Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1212/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1212/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 3957/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.1212/RDosar nr._
Ședința publică din data de 04 aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte: - M. F. judecător
- M. I. M. judecător
- M. C. judecător
- M. F. grefier
Pe rol fiind soluționarea recursul declarat de recurenta reclamantă . SA împotriva sentinței civile nr. 5669/CA/18.11.2013 pronunțată de Tribunalul B.-secția a II-a civilă și de contencios administrativ în dosarul nr._, având ca obiect ” suspendare executare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat A. V. V. pentru recurenta reclamantă . SA, consilier juridic J. S. pentru intimata pârâtă Direcția Fiscală B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentanții părților depun la dosarul cauzei împuternicire avocațială, respectiv delegație de reprezentare și arată că nu au alte cereri de formulat, probe de propus.
Instanța invocă din oficiu excepția nulității recursului declarat in această cauză, date fiind prevederile art. 486 pct. 2 raportat la art.86 și art. 13 alin.2 din Noul Cod de Procedură Civilă, excepție pe care o supune discuției părților.
Reprezentanta convențională a recurentei reclamante arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției nulității recursului,invocată din oficiu.
Reprezentantul intimatei pârâte Direcția Fiscală B. solicită admiterea excepției nulității cererii de recurs.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției nulității recursului declarat în prezenta cauză, invocată din oficiu.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 5669/CA/18.11.2013 Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta . AB SA în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală B., având ca obiect anulare act administrativ.
Mai exact, prin cererea înregistrată la sediul primei instanțe la data de 24.04.2013, sub numărul_, reclamanta . AB SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală B. – consiliul Local B., să se anuleze Decizia de impunere nr._/10.10.2012 și dispoziția nr. 124/10.12.2012, susținând că ajutoarele de stat sunt acordate de legiuitor, prin act legislativ sau act cu putere de lege, iar nu de furnizorul ajutorului de stat, de Consiliul Concurenței sau de Comisia Europeană. .
La data de 26.09.2003 a fost constituit parcul industrial Pro R., o dată cu încheierea contractului de privatizare nr. 33/2003 al societății R. SA, constituirea parcului industrial fiind reconfirmată ulterior prin dispozițiile art. 23 alin. 2 din OUG nr. 1151/2003.
Reclamanta are sediul social și își desfășoară întreaga sa activitate în interiorul parcului industrial Pro R., așa cum acesta este delimitat prin HG nr. 1019/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 250 (1) pct. 9 și art. 257 (1) lit. i din Legea nr. 571/2003, prin efectul legii, susține că nu datorează impozit pe clădirile și terenurile aflate în interiorul parcurilor industriale.,
Prin sintagma „potrivit legii” prevăzută de art. 250 și 257 din Leg. 571/2003 privind Codul Fiscal legiuitorul face trimitere la OG 65/2001, iar nu la OUG 117/2006. Pe cale de consecință, scutirea prevăzută de articolele menționate operează in baza legii, nefiind necesară îndeplinirea altor formalități.
Scopul autorizării ajutoarelor de stat de către Comisia Europeană este de a verifica compatibilitatea lor in raport de piața comună, iar nu interzicerea lor, deoarece sancțiunea pentru acordarea ajutoarelor de stat incompatibile cu piața europeană o constituie recuperarea acestora.
Se mai arată că trebuie reținută diferența majoră de control a autorizării ajutoarelor de stat acordate de legiuitor sub forma subvențiilor și a celei din cazul ajutoarelor de stat acordate sub forma scutirilor de la plată a unor impozite, cum este cazul de față.
În speța de față, ajutoarele de stat au fost acordate de furnizorul acestora, respectiv de Consiliul Local B., prin HCL 273/2008, al cărei obiect a fost aprobarea schemei privind ajutoarele de stat sub forma scutirii de la plata impozitului pe clădiri și terenuri pentru societățile situate in Parcul Industrial Pro R., precum și notificarea Comisiei Europene in vederea autorizării acestei scheme de ajutor de stat.
Reclamanta mai susține că pârâta, față de principiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice, statuat prin dispozițiile art. 34 din Decretul Nr.31/1954, nu are competențe cu privire la ajutoarele de stat, decizia de impunere emisă fiind lovită de nulitate absolută.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Esențială în soluționarea litigiului este lămurirea chestiunii beneficierii ori nu, de către reclamantă, a ajutorului de stat în puterea legii, fără efectuarea altor formalități sau obținerea unor aprobări.
Cu alte cuvinte, trebuie stabilit dacă reclamanta a beneficiat în puterea legii, respectiv de drept, de ajutorul de stat în discuție, ori era necesară parcurgerea prealabilă a unei anumite procedurii în urma căreia să se acorde ajutorul de stat invocat.
Inclusiv din cuprinsul Deciziilor nr. 5731/10.10.2009 și 1306/09.03.2012 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă, în mod clar, că ajutorul de stat, în cadrul căreia intră și exceptarea de la plata impozitelor și taxelor aferente terenurilor și clădirilor situate în parcuri industriale, se acordă în condițiile parcurgerii de către solicitant a procedurilor prevăzute de Legea nr. 143/1999 și OUG nr. 117/2006.
Așadar, acest ajutor nu se acordă ope legis, ci doar ca urmare a parcurgerii de către solicitat a unei anumite proceduri.
În lipsa parcurgerii acestor proceduri, nu se poate considera că reclamanta ar fi beneficiat de un astfel de ajutor de stat, existând anumite criterii de eligibilitate care privesc acordarea respectivelor ajutoare, iar această procedură era necesar a fi parcursă atât înainte, cât și după aderarea României la Uniunea Europeană.
Chiar dacă exceptarea de la plata impozitelor și taxelor în discuție s-ar încadra (în situația în care ar fi fost acordat) în „sintagma ajutoarelor de stat”, în lipsa parcurgerii procedurii respectivul ajutor nu poate fi considerat ca acordat, fiind deci inexistent, stabilirea impozitelor și taxelor urmând a se face potrivit codului de procedură fiscală de organul competent, pârâta în speță.
Recuperarea și rambursarea ajutorului de stat ilegal presupune ca, în urma parcurgerii procedurii de acordare a ajutorului și acordării efective a acestuia inclusiv sub forma exceptării de la plata unor impozite și taxe (exceptare care nu operează ope legis), Comisia Europeană, ori anterior datei aderării României la Uniunea Europeană, Consiliul Concurenței, să efectueze demersuri în acest sens.
Așadar, procedura recuperării ori rambursării de către Comisia Europeană ori Consiliul Concurenței a acestor ajutoare, presupune ca ele să fi fost efectiv acordate (inclusiv sub forma exceptării de la plată) ca urmare a parcurgerii procedurii prevăzută de Legea nr.143/1999 și OUG nr.117/2006.
În lipsa acestor proceduri de acordare, ajutorul de stat nu poate fi considerat ca acordat efectiv, pentru a se recupera ori rambursa prin demersuri efectuate de comisia Europeană ori Consiliul Concurenței.
Nu se poate recupera ori rambursa ceea ce nu a fost acordat, ci doar s-a considerat în mod greșit de către reclamantă că ar opera în puterea legii.
Instanța a concluzionat, așadar, că acordarea ajutorului de stat în discuție nu operează ope legis iar reclamanta nu a urmat procedura de acordare a unui astfel de ajutor, prevăzută de Legea nr. 143/1999 și OUG nr. 117/2006, considerând în mod nejustificat că ar trebui să fie exceptată, în puterea legii, de la plata impozitelor și taxelor pe clădirile și terenurile din parcurile industriale.
Astfel, în cadrul Titlului IX– Impozite și taxe locale, Capitolul II- Impozitul și taxa pe clădiri din Codul fiscal, este reglementat articolul nr. 250 intitulat „scutiri”, din cuprinsul căruia se reține că „ impozitul pe clădiri nu se datorează pentru…(9) clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii”.
Această ultimă mențiune din textul expus, conduce la concluzia că o astfel de scutire se acordă prin aplicarea unei anumite proceduri legale.
OUG nr. 117/2006 a intrat în vigoare conform art. 37 al 1, la data de 1.01.2007, dată la care s-a abrogat Legea nr. 143/1999 iar reclamanta, după cum ea însăși arată în debutul motivării acțiunii, a fost înființată în anul 2007, nebeneficiind niciodată de ajutoare de stat.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 143/1999, ajutorul de stat este orice măsură de sprijin acordată de către stat sau de către unitățile administrativ-teritoriale, din resurse de stat sau resurse ale unităților administrativ-teritoriale, ori de alte organisme care administrează surse ale statului sau ale colectivităților locale, indiferent de formă, care distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi, a producției anumitor bunuri, a prestării anumitor servicii sau care afectează comerțul dintre România și statele membre ale Uniunii Europene, fiind considerat incompatibil cu un mediu concurențial normal.
Ajutorul de stat poate fi acordat prin mai multe modalități, printre care, în cuprinsul art. 2 al 8 din aceeași lege, se enumeră cu titlu exemplificativ, exceptările, reducerile sau amânările de la plata taxelor și impozitelor.
Noul cod fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003 a intrat în vigoare în perioada în care, în privința ajutorului de stat funcționa legea mai sus menționată, astfel că, regăsindu-se exceptările de la plata taxelor și impozitelor, ca reglementare a acordării, în cuprinsul Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, acesta este cadrul legislativ la care face referire art. 250 al 1 pct. 9 din Codul fiscal, fiind de subliniat faptul că numai în cazul acestei scutiri privind parcurile industriale, legiuitorul a folosit sintagma „potrivit legii”.
Această sintagmă nu se reduce doar la normele ce reglementează constituirea și funcționarea parcurilor industriale, ci trebuie analizată în contextul întregului articol de lege și anume impozitul pe teren nu se datorează …potrivit legii, respectiv a legii în vigoare la momentul apariției codului fiscal, identificată, astfel cum s-a arătat anterior ca fiind actul normativ ce prevede ajutorul de stat.
Regimul ajutorului de stat a fost, imediat după apariția Legii nr. 143/1999 foarte diversificat în sensul că autoritatea în materie, Consiliul Concurenței a emis o . ordine în reglementarea acordării ajutorului de stat către persoane juridice din diverse domenii de activitate, aflate în diferite situații din punct de vedere economico-financiar, precum și cu privire la stabilirea plafonului care delimita ajutorul de stat individual de cel pentru care era nevoie de notificare adresată Consiliului Concurenței. Din conținutul tuturor acestor regulamente rezultă că unul dintre mijloacele de acordare a ajutorului de stat este acela al exceptării de la plata taxelor și impozitelor, astfel că, aplicarea către un astfel de ajutor de stat de către persoanele juridice, întreprinderile proprietare ale unor clădiri și/sau terenuri aflate în parcuri industriale, trebuie analizată potrivit reglementărilor în materie privind acordarea ajutorului de stat.
Prin Ordinul Consiliului Concurenței nr. 300/21.12.2006, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, pentru ca legislația română să fie în deplină concordanță cu acquis-ul comunitar, fără suprapuneri sau încălcări ale acesteia, s-au eliminat din dreptul intern acele acte normative care dublează prevederi ale regulamentelor comunitare sau ale altor acte normative comunitare care nu necesită adoptarea unor măsuri naționale de transpunere, printre care și regulamentele emise de Consiliul Concurenței în reglementarea procedurilor privind ajutorul de stat.
Criteriile de eligibilitate care privesc acordarea ajutoarelor de stat în cadrul schemei de ajutor de stat regional sunt prevăzute în Regulamentul Comisiei Europene nr. 1.628/2006 privind aplicarea art. 87 și 88 din tratatul privind constituirea Comunității Europene.
În cursul anului 2007, prin Ordinul MAI nr. 296/18.09.2007 privind aprobarea schemei de ajutor regional acordat pentru investițiile realizate în parcurile industriale, s-a considerat că acest ajutor de stat se încadrează în dispozițiile art. 3 din Regulament, elaborându-se o schemă exceptată de la obligația notificării.
Emiterea acestui ordin de elaborarea a unei noi scheme de ajutor de stat vine să întărească interpretarea legii în sensul că scutirile prevăzute de art. 250 al 1 pct. 9 și art. 257 al 1 lit. l din codul fiscal nu pot fi acordate decât drept ajutor de stat în condițiile prevăzute de lege, potrivit criteriilor comunitare și după normele elaborate de ministere.
Ca urmare, prin această interpretare teleologică, este evidentă intenția legiuitorului la adoptarea Legii nr. 571/2003 în sensul că scutirile de la plata impozitului pe terenuri și clădiri în cazul parcurilor industriale reprezintă o măsură de natură fiscală ce reprezintă ajutor de stat și care s-a acordat inițial potrivit dispozițiilor Legii nr. 143/1999, iar apoi conform OUG nr. 117/2006, în acest sens fiind și art. 1 al 5 din codul fiscal (“orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispozițiilor OUG nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007” (anterior prin Legea nr. 143/1999).
Reclamanta a procedat, din perspectiva dreptului comunitar, la o analiză a calificării naturii ajutorului de stat, considerând totodată că, în măsura în care a beneficiat de scutirile fiscale prevăzute de art. 250 și art. 257 Cod fiscal în unii dintre anii ulteriori intrării sale în parcul industrial Pro R., beneficiază de aceste facilități până la intervenția unei autorități abilitate, în funcție de calificarea exactă a tipului de ajutor de stat. Cu alte cuvinte, în opinia reclamantei, ajutorul de stat nu este limitat în timp ci este nevoie de o intervenție instituțională în vederea stopării acestuia. Faptul că dispozițiile comunitare prevăd că este nevoie de intervenția Comisiei Europene în calificarea și eventual recuperarea unui ajutor de stat acordat anterior aderării unui stat membru la Uniunea Europeană nu pot conduce la concluzia că ajutoarele de stat la care se referă se acordă perpetuu, ci că obiectul verificărilor îl constituie ajutoare de stat deja acordate sau în curs de acordare.
Scutirile de la plata impozitului pe clădiri și terenuri prevăzute de codul fiscal în cazul parcurilor industriale, privește fiecare an fiscal în parte și nu se acordă pe toată durata funcționării unei persoane juridice în cadrul unui parc industrial.
Ca urmare, în măsura în care reclamanta nu a făcut demersurile prevăzute de legislația în vigoare pentru anul fiscal pentru care se invocă scutirea, în vederea beneficierii de ajutorul de stat, în mod corect a fost emisă decizia de impunere a obligației fiscale, nefiind vorba, prin emiterea deciziei de impunere, de o recuperare a unui ajutor de stat acordat deja. Recuperarea s-ar putea realiza prin emiterea unei decizii, potrivit OUG nr. 117/2006, de către furnizorul ajutorului de stat, cu privire la un an anterior în care reclamanta a beneficiat de scutirea de la plata impozitului pe teren sau clădiri.
De menționat mai este faptul că la nivelul altor parcuri industriale din țară ( de ex., G.), în ultimii ani, scutirile de la plata impozitelor pe teren și clădiri s-a acordat de către consiliile locale prin hotărâri de aprobare a schemei de ajutor de minimis.
Într-o atare situație, în lipsa acordării ajutorului de stat, adică a inexistenței acestuia, pârâta a emis în mod corect actele a căror anulare se solicită, la fel ca pentru oricare alt contribuabil ce nu a beneficiat de ajutor de stat.
De asemenea, în situația de mai sus, competența de stabilire, constatare, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor, taxelor și a amenzilor, soluționarea obiecțiunilor, contestațiilor și a plângerilor formulate împotriva actelor de control și de impunere, executarea creanțelor bugetare îi revine Direcției Fiscale B. în conformitate cu art. 35 din OG nr. 92/2003 privind codul de Procedură Fiscală, republicată și actualizată, și art. 4 din HCL nr. 318/26.08.2002 privind înființarea Direcției Fiscale B..
Având în vedere aspectele menționate, instanța a respins acțiunea introductivă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta . SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că măsurile fiscale în discuție, calificate ajutoare de stat potrivit Deciziei nr._/12.03.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au beneficiat reclamantei anterior și ulterior datei de 01.01.2007, fiind, în temeiul normelor europene, ajutoare de stat existente. Prin urmare, acestea intră sub incidența dispozițiilor art.1 lit. b din Regulamentul (CE) nr.659/1999 al Consiliului Uniunii Europene.
Potrivit acestei reglementări comunitare, ajutorul de stat existent este definit ca fiind orice ajutor de stat care a existat înainte de . Tratatului într-un stat membru, înțelegând prin acestea schemele de ajutor de stat și ajutoarele de stat individuale puse în aplicare anterior intrării în vigoare a Tratatului și a căror aplicare s-a menținut și după această dată. În temeiul acestei dispoziții de drept european, măsurile fiscale în discuție, stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabilă ca fiind ajutoare de stat, trebuie încadrate în categoria ajutoarelor de stat existente, deoarece aplicarea acestora a existat înaintea și după aderarea României la Uniunea Europeană.
Măsurile fiscale calificate ca fiind ajutoare de stat, supuse prezentei analize, au fost acordate în temeiul unui act normativ, respectiv în temeiul dispozițiilor art. 250 pct. 9 și 257 lit. I din Codul fiscal, tuturor parcurilor industriale constituite în România, societățile din perimetrul parcurilor industriale fiind, fără a fi necesară nominalizarea și identificarea lor, beneficiarele directe ale acestor măsuri fiscale. Pe cale de consecință, ajutoarele de stat în discuție au beneficiat anterior și ulterior aderării României la Comunitatea Europeană tuturor societăților comerciale aflate în perimetrul parcurilor industriale, implicit reclamantei, încă din 01.01.2004. Ajutoarele de stat acordate, la 01.01.2004, sub forma scutirilor de la plata impozitelor pentru terenuri și clădiri de care a beneficiat subscrisa au continuat să fie puse în aplicare și după data de 01.01.2007.
Prin urmare, dreptul de a beneficia de scutirea de la plata impozitelor și taxelor locale a fost dobândit de parcul industrial Pro R., în perimetrul căruia se află și reclamanta, la 01.01.2004, acest drept fiind un drept continuu, care nu trebuia reînnoit sau reconfirmat anual, urmând a înceta de drept: fie în cazul revocării titlului de parc industrial; fie în cazul expirării termenului pentru care a fost acordat titlul de parc industrial societății – administrator Pro R. S.A.
Trebuie notat că, dispozițiile art.1 lit. b din Regulamentul (CE) nu precizează la care dintre ajutoarele de stat existente se referă regulamentul european: la cele autorizate sau și la cele ilegale. Având în vedere această omisiune de detaliu a textului, potrivit regulii de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, se impune să concluzionăm că sunt considerente ajutoarele de stat ilegale puse în aplicare în România înainte de 01.01.2007 și a căror aplicare s-a menținut și ulterior. În susținerea acestei interpretări s-au invocat dispozițiile Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, semnat la 25.04.2005 și ratificat prin Legea nr.157/24.05.2005. Astfel, în Anexa V a Tratatului – Proiecte de acte legislative și alte instrumente, A..2 – Politica în domeniul concurenței, se prevede că toate schemele de ajutor și toate ajutoarele individuale implementate în România anterior aderării acesteia la Uniunea Europeană și față de care Comisia Europeană nu a ridicat nici o obiecție, se consideră ajutoare existente, subînțelegându-se că textul are în vedere atât ajutoarele de stat autorizate, cât și ajutoarele de stat ilegale. Cum împotriva măsurilor fiscale, asimilate ajutoarelor de stat, acordate societăților Parcului industrial Pro R., deci implicit reclamantei, Comisia Europeană nu a formulat obiecții, rezultă, o dată în plus că, măsurile fiscale în discuție, trebuie considerate ca ajutoare existente și în curs de aplicare, aflate, în prezent, sub incidența normelor europene.
Această concluzie este confirmată și de cele arătate de Consiliul concurenței în ultimul paragraf al Adresei nr._/_, prin care s-a menționat că investigația privind ajutoarele de stat acordate parcului industrial Pro R., începută dar nefinalizată până la data de 01.01.2007, a încetat de plin drept prin apariția O.U.G. nr.117/2006, măsurile fiscale putând a fi verificate ulterior datei de 01.01.2007 numai de Comisia Europeană după aderarea acesteia la Uniunea Europeană.
Faptul că, după 01.01.2007, atât ajutoarele de stat existente autorizate, cât și ajutoarele de stat existente ilegale au intrat sub incidența Regulamentului (CE) nr.659/1999, rezultă din însăși prevederile pct.5, art.4 și art.7 din Regulamentul (CE) nr.794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr.659/1999.
Potrivit dispozițiilor invocate, raportate la dispozițiile art.21 din Regulamentul (CE) nr.659/1999, comisia are dreptul să solicite statelor membre informații despre ajutoarele existente legale și ilegale, putând să dispună, în exclusivitate, modificarea, stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat existente, autorizate sau ilegale.
Prin urmare, măsurile fiscale în discuție, calificate drept ajutoare de stat, fie că se apreciază a fi autorizate sau ilegale, sunt, în temeiul celor anterior arătate: ajutoare de stat existente la 01.01.2007, a căror aplicare a continuat și ulterior acestei date și continuă și în prezent, nefiind modificate sau stopate, sub incidența legislației europene în vigoare în materia ajutorului de stat, asupra lor nemaiputându-se interveni decât cu respectarea procedurilor europene, care vor fi menționate în cele ce urmează.
Trebuie notat că, textul art. 1 lit. b din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 limitează formele ajutorului de stat avute în vedere de normele europene la (i) schemele de ajutor de stat și (ii) la ajutoarele de stat individuale.
Interpretarea dată, din acest punct de vedere, dispozițiilor art.1 lit. b din Regulamentul (CE) nr.659/1999 poate conduce la următoarele două variante:
O primă interpretare a dispozițiilor art.1 lit. b din Regulamentul (CE) nr.659/1999, pe care recurenta o consideră cea corectă, este în sensul că, autoritățile europene au avut în vedere numai ajutoarele de stat existente, acordate fie sub forma unei scheme, fie sub forma unui ajutor individual, fără însă a lua în considerare și ajutoarele de stat acordate prin efectul legii.
Cum măsurile fiscale de care a beneficiat au fost acordate prin efectul Codului fiscal, potrivit formulării art.250 alin.1 din Codul fiscal, în baza interpretării de mai sus, rezultă că un eventual ajutor de stat acordat prin efectul legii unui stat membru nu intră sub incidența Regulamentului (CE) nr-659/1999, ceea ce înseamnă, de fapt, că măsurile fiscale analizate nu intră în categoria ajutoarelor de stat pentru care comisia Europeană a prevăzut proceduri speciale. În aceste condiții, actele fiscale emise de Direcția fiscală B. trebuie anulate ca neîntemeiate, deoarece, ajutoarele de stat de care a beneficiat prin efectul Codului fiscal nu intră sub incidența normelor europene și împotriva lor sau în legătură cu acestea, organele fiscale locale nu pot dispune nici o măsură.
O a doua interpretare a dispozițiilor art.1 lit.b din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, pe care reclamanta o apreciază incorectă și nelegală, ar putea fi în sensul considerării că enumerarea formelor de ajutor de stat menționate în text nu este limitativă, ea putând fi extinsă și la ajutoarele de stat acordate prin efectul legii. Consideră însă că această interpretare este incorectă și nu poate fi acceptată, deoarece contravine flagrant regulii de interpretare logică a actelor normative ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, care trebuie cu atât mai mult avută în vedere cu cât se procedează la interpretarea juridică a unei legi speciale, al cărei text este de strică și limitativă aplicare.
Trecând peste aceste comentarii și admițând, prin absurd, că poate fi acceptată o astfel de interpretare, rezultă că și ajutoarele de stat existente acordate prin efectul unei legi a unui stat membru sunt sub incidența Regulamentului (CE) nr.659/1999, situație în care, modificarea, stoparea și recuperarea acestora trebuie să urmeze procedurile prevăzute de Regulament.
Aplicând ipoteza și textele comunitare de mai sus speței de față, s-a ajuns la concluzia că ajutorul de stat acordat în temeiul art. 250 pct. 9 și 257 lit. i din codul fiscal, parcurilor industriale constituite în România înainte de 01.01.2007, inclusiv parcului industrial Pro R., de care a beneficiat și beneficiază, este un ajutor de stat existent acordat prin efectul legii care poate fi modificat, stopat sau recuperat numai după analizarea acestuia de către Comisia Europeană, în sensul verificării compatibilității ajutorului de stat în discuție cu piața comună, și numai după ce, constatând că ajutorul de stat nu respectă principiile comunitare, Comisia a făcut o propunere scrisă de modificare sau recuperare a ajutorului de stat și numai dacă propunerea a fost acceptată de România, în calitatea sa de membru.
Prin urmare, în lipsa unei analize și a unei propuneri scrise a comisiei europene referitoare la ajutorul de stat de care a beneficiat și în lipsa acceptului scris al României privitor la propunerea Comisiei, nu se poate lua nici o măsură împotriva ajutorului de stat de care a beneficiat subscrisa, Decizia de impunere fiind, în raport de situația analizată, neîntemeiată, deoarece a fost emisă de organe neabilitate să dispună în legătură cu ajutoarele de stat.
Față de argumentele de mai sus, rezultă că, în situația de fapt din prezenta speță, înscrisurile emise de Direcția Fiscală B. a căror nulitate absolută se solicită a se constata trebuie calificate ca fiind emise de un organ care nu are calitate de a decide împotriva sau în legătură cu ajutoarele de stat, motiv pentru care sunt nule de drept.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată în raport de motivele de recurs invocate, ținând cont și de excepția nulității recursulu invocată din oficiu, Curtea de Apel reține următoarele:. .
La data de 26.09.2003 a fost constituit parcul industrial Pro R., o dată cu încheierea contractului de privatizare nr. 33/2003 al societății R. S.A., constituirea parcului industrial fiind reconfirmată ulterior prin dispozițiile art. 23 alin. 2 din OUG nr. 1151/2003.
Reclamanta S.C. A. și A. AB S.A.. are sediul social și își desfășoară întreaga sa activitate în interiorul parcului industrial Pro R., așa cum acesta este delimitat prin H.G. nr. 1019/2004. Pârâta Direcția Fiscală B. a procedat la emiterea deciziei de impunere nr._/10.10.2012 în vederea perceperii impozitului pe clădirile și terenurile proprietatea reclamantei deținute în cadrul parcului industrial pentru anul fiscal 2012. Prin Decizia nr._ referitoare la obligațiile de plată accesorii înregistrată sub nr._/10.10.2012, s-au stabilit obligațiile de plată reprezentând accesorii aferente impozitelor pe clădiri și teren în sumă totală de 169.563 lei, datorate de S.C. A. & A. AB S.A pentru perioada ianuarie 2012 - octombrie 2012, sumă defalcată după cum urmează:
accesorii aferente impozitului pe clădiri în valoare de_ lei;
accesorii aferente impozitului pe teren în valoare de_ lei;
Împotriva deciziei de impunere menționată, reclamanta a formulat contestație administrativă, în temeiul art. 205 – 207 din O.U.G. nr. 92/2003, invocând art. 250 și art. 257 Cod fiscal, solicitând practic anularea deciziei ca fiind nelegală. Prin dispoziția nr.124/10.12.2012, Direcția Generală a Finanțelor Publice B. a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de S.C. A. și A. AB S.A.. împotriva deciziei de impunere nr._/2012 și menținerea în totalitate a respectivei decizii, apreciind că măsurile fiscale prevăzute de art. 250 și art. 257 Cod fiscal sunt de natura ajutoarelor de stat și pentru a putea fi efectiv aplicate era necesar ca, în prealabil, să fi fost autorizate, potrivit procedurilor impuse de Legea nr. 143/1999, în caz contrar fiind considerate ajutoare de stat ilegale, sunt supuse recuperării. Prin sentința atacată, prima instanță, investită potrivit dispoz. art. 218 din Codul de proc. fiscală, a respins acțiunea introductivă, menținând întru-totul actele administrativ fiscale, soluție ce a generat promovarea recursului împotriva acestei hotărâri susceptibile de recurs.
Însă, potrivit art. 13 alin. 2 teza a 2-a Noul Cod de Procedură Civilă, în recurs, cererile și concluziile părților nu pot fi formulate și susținute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepția situației în care partea sau mandatarul acesteia, soț ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licențiată în drept.
Conform art. 84 Noul Cod de Procedură Civilă, persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii. La redactarea cererii și a motivelor de recurs, precum și în exercitarea și susținerea recursului, persoanele juridice vor fi asistate și, după caz, reprezentate, sub sancțiunea nulității, numai de către un avocat sau consilier juridic, în condițiile legii.
Potrivit art. 486 Noul Cod de Procedură Civilă, cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate;
b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului;
c) indicarea hotărârii care se atacă;
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. 2, a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.
La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic.
Mențiunile prevăzute la alin. 1 lit. a și c - e, precum și cerințele menționate la alin. 2 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. 1, art. 83 alin. 3 și ale art. 87 alin. 2 rămân aplicabile.
Coroborând textele de lege antemenționate, curtea de apel reține că, în redactarea, exercitarea și susținerea recursului, persoanele juridice vor fi asistate sau reprezentate, sub sancțiunea nulității, numai de către un avocat sau consilier juridic.
Având în vedere că la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada formulării recursului de către persoanele expres prevăzute de legiuitor, cerință prevăzută sub sancțiunea nulității, Curtea de Apel B. va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu și în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. 2 Noul Cod de Procedură Civilă, va anula recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția nulității recursului.
Anulează recursul declarat de recurenta reclamantă . SA împotriva sentinței civile nr. 5669/CA/18.11.2013 pronunțată de Tribunalul B.-secția a II-a civilă și de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi 04.04.2014.
Președinte, Judecător,Judecător,
M. F. M. I. MihaiMirela C.
Grefier,
M. F.
Red..M.F./04.04.2014
Tehnored..F.M./ 09.04.2014/ 4 ex.
Jud.fond:M.O.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2748/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
