Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1781/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1781/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 3736/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția C. administrativ și fiscal
DECIZIA NR. 1781/R DOSAR NR._
Ședința publică din 10 iunie 2014
Completul constituit din:
Președinte - S. P. G. - judecător
- R. Grațiela M. - judecător
- Lorența B. - judecător
- M. C. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a județului B. împotriva sentinței civile nr. 6221/CA din 4 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul B.- Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „anulare act de control taxe și impozite”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat G. Low pentru intimata reclamantă C. S., lipsă fiind recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a județului B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a arătat că la data de 29 mai 2014 intimata reclamantă C. S., prin avocat ales, a depus la dosar, prin serviciul registratură, în dublu exemplar, întâmpinare având anexată împuternicire avocațială. Un exemplar al înscrisului a fost comunicat recurentei reclamante, potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 37 din dosar.
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, conform dispozițiilor art. 485 - 487 din Noul cod de procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
De asemenea, constată că în prezenta cauză a fost parcursă procedura de verificare și regularizare a cererii, prevăzută de Noul cod de procedură civilă.
La întrebarea instanței, reprezentanta convențională a intimatei reclamante arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici alte probe de administrat, instanța, în temeiul art. 392 din Noul Cod de procedură civilă, deschide dezbaterile și acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului dedus judecății și asupra fondului cererii de recurs.
Reprezentanta convențională a intimatei reclamante învederează că prin întâmpinarea aflată la dosarul cauzei a invocat nulitatea recursului, întrucât, în opinia sa, recurenta reclamantă nu a îndeplinit condițiile prevăzute de Noul cod de procedură civilă, respectiv nu a indicat motivele de nelegalite astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin.1 lit. d., sancțiunea fiind cea de nulitate a recursului prevăzută de art. 489 alin.2 Ncpc. Cu privire la dezvoltarea motivelor de recurs susține că aceasta nu poate fi încadrată într-unul din motivele prevăzute de art. 488 din Ncpc., sancțiunea fiind nulitatea recursului.
În situația în care instanța trece peste această apărare a intimatei, solicită a se observa că recursul formulat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a județului B. nu este întemeiat. În acest sens arată că în dezvoltarea recursului se menționează mai multe texte de lege, susținându-se că obligația intimatei reclamante ar fi fost să se înregistreze la Casa de Asigurări de Sănătate și să plătească la timp debitele, sancțiunea neîndeplinirii acestor obligații fiind aplicarea accesoriilor la debitele neachitate. Cu privire la această susținere solicită a se observa că instanța de fond a analizat pe larg textele de lege invocate de reclamantă în apărare, respectiv dispozițiile art. 222 din Legea nr. 95/2006 și ale art.15 din OUG 150/2002 care prevăd în mod expres obligația organului fiscal de a înștiința în mod repetat contribuabilul cu privire la nivelul contribuției, modalități de plată, termene, etc. Or, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, recurenta pârâtă nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de informare a contribuabilului, prevăzută de lege.
Totodată, învederează că instanța de fond a analizat pe larg și susținerea reclamantei, potrivit căreia deciziile de impunere nu sunt motivate în fapt. Sub acest aspect recurenta pârâtă nu a criticat sentința atacată. De asemenea, solicită a se reține că deciziile de impunere nu prevăd obligația fiscală, respectiv chiriile la care se aplică contribuția, ci, dimpotrivă în decizii se menționează „activități independente și comerciale”.
Pentru aceste considerente și pentru cele dezvoltate de intimată prin întâmpinare solicită respingerea recursului avându-se în vedere și practica judiciară depusă la dosarul cauzei, care în mod constant a anulat deciziile emise de Casa de Asigurări de Sănătate pentru aceleași motive invocate de reclamanta intimată în apărare. Declară că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza art. 394 alin. 1 coroborat cu art. 494 din Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare atât aspra excepției nulității recursului, cât și pe fond.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 6221/CA/4.12.2013 pronunțată de Tribunalul B.- Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ s-a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta C. S. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B. și, în consecință: a fost anulată decizia nr._/9.11.2012 și decizia nr._/19.11.2012 emise de intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B.; s-a luat act de declarația reclamantei privind renunțarea la petitul privind anularea titlurilor executorii; s-au respins restul pretențiilor.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta C. de A. de sănătate B., solicitând modificarea sentinței atacate și ca și consecință respingerea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea cererii de recurs, aceasta a arătat următoarele:
Reclamanta a realizat venituri din cedarea folosinței bunurilor în perioada 2005-2007 pentru care avea obligația plății contribuției de asigurări de sănătate conform prevederilor O.U.G. nr. 150/2002 art. 51 și Legii nr.95/2006, cu modificări și completări, art. 257 al. 2 lit. e.
Aceleași acte normative reglementează și.obligația contribuabilului de a declara și plăti contribuția de asigurări sociale de sănătate aferentă veniturilor impozabile precum și.termenele de plată și accesoriile.
În acest context reclamanta avea obligația de a depune la CAS B. declarația privind veniturile realizate din chirii termenul de plată fiind anual, respectiv 25 ianuarie a anului următor nașterii obligației, adică 25.01.2006, 25.01.2007 și 25.01.2008.
În cazul în care și-ar fi îndeplinit această obligație legală, declarațiile proprii ale contestatoarei ar fi fost asimilate Deciziilor de impunere, în conformitate cu prevederile art. 82 C. proc. fiscală. coroborat cu art. 86, alin. 4 C. proc. fiscală. Declarația fiscală întocmită potrivit art. 82 alin. (2) C. proc. fiscală este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia.
Informațiile în legătură cu faptul că reclamanta a realizat venituri din cedarea folosinței bunurilor în perioada 2005-2007 i-au fost puse la dispoziție de către ANAF. Mai mult, din acțiunea depusă la instanța de fond, reclamanta nu contestă natura veniturilor realizate și la data de 08.10.2010 cu chitanța nr._ a achitat debitul principal, fără însă a achita accesoriile calculate pentru neplata la scadență a acestui debit.
În acest context, în conformitate cu prevederile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, cu modificări și completări au fost emise decizia de impunere nr._/19.11.2012 în care au fost individualizate debitele anilor 2005-2006 reprezentate de accesoriile calculate pentru neplata la scadență a debitului principal și decizia de impunere nr._/09.11.2012 în care a fost individualizat debitul anului 2007 reprezentat de accesoriile calculate pentru neplata la scadență a debitului principal
Cu privire la afirmația instanței de fond că nu i s-a adus la cunoștință reclamantei existența acestui debit, recurenta apreciază că nu i se poate imputa acest fapt deoarece nu a avut cunoștință de aceste venituri realizate decât după preluarea bazelor de date de la ANAF. Ea își putea îndeplini obligația prevăzută de Legea nr. 95/2006, cu privire la informarea contribuabililor despre nivelul obligațiilor către FNUASS doar în condițiile în care are cunoștință despre aceștia și despre nivelul veniturilor realizate de către ei, potrivit art. 222, Legea nr. 95/2006.
Mai mult, necunoașterea actelor normative și implicit a obligațiilor ce îi reveneau în baza acestora nu poate fi un motiv de neplată a obligațiilor ce îi reveneau conform unui act normativ care a fost adus la cunoștința publică prin publicarea lui în Monitorul Oficial al României.
Obligația plătii contribuției pe care reclamanta o datorează bugetului FNUASS nu se naște de la data primirii de la CASJ B. a scrisori/or/deciziilor prin care este înștiințat asupra acestor obligații, nici de la data semnării vreunui contract, ci la termenele reglementate de actele normative în vigoare invocate mai sus.
Cu privire la afirmațiile instanței de fond din sentință cum că reclamanta nu ar datora accesorii calculate pentru neplata la scadență a debitului principal le consideră netemeinice pentru următoarele motive:
Aceasta a realizat venituri impozabile din cedarea folosinței bunurilor care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție anuală către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile cu respectarea actelor normative invocate mai sus. Reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzute atât de O.G. nr. 92/2003 și art.215 din Legea nr.95/2006, iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal in temeiul prev.art.83 alin.4 din O.G. nr. 92/2002.
Chiar dacă reclamanta nu ar fi beneficiat în mod voluntar de asigurările publice de sănătate, ar fi avut, în temeiul legilor organice care au reglementat sistemul de asigurări sociale de sănătate, obligativitatea de a contribui la fondul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea acestuia de a nu accesa sistemul public de sănătate.
Mai mult, drepturile și obligațiile asiguraților sunt stabilite anual prin contractul cadru, așa cum stipulează art.217 din Legea 95/2006. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în Monitorul Oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicarea a cestuia.
Ca atare, nerecunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora ele se calculează, ar contraveni principiului nemo censetur ignorare lege.
Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem și nume, principiul solidarității (decizia CC 705/2007, 658/2009, 1011/2009, 847/2011). Curtea Constituțională a statuat de asemenea că sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie.
Legal citată, intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea acestei poziții procesuale, intimata a arătat următoarele:
În baza dispozițiilor art. 489 alin 2 din Noul Cod de procedură civilă, a invocat nulitatea recursului deoarece recurenta nu a indicat motivele de casare pe care se întemeiază., motive prevăzute de art.488 Noul Cod de procedură civilă .
În situația în care s-ar analiza recursul sub aspectul netemeiniciei, acest recurs este nefundat întrucât în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că obligația legală de informare a contribuabilului cu privire la contribuția fiscală precum și calculul acestei contribuții îi revenea organului fiscal, în speță recurentei, legislația fiind clară sub acest aspect.
Recurenta s-a mulțumit doar să precizeze venituri din activități independente și comerciale, iar în speță este vorba de venituri din chirii, iar procedura fiscală prevede în mod expres (separat) această categorie de venituri. De asemenea în mod corect instanța a stabilit faptul că astfel cum a fost emisă, decizia de impunere nu poate să fie verificată.
Că în motivarea acțiunii principale a arătat că pârâta nu a respectat dispozițiile art. 222 din legea 95/2006 cu privire la informarea contribuabilului cu privire la nivelul contribuției, modalități de plată, termene etc. și că punctul său de vedere este susținut de toată practica judiciară în materie care a dat eficiență acestui text de lege.
Dacă se analizează decizia prin prisma perioadelor calculate se constată că a intervenit prescripția pentru perioada 26.01._07. Sub acest aspect, sumele menționate în cele două decizii care sunt calculate în raport cu sumele prescrise sunt greșite. Baza de calcul este eronată, bază care se întemeiază pe aceste sume prescrise.
Recurenta analizează superficial dispozițiile legale, interpretându-le într-o manieră care este în contradicție cu normele și cu spiritul legii. Nu poți să susții că sarcina în calculul obligațiilor fiscale îi revine contribuabilului, în condițiile în care mai multe articole stabilesc exact obligația organului fiscal de informare periodică a contribuabilului cu privire la obligațiile ce îi revin.
Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de către intimată, Curtea apreciază că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Deși recurenta nu a indicat temeiul juridic al cererii sale de recurs, din analiza motivelor se reține că acestea se pot încadra în dispozițiile art. 488 pct.8 Cod procedură civilă și că art. 489 alin.2 Cod procedură civilă sancționează cu nulitatea situația în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că această excepție este vădit nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă, dar și a celor ce pot fi avute în vedere din oficiu de către instanță, potrivit dispozițiilor art. 489 alin.3 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că prezentul recurs este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Motivul anulării accesoriilor pentru anul 2007, respectiv neîndeplinirea de către recurenta pârâtă a obligației de informare anuală a contribuabilului despre nivelul, respectiv cuantumul contribuției datorate este de asemenea întemeiat.
Constatând că recurenta pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de informare anuală a contribuabilului cu privire la datoria înregistrată, obligație prevăzută de art. 222 din Legea nr. 95/2006, în mod corect instanța a reținut că intimata reclamantă nu datorează obligații fiscale accesorii. Aceste accesorii au natura unei sancțiuni aplicate contribuabilului pentru neîndeplinirea în termen a obligației principale, ori în speță intimata reclamantă nu a avut cunoștință de existența obligației principale, nefiind astfel în culpă pentru neplata acestora în termen.
Pentru a fi aplicabile dispozițiile legale privind calcularea de majorări și dobânzi, este necesar să existe un termen de scadență, termen ce are rolul de a permite contribuabilului să fie încunoștințat, să poată plăti sau, eventual, să poată contesta impunerea sumei.
Intimatei nu i-au fost respectate aceste drepturi la informare și beneficiului termenului de scadență, astfel că, în mod corect, în lipsa unui moment de la care să curgă dobânzile și majorările de întârziere, instanța de fond a înlăturat obligația de plată a acestora.
În consecință, criticile aduse în recurs nu sunt în măsură să înlăture considerentele instanței de fond, intimata fiind în mod corect exonerată de plata accesoriilor stabilite prin deciziile atacate.
Față de aceste considerente, constatând și faptul că sentința recurată nu conține cauze de nulitate absolută, urmează ca în temeiul art. 496 C.pr.civ. să respingă ca nefondat prezentul recurs.
În ceea ce privește solicitarea intimatei formulată prin întâmpinare de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că la momentul dezbaterilor aceasta, prin apărător a arătat faptul că nu mai solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului, invocată de către intimata – reclamantă C. S..
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a județului B., împotriva sentinței civile nr. 6221/04.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a Civilă de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.06.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. P. G. R. Grațiela M. Lorența B.
Grefier,
M. C.
Red. S.P.G./27.06.2014
Tehnored.: M. C./ 07.07.2014 / - 4 ex.
Jud. fond: A. N. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 40/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1116/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
