Anulare act administrativ. Decizia nr. 297/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 297/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 442/64/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 297/R/2014 Dosar Nr._
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - D. M. S.
Judecători - A.-G. S.
- O. M. B.
Grefier - D. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și chemata în garanție S.C. B. E. S.R.L. Tg. M. împotriva sentinței civile nr. 250/F din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel B. - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „anulare act administrativ”, cauză înaintată spre soluționare pe cale administrativă de către Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul Legii nr. 2/2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 23 ianuarie 2014 când părțile au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 30 ianuarie 2014.
În deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului dedus judecății, constată:
Prin sentința civilă nr. 250/F/14.12.2011, Curtea de Apel B.-secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._: a admis acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta F. M., în contradictoriu cu pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; a dispus anularea Deciziei nr._/FF/16.02.2010 emisă de pârâtă; a obligat pârâta să emită o nouă decizie în care să se menționeze valoarea despăgubirii în sumă de 135.322 lei; a admis cererea de chemare în garanție a S.C. „B. E.” S.R.L. Târgu M., formulată de pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei diferența între suma stabilită prin decizia nr._/FF/16.02.2010 și suma de 135.322 lei; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
- prin cererea înregistrată sub nr. 7/1 din 29.08.2005 petenta F. A. a solicitat restituirea în natură a terenului preluat abuziv sau stabilirea despăgubirilor aferente acestui teren. La această cerere s-au anexat acte de stare civilă și acte înscrisuri din care a rezultat că acest teren s-a aflat proprietatea sa;
- prin Hotărârea nr. 6/_ a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Harghita s-a validat tabelul nominal al persoanelor fizice pentru care nu există suprafețe de teren suficient agricol pentru restituirea integrală a proprietății, solicitate prin cerere, cărora li se vor acorda diferență de teren/despăgubiri pentru diferența de teren neretrocedată. În această listă a fost menționată și mama reclamantei, F. A. cu suprafața de 1966 mp, înscrisă în CF 1821 nr. top. 1370/I, 1371/a;
- acest dosar a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr._/FFCC/18 iunie 2009;
- după înregistrarea dosarului și analizarea sub aspectul posibilității restituirii în natură a terenului ce face obiectul cererii de reconstituire s-a trecut la etapa evaluării fiind desemnat evaluator în cauză .. În acest sens s-a încheiat contractul cadru de presări de servicii nr. 1/6.08.2008;
- evaluatorul desemnat a întocmit raportul de evaluare pentru teren în suprafață de 1966 mp situat în intravilanul comunei C., județ Harghita, valoarea estimată fiind de_ lei;
- reclamanta F. M. și mama sa F. A. au formulat obiecțiuni la acel raport de evaluare, obiecțiuni ce au rămas fără o finalitate, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar;
- instanța a dispus efectuarea unei expertize al cărei obiectiv a fost acela de a evalua terenul intravilan în suprafață de 1966 mp situat în ., în anul 2009 ținând seama de criteriile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005;
- prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-au folosit metoda comparației directe, metoda capitalizării rentei funciare, metoda extracției și valoarea reconciliată. În urma reconcilierii rezultatelor, având în vedere că valorile obținute sunt relativ apropiate, în intervalul admis și dat fiind că analiza comparativă directă a folosit informații de pe piața imobiliară locală, expertul a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de_ lei, respectiv_ euro, la nivelul anului 2009.
- în aceste împrejurări, în care valoarea stabilită în urma efectuării expertizei diferă în mod substanțial de valoarea stabilită prin raportul de evaluare, fiind folosite de expertul desemnat de instanță criteriile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, instanța a constatat că singurul remediu este anularea deciziei nr._/FF/16.02.2010 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii în care să se menționeze valoarea despăgubirii în sumă de_ lei;
- Legea nr. 247/2005 precum și Legea nr. 10/2001 sunt legi cu caracter reparator, a căror finalitate este repararea prejudiciului cauzat persoanelor deposedate în mod abuziv fie prin restituirea în natură a imobilelor deținute în proprietate, fie prin acordarea unor despăgubiri ce se stabilesc potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Împotriva acestei sentințe au formulat recursuri pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și chemata în garanție S.C. „B. E.” S.R.L. Târgu M..
Prin recursul său, pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.) a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, cu privire la capetele de cerere formulate împotriva acestei pârâte de către reclamantă.
În motivarea recursului, pârâta a susținut, în esență, următoarele: stabilirea cuantumului despăgubirilor care ar urma să se acorde reclamantei prin hotărârea judecătorească s-a făcut prin administrarea unui raport de expertiză judiciară, împotriva căruia pârâta a formulat obiecțiuni, la care expertul evaluator nu a răspuns în mod concret, mulțumindu-se să le respingă ca nefondate, practic, nesusținându-și propriul raport de expertiză; în vederea estimării valorii de piață a terenului supus evaluării, la metoda comparației directe, expertul a utilizat comparabile fără a fi verificate, anunțurile neavând nici data apariției și nici data expirării, iar unele nici datele de verificare respectiv numere de telefon sau persoane de contact, ceea ce duce la un grad redus de credibilitate; mai mult, expertul judiciar nu a aplicat corecții la ofertele folosite în aplicarea metodei, considerând ofertele drept tranzacții, iar în cadrul expertizei lipsește o analiză a pieței privind oferta, cererea și echilibrul pieței, cunoscut fiind faptul că cererea este cea care generează piața și nu oferta, sens în care recurenta a invocat dispozițiile art.16 alin.64 din Titlul VII al Legii nr.247/2005; de asemenea, deși în capitolul „analiza pieței” expertul menționează că terenul nu dispune de acces direct la artera principală asfaltată la DN 13 A și că are o formă triunghiulară care creează un interes scăzut și implicit o valoare mai mică oferită de comparator, aceste aspecte nu se regăsesc în cadrul grilei de piață, mărimea deprecierilor luate în calcul nereflectând în mod real caracteristicile particulare ale proprietății; la metoda extracției, expertul a utilizat o singură ofertă, ceea ce conduce la o valoare de piață nerelevantă; instanța judecătorească nu justifică alegerea de a desființa raportul întocmit de către expertul evaluator desemnat de instituția pârâtă și a-l menține pe cel realizat de expertul judiciar; în mod netemeinic, instanța a obligat-o la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, această sumă fiind disproporționată raportat la speța dedusă judecății. În drept, recurenta-pârâtă a invocat: Legea nr.247/2005, Hotărârea Guvernului nr.1095/2005, legea nr.554/2004, art.299, 304 pct.9, 3041 din Codul de procedură civilă.
La rândul său, chemata în garanție S.C. „B. E.” S.R.L. Târgu M. a solicitat, prin recursul declarat, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât în esență: în materia specială a contenciosului administrativ, posibilitatea chemării în garanție este prevăzută exclusiv în art.16 (1) din Legea nr.554/2004, incidența acestui text de lege nefiind avută în vedere și nici analizată de instanța de fond, care a tratat cererea de chemare în garanție exclusiv pe procedura de drept comun, deși conform art.28 (1) din Legea nr.554/2004 dispozițiile acesteia se completează cu prevederile Codului de procedură civilă în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice pe de o parte și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime pe de altă parte, compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă stabilindu-se de instanță cu prilejul soluționării cauzei, astfel că instanța de fond era obligată să verifice dacă în prezenta cauză norma de procedură reglementată de art.60 era compatibilă, ceea ce nu a făcut; mai mult, instanța de fond nu a făcut nici măcar o minimă referire la norma aplicabilă din legea specială, respectiv la art.16 (1) din Legea nr.554/2004, acesta fiind singurul text de lege care reglementează posibilitatea chemării în garanție; situația din cauză nu se înscrie în ipoteza reglementată de art.16 din Legea nr.554/2004, astfel că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă, prin prisma textului legal aplicabil; instanța de fond nu face nicio referire la părțile, existența și clauzele contractului de prestări servicii nr.1/2008, care constituie pretinsa bază a raporturilor dintre chemata în garanție și pârâtă, ceea ce conduce la incidența art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă; contractul este de prestări servicii și a fost încheiat de chemata în garanție, în calitate de prestator, cu beneficiarul Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, iar cererea de chemare în garanție a fost formulată de Statul Român prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă Statul Român nu a fost chemat în judecată prin acțiunea introductivă de instanță; prin precizarea de acțiune, contestatoarea a stabilit cadrul procesual, în sensul că are calitatea de pârâtă în cauză numai C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, nu și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; contractul de prestări servicii nu a fost încheiat cu pârâta C.C.S.D., astfel că obligarea chematei în garanție să plătească suma reprezentând diferență de evaluare acestei pârâte este lipsită de temei; însăși pârâta, prin întâmpinare, susține că evaluarea întocmită de chemata în garanție este conformă Standardelor Internaționale de Evaluare, infirmând astfel existența vreunei culpe a chematei în garanție, a cărei obligație a fost una de demers, nu de rezultat, astfel că simpla diferență subiectivă de apreciere a valorii unui teren situat în mediul rural, cu caracteristicile specificate, exprimată de un alt expert, nu poate constituii temei legal pentru admiterea cererii de chemare în garanție; în cauză sunt incidente și prevederile art.304 pct.8 din Codul de procedură civilă, în sensul că cererea de chemare în garanție a fost interpretată ca o cerere de drept comun și nu ca o cerere formulată în cadrul procedurii speciale a contenciosului administrativ, iar pentru toate motivele invocate trebuie apreciat că hotărârea s-a dat cu aplicarea greșită a legii – motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Ambele recursuri au fost trimise la Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin Încheierea nr.2413/28.02.2013, a dispus, în temeiul dispozițiilor art.XXIII alin.(2) și (4) din Legea nr.2/2013, scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului, pe cale administrativă, la Curtea de Apel B. – Secția de contencios administrativ și fiscal, devenită competentă să soluționeze calea de atac formulată.
După înregistrarea dosarului la Curtea de Apel B.-secția de contencios administrativ și fiscal, recurenta-chemată în garanție a formulat o notă scrisă (f.12-13 dosar), prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în ce privește cererea de chemare în garanție.
La termenul de judecată din data de 19 septembrie 2013, s-a dispus, în temeiul art.18 alin.(3) din Legea nr.165/2013, introducerea în cauză, în calitate de recurentă-pârâtă, a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în locul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (f.29 dosar).
Analizând actele si lucrările dosarului, sentința atacată, față de motivele invocate, Curtea constată următoarele:
Prin Decizia nr._/FF/16.02.2010, emisă de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (f.17-18 vol.1 dosar fond) s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea doamnei F. A., în cuantum de 33.700 RON, sumă care reprezintă valoarea stabilită prin raportul de evaluare nr._/R întocmit în dosarul cu nr._/FFCC/2009.
Suma reprezentând cuantumul despăgubirii a fost contestată de reclamanta F. M., în calitate de moștenitoare a defunctei F. A., iar în urma administrării unei expertize judiciare, instanța de fond a constatat că suma reprezentând valoarea despăgubirii este mai mare decât cea menționată în decizia atacată, motiv pentru care a admis acțiunea reclamantei, cu consecința anulării deciziei și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, care să cuprindă valoarea despăgubirii, astfel cum aceasta a fost stabilită prin expertiză.
Pârâta critică soluția instanței de fond, în sensul că nu a ținut cont de obiecțiunile pe care le-a formulat împotriva expertizei judiciare efectuate în cauză.
O primă obiecțiune formulată de recurenta-pârâtă se referă la folosirea de către expertul judiciar a unor comparabile la nivelul anului 2011, deși opinia acestuia asupra valorii de piață estimată se raportează la nivelul anului 2009.
Analizând sub acest aspect expertiza judiciară, Curtea reține că expertul a folosit, pentru evaluare, metodele comparației directe, capitalizării rentei funciare și extracției, urmate de reconcilierea rezultatelor și opinia finală. În cadrul metodei comparației directe, expertul a arătat că elementele de comparație sunt caracteristici ale proprietății de evaluat (teren liber) și comparabile, care au consecință și influențează valoarea (drept de proprietate transmis, condiții de finanțare, condiții de vânzare, condiții ale pieței, restricții legale, localizare/zonare/orientare, caracteristici fizice, caracteristici economice, utilități disponibile, utilizare), iar în cadrul corecțiilor, pentru determinarea valorii unitare de piață la nivelul anului 2009, a ținut seama de scăderea prețurilor la terenuri din 2009 față de 2011 cu media de 30%. Așadar, toate elementele de comparație și corecțiile au fost utilizate pentru a obține valoarea terenului la nivelul anului 2009, nivel la care s-a raportat și valoarea finală obținută de expert, astfel că, în mod evident, această obiecțiune a recurentei-pârâte este nefondată.
O altă obiecțiune a recurentei-pârâte se referă la utilizarea, în cadrul metodei comparației directe, a unor comparabile care nu pot fi verificate, reprezentând anunțuri care nu au data apariției și nici data expirării, iar unele nici datele de verificare. În ce privește această obiecțiune, Curtea reține că au fost anexate raportului de expertiză judiciară o . anunțuri imobiliare de pe pagini de internet, care au fost folosite drept comparabile în cadrul metodei comparației directe. Aceste anunțuri conțin elementele necesare identificării terenurilor respective (localizare, suprafață, utilități), astfel că susținerea recurentei va fi înlăturată ca nefondată.
Recurenta-pârâtă mai critică raportul de expertiză judiciară și în ce privește neaplicarea corecțiilor la ofertele folosite în aplicarea metodei, considerând ofertele drept tranzacții. Nici această obiecțiune nu este întemeiată, întrucât din raportul de expertiză reiese în mod clar că s-au aplicat corecții și care au fost acestea (f.209 verso vol.I dosar fond).
De asemenea, recurenta-pârâtă mai invocă faptul că, deși în capitolul „analiza pieței” expertul menționează că terenul nu dispune de acces direct la artera principală asfaltată la DN 13 A și că are o formă triunghiulară care creează un interes scăzut și implicit o valoare mai mică oferită de comparator, aceste aspecte nu se regăsesc în cadrul grilei de piață, mărimea deprecierilor luate în calcul nereflectând în mod real caracteristicile particulare ale proprietății. Cu privire la acest aspect, Curtea observă că în chiar raportul de expertiză se menționează aplicarea de corecții negative pentru forma trapezoidală a terenului evaluat față de formele regulate ale comparabilelor terenului (f.209 verso vol.I dosar fond). Prin urmare, și această obiecțiune este nefondată.
Recurenta-pârâtă a mai criticat și inexistența, în cadrul metodei de capitalizare a rentei funciare, a documentelor justificative privind venitul net obținut din arendarea terenurilor similare subiectului de 250 eur/ar/an sau privind mărimea cheltuielilor care au fost aplicate în cadrul metodei, valoarea de piață astfel estimată nefiind sustenabilă. Din raportul de expertiză rezultă că expertul judiciar a analizat datele furnizate de publicațiile de specialitate la nivelul anului 2011, care au dus la concluzia că nivelul venitului net obținut din arendarea terenurilor similare subiectului este de 250 eur/ar/an. Aceste constatări personale ale expertului judiciar nu au fost combătute de recurenta-pârâtă prin dovezi contrare, astfel că vor fi reținute ca exacte constatările expertului, critica recurentei fiind, prin urmare, neîntemeiată.
O altă critică formulată de recurenta-pârâtă cu privire la expertiza judiciară este aceea că, la metoda extracției, expertul a utilizat o singură ofertă, ceea ce conduce la o valoare de piață nerelevantă. Este adevărat că a fost utilizată o singură ofertă (f.227 vol.I dosar fond), însă aceasta este una relevantă, fiind singura ofertă cu aceeași localizare cu a terenului-subiect al evaluării, astfel că nu poate fi reținută ca fondată critica recurentei-pârâte referitoare la acest aspect.
Recurenta-reclamantă critică și nejustificarea de către instanța de fond a alegerii de a desființa raportul întocmit de expertul evaluator în cadrul procedurii administrative și de a menține pe cel realizat de expertul judiciar. Cu privire la această critică, se reține că scopul efectuării unei expertize judiciare este, potrivit art.201 alin.(1) din Codul de procedură civilă, cel de a lămuri împrejurări de fapt neclare. În urma efectuării expertizei judiciare, de către expertul numit de instanța de fond, în condiții de contradictorialitate conform legii procesual civile, a rezultat o altă valoare a terenului, prin folosirea de către expertul judiciar a tuturor metodelor, în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, astfel că instanța de fond nu avea niciun motiv pentru a nu lua în considerare concluziile acestei expertize judiciare.
În ce privește critica recurentei-pârâte, referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 lei, suma fiind disproporționată raportat la speța dedusă judecății, Curtea reține că instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art.274 alin.(3) din codul de procedură civilă și a micșorat cheltuielile de judecată cerute de reclamantă, suma de 2500 lei, raportat la complexitatea și natura cauzei deduse judecății fiind o sumă rezonabilă, compusă din onorariul expertului în cuantum de 1200 lei și onorariu avocațial, redus, în cuantum de 1300 lei. Prin urmare, și această critică este nefondată.
Date fiind cele reținute mai sus, Curtea reține că în totalitate criticile formulate prin recursul declarat de recurenta-pârâtă sunt neîntemeiate, astfel că se va da o soluție de respingere acestui recurs.
În ce privește recursul declarat de recurenta-chemată în garanție S.C. „B. E.” S.R.L. Târgu M., se va analiza cu prioritate, în condițiile art.137 din Codul de procedură civilă, excepția absolută, de fond și peremptorie a lipsei calității procesuale pasive în cererea de chemare în garanție, invocată de recurentă în recurs.
Procedând astfel, Curtea reține că această excepție este nefondată, întrucât potrivit art.60 alin.(1) din Codul de procedură civilă orice parte poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire, iar chemata în garanție este parte a raportului obligațional rezultat din încheierea contractului-cadru de prestări de servicii nr.1/2008 (f.49-51 vol.I dosar fond), una dintre obligațiile sale contractuale fiind aceea de a asigura serviciile de evaluare a proprietăților imobiliare în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, iar raportul de evaluare să îl înainteze Comisiei Centrale pe suport magnetic și în scris.
Prin urmare, excepția invocată de recurenta-chemată în garanție va fi respinsă ca nefondată.
Analizând, în continuare, recursul declarat de recurenta-chemată în garanție, Curtea reține că instanța de fond a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei diferența între suma stabilită prin decizia nr._/FF/16.02.2010 și suma de 135.322 lei, deși, la rândul său, pârâta a fost obligată doar să emită în favoarea reclamantei o nouă decizie în care să se menționeze valoarea despăgubirii în sumă de 135.322 lei, astfel cum a solicitat reclamanta.
Nu se poate reține că emiterea unei noi decizii de către pârâtă presupune plata imediată de către aceasta a sumei respective în favoarea reclamantei, întrucât după emiterea titlului de despăgubire, conform deciziei pârâtei, urmează, potrivit art.18 alin.(1) din Titlul VII al Legii nr.247/2005 (în forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate și a pronunțarii sentinței de către prima instanță) etapa emiterii unui titlu de conversie și/sau a unui titlu de plată, conform opțiunii persoanei îndreptățite sau, în sistemul Legii nr.165/2013 (în vigoare de la data de 20 mai 2013), etapa valorificării punctelor acordate prin decizia de compensare.
Așadar, în lipsa obligării pârâtei la plata vreunei sume către reclamantă, nu are suport obligarea chematei în garanție la plata către pârâtă a sumei reprezentând diferența dintre cele două evaluări. Chiar pârâta, în cererea de chemare în garanție, a solicitat obligarea chematei în garanție la plata unei sume de bani în măsura în care pârâta va fi obligată la plata unor sume suplimentare.
Prin urmare, Curtea apreciază că recursul chematei în garanție este fondat, cu privire la motivul prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, cu consecința admiterii acestui recurs și a modificării în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, astfel că nu se impune analiza și a celorlalte motive de recurs.
În consecința celor ce preced, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.312 alin.(1) și (3) și art.137 din Codul de procedură civilă și va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată în recurs de recurenta-chemată în garanție S.C. „B. E.” S.R.L. Târgu M. și va admite recursul acestei din urmă recurente, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție.
În temeiul art.274 alin.(1) din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga recurenta-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (succesoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) la plata către recurenta-chemată în garanție S.C. „B. E.” S.R.L. Târgu M. a cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 1000 lei, micșorat conform art.274 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (succesoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) împotriva sentinței civile nr.250/F/14.12.2011, pronunțată de Curtea de B. - secția de contencios administrativ și fiscal.
Respinge, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată în recurs de recurenta-chemată în garanție S.C. „B. E.” S.R.L. Târgu M..
Admite recursul declarat de recurenta-chemată în garanție S.C. „B. E.” S.R.L. Târgu M. împotriva sentinței civile nr.250/F/14.12.2011, pronunțată de Curtea de B. - secția de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică parțial, în sensul că respinge, ca nefondată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (fostă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) împotriva chematei în garanție S.C. „B. E.” S.R.L. Târgu M.. Menține, în rest, dispozițiile sentinței atacate.
Obligă recurenta-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (succesoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) la plata către recurenta-chemată în garanție S.C. „B. E.” S.R.L. Târgu M. a cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 1000 lei, micșorat conform art.274 alin.(3) DIN Codul de procedură civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, data de 30 ianuarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. M. SpăriosAlina-G. S. O. M. B.
Grefier,
D. T.
Red DMS-17.03.2014
Tehnored DT- 19.03.2014/2 ex.
Jud fond- CECiapă
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2178/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1541/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
