Anulare act administrativ. Decizia nr. 2178/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2178/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 2597/62/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 2178/R/2014 Dosar Nr._
Ședința publică din data de 25 septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M. S.
Judecător: A.-G. S.
Judecător: O. M. B.
Grefier: V. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 5215/CA/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II civilă și de contencios administrative și fiscal în dosarul nr. _, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 11 septembrie 2014 când părțile au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 18 septembrie 2014 și având nevoie de mai mult timp pentru data de 25 septembrie 2014.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 5215/CA/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II civilă și de contencios administrative și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului B. și în consecință: s-a anulat Decizia nr.9/30.01.2013 emisă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului B., fost obligă pârâta să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă și înregistrată sub nr.929/10.01.2012; s-a respins restul pretențiilor reclamantei; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs pârâta D.G.R.F.P. B., criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că: prin sentința recurată instanța a dispus admiterea în parte a acțiunii, anularea Deciziei DGFP B. nr. 9/30.01.2013 și obligarea pârâtei să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă. S-au respins restul pretențiilor reclamantei.
S-a arătat că nu este de acord cu soluția instanței, aceasta considerând că normele juridice în temeiul cărora a fost dispusă suspendarea soluționării contestației reclamantei nu conțin norme imperative, ci norme dispozitive.
S-a apreciat că nu a fost analizată corespunzător aceasta cauza, respectiv starea de fapt dedusă judecații, făcându-se o aplicare greșită a legii, motiv de legalitate astfel cum s-a prevăzut în disp. Art. 488 pct. 8 cod procedura civilă.
Având în vedere că suma contestată de 2.506 lei reprezentând CAS angajator și accesoriile aferente în valoare de 850 lei, au fost stabilite de plată prin Decizia de impunere nr. F -BV 1017/14.11.2012, care a fost transmisa I.G.P.R.- Secția Regionala de Poliție Transporturi B. - Biroul de Investigarea Fraudelor în vederea soluționării dosarului penal nr.1727/P/2011, în speță, se aplică prevederile art.214 alin.(1) lit. a) și b) din O.G. nr.92/2003, republicată, privind Codul de procedura fiscală, potrivit cărora:
"(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă;
b) soluționarea cauzei depinde. în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți."
Potrivit acestor prevederi legale organul de soluționare a contestației poate suspenda prin decizie motivată soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.
Astfel, între stabilirea obligațiilor bugetare reprezentând CAS angajator și accesorii aferente consemnate prin Decizia de impunere F-BV nr. 1017/14.11.2012 pe perioada 01.10._11, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. F-BV 761/14.11.2012, contestate de . și stabilirea caracterului infracțional al faptei săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea depusă judecații, organul de inspecție fiscală înaintând actul de control organelor de urmărire și cercetare penală ca urmare a solicitării acestuia prin adresele nr._/31.05.2012 și nr._/31.08.2012.
Instanța de fond consideră că nu exista această strânsă interdependență între caracterul infracțional al faptelor săvârșite de reclamanta și soluția ce urmează a fi pronunțată ca urmare a contestației,aspect contrazis de starea de fapt reliefată.
Astfel, hotărâtoarea în emiterea unei decizii de soluționare a contestației sunt cercetările organelor de urmărire penală efectuate în cauză, în condițiile în care așa cum s-a arătat și mai sus, în speță există suspiciuni de evaziune fiscală; ori a nu lua în considerare aceste cercetări ar putea duce la o contrarietate între hotărârea penală și cea civilă, cu toate consecințele care ar decurge din aceasta situație.
Prioritate de soluționare în speță o au organele penale care se vor pronunța asupra caracterului infracțional al faptei potrivit principiului de drept „penalul ține în loc civilul” respectiv art.22 din Codul de procedura penală, republicat, care în legătură cu autoritatea hotărârii penale în civil și efectele hotărârii civile în penal, precizează următoarele:
„Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire penală și a instanței penale, cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.”
Acțiunea penală are întâietate față de acțiunea civilă deoarece, pe de o parte, cauza materială unica a celor două acțiuni este săvârșirea infracțiunii sau existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni iar, pe de altă parte soluționarea acțiunii civile este condiționată de soluționarea acțiunii penale în privința existenței faptei.
S-a precizat, de asemenea, că și Curtea Constituțională prin Decizia 449/26.10.2004, Decizia nr.1173/06.11.2008 și Decizia nr.189/02.03.2010, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.183 alin.(1) lit. a) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, devenit art.214 alin.(1) lit. a) după renumerotare, a respins această excepție, precizând că: Decizia 449/26.10.2004 –„întâietatea rezolvării acțiunii penale este neîndoielnic justificată și consacrată ca atare și de prevederile art. 19 alin. 2 din Codul de procedură penală”, scopul suspendării constituindu-l tocmai verificarea existenței sau a inexistenței infracțiunii cu privire la care instanța are unele „indicii” (Decizia Curții Constituționale nr. 72 din 28 mai 1996). Cu același prilej, Curtea a reținut că „nu trebuie ignorate nici prevederile art 22 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat, în fața instanței civile, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Pentru identitate de rațiune cele statuate în materie civilă își găsesc justificarea și în ceea ce privește acțiunile în contencios administrativ.”
In funcție de soluția pronunțată pe latura penală, procedura administrativă va fi reluată în conformitate cu cele precizate la art.214 alin.(3) din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedura fiscal, care dispune:
„(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.”
Referitor la petitul de anulare a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, s-a învederat instanței de judecata că acest capăt de cerere este inadmisibil în condițiile date. Instanța de judecată nu este competentă material să se pronunțe asupra legalității obligațiilor stabilite în condițiile în care organul administrativ nu s-a pronunțat pe fondul contestației promovate. Procedura de soluționare fiind suspendată, instanța nu se poate substitui organului de soluționare.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta.
În drept au fost invocate prevederile art. 488 pct. 8 Cod Procedură Civilă.
Recursul este nefondat.
Corect prima instanță a admis în parte cererea reclamantei S.C. M. 2003 S.R.L., reținând că norma legală - 214 alin.1 lit. a și b din O.G. nr. 92/2003 - are caracter dispozitiv și nu imperativ și că în speță pârâta recurentă D.G.R.F.P. B. a procedat nelegal la suspendarea soluționării contestației societății reclamante împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. F-BV 761/14.11.2012 și a Deciziei de impunere nr. F-BV 1017/14.11.2012 emise de aceeași recurentă.
Nu s-a făcut dovada în cauză că împotriva intimatei reclamante există un proces penal finalizat printr-o hotărâre penală definitivă,astfel încât să devină aplicabile prevederile art. 22 Cod procedură penala (cum eronat susține recurenta). Pe de altă parte, intimata reclamantă are dreptul la o soluționare pe fond, într-un termen rezonabil, a contestației sale îndreptată împotriva actelor administrativ fiscale emise de pârâtă, în condițiile în care intimata a uzat de procedura prealabilă iar promovarea unei acțiuni judiciare întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 nu este condiționată de soluționarea negativă a contestației prealabile.
Față de cele expuse anterior Curtea,văzând prevederile art. 496 Cod Procedură Civilă va respinge recursul declarat și va menține sentința atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către recurenta pârâtă D.G.R.F.P. B. împotriva sentinței civile nr. 5215/CA/25.10.2013 a Tribunalului B. - Secția a II-a Civilă,de C. Administrativ și Fiscal -, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 25.09.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. M. S. A. G. S. O. M. B.
Grefier,
V. P.
Red AGS-10.11.2014
Tehnored DT-11.11.2014/2 ex
Jud fond- D U.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 94/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 297/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
