Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 119/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 119/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 22-08-2014 în dosarul nr. 400/64/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr.119/F Dosar nr._
Ședința publică din data de 22 august 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. F.
Grefier: M. F.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de către reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., având ca obiect „suspendare executare act administrative decizie de impunere F-BV 572/30.05.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat D. A. pentru societatea reclamantă, lipsă fiind reprezentanții legali ai pârâtelor Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta convențională a societății reclamante depune la dosarul cauzei recipisa de consemnare nr._/1 pentru suma de 10.375.00 ron, reprezentând plata cauțiunii în cuantum de 0,5 % din suma contestată,astfel cum a fost stabilită prin încheierea ședinței publice din data de 19.08.2014.
La interpelarea instanței de judecată, reprezentanta convențională a societății reclamante precizează că, potrivit art.14 din legea contenciosului administrativ, solicită suspendarea executării până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond ce va viza anularea actelor administrative atacate.
Instanța spune discuției părții prezente excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. prin întâmpinarea formulată.
Reprezentanta convențională a societății reclamante solicită respingerea acestei excepții,întrucât emitentul actelor administrativ fiscale atacate este Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B..
Instanța respinge excepția lipsei procesual pasive a Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., date fiind următoarele aspecte:denumirea emitentului celor două acte în discuție și,pe de altă parte, prevederile art.7 pct. a și b raportat la art.13 din H.G.520/2013.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte probe de administrat, instanța în baza art. 394 Cod procedură civilă închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului cererii de suspendare.
Având cuvântul, avocat A. M. D. pentru societatea reclamantă solicită admiterea cererii de suspendare a executării actului administrai fiscal atacat, respectiv a decizie de impunere F-BV 572/30.05.2014 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 589/2014 întocmit de organul fiscal din cadrul pârâtelor.
În susținerea cererii arată că, dincolo de îndeplinirea condițiilor formale de promovabilitate și admisibilitate a cererii, respectiv dovada dresării contestației și plata cauținii, apreciază că sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art.14 din Legea contenciosului administrativ - paguba iminentă și cazul bine justificat. S-a raportat în cererea adresată instanței, în primul rând,la practica ICCJ și a Curții de Apel B. în această materie, care este constantă în a aprecia că,indiferent dacă actul administrativ fiscal se bucură sau nu de prezumția de legalitate și este executoriu prin el însuși, nu înseamnă că instanțele nu pot verifica aparența de legalitate a acestora și nu pot pune justițiabilul la adăpostul eventualelor abuzuri săvârșite de către autorități.
Se mai arată că situația se află în felul următor:s-a început un control fiscal de fond la societatea reclamantă, în cadrul căruia au fost verificate toate raporturile comerciale derulate de firmă și s-au verificat deductibilităile. Nu intenționează antamarea fondulului, însă arată că va puncta câteva chestiuni relevante: actul administrativ fiscal este nemotivat și nu se va regăsi niciunde rațiunile care să justifice calcularea unui prejudiciu - obligații fiscale suplimentare de 20._m lei la o firma cu 129 de angajați. Al doilea aspect - nu s-a permis contribuabilului să se apere. Cu titlu de exemplu,arată că s-au verificat mașinile: prin contractul de muncă s-a promis angajaților că li se asigură transportul. S-au înlăturat cheltuielile, fiind calculate numai cele până la limita Brașovului, apoi s-a apreciat că la volumul d e muncă ar fi fost necesare mai puține mașini. Apoi, au luat contractele, în sensul că nu s-a justificat consumul pe diverse lucrări.
Pe de altă parte, arată că reclamant a obținut fonduri europene, iar dacă se plătesc cele 20._ lei, nu mai poate dezvolta proiectul. Totodată, arată că societatea reclamantă nu a avut niciodată debite la stat, fiind o firmă cu bonitate maximă, plătind zeci de milioane în ultimii 8 ani la bugetul de stat, a fost una dintre putinele firma care, în perioada de criză, funcționat.
Concluzonând, solicită a se constata că sunt îndeplinite condițiile legale și să se dispună suspendarea executării,întrucât pârâtele au interesul satisfăcut, pentru că, și dacă cererea va fi respinsă, penalitățile și dobânzile curg până la încasarea efectivă, deci nu sunt prejudiciați în nici un fel.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de suspendare executare act administrativ fiscal, în raport de actele și lucrările de la dosarul cauzei.
CURTEA,
Asupra cererii de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus reclamanta . solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța funcție de probatoriul existent la dosar și de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 544/2004 să se dispună suspendarea executării actului administrativ fiscal constând în decizia de impunere cu nr. F-BV 572/30.05.2014 întocmită de A.N.A.F.-DG.RFP. B. - AJ.FP B. până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea sa pentru următoarele considerente:
- executarea actului atacat, privitor la o obligație suplimentară de plată în cuantum de 2.074.116 lei, ar avea consecințe dezastruoase asupra societății care practic funcționează neîntrerupt de circa 8 ani, asigurând forța de muncă pentru cei 129 de angajați. S-ar provoca prejudicii ireparabile, de natură să pună agentul economic în imposibilitatea de a-și continua activitatea, iar desființarea ulterioară a actului administrativ fiscal nu i-ar mai fi de nici un folos. In cazul executării silite imediate a obligației de plată susmenționate impactul asupra societății ar putea fi devastator, conducând până la . de plată, ceea ce ar putea determina si . de insolvență. Executarea silită a societății ar duce la încetarea plăților si imposibilitatea achiziționării de marfă, la blocarea liniei de credit de care dispune pentru proiecte de investiții cu ajutor nerambursabil.
- suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. În speță, a fost îndeplinită condiția procedurală a recursului administrativ prealabil, impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate avute în vedere la soluționarea unei cereri de genul celei dedusă judecății presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. Principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Principiul legalității impune trei reguli: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale. Pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Se susține că actul administrativ în discuție nu este motivat, iar anterior perfectării lui, reclamantei nu i s-au adus la cunoștință constatările organului de control pentru a-și formula apărarea, obstrucționându-i-se acest drept. Din conținutul deciziei nu rezultă care este baza legală a stabilirii obligațiilor de plată precum și scadența acestora, nu reiese maniera de calcul a accesoriilor fiscale, motivarea actului fiind una inexactă și insuficientă. Nu rezultă de niciunde cum s-a ajuns la debitul datorat și ce anume s-a fost avut în vedere la calculele efectuate. Nu s-au indicat criteriile la care organul fiscal s-a raportat în determinarea valorii datoriei ce-i incumbă reclamantei. Se invocă aspectul că în mod nelegal i s-a respins dreptul de deducere pe considerentul că furnizorul său fusese declarat inactiv, cât timp în sarcina unui comerciant nu există o obligație legală ce să se refere la verificarea partenerului său sub aspectul îndeplinirii propriilor obligații fiscale privind plata TVA. Reclamanta susține că a respectat prevederile art.145 si 146 din Codul fiscal în ceea ce privește condițiile îndeplinite pentru deductibilitatea taxei, precizând că deține în acest sens facturi emanate de la furnizor, că a utilizat materialele achiziționate in folosul operațiunilor taxabile, demonstrând totodată și realitatea serviciilor achiziționate prin situații de lucrări, și procese-verbale de recepție a lucrărilor. Între cantitățile de oțel beton din bonurile de consum utilizate de către societatea I. care au fost prezentate echipei de inspecție fiscală si cele regăsite în situațiile de lucrări nu există în opinia sa diferențe cantitative asa cum eronat s-a stabilit de către echipa de inspecție fiscală. Diferența de 76.708,32 kg care nu a fost identificată de către echipa de inspecție fiscală se regăsește la pozițiile din situațiile de lucrări acceptate de beneficiar. Pentru această diferență cantitativă arată că nu i s-au cerut clarificări și nici nu a fost informată cu privire la acest aspect, existând probabilitatea rezolvării ei pe cale administrativă. Prin urmare, reclamanta învederează că prevederile Codului fiscal nu impun comerciantului ca pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată să verifice în prealabil corectitudinea evidenței contabile a furnizorului. Totodată, se susține că în mod incorect echipa de inspecție fiscală a refuzat deductibilitatea taxei pe valoare adăugată dedusă de societatea I. în suma de 16.345 lei, aferentă operațiunilor reprezentând achiziție de carburant si piese de schimb in perioada mai 2009 - februarie 2013. Societatea a justificat încadrarea vehiculelor utilizate în excepțiile prevăzute la art. 145 indice 1 alin. 1 din Codul fiscal, demonstrând folosirea vehiculelor aflate în patrimoniu pentru utilizarea exclusivă în transportul personalului societății la si de la locul de desfășurare a activității. În perioada respectivă societatea și-a desfășurat activitatea în diverse localități iar o parte din salariații societății aferent perioadei verificată își aveau domiciliul în afara orașului B. ( 45 salariați cu domiciliul in orașul C., 12 salariați cu domiciliul în Baraolt, 7 salariați cu domiciliul in municipiul Sfantu G., 6 salariați cu domiciliul in orașul Rasnov, 6 salariați cu domiciliul in orașul Azuga, 7 salariați cu domiciliul in . presupunea transportul acestora de la domiciliul acestora la locul de desfășurare a activității în funcție de necesitățile societății din acel moment.
În replică, AJFP B. în nume propriu și pentru DGRFP B., pune concluzii de respingerea a cererii dedusă judecății, cerând instanței să stabilească în sarcina reclamantei plata unei cauțiuni ca și condiție imperativă în soluționarea cererii de suspendare. Susține că în speță nu au fost evidențiate împrejurări de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului care se bucură de prezumția de veridicitate și legalitate, că reclamantei nu i se poate aplica un tratament fiscal preferențial față de alți contribuabili.
Curtea, cercetând cuprinsul probatoriului existent la dosar, reține că împotriva actului administrativ sus-menționat și a măsurilor stabilite de organul de inspecție fiscală, reclamanta a formulat în termenul prevăzut de art. 207 din O.G. nr 92/2003 o contestație ce nu a fost soluționată până la momentul înregistrării la grefa instanței a cererii introductive. Prin demararea acestei proceduri judiciare se solicită suspendarea execuției actului contestat până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare. Conformându-se conduitei prescrise de către instanță în temeiul dispozițiilor art. 215 din Codul de proc. fiscală, reclamanta a probat depunerea unei cauțiuni de 0,5 % din totalul sumei contestate, cauțiune ce se ridică la suma de 10.375,00 lei.
Curtea reține că deși suspendarea executării unui act administrativ urmărește să protejeze provizoriu particularii în raporturile lor cu autoritățile publice, realizând o echilibrare a intereselor incidente în cauză, este practic o situație de excepție, care poate interveni numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ condițiile cuprinse în art. 14 din Legea nr.554/2004 modificată, respectiv existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, așa cum sunt ele definite în art.2 lit.ș și lit. t din aceeași lege. Astfel, cazul bine justificat reprezintă împrejurarea legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în timp ce paguba iminentă reprezintă, în viziunea legii, prejudiciul material în derulare, consumat parțial, viitor și previzibil, susceptibil de evaluare, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, începută sau în curs de a începe, de natură să amenințe însăși funcționarea sa și nu simpla sa activitate.
Astfel, pentru prima condiție de suspendare, cea a cazului bine justificat invocat de către reclamantă, instanța apreciază că din dosarul cauzei rezultă împrejurări concludente de natură a crea o serioasă îndoială în privința legalității actului administrativ, în sensul prevederilor art.2 alin.1 lit. t din Legea nr.554/2004. Mai exact, urmare a efectuării unei cercetări doar aparente a dreptului, rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, mai ales că un caz bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului în discuție, întrucât acestea vizează fondul actului și pot fi analizate numai în cadrul acțiunii în anulare. Or, în speță, actul atacat deși nu a fost emis de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, nu a fost emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nu este nemotivat, totuși se raportează la o situație și o modalitate de calcul prezumtiv incorecte ce urmează a fi clarificate odată cu soluționarea fondului cauzei, unde se întrezărește necesitatea efectuării unei expertize de specialitate. Urmează a se verifica dacă reclamanta beneficia de dreptul de deducere a TVA-ului pentru operațiunile efectuate în raport atât de condițiile inserate în art. 145-146 din Codul fiscal cât și de momentul declarării inactivității furnizorilor săi prin ordin al președintelui ANAF. Se va verifica dacă reclamanta a utilizat materialele achiziționate în folosul operațiunilor taxabile, dacă există diferențe cantitative între cantitățile de oțel beton din bonurile de consum prezentate de reclamantă și cele regăsite în situațiile de lucrări acceptate de beneficiari.
În privința celei de-a doua condiții, a prevenirii unei pagube iminente așa cum este ea definită de art.2 alin.1 lit. ș din lege, instanța constată că aceasta este dovedită, simpla afirmație a reclamantei din cererea de suspendare fiind susținută cu înscrisuri ce atestă situația sa financiară, și nu numai cu raționamente centrate pe situația de criză. Legea, într- adevăr, nu permite instanței să judece numai pe simple raționamente bazate pe situația generală de criză, în sensul de prezumții de producere iminentă a pagubei pentru reclamanți, ci obligă la examinarea cererii pe baza probelor administrate în susținerea cererii de suspendare, probe care, în cauză nu lipsesc. Societatea reclamantă are în derulare dar și în producție comenzi care nu ar mai putea fi onorate la termen în ipoteza demarării formelor de executare silită, riscând obligarea sa la plata de penalități consistente, are în derulare un acord de finanțare încheiat în conformitate cu prevederile HG 274/2013 în raport cu care declararea insolvabilității sale ar genera denunțarea unilaterală a acordului, fără preaviz, compensație sau altă formalitate, ar conduce la excluderea societății de la posibilitatea de a beneficia de sprijin financiar de la bugetul de stat. Totodată, reclamanta a anexat la dosar contracte de finanțare încheiate cu Ministerul Economiei în baza cărora s-a obligat să asigure implementarea proiectului aprobat în conformitate cu cele asumate, sub sancțiunea încetării acestor contracte în ipoteza în care firma ar face obiectul unei proceduri de insolvență. Are de asemenea contracte de finanțare perfectate cu BRD prin intermediul cărora i s-au acordat credite suport pentru pre-finanțarea cheltuielilor eligibile aferente proiectelor de investiții aprobate, contracte ce prevăd pentru sumele restante dobânzi penalizatoare. Prin urmare, materializarea formelor de executare s-ar solda cu vinderea tuturor utilajelor, inclusiv a celor achiziționate în leasing, cu disponibilizarea angajaților, cu blocarea liniilor de credit și a proiectelor de investiții aprobate cu ajutor nerambursabil, cu . de plată, respectiv în stare de insolvență, cu radierea ei de pe lista societăților care ar putea beneficia de ajutor financiar de la stat.
Instanța va avea în vedere și Recomandarea nr. R (89) 8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei care a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie în funcție de împrejurările concrete ale cauzei, pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului
Prin urmare, Curtea, evitând . insolvenței cu toate consecințele pe care aceasta le implică, mai ales că în speță urmează a se efectua la cererea reclamantei și o expertiză de specialitate ce va prelungi durata derulării procesului, va face aplicațiunea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 și dispune suspendarea formelor de executare silită pornite împotriva sa în virtutea actelor în discuție (decizia de impunere F-BV 572/30.05.2014 emisă în baza RIF nr. F BV 589/30.05.2014) până la momentul definitivării fondului cauzei, cu mențiunea că în cazul în care reclamanta nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
H O R Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F.-D.G.R.F.P. B. și A.J.F.P. B. și în consecință
Dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-BV 572/30.05.2014 emisă în detrimentul reclamantei în temeiul Raportului de inspecție fiscală nr. F- BV 589 încheiat la data de 30.05.2014, având ca emitent A.N.A.F.- D.G.R.F.P. B. - A.J.F.P. B., până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea respectivelor acte administrativ-fiscale.
Executorie
Cu drept de recurs în recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 22.08.2014
Președinte,
M. FilipGrefier,
M. F.
Red.M.F./22.08.2014
Tehnored.F.M./22.08.2014 ex.5
| ← Pretentii. Decizia nr. 2726/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Obligaţia de a face. Decizia nr. 298/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
