aceasta, atunci când sunt vândute produse sau servicii comparabile. Pentru transferul de bunuri, mărfuri sau servicii între persoane afiliate, prețul de piață este acel preț pe care l-ar fi convenit persoane independente, în condițiile existente pe piețe, comparabile din punct de vedere comercial pentru transferul de bunuri sau de mărfuri identice ori similare, în cantități comparabile, în același punct din lanțul de producție și de distribuție și în condiții comparabile de livrare și de plată.

Așadar, tribunalul a reținut că o persoană fizică este afiliată cu altă persoană fizică, dacă acestea sunt soț/soție sau rude până la gradul al III-lea inclusiv. Între persoanele afiliate, prețul la care se transfer bunurile corporale sau necorporale ori se prestează servicii reprezintă prețul de transfer.

Totodată, potrivit punctul 32 din HG 44/2004 privind normele de aplicare a art. 11, alin. (2) din Codul fiscal precizează că pentru stabilirea metodei celei mai adecvate trebuie să se aibă în vedere o . elemente care să se apropie cel mai mult de situația entității verificate și să asigure un anumit grad de precizie în vederea realizării ajustărilor corespunzătoare. Oportunitatea aplicării oricărei metode este influențată de existența tranzacțiilor comparabile dintre entități independente. Potrivit punctului 1.2 din Liniile directoare OECD privind prețurile de transfer: „atunci când companii independente intră în relații de afaceri unele cu altele, condițiile lor comerciale și financiare (ex. prețul bunurilor transferate...) sunt în mod obișnuit determinate de forțele pieței". [...] Judecarea prețurilor de transfer nu trebuie confundată cu judecarea problemelor de fraudă fiscală sau evaziune fiscală, chiar dacă politicile de prețurile de transfer pot fi utilizate și în aceste scopuri". Prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, expertul Debreczi L. a reținut că cea mai adecvată metodă este metoda comparării prețurilor având în vedere și particularitățile procesului de producție din zootehnie (nesincronizarea cheltuielilor efectuate și sporul acumulat al producției exprimată în kg. greutate vie). Potrivit punctului 1.19 din Liniile directoare OECD, se precizează că importanța bunurilor (particularitatea acestora) sau serviciilor transferate contează mai mult atunci când se compară prețurile tranzacțiilor controlate cu cele ale tranzacțiilor necontrolate, decât când se compară marjele de profit; existența tranzacțiilor comparabile (oferte de preț în vederea achizițiilor de bovine de la . Târgu S. nr. 341/13.02.2012 și . G. nr. 26/10.01.2012).

Potrivit punctului 1.45 din Liniile directoare OECD, în alegerea metodei celei mai adecvate, se recomandă utilizarea unui domeniu de cifre pentru efectuarea comparării ("prețuri sau marje de profit comparabile"), pentru a oferi mai multă precizie; posibilitatea stabilirii în mod direct dacă prețul din tranzacția între persoane afiliate este preț de piață. Metoda comparării prețurilor constă în compararea prețului perceput pentru bunuri într-o tranzacție controlată (între afiliați) cu prețul perceput într-o tranzacție necontrolată (între persoane independente) în circumstanțe comparabile. Dacă se constată diferențe între cele două prețuri, atunci există un indiciu că condițiile tranzacției controlate nu sunt la prețul pieței și atunci prețul tranzacției controlate poate fi înlocuit cu prețul tranzacției necontrolate.

S-a reținut că potrivit facturii nr._/30.01.2012, au fost vândute un număr de 15 capete bovine la prețul de 1.200 lei/cap, respectiv la o valoare totală de 18.000 lei (fără TVA). Potrivit notei de cântărire - anexă la factura nr._/30.01.2012 - greutatea totală a bovinelor a fost 6.207 kg, adică în medie 413,80 kg/cap. Dacă se aplică prețul maxim al tranzacțiilor comparabile necontrolate (oferta . Târgu S. nr. 341/13.02.2012 și . G. nr. 26/10.01.2012) de 2,6 lei/kg, ar rezultă o valoare de 16.138 lei (6.207 kg x 2,6 lei/kg).

Potrivit facturii nr._/01.03.2012, se constată că au fost vândute un număr de 20 capete bovine la prețul de 950 lei/cap, respectiv la o valoare totală de 19.000 lei (fară TVA). Conform notei de cântărire - anexă la factura nr._/01.03.2012 - greutatea totală a bovinelor fost 8.124 kg, adică în medie 406,20 kg/cap. Dacă se aplică prețul maxim al tranzacțiilor comparabile necontrolate (oferta . Târgu S. nr. 341/13.02.2012 și . G. nr. 26/10.01.2012) de 2,6 lei/kg, ar rezulta o valoare de 21.122 lei (8.124 kg x 2,6 lei/kg).

Potrivit facturii nr._/02.04.2012, se constată că a fost vândut un număr de 27 capete bovine la prețul de 1.200 lei/cap, respectiv la o valoare totală de 32.400 lei (fară TVA). Potrivit notei de cântărire - anexă la factura nr.l_/02.04.2012 - greutatea totală a bovinelor a fost 11.173 kg, adică în medie 413, 82 kg/cap. Dacă se aplică prețul maxim al tranzacțiilor comparabile necontrolate (oferta . Târgu S. nr.341/13.02.2012 și . G. nr. 26/10.01.2012) de 2,6 lei/kg, ar rezulta o valoare de 29.050 lei (11.173 kg x 2,6 lei/kg).

Așadar, comparând prețul obținut în tranzacția controlată cu prețul din tranzacția necontrolată, se poate observa că nu există diferență și că prețul din tranzacția controlată este la preț de piață.

Astfel, metoda adecvată dintre metodele prevăzute de art. 11 alin. (2) Cod fiscal pentru estimarea prețului de transfer (piață), ținându-se cont și de specificitatea bunurilor vândute, este metoda comparării prețurilor.

Totodată, tribunalul a reținut că în cazul folosirii metodei cost plus pentru determinarea prețului unei bun, cum a reținut organul de control prin actul încheiat și contestat, pentru determinarea prețului pieței, metoda se bazează pe majorarea costurilor principale cu o marjă de profit corespunzătoare domeniului de activitate al contribuabilului. Punctul de plecare pentru această metodă, în cazul transferului de mărfuri sau de servicii între persoane afiliate, este reprezentat de costurile producătorului sau ale furnizorului de servicii. Aceste costuri sunt stabilite folosindu-se aceeași metodă de calcul pe care persoana care face transferul își bazează și politica de stabilire a prețurilor față de persoane independente. Suma care se adaugă la costul astfel stabilit va avea în vedere o marja de profit care este corespunzătoare domeniului de activitate al contribuabilului.

În acest caz, prețul de piață al tranzacției controlate reprezintă rezultatul adăugării profitului la costurile de mai sus. În cazul în care mărfurile sau serviciile sunt transferate printr-un număr de persoane afiliate, această metodă urmează să fie aplicată separat pentru fiecare stadiu, luându-se în considerare rolul și activitățile concrete ale fiecărei persoane afiliate. Costul plus profitul furnizorului într-o tranzacție controlată va fi stabilit în mod corespunzător prin referința la costul plus profitul aceluiași furnizor în comparație cu tranzacțiile necontrolate. În completare, metoda care poate fi folosită este costul plus profitul care a fost câștigat în tranzacții comparabile de către o persoană independentă.

În speță, bunul supus transferului este reprezenta de animale vii, care au un specific aparte, supus condiționării biologice. Astfel, nu se poate aplica metoda plus-cost care așa cum s-a arătat mai sus presupune adunarea aritmetică a costurilor de întreținere al animalelor. Suma costurilor fiind reprezentată de costurile cu întreținerea animalelor care nu este la fel datorită condiționării biologice.

Așadar, animalele mai bătrâne au o valoare contabilă mai mare decât cele tinere pentru că nu au fost supuse unei întrețineri pe o durată mai lungă, însă în momentul valorificării întotdeauna prețul de vânzare al animalelor învârstă este mai mic datorită calității inferioare a cărnii.

Datorită specificității bunului, cum este în cazul animalelor vii, metoda adecvată pentru determinarea prețului pieții este metoda comparării prețului și nu cea a costului .

Ba mai mult, expertul prin raport de expertiză a arăta că metoda cea mai adecvată este metoda comparării prețurilor având în vedere următoarele criterii: particularitățile procesului de producție din zootehnie, respective nesincronizarea cheltuielilor efectuate și sporul acumulat al producției exprimată în kg greutate vie.

În acest sens a arată că potrivit punctului 1.19 din Liniile directoare OECD, importanța bunurilor, particularitatea lor sau a serviciilor transferate contează mai mult atunci când se compară prețurile tranzacțiilor controlate cu cele ale tranzacțiilor necontrolate, decât când se compară marjele de profit; existența tranzacțiilor comparabile, în speță ofertele de preț oferite la achizițiile de bovine de . Tg. S. și .. G. sunt mai mici decât prețul acordat produselor vândute de reclamantă către persoana afiliată – tatăl administratorul acesteia; posibilitatea stabilirii în mod direct dacă prețul din tranzacția între persoane afiliate este preț de piață.

Deci, metoda comparării prețului constă în compararea prețului perceput pentru bunuri într-o tranzacție controlată (între afiliați) cu prețul într-o tranzacție necontrolată (între persoane independente) în circumstanțe comparabile. Dacă se constată diferențe între cele două prețuri, atunci există un indiciu că condițiile tranzacției controlate nu sunt la prețul pieței și atunci prețul tranzacției controlate poate fi înlocuit cu prețul tranzacției necontrolate.

Față de considerentele expuse, tribunalul a reținut că metoda comparării prețurilor este adecvată vânzării de bovine intervenită între persoane afiliate pentru că s-a avut în vedere particularitatea bunurilor tranzacționate și prin urmare va admite cererea reclamantei și va constata că aceasta nu a realizat un venit în plus neînregistrat în sumă de 52.352 aferent trim. I 2012 .

Or, ca urmare a nerealizării venitului în sumă de 52.352 lei, astfel cum s-a stabilit de pârâte prin actele contestate, tribunalul reține că reclamanta nu datorează bugetului de stat impozitul pe profit în sumă de 1.406 lei, aferent vânzării în cauză.

În ceea ce privește impozitul pe dividende în sumă de 14.014 lei și a accesoriile aferente, tribunalul a reținut că prin raportul de inspecție fiscală nr. F-Cv 236 din 23.07.2012 s-a arătat că veniturile din vânzarea bovinelor s-a ajustat cu diferența dintre valoarea de vânzare mai mică și valoarea de piață stabilită, potrivit art. 11 alin.2 lit. b din Legea nr. 571/2003. În consecință, organul de control a stabilit în favoarea asociaților suma brută de 86.761 lei, similară dividendului și s-a calculat impozitul aferent acestuia în sumă de 14.018 lei.

Potrivit art. 67 din Legea nr. 31/1990, cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat constituie dividend, iar dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se plătesc în termenul stabilit de adunarea generală a asociaților sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea comercială va plăti daune-interese pentru perioada de întârziere, la nivelul dobânzii legale, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acționarilor care a aprobat situația financiară aferentă exercițiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare.

Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii.

Dividendele plătite contrar dispozițiilor amintite se restituie, dacă societatea dovedește că asociații au cunoscut neregularitatea distribuirii sau, în împrejurările existente, trebuiau să o cunoască.

Totodată, în înțelesul art. 7 pct. 12 din Legea nr. 571/2003, dividendul constituie o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoană juridică, exceptând următoarele:

a) o distribuire de titluri de participare suplimentare care nu modifică procentul de deținere a titlurilor de participare ale oricărui participant la persoana juridică;

b) o distribuire în bani sau în natură, efectuată în legătură cu răscumpărarea titlurilor de participare la persoana juridică, alta decât răscumpărarea care face parte dintr-un plan de răscumpărare, ce nu modifică procentul de deținere a titlurilor de participare al nici unui participant la persoana juridică;

c) o distribuire în bani sau în natură, efectuată în legătură cu lichidarea unei persoane juridice;

d) o distribuire în bani sau în natură, efectuată cu ocazia reducerii capitalului social constituit efectiv de către participanți.

Dacă suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate către un participant la persoana juridică depășește prețul pieței pentru astfel de bunuri sau servicii, atunci diferența se tratează drept dividend.

Prin urmare, văzând că prețul pieței nu a fost depășit de reclamantă cu ocazia tranzacției efectuate cu bovinele tranzacționate către persoana afiliată acesteia prin folosirea metodei de comparare a prețurilor, tribunalul a constatat că, față de prevederile amintite, reclamanta nu datorează impozit pe dividende .

De asemenea, tribunalul a reținut că expertul contabil Debreczeni L., prin raportul de expertiză, a arătat că reclamanta nu datorează impozit pe dividende ca urmare a faptului că aceasta nu a realizat o diferență de venit neînregistrat pe trim. I a anului 2012 în sumă de 52.352 lei, așa cum susține organul de control prin raportul de inspecție fiscală nr. F-Cv 236 din 23.07.2012.

Tribunalul a mai reținut că reclamanta, prin cererile formulate cu ocazia contestării actelor fiscale, cât și prin prezenta acțiune, a recunoscut că datorează suma de 114 lei cu titlu de impozit pe profit și accesoriile aferente, caz în care, față de considerente expuse, tribunalul urmează a admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . Comerț Gomma Presto SRL și pe cale de consecință a anula în parte actele contestate, potrivit dispozitivului de mai jos.

Potrivit dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată

Reclamanta a făcut dovada că a suportat cheltuieli de judecată în sumă de 6440 lei reprezentând taxă de timbru, onorariu avocațial și onorariu expert, conform documentelor justificative depuse la dosar, astfel că văzând dispozițiile amintite, cât și faptul că pârâta se află în culpă procesuală, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6440 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, potrivit dispozitivului de mai jos.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., prin AJFP C., a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat casarea în parte a sentinței și respingerea în totalitate a acțiunii.

În motivare, a arătat, cu privire la impozitul pe profit, că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, coroborat cu pct. 41 și 236 din OMFP nr. 3055/2009 și pct. 196 din OMFP nr. 1752/2005, reținând concluziile expertului.

În opinia recurentei pârâte erau incidente dispozițiile pct. 36 din OMFP nr. 3055/2009 conform cărora „elementele prezentate în situațiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu principiile contabile generale prevăzute în prezenta secțiune, conform contabilității de angajamente. Astfel, efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacțiile și evenimentele se produc (și nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit) și sunt înregistrate în contabilitate și raportate în situațiile financiare ale perioadelor aferente”, respectiv cele ale pct. 236 din același act normativ, potrivit cărora „subvențiile se recunosc, pe o bază sistematică, drept venituri ale perioadelor corespunzătoare cheltuielilor aferente pe care aceste subvenții urmează să le compenseze”. Din interpretarea acestor norme recurenta a arătat că sunt corecte aspectele constatate de către organele de control, care au recalculat profitul impozabil și impozitul pe profit aferent, prin includerea subvențiilor la perioada la care se referă, stabilind data de înregistrare ca venit odată cu aprobarea hotărârilor pentru stabilirea cuantumului sumelor ce se acordă ca subvenție, pe fiecare an în parte, respectiv trimestrul IV al fiecărui an.

Recurenta a mai arătat că prima instanță, deși în considerente a reținut că reclamanta a înregistrat greșit suma de 35.879 lei, pentru care datorează accesorii în sumă de 1.144 lei, a dispus exonerarea intimatei reclamante, anulând actele administrative fără să mențină la plată această sumă.

Referitor la impozitul pe profit suplimentar și TVA-ul stabilit ca urmare a reținerii de către organul fiscal a casării nejustificate a mărfurilor în valoare de 8.393 lei, recurenta a mai arătat că, în mod eronat, a reținut prima instanță că sunt incidente prevederile Ordinului nr. 2861/2009, ale Legii nr. 82/1991 și art. 21 și 128 c.fiscal.

În opinia recurentei, din interpretarea art. 21 alin. 4 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal și a pct. 42 din HG nr. 44/2004 rezultă că cheltuielile privind stocurile distruse ca urmare a unor calamități naturale sunt considerate cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit numai în măsura în care acestea se găsesc în zone declarate potrivit prevederilor speciale pentru fiecare domeniu, afectate de calamități naturale, iar această zonă nu a fost declarată astfel. Mai mult, prin adresa Primăriei Municipiului S. G. nu se specifică pagubele produse depozitului societății, iar reclamanta nu a solicitat primăriei sau ISU să certifice pagubele produse de inundații stocului de marfă, prin contrasemnarea procesului verbal de inventariere încheiat la data de 15.08.2010, astfel că acest act unilateral al societății nu a putut fi luat în considerare de către organul de control.

Cu privire la reconsiderarea prețului de vânzare a bovinelor vândute de către societate către persoana afiliată, recurenta a arătat că organele de inspecție fiscală au constatat că societatea a vândut un număr de 62 de bovine către numitul J. Geza, în calitate de tată al asociatului unic al societății, în valoare totală de 86.056 lei, iar, potrivit evidențelor contabile, la data vânzării, societatea deține animalele la o valoare contabilă de 2.553 lei/buc., respectiv 2.577 lei/buc., astfel că, în baza metodei cost plus, au fost ajustate veniturile astfel realizate, stabilindu-se prețul de vânzare ca fiind valoarea contabilă a animalelor cu marja de profit 0, rezultând o diferență de venit de 89.352 lei (trimestrul II 2011 și trimestrul I 2012). Recurenta a arătat că opinia expertului contabil care a efectuat expertiza contabilă în fața primei instanțe și a ales ca metodă de ajustare a prețurilor metoda comparării prețurilor nu a ținut cont de faptul că ofertele de preț prezentate de . și . pentru bovine destinate sacrificării, acesta fiind obiectul lor de activitate, astfel că aceste prețuri nu pot fi considerate ca fiind determinate de forțele pieței, neavând nici o legătură cu prețul la care se tranzacționează bovinele adulte nedestinate abatorizării.

Referitor la impozitul pe dividende, recurenta a arătat că acesta s-a calculat ca urmare a ajustării veniturilor din vânzarea animalelor și ca urmare a achitării, în numerar, a sumei de 713 lei cu titlu de impozit pe clădiri și terenuri persoană fizică, fiind aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 1 pct. 12 din Codul fiscal.

Recurenta a criticat și soluția de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată acordate de către prima instanță intimatei reclamante.

În drept a fost invocată aplicarea art. 299, 304 ind. 1 c.pr.civ.

Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.

Intimata reclamantă . și Comerț Gomma Presto SRL Sf. G., deși legal citată, nu a formulat întâmpinare în condițiile art. 308 alin. 2 c.pr.civ, dar a formulat concluzii scrise prin care a arătat că este de acord numai cu admiterea în parte a recursului, cu privire la obligarea sa la plata sumei de 1.144 lei cu titlu de impozit pe profit ca urmare a înregistrării cu întârziere a subvențiilor în cuantum de 35.879 lei.

Intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului pentru restul motivelor invocate în cererea de recurs.

Astfel, a arătat că expertiza tehnică judiciară a evidențiat faptul că subvențiile au fost înregistrate în termenul legal, cu excepția sumei de 35.879 lei, iar susținerile recurentei pârâte sunt vădit neîntemeiate, deoarece subvențiile nu puteau fi înregistrate în contabilitate decât la momentul la care exista certitudinea acordării lor.

Referitor la modalitate de inventariere și casare a bunurilor distruse ca urmare a inundațiilor din luna iulie 2011, intimata a arătat că a respectat prevederile legale pentru efectuarea acestor operațiuni și că nico dispoziție legală nu o obliga să solicite Primărie sau ISU, la momentul respectiv, semnarea procesului verbal de inventariere. Intimat a arătat că a respectat dispozițiile pct. 12 din Normele de aplicare a art. 128 alin. 8 lit. b din Codul fiscal, respectiv art. 21 alin. 4 lit. c c.fiscal și pct. 42 din Normele de aplicare.

În ceea ce privește prețul de vânzare al bovinelor, intimata a arătat că soluția primei instanțe este la adăpost de orice critică, cea mai adecvată metodă de ajustare a prețului, raportat la circumstanțele cazului individual, fiind metoda comparării prețurilor, prin raportare la specificitatea bunurilor tranzacționate – animale vii. Aceleași concluzii au fost prezentate și cu privire la impozitul pe dividende.

În final, intimata reclamantă a mai arătat că hotărârea primei instanțe a avut la bază raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză, care a lămurit aspectele de fapt controversate ale speței.

Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 c.pr.civ., a art. 304 c.pr.civ. și recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., Curtea constată că acesta este, în parte, întemeiat.

Cu privire la primul motiv de recurs referitor la de impozitul pe profit suplimentar stabilit ca urmare a înregistrării cu întârziere a subvențiilor, acesta se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ. și este, numai în parte, fondat.

Astfel, referitor la subvențiile pentru suprafețe de teren, în mod legal a reținut prima instanță incidența dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea 82/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare și punctul 41 din OMFP 3055/2009, acesta din urmă interpretat prin raportare la Ghidul practic elaborat de către MFP în aplicarea acestui din urmă act normativ. În același sens au fost, de altfel și concluziile reportului de expertiză efectuat în cauză.

În mod evident, aceste norme stabilesc, ca principiu, faptul că subvențiile guvernamentale „care urmează a fi primite drept compensație pentru cheltuieli sau pierderi deja suportate în cursul unui exercițiu financiar, fără a exista costuri viitoare aferente, se recunoaște ca venit în perioada în care devine creanță” (pagina 100 din Ghid). Esențială în această reglementare este noțiunea „devin creanță”, care, în mod corect, a fost interpretată de către expertul tehnic ce a întocmit lucrarea de expertiză efectuată în fața primei instanțe, ca fiind data la care i-a fost comunicată decizia de acordare a subvenției respective.

Nu poate fi reținută aplicarea pct. 36 din OMFP nr. 3055/2009, respectiv a pct. 236 din același act normativ deoarece, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză (fila 207 vol. I dosar tribunal), deciziile APIA de acordare a acestui tip de subvenții au fost întocmite și comunicate intimatei reclamante, de fiecare dată, în anul următor celui pentru care au fost acordate (decizia pentru anul 2009 s-a întocmit și comunicat în anul 2010, pentru anul 2010 în anul 2011, iar decizia aferentă anului 2011 s-a întocmit și comunicat în anul 2012). Prin urmare, intimata reclamantă nu avea, în anul pentru care i s-au acordat subvenții, nici o justificare pentru înregistrarea în contabilitate a acestor sume ca venituri.

Prima instanță, nu a dat însă eficiență, în dispozitivul sentinței recurate, tuturor constatărilor de fapt exprimate în raportul de expertiză de către expertul desemnat, deși le-a reținut în considerente.

Astfel, expertul tehnic a constatat că intimata reclamantă nu a înregistrat unele sume acordate cu titlu de subvenții, respectiv: în anul 2010 suma de 12.811 lei, iar în anul 2011 suma de 23.068 lei (fila 210 vol. I dosar tribunal), situație față de care societatea datorează suma de 283 lei cu titlu de dobândă și suma de 861 lei cu titlu de penalități (fila 214 vol. I dosar tribunal).

Prin urmare, numai cu privire la aceste accesorii, legal determinate în raportul de expertiză, urmează a fi admis recursul declarat de către recurenta pârâtă, cu consecința modificării sentinței primei instanțe și, implicit, a menținerii actelor administrative contestate sub acest aspect.

Referitor la ajutorul de stat pentru motorină, față de dispozițiile OG nr. 14/2010 coroborate cu dispozițiile HG nr. 408/2010 și cele ale Ordinului nr. 126/2010, indicate în cuprinsul raportului de expertiză tehnică, Curtea constată că, în mod legal, atât expertul tehnic, cât și prima instanță, au reținut că pentru acest tip de subvenție nu se emit decizii de aprobare, astfel că data la care se poate înregistra în contabilitate suma acordată cu acest titlu nu este, cum a reținut organul fiscal, data formulării cererii, ci data la care suma a fost efectiv încasată, conform extrasului de cont.

Cu privire la al doilea motiv de recurs referitor la impozitul pe profit suplimentar și TVA-ul stabilit ca urmare a reținerii de către organul fiscal a casării nejustificate a mărfurilor în valoare de 8.393 lei, acesta se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ., dar nu este fondat.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță, raportat la înscrisurile administrate și la concluziile raportului de expertiză că, urmare a inundației produse în luna iulie 2011 pe raza Municpiului Sf. G., sediul societății intimate a fost inundat și au fost distruse o . bunuri, fiind întocmite procese verbale de inventariere și casare a acestora, în condițiile Ordinului nr. 2861/2009, a Ordinului 3521/2008 și a art. 7 din Legea nr. 82/1991.

Nu poate fi reținută susținerea recurentei pârâte în sensul că, din interpretarea art. 21 alin. 4 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal și a pct. 42 din HG nr. 44/2004, rezultă că cheltuielile privind stocurile distruse ca urmare a unor calamități naturale sunt considerate cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit numai în măsura în care acestea se găsesc în zone declarate potrivit prevederilor speciale pentru fiecare domeniu, afectate de calamități naturale. Această susținere reprezintă o adăugare la lege, nepermisă, organul fiscal având obligația de a pune în aplicare normele legale, iar nu de a le completa prin adăugarea unor condiții suplimentare.

Sub aspect probator, societatea intimată a probat producerea calamității naturale și a efectuat formalitățile impuse de lege pentru determinarea bunurilor distruse de aceasta. Nici un act normativ în vigoare la data evenimentului respectiv nu obliga societatea și nici nu permitea reprezentanților autorității publice locale sau ISU să semneze procesele verbale de inventariere și casare efectuate de către reprezentanții intimatei reclamante, astfel cum corect a reținut și instanța de fond.

Cu privire la al treilea motiv de recurs referitor la reconsiderarea prețului de vânzare a bovinelor vândute de către societate către persoana afiliată prin aplicarea metodei comparării prețurilor în locul metodei cost plus, aleasă de organul fiscal, acesta se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ., dar nu este fondat.

Astfel, Curtea constată că legiuitorul a stabilit trei metode de ajustare a prețurilor în cazul tranzacțiilor încheiate cu persoane afiliate: metoda comparării prețurilor, care se raportează la prețul practicat pe piața bunurilor respective, de alte entități independente, atunci când sunt vândute produse sau servicii comparabile; metoda cost plus, prin care prețul de piață se stabilește pe baza costurilor bunului sau serviciului asigurat prin tranzacție, majorat cu marja de profit corespunzătoare; metoda prețului de revânzare, prin care prețul de piață se stabilește pe baza prețului de revânzare al bunului sau serviciului vândut unei persoane independentei diminuat cu cheltuiala cu vânzarea, alte cheltuieli ale contribuabilului și o marjă de profit.

Legiuitorul nu a stabilit nici o ierarhie a acestor metode, ci a lăsat la aprecierea organului fiscal alegerea metodei, prin raportare la următoarele criterii: metoda care se apropie cel mai mult de împrejurările în care sunt stabilite prețurile supuse liberei concurențe pe piețe comparabile din punct de vedere comercial; metoda pentru care sunt disponibile date rezultate din funcționarea efectivă a persoanelor afiliate implicate în tranzacții supuse liberei concurențe; gradul de precizie cu care se pot face ajustări în vederea obținerii comparabilității; circumstanțele cazului individual; activitățile desfășurate efectiv de diferitele persoane afiliate; metoda folosita trebuie să corespundă împrejurărilor date ale pieței și ale activității contribuabilului; documentația care poate fi pusă la dispoziție de către contribuabil.

În cauză, Curtea constată că, deși organul fiscal a ales ca metodă de ajustare metoda cost plus, nu a justificat alegerea acesteia, prin raportare la criteriile enumerate anterior. În plus, se mai constată că organul fiscal nici nu a aplicat corect această metodă, deoarece, la valoarea marjei de profit corespunzătoare, a trecut, fără să prezinte o justificare, valoarea 0.

Prin urmare, Curtea constată că prima instanță, prin raportare la concluziile detaliate ale raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză, în mod legal și temeinic a apreciat că metoda cea mai potrivită, în cauză era metoda comparării prețurilor.

Astfel, această metodă a comparării prețurilor a fost justificată de particularitățile procesului de producție din zootehnie, respectiv a faptului că nu sunt sincronizate cheltuielile efectuate cu sporul acumulat al producției exprimat în kg, greutate animal viu și de existența pe piața locală a unor tranzacții comparabile.

Nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că ofertele de preț prezentate de . și . pentru bovine destinate sacrificării, acesta fiind obiectul lor de activitate, astfel că aceste prețuri nu pot fi considerate ca fiind determinate de forțele pieței, neavând nici o legătură cu prețul la care se tranzacționează bovinele adulte nedestinate abatorizării. În completarea la raportul de expertiză, expertul a justificat alegearea acestor oferte de preț prin aceea că „potrivit documentelor contabile analizate, bovinele erau crescute pentru carne, fiind înregistrate ca active de natura stocurilor, în contul 361 „animale și plantații”, nu ca active de natura imobilizărilor - pentru reproducere și carne” (fila 38 vol. II dosar tribunal).

Cu privire la patrulea motiv de recurs referitor la la impozitul pe dividende, acesta se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ., dar nu este fondat.

Astfel, organul fiscal a calculat impozit pe dividende ca urmare a ajustării prețului de vânzare a bovinelor pentru tranzacțiile încheiate cu persoane afiliate, constatând că, prin aplicarea metodei cost plus, prețul plătit depășește prețul pieței.

Or, așa cum s-a reținut anterior, alegerea metodei cost plus nu este temeinică, fiind justificată, în cauză, metoda comparării prețurilor, iar, prin aplicarea acesteia, în mod legal a constatat prima instanță că prețul pieței nu a fost depășit de reclamantă cu ocazia tranzacției efectuate cu bovinele tranzacționate către persoana afiliată acesteia. Prin urmare, nu se pune problema existenței unei diferențe care să poată fi tratată ca dividend și, implicit, nici a impozitului pe dividende.

Cu privire la ultimul motiv de recurs referitor la cheltuielile de judecată acordate în cauză, acesta va fi analizat prin raportare la dispozițiile art. 304 ind. 1 c.pr.civ. și este, în parte, fondat.

Astfel, prima instanță a constata aplicarea art. 453 c.pr.civ. și a acordat reclamantei totalitatea cheltuielilor de judecată efectuate în cauză – 6.440 lei, cu titlu de taxe judiciare de timbru, onorariu avocat și onorariu expert.

Pe de o parte, Curtea constată că sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod de procedură civilă, deoarece acțiunea a fost promovată la data de 23.01.2013, dată la care acest cod era încă în vigoare.

Pe de altă parte, raportat la modul de soluționare a acțiunii, în sensul admiterii în parte a acesteia, Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art. 276 c.pr.ci., respectiv recurenta pârâtă datorează intimatei reclamante cheltuieli de judecată calculate însă proporțional cu valoarea pretențiilor admise.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 312 alin. 3 c.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 428/04.04.2014 pronunțată de Tribunalul C. – Secția civilă, pe care o va modifică în parte, conform dispozitivului de mai jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 428/04.04.2014 pronunțată de Tribunalul C. – Secția civilă pe care o modifică în parte și, în consecință:

Exonerează societatea reclamantă S.C. Producție P. Servicii și Comerț Gomma Presto SRL numai de obligația de plata a următoarelor sume stabilite potrivit actelor fiscale contestate:

• suma de 2.911 lei reprezentând impozit pe profit.
• suma de 2.567 lei reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, în loc de 3.850 lei.
• suma de 2.958 lei reprezentând penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, în loc de 3.846 lei.
• suma de 2.014 lei reprezentând TVA,
• suma de 191 lei reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA.
• suma de 302 lei reprezentând penalități de întârziere aferente TVA
• suma de 14.018 lei impozit pe dividende.
• suma de 3096 lei reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe dividende.

• suma de 456 lei reprezentând penalități de întârziere aferente impozitului pe dividende.

Menține actele fiscale pentru următoarele sume:

• suma de 283 lei reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.
• suma de 861 lei reprezentând penalități de întârziere aferente impozitului pe profit.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 6180 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, în loc de 6440 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. R. Lorența B. M. I. M.

Grefier,

E. Bernád

Red.MIM/24.11.2014

Tehnored.EB/24.11.2014-2 ex

Jud. Fond. I.A.V.

← Anulare act administrativ. Sentința nr. 102/2014. Curtea de...		Anulare act administrativ. Sentința nr. 188/2014. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretentii. Decizia nr. 1862/2014. Curtea de Apel BRAŞOV Obligaţia de a face. Decizia nr. 2210/2014. Curtea de Apel BRAŞOV Pretentii. Decizia nr. 184/2014. Curtea de Apel BRAŞOV Anulare act administrativ. Sentința nr. 102/2014. Curtea de Apel BRAŞOV Anulare act administrativ. Sentința nr. 188/2014. Curtea de Apel BRAŞOV Pretentii. Decizia nr. 1005/2014. Curtea de Apel BRAŞOV Pretentii. Decizia nr. 1048/2014. Curtea de Apel BRAŞOV Pretentii. Decizia nr. 1590/2014. Curtea de Apel BRAŞOV