Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 417/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 417/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 3689/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.417/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 11 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: C. E. C. - judecător
R. Grațiela M. - judecător
Lorența B. - judecător
T. S. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurentul I. F. și pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a județului B. împotriva sentinței civile nr.4984/CA din data de 16.10.2013 pronunțată de Tribunalul B.-„secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal” în dosarul nr._, având ca obiect „contestație act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 04 februarie 2014, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța în baza art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, potrivit art.260 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 11 februarie 2014.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4984/CA/16.10.2013 a Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată în dosarele nr._/62/2011 și nr._/62/2011 ale Tribunalului B. de reclamantul I. F. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. și în consecință:
S-a anulat decizia de impunere nr._/21.09.2011 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B..
S-a respins cererea reclamantului privind anularea deciziei de impunere nr._/21.09.2011 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin decizia de impunere nr._/21.09.2011 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 49.111 lei cu titlu de majorări/dobânzi și a sumei de 3.711 lei cu titlu de penalități.
Prin decizia de impunere nr._/21.09.2011 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. – depusă la fila nr. 19 din dosarul nr._/62/2011 al Tribunalului B. - s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 3.463 lei cu titlu de contribuție datorată pentru anul 2011.
Împotriva acestor acte administrativ - fiscale reclamantul a formulat contestație care a fost trimisă pârâtei prin poștă la data de 19.10.2011 și soluționată de aceasta potrivit adresei nr._/14.11.2011.
Analizând deciziile de impunere contestate în raport cu motivele invocate de reclamant în susținerea cererii de chemare în judecată, instanța de fond a reținut că majorările/dobânzile în cuantum de 49.111 lei și penalitățile în cuantum de 3.711 lei stabilite în sarcina reclamantului prin decizia de impunere nr._/21.09.2011 au fost calculate de către pârâtă ca fiind aferente debitului datorat pentru perioada 03._, astfel cum se arată în adresa nr._/14.11.2011 emisă de pârâtă.
Potrivit art.41 alin. 2 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 „Pentru neachitarea la termenul de scadență de către angajatorii și asiguratorii care au obligația plății contribuției, aceștia datorează după acest termen majorări de întârziere, potrivit prevederilor legale în materie de colectare a creanțelor fiscale”.
Instanța de fond a reținut, însă, că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de informare anuală a contribuabilului cu privire la datoria înregistrată, așa cum stipulează prevederile art. 222 din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora ”Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.”
Chiar dacă acest text de lege nu prevede sancțiunea pentru lipsa de informare anuală, instanța de fond a apreciat că pârâta nu poate percepe și impune reclamantului obligațiile fiscale accesorii, constând în dobânzi și penalități, care reprezintă veritabile sancțiuni aplicate contribuabilului, pentru neîndeplinirea în termen a obligației de plată principale, pornindu-se de la premisa că în situația în care reclamantul ar fi avut cunoștință de existența unei obligații de plată ar fi achitat-o în termenul legal.
Astfel, potrivit art.44 alin.1 Cod procedură fiscală, actul administrativ – fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat în modalitățile prevăzute de alineatele următoarele ale aceluiași articol.
Necomunicarea actului administrativ – fiscal în modalitățile menționate nu este de natură să atragă nevalabilitatea obligațiilor fiscale stabilite în sarcina contribuabilului, ci doar inopozabilitatea lui, potrivit art. 45 Cod procedură fiscală.
În speță, pârâta nu a făcut dovada comunicării către reclamant a obligației ce îi revine cu privire la achitarea CAS aferent perioadei 03._. Astfel cum se arată în adresa nr._/14.11.2011, reclamantului i s-a comunicat obligația care îi revine cu privire la achitarea debitului aferent perioadei 03._, prin deciziile de impunere nr._/11.01.2011 și nr._/28.06.2011, decizii anulate ulterior de către pârâtă, ca urmare a trasmiterii prin poștă a Deciziei de impunere anuală privind veniturile realizate în anul 2010 și a deciziei de impunere plăți anticipate pentru anul 2011 emise de A.F.P. B. însoțite de declarația reclamantului privind obligațiile de constituire și plată la FNUASS.
Până la data comunicării lor către reclamant, acele decizii de impunere nu au produs niciun efect juridic asupra contribuabilului potrivit art. 45 alin. 2 Cod procedură fiscală și mai mult, deciziile de impunere nr._/11.01.2011 și nr._/28.06.2011 au fost anulate de către pârâtă, astfel că nu pot produce efecte asupra reclamantului.
De altfel, la data de 08.02.2011, reclamantul a achitat debitul restant aferent perioadei 03._, în sumă de 22.908 lei, potrivit OP nr. 13/08.02.2011, iar diferența de regularizare în sumă de 880 lei a achitat-o la data de 14.09.2011, împrejurare recunoscută de pârâtă.
Atâta timp cât reclamantul a achitat integral debitul aferent perioadei 03._ imediat ce i-au fost comunicate acele decizii de impunere, respectiv la data de 08.02.2011 și la data de 14.09.2011, majorările, dobânzile și penalitățile calculate de către pârâtă pentru perioada anterioară, potrivit deciziei nr._/21.09.2011 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., au fost în mod nelegal stabilite. Pentru aceste motive instanța de fond a dispus anularea deciziei de impunere nr._/21.09.2011 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B..
În privința deciziei de impunere nr._/21.09.2011 emisă de pârâtă, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 219 lit. g), art. 257 alin. 2 lit. b) și art. 259 alin. 9 din Legea nr. 95/2006, reclamantul datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2011, modul de calcul stabilit de pârâtă nefiind contestat de către reclamant. Astfel, la data de 15.03.2011, reclamantul datora CAS în cuantum de 3919 lei, la data de 15.06.2011, datora CAS în cuantum de 3919 lei, la data de 15.09.2011 datora CAS în cuantum de 3919 lei, iar la data de 15.12.2011 datora CAS în cuantum de 3919 lei.
Până la data emiterii deciziei de impunere nr._/21.09.2011, reclamantul achitase contribuția de asigurări de sănătate aferentă trimestrului I 2011 (suma de 3920 lei potrivit O.P. nr. 24/15.03.2011), trimestrului II 2011 (suma de 3920 lei potrivit O.P. nr. 54/15.06.2011), trimestrului III 2011 (suma de 3920 lei potrivit OP 86/14.09.2011) integral și achitase suma de 455 lei cu titlu de contribuție aferentă trimestrului IV 2011 (potrivit OP nr. 63/11.07.2011), rămânând astfel de achitat suma de 3.463 lei reprezentând diferență contribuție aferentă trimestrului IV 2011, sumă pentru plata căreia a și fost emisă decizia de impunere contestată.
Nu pot fi reținute susținerile reclamantului în sensul că, potrivit adresei nr. 280/21.09.2011 emisă de pârâtă, reclamantul nu mai datorează nicio sumă de bani pârâtei cu titlu de CAS aferent anului 2011, întrucât adresa menționată are în vedere situația obligațiilor de plată ale reclamantului devenite scadente până la data emiterii adresei, 21.09.2011. Astfel, potrivit acelei adrese, la data de 21.09.2011, reclamantul figura cu suma de 456 lei achitată în plus față de contribuția datorată pentru anul 2011, astfel că, ulterior, suma de 456 lei achitată de reclamant a fost avută în vedere ca o achitare parțială de către reclamant a CAS aferent trimestrului IV 2011, devenit scadent la data de 15.12.2011, potrivit art. 8 alin. 1 din Ordinul nr.617 din 13 august 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Față de cele arătate, reținând că reclamantul nu a făcut dovada achitării către pârâtă a contribuției de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 3.463 lei aferentă trimestrului IV 2011, scadentă la data de 14.12.2011, iar pârâta nu a recunoscut achitarea integrală de către reclamant a debitului aferent anului 2011, ci doar achitarea integrală a debitului aferent perioadei 03._, instanța reține că decizia de impunere nr._/21.09.2011 a fost în mod legal emisă de pârâtă, astfel că a fost menținută.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată în dosarele nr._/62/2011 și nr._/62/2011 ale Tribunalului B. de reclamantul I. F. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., dispunând potrivit celor de mai jos.
Fără cheltuieli de judecată, întrucât la termenul de judecată din data de 02.10.2013, potrivit principiului disponibilității părților, reclamantul a arătat că nu solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I. F. solicitând modificarea în parte a sentinței recurate în sensul anulării și a deciziei de impunere cu nr._/21.09.2011 pentru suma de 3463 lei întrucât potrivit adresei emise de pârâtă cu nr._/04.09.2012 din care rezultă că „ având în vedere prevederile legale în vigoare cu ordinele de plată efectuate după data titlului executoriu OP 121/22.11.2011 în sumă de 3463 s-au stins în ordinea vechimii dobânzii”. Se concluzionează că suma de 3463 lei stabilită prin decizia de impunere cu nr._/21.09.2011 a fost achitată și se impune anularea deciziei.
Recursul a fost legal timbrat la fel ca și cererea introductivă.
Împotriva acestei sentințe a mai declarat recurs, în termen legal, pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii în tot.
În motivare recurenta a criticat sentința sub următoarele aspecte:
În motivare, a arătat că au calitatea de asigurat conform art.211 din Legea nr. 95/2006 toți cetățenii români cu domiciliul în țară, invocând totodată aplicarea OUG nr.150/2002 și a normelor de aplicarea a acesteia aprobate prin Ordinul nr.221/2005, conform cărora persoanele care realizează venituri din profesii liberale datorează contribuție la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, calculată ca și cotă asupra acestor venituri.
În plus, se mai arată că reclamantul avea obligația de a declara și plăti această contribuție și că a fost identificată cu venituri din profesii libere aferente perioadei 2005-2011 potrivit informaților puse la dispoziție chiar de acesta dar și de ANAF.
Recurenta a mai arătat că decizia nr._/21.09.2011 a fost emisă cu privire la anii 2005, 2010 și 2011 în baza informațiilor primite de la ANAF, în condițiile în urma preluării bazelor de date prin protocol, iar debitul a fost determinat în raport de legislația aferentă perioadei respective.
În plus, recurenta a mai arătat că nu putea să își îndeplinească obligația prevăzută de Legea nr. 95/2006 privind informarea anuală asupra nivelului obligațiilor, decât în ipoteza în care contribuabilul ar fi depus declarațiile referitoare la cuantumul veniturilor realizate, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
Mai mult obligația de plată se naște de la data realizării venitului astfel că nerecunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare ar contraveni principiului nemo censetur ignorare legem, neputând interveni sancțiunea drastică a anulării parțiale a actului administrativ sub aspectul accesoriilor.
În drept a fost invocată aplicarea cod procedură civilă și legislația specială - OUG nr. 150/2002 și a normelor de aplicarea a acesteia aprobate prin Ordinul nr. 221/2005, Legea nr. 95/2006, Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimatul reclamant, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă arătând că poziția acesteia este pur teoretică..
Reclamantul a depus în recurs în cadrul probei cu înscrisuri adresa emisă de pârâtă cu nr._/04.09.2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 cod procedură civilă, a art. 304 cod procedură civilă și recursurile declarate în cauză, Curtea constată următoarele:
Recursul declarat de reclamantul I. F. este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Recurentul invocă faptul că suma de 3463 lei stabilită prin decizia de impunere cu nr._/21.09.2011 care face obiectul recursului a fost achitată și, astfel, se impune anularea deciziei.
Curtea reține că decizia_/21.09.2011 a fost menținută de instanța de fond reținându-se, în mod corect, raportat la probatoriul administrat, că aceasta vizează diferență debit principal aferent trimestrului IV din 2011.
Curtea mai reține că adresa cu nr._/04.09.2012 emisă de pârâtă și depusă de reclamant în recurs, vizează plata prin op. 121/22.11.2011 a sumei de 3463 lei, cuantum identic cu cel menționat în decizia atacată. Însă, această plată este ulterioară deciziei de impunere contestate și reprezintă un act de executare benevolă a acesteia, prin urmare nu poate reține drept cauză de nulitate a deciziei, fiind de principiu că nulitatea este o sancțiune ce vizează încălcarea normelor prevăzute pentru legala încheiere a actului juridic. Or, reclamantul nu a invocat alte motive de nulitate a deciziei, iar o plată ulterioară nu reprezintă decât dovada executării obligației, respectiv cauză de stingere a obligației fiscale și care poate fi invocată într-o eventuală contestație la executare în cazul demarării executării silite a unei obligații deja executate, la fel ca și aspectele legate de aplicarea regulilor privind imputația plății creanțelor fiscale.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art.312 cod procedură civilă va respinge declarat de reclamantul I. F. și va menține sentința recurată.
Recursul formulat de reclamanta pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B. nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
În speță instanța de fond, admițând în parte cererea a anulat decizia nr._/21.09.2011
având ca obiect majorări/dobânzi și respectiv penalități aferente intervalului 2005-2010.
Conform ar. 257 din Legea nr. 95/2006 intimata reclamantă avea obligația de a declara veniturile realizate din profesii liberale și de a achita contribuția datorată la FNUASS calculată ca procent aplicat la cuantumul acestora, însă, deși recurenta susține că această obligație de declarare trebuia îndeplinită exclusiv la structurile sale, prin înregistrarea declarațiilor contribuabililor privind cuantumul veniturilor realizate, această susținere nu este corectă.
Potrivit art. 261 alin. 5 din Legea nr. 95/2006 „ persoanele prevăzute la art. 257 și 258 au obligația de a pune la dispoziția ANAF, respectiv a organelor de control ale acesteia sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative și actele de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond.”
Prin urmare, din interpretarea gramaticală a acestei norme, astfel cum corect a reținut și tribunalul, rezultă că declarația de venituri care să fie avută în vedere la stabilirea sumei de plată la FNUASS se putea depune și la AFP B., nu doar la CASJ B., fapt rezultat din folosirea conjuncției „sau”.
Recurenta nu justifică în nici un fel de ce, deși recunoaște, prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, că avea încheiat încă din anul 2007 Protocol cu ANAF și deși se recunoaște că în perioada 2005-2010 intimata reclamantă a depus chiar la CASJ declarații de impunere ce puteau fi verificate în baza aceluiași protocol, nu a emis măcar începând cu acel an decizii de impunere, ci a făcut acest lucru abia din 2011 în condițiile în care reclamantul a dovedit că a achitat integral debitul principal imediat ce i-au fost comunicate deciziile de impunere.
Astfel pe de o parte, lipsa de diligență a CASJ care deși a primit plăți periodice nu a procedat la verificarea corectitudinii cuantumului contribuției plătite, iar pe de altă parte, că lipsa de colaborare între organele fiscale teritoriale și casele de asigurări județene în transmiterea informațiilor înregistrate până în anul 2011 nu poate fi imputată contribuabilului, cât timp acesta și-a îndeplinit obligația de a declara veniturile realizate la unul dintre cele două organe stabilite alternativ de către legiuitor în acest scop și, mai mult, a și făcut plăți voluntare cu titlu de contribuție imediat ce i s-au comunicat deciziile de impunere.
Prin urmare, Curtea va înlătura motivul de recurs invocat de recurenta CASJ B. referitor la inaplicabilitatea în cauză a art. 222 din Legea nr. 95/2006. În opinia Curții, această normă este pe deplin aplicabilă cât timp contribuabilul a depus declarația de venit la unul din organele stabilite de art. 261 alin. 5 din același act normativ în acest sens – organul fiscal teritorial (AFP) sau casa județeană de asigurări de sănătate, lipsa de colaborare dintre organele statului în transmiterea informațiilor neputând genera accesorii în sarcina contribuabililor, ca urmare a emiterii cu întârziere a deciziilor de impunere.
Mai mult, se validează raționamentul instanței de fond în sensul că reclamantului nu i se pot imputa accesorii, a căror rațiune este sancționarea depășirii scadenței, în condițiile în care nu i s-a adus la cunoștință vreo rectificare a cuantumul debitului principal, cu atât mai mult cu cât din actele dosarului rezultă că reclamantul a achitat fără întârziere sumele ce i s-au pus în vedere cu titlu de debit principal.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 312 alin. 1 c.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de recurenta pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B..
Se va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B. și, respectiv, de reclamantul I. F. împotriva sentinței civile nr. 4984/CA/16.10.2013 a Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.02.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. E. C. R. Grațiela M. Lorența B.
Grefier,
T. S.
Red.RMG./11.02.2014/
Dact.TS./19.02.2014
Jud.fond: Z. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1207/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2412/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
