Anulare act administrativ. Sentința nr. 188/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Sentința nr. 188/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 541/64/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 188/F

Ședința publică de la 15 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. R.

Grefier M. D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulate de reclamantul M. Sf.G., în contradictoriu cu pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice având ca obiect „anulare act administrativ - notă de neconformitate nr_,_/366/25.04.2013”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 8 decembrie 2014, când părțile au lipsit, iar consemnările din încheierea de ședință din acea zi, fac parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța în baza art.396 alin.1 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 15 decembrie 2014.

CURTEA,

Asupra acțiunii de față,

Constată că reclamantul M. Sf.G. a chemat în judecată pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice solicitând anularea Notei de conformitate nr._ emise ca urmare a verificării procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de lucrări suplimentare nr._/366/25.04.2013 (Add. 2 la contractul de lucrări inițiale), cod proiect_, cu titlul „Crearea și modernizarea infrastructurii de agrement Șugaș Băi M. Sf. G. – utilități publice private”, precum și anularea Deciziei nr. 274/29.08.2014 privind soluționarea contestației formulată de către UAT M. Sf. G..

În dezvoltarea motivelor a arătat că actul numit „Notă de conformitate” nu are caracterul unui act administrativ întrucât în cuprinsul său nu este identificat emitentul actului, temeiul juridic al emiterii lui, calea de atac, termenul în care actul poate fi contestat și nu cuprinde data emiterii sale. Deși în cuprinsul actului se face referire la OUG 66/2011, în acest act normativ nu este prevăzută „Nota de conformitate”. Sancționarea cu reducerea procentuală de 25% din valoarea contractului de execuție lucrări suplimentare nu este legală fiind dispusă printr-un act nereglementat.

Cu privire la respingerea contestației ca tardiv formulată, a solicitat să se constate că este neîntemeiată.

Pârâtul nu a comunicat actul contestat și nu a făcut dovada susținerilor sale cu privire la comunicarea acestora.

În registrul de intrări-ieșiri al Primăriei Municipiului Sf. G. nu există nicio înregistrare cu privire la această notă de neconformitate astfel încât acest act nu a ajuns la cunoștința sa până la data indicată de autoritatea de control și nu a putut fi contestată în termen.

Nu s-a comunicat originalul actului, ci mult mai târziu s-a trimis prin fax la sediul reclamantului această notă.

Pe fond a solicitat să se constate că procedura aleasă, de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, a fost supusă controlului UCVAP, care a aplicat raportului procedurii rezoluția „fără observații cu privire la respectarea aspectelor procedurale”, cu precizarea că s-au pus la dispoziție toate înscrisurile care au stat la baza procedurii.

Corespund realității Nota justificativă nr._ și nr._ din 9.04.2013 privind necesitatea achiziționării acestor lucrări suplimentare cu respectarea art. 122 lit. i din OUG 34/2006. La formularea sa, s-a avut în vedere Nota de constatare din 3.05.2012, dispozițiile de șantier nr. 1, 2 și 3 din 2012 și nr. 4 din 2013, Nota de constatare din 16.05.2012, Memoriu tehnic justificativ al ., expertiza tehnică nr.130/2012.

Reclamanta nu a încălcat legea, ci a respectat-o în întregime. Starea de fapt se încadrează în dispozițiile art. 122 lit. i din OUG 34/2006, iar măsurile dispuse de pârât sunt abuzive și nelegale întrucât lucrările suplimentare executate nu puteau fi separate de cele care fac obiectul contractului inițial, iar fără lucrarea acestora, ar fi fost compromise lucrările inițiale. Nu puteau fi deci, separate tehnic și economic de lucrările din contractul inițial. Valoarea lucrărilor atribuite prin actul adițional nr. 2 nu depășește 20% din valoarea contractului inițial, iar atribuirea s-a făcut contractantului inițial.

A anexat acțiunii adresa nr._/5.09.2014 emisă de pârât și înregistrată la Primăria Municipiului Sf.G. sub nr._/29.09.2014, decizia nr. 274/29.08.2014 emisă de pârât, copii ale confirmării de primire pentru corespondența cuprinzând contestația reclamantei înregistrată sub nr._/28.07.2014 la registratura reclamantei, nota de conformitate nr._ transmisă pe fax la 18.02.2014.

Pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor a arătat că nota de conformitate este un act administrativ prevăzut de lege, invocându-se art. 6 și 9 din OUG 66/2011.

În cazul excluderii de la rambursare a cheltuielilor pentru care se constată abateri de la aplicarea prevederilor reglementărilor naționale în vigoare în domeniul achizițiilor publice, nu se întocmesc procese verbale de constatare a neregulilor și de stabilirea creanțelor bugetare/notă de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare cu valoare de titlu de creanță.

Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene (în speță pârâtul) au obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursare/plată a cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari a acelor cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin legea națională și comunitară în vigoare.

În raport de dispozițiile legale menționate în cuprinsul Informării nr._/16.07.2013 privind plata cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr.1, la care a fost atașată Nota de conformitate nr._, s-a învederat reclamantei că sunt incidente dispozițiile art.6 și 9 din OUG 66/2011, precum și că împotriva reducerilor procentuale aplicate de instituția pârâtului se poate face contestație administrativă în termen de 30 de zile de la comunicare.

A arătat că nu este întemeiată critica reclamantei cu privire la respingerea contestației sale administrative ca fiind tardiv formulată.

Conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 reclamanta trebuia să solicite emitentului în 30 de zile de la data comunicării revocarea în tot sau în parte a actului.

Pârâtul a procedat la transmiterea către reclamantă a actului administrativ prin care se aplică reducerea procentuală de 25%, respectiv Informarea nr._/16.07.2013 la care s-a anexat nota de conformitate nr._, ambele emise de Direcția Generale Programe Europene din cadrul instituției pârâtei.

Această informare s-a comunicat reclamantei prin e-mail și s-a înregistrat la Primăria Municipiului Sf. G. în 18.07.2013, după cum rezultă din dovada transmiterii acestui e-mail, anexat întâmpinării.

Contestația în speță, transmisă prin fax, a fost înregistrată la pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice în data de 28.07.2014, iar originalul s-a înregistrat la data de 4.08.2014, fiind transmis prin poștă.

Termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 47 alin. 1 din OUG nr 66/2011, a început să curgă de la 19.07.2013.

Ca urmare, contestația a fost respinsă ca tardiv formulată după 345 de zile de la împlinirea termenului legal.

Cu privire la cealaltă critică a reclamantei potrivit căreia procedura de atribuire a fost supusă controlului UCVAP a arătat că este neîntemeiată întrucât potrivit art.32 indice 4 din HG nr 457/2008, se stabilește și aplică de către pârât corecțiile financiare în condițiile OUG nr 66/2011, iar autoritatea de management nu este condiționată în luarea deciziilor de activitățile desfășurate de ANRMAP și UCVAP.

Verificarea efectuată de către UCVAP nu este deci absolută, iar autoritatea de management pentru programul operațional regional își desfășoară activitatea fără a fi condiționată de activitățile desfășurate de UCVAP.

Verificarea efectuată de UCVAP nu constituie autoritate de lucru judecat pentru alte autorități.

Reclamanta a încălcat dispozițiile art. 12 lit. i din OUG nr. 34/2006. Noțiunea de circumstanțe imprevizibile se referă la situații care nu puteau fi anticipate, în ciuda pregătirii cu o diligență rezonabilă a procedurii inițiale de către autoritatea contractantă, luând în considerare mijloacele disponibile, natura și caracteristicile proiectului, bunele practici din sectorul în cauză și necesitatea de a asigura o relație corespunzătoare între resursele cheltuite pentru pregătirea procedurii de atribuire și valoarea previzibilă a contractului.

A invocat jurisprudență a CJUE, conform căreia derogările de la normele care urmăresc să garanteze efectivitatea drepturilor recunoscute de Tratat în documentul contractului de achiziții publice trebuie să facă la obiectul unei interpretări stricte (Hotărârea pronunțată în cauza Comisia/Italia C-57/94 din 18 mai 1995, Hotărârea pronunțată în cauza Comisia/Germania C-318/94 din 28 martie 1996, Hotărârea pronunțată în cauza Comisia/G. C-394/02 din 2 iunie 2005).

Ca urmare, statele membre nu pot să prevadă ipoteză de utilizare a procedurii negociate care nu sunt prevăzute de directivă sau să adauge ipotezelor expres prevăzute de directiva respectivă condiții noi care au ca efect să înlesnească recurgerea la procedura menționată.

Sarcina de a proba că există efectiv împrejurările excepționale care justifică o derogare revine celui care intenționează să se prevaleze de această derogare.

Modificările aduse unui contract de achiziții publice în perioada în care acesta își produce efectele reprezintă o nou atribuire a contractului în sensul directivei privind achizițiile, dacă prezintă caracteristici diferite în mod substanțial de cele ale contractului inițial și sunt de natură să demonstreze voința părților de a renegocia clauzele esențiale a acestui contract.

Modificarea contractului în perioada de valabilitate poate fi considerată substanțială atunci când introduce condiții care dacă ar fi fost incluse în procedura de atribuire inițială ar fi permis acceptarea altor ofertanți decât cei admiși inițial, sau ar fi permis selectarea unei alte forme decât cea reținută inițial, precum și atunci când contractul se extinde într-o măsură importantă, la servicii care nu au fost prevăzute inițial.

În speță nu există împrejurări excepționale care să justifice recurgerea la procedura prevăzută de dispozițiile art. 122 lit. i din OUG nr 34/2006 întrucât, în urma unei simple vizite în teren situațiile considerate fiind previzibile de către reclamantă ar fi putut fi remediate prin actualizarea documentației tehnice.

Reclamanta și proiectantul lucrării nu au prevăzut sau nu7 au luat în considerare realitatea din teren survenită urmare trecerii timpului de la momentul semnării contractului de finanțare până la derularea efectivă a lucrărilor, astfel încât nu se poate justifica caracterul imprevizibil prevăzut de aceste dispoziții legale.

Un argument suplimentar în susținerea apărării sale îl constituie punctul de vedere al Comisiei Europene transmis prin Notificarea Directoratului General Piață Internă și Servicii MARKT/C3/EP/kr/(2012)_/21.05.2012 adresată ANRMAP potrivit căreia „cu privire la condiția particulară referitoare la circumstanțele imprevizibile, această cerință trebuie interpretată într-o manieră obiectivă, ca făcând referire la ceea ce o autoritate contractantă ar fi trebuit să prevadă. Modificările determinate de pregătirea neadecvată a documentației tehnico-economice a proiectului tehnic nu pot fi considerate circumstanțe imprevizibile”.

A solicitat să se constate că Nota justificativă nr._/9.04.2013 privind alegerea procedurii nu conține nicio justificare temeinică a ceea ce înseamnă circumstanțele imprevizibile din cauza cărora au devenit necesare lucrările suplimentare pentru îndeplinirea contractului de lucrări inițial. Era necesar ca această notă să cuprindă detalierea temeinică a motivelor care au stat la baza alegerii acestei proceduri deoarece alegerea acestei soluții reprezintă situația de excepție și nu o regulă. Simpla enumerare a unor motive care nu susțin imprevizibilitatea unei situații nu poate fi asimilată unei justificări.

Pârâtul a anexat întâmpinării Contractul de finanțare nr.2176 – beneficiar UAT M. Sf.G., contestația reclamantei cu nr._/28.07.2014 înregistrată la registratura pârâtului sub nr._/4.08.2014, Informare privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de plată nr.1, emisă de pârât, nr._/16.07.2013 cu anexa 4.5.3.4., respectiv nr._ reprezentată de nota de conformitate, dovada comunicării electronice a informării și notei de conformitate la data de 18.07.2013 și a confirmării de primire, nota justificativă privind selectarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare nr._/9.04.2013 emisă de reclamantă, înștiințarea nr._/9.04.2013 emisă de reclamantă, invitația de participare la negociere a executantului . nr._/9.04.2013 emisă de reclamantă, nota justificativă nr._/9.04.2013 emisă de reclamantă, documentația de atribuire a contractului de lucrări suplimentare la contractul de execuție nr._/11.04.2012 emisă de reclamantă sub nr._/9.04.2013, raportul procedurii înregistrat la reclamantă sub nr._/25.04.2013, notă de constatare emisă de constructor la 3.05.2012, dispoziția de șantier nr.1/4.05.2012 emisă de constructor și proiectant, nota de constatare emisă de constructor și proiectat la 16.05.2012, adresa nr.496/22.05.2012 emisă de . SF. G., dispoziția de șantier nr.2/16.07.2012 emisă de constructor și proiectant, adresa nr.719.1/15.08.2012 emisă de . șantier nr.3/20.08.2012 emisă de constructor și proiectant, dispoziția de șantier nr.4/19.02.2013 emisă de constructor și proiectant, memoriu justificativ cu privire la investiția crearea și modernizare infrastructură agrement Șugaș Băi în M. Sf. G. județul C. și centralizator de vize aferent, actul adițional nr.1/2012 la contractul de execuție de lucrări nr._/11.04.2012, înștiințare emisă de reclamantă sub nr._/27.11.2012, adresa nr.496/22.05.2012 emisă de . Sf. G., adresa nr.511/1.06.2012 emisă de ., memoriu justificativ al dirigintelui de șantier înregistrat la reclamantă sub nr._/21.11.2012, raport de expertiză tehnică nr.130/12.07.2012 întocmit de . B. privind „Crearea și modernizarea infrastructurii de agrement – restaurant și spațiu închiriere materiale sportive de la terenul de minigolf” Sugaș Băi – Sf. G. jud.C., lista de verificare a procedurii de atribuire a contractului de achiziția publică, prevăzut de OUG 34/2006, adresa nr._/1.07.2012 emisă de Centrul A. I. al Agenția pentru Dezvoltare Regională trimisă către Direcția Autoritatea de Management Programul Operațional Regional, trimisă spre știință și Direcției Generale Autorizare și Plăți Programe – Serviciul Autorizare P., prin care se transmite dosarul de verificarea al achiziției publice și al conflictului de interese – OI pentru proiectul - obiectul acțiunii de față, adresa nr._/19.06.2013 emisă de reclamantă către ADR Centru A. I. prin care se comunică toate documentele solicitate și clarificări: Nota justificativă privind valoarea estimată, Nota justificativă privind alegerea procedurii, Notificarea UCVAP, Invitația de participare și dovada transmiterii, Fișa de date a achiziției, Caier de sarcini, Formulare și modele, Dovada primirii și înregistrării ofertei, Proces verbal de deschidere a ofertei, anunț de atribuire publicat, Programul anual al achiziției publice aferent anului 2013, Dovada constituirii garanției de bună execuție aferentă actului adițional, Listele de cantități aferente lucrărilor suplimentare și notele de comandă suplimentare, Oferta tehnică și financiară depusă de ofertantul câștigător, Documentele de calificare depuse de ofertantul câștigător în cadrul procedurii, Expertiză tehnică, raporturile nr.186/15.04.2013 și 189/16.04.2013 ale Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud referitor la valorile cantităților de precipitații a temperaturilor minime și a stratului de zăpadă înregistrate în intervalul decembrie 2011 – februarie 2013, precum și valorile cantităților de precipitații înregistrate în lunile mai – iulie 2012 în zona stațiunii Șugaș Băi C..

În cauză a fost admisă proba cu înscrisuri pentru ambele părți și din coroborarea probelor a rezultat următoarea stare de fapt:

Între M. D. Regionale și Turismului, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru A. I., în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 și UAT M. Sf. G. în calitate de beneficiar, s-a convenit încheierea a contractului de finanțare nr. 2176 având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013, pentru implementarea proiectului nr._ intitulat „Crearea și Modernizarea infrastructurii de agrement Șugaș Băi – M. Sf. G. – utilități publice private”.

S-a prevăzut că finanțarea rambursabilă se acordă sub forma unui ajutor de stat pentru dezvoltarea regională prin sprijinirea investițiilor în turism, durata contractului fiind de 36 luni, contractul păstrându-și valabilitatea 5 ani după expirarea perioadei de implementare a proiectului, cu precizarea că data implementării proiectului este ziua următoare intrării în vigoare a contractului, respectiv 30.09.2011.

Valoarea totală a proiectului este de_,04 lei din care valoarea totală eligibilă este de_ lei (finanțare nerambursabilă și contribuția beneficiarului), valoarea neeligibilă estimată inclusiv TVA este de_,44 lei și valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile este de_,60 lei.

Valoarea contractului este de_ lei din care Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 se angajează să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim_ lei echivalent a maximum 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Reclamanta a încheiat cu . Sf. G. contractul de execuție lucrări nr._/11.04.2012 având ca obiect „Crearea și Modernizarea infrastructurii de agrement Șugaș Băi – M. Sf. G.”.

Ulterior, prin actul adițional nr.2 la acest contract, înregistrat la registratura reclamantei sub nr_/25.04.2013, (fila 118 dosar) reclamanta, în urma procedurii de achiziție negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, s-a convenit ca executantul să execute lucrările suplimentare din oferta negociată, depusă de executant, prețul contractului majorându-se cu_,62 lei la care se adaugă TVA.

Ulterior, urmare cererii de plată nr 1 pentru proiectul – obiect al contractului de finanțare, s-a efectuat verificare de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru A. I., în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2007-2013, întreg dosarul fiind înaintat cu adresa nr._/1.07.2012 către Direcția Autoritatea de Management Programul Operațional Regional din cadrul Ministerului D. Regionale și Administrației Publice.

Pârâtul, în urma analizării materialului, conform legii, a transmis reclamantei Informarea nr._/16.07.2013 privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr 1, prin care se aplică o reducere procentuală de 25% din valoarea contractului de execuție lucrări suplimentare nr_/366/25.04.2013 (actul adițional nr 2 la contractului de lucrări inițial) încheiat cu . și asociat ... Alăturat acesteia s-a transmis și anexa acesteia, respectiv Nota de conformitate nr._, ambele emise de Direcția Generală Programe Europene din cadrul instituției pârâtului.

Informarea și Nota de conformitate s-au comunicat reclamantei la adresa instituțională de e-mail în 18.07.2013, după cum rezultă din dovada transmiterii acestui e-mail, a cărui primire s-a conformat de reclamantă (fila 80 dosar).

Instanța constată că, în soluționarea plângerii prealabile formulată de reclamantă, pârâtul prin Decizia nr 274/29.08.2014 a respins ca tardivă contestația formulată, fiind încălcate dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 47 alin. 1 din OUG nr 66/2011.

Ca urmare, instanța urmează să examineze dacă în mod legal și temeinic s-a stabilit că această contestație este tardiv formulată.

Conform art 7 alin 1 din Legea nr 554/2004 privind contenciosul administrativ, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

Conform art 47 alin 1 din OUG nr 66/2011, contestația administrativă se formulează în scris de la data comunicării actului.

Instanța constată că Informarea nr._/16.07.2013 privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr 1, și anexa acesteia, respectiv Nota de conformitate nr._, au fost comunicate electronic reclamantei la data de 18.07.2013.

Termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 47 alin. 1 din OUG nr 66/2011, a început să curgă de la 19.07.2013 și s-a împlinit la 19.08.2013.

Contestația a fost transmisă prin fax de reclamantă și a fost înregistrată la pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice în data de 28.07.2014, iar originalul s-a înregistrat la data de 4.08.2014, fiind transmis prin poștă.

În mod vădit termenul prevăzut de lege a fost depășit, iar contestația a fost respinsă în mod temeinic ca fiind tardiv formulată, după 345 de zile de la împlinirea termenului legal.

Reclamanta a mai arătat că actul numit „Notă de conformitate” nu are caracterul unui act administrativ întrucât în cuprinsul său nu este identificat emitentul actului, temeiul juridic al emiterii lui, calea de atac, termenul în care actul poate fi contestat și nu cuprinde data emiterii sale. Această susținere are relevanță având în vedere că art 7 alin 1 din Legea nr 554/2004 privind contenciosul administrativ se referă la actul administrativ individual.

De ajutor în lămurirea situației este art 2 alin 1 lit c din Legea nr 554/2004 privind contenciosul administrativ, care definește actul administrativ ca "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Ca urmare, Nota de conformitate emisă de pârât, anexă la Informarea privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de plată, este un act administrativ individual, având toate caracteristicile acestuia.

În consecință, contestația reclamantei a fost respinsă în mod legal și temeinic de pârât, astfel încât, fiind tardiv formulată, motivele invocate pe fondul pricinii nu mai pot fi analizate în speță.

Ca urmare,se va respinge ca nefondată acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. Sf G. prin Primar în contradictoriu cu pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice privind anularea Notei de conformitate nr_ emisă ca urmare a verificării procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de lucrări suplimentare nr_/366/25.04.2013 și a Deciziei nr 274/29.08.2014 privind soluționarea contestației.

Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.12.2014.

Președinte, Grefier,

M. R. M. D.

Red: MR/9.02.2015

Dact: MD/10.02.2015 - 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 188/2014. Curtea de Apel BRAŞOV