Pretentii. Decizia nr. 480/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 480/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 1363/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 480/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 18 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: R. Grațiela M. - judecător
Lorența B. - judecător
C. E. C. - judecător
G. P. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 2195/03 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul C. - secția civilă - în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare,se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 11 februarie, consemnările din încheierea de ședință din acea zi fac parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă precum și în baza art. 396 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18 februarie 2014.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2195/03 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul C. - secția civilă - în dosarul nr._ s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a inadmisibilității acțiunii, ambele invocate prin întâmpinare.
S-a admis în parte acțiunea formulată de partea reclamantă K. G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Baraolt.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația Fondului Pentru Mediu.
Pârâta a fost obligată la plata către partea reclamantă a sumei de 3189,00 lei cu titlu de - restituire taxă de poluare plătită potrivit chitanței nr._ din 12.09.2008, precum și la plata dobânzii legale aferentă sumei de mai sus, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată 25.04.2013 și până la data plății precum și la plata sumei de 139,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Chemata în garanție Administrația Fondului Pentru Mediu a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 3189,00 lei cu titlu de - restituire taxă de poluare plătită potrivit chitanței nr._ din 12.09.2008, precum și la plata dobânzii legale aferentă sumei de mai sus, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată 25.04.2013 și până la data plății precum și la plata sumei de 139,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, drept consecință a admiterii cererii de chemare în garanție.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
În fapt, partea reclamantă a achiziționat autoturismul msecond hand cu datele de identificare arătate în cererea e chemare în judecată dintr-un stat al Uniunii Europene, acesta fiind anterior înmatriculat pe teritoriul Uniunii Europene, astfel cum rezultă din copia actului de dobândire atașat la dosar precum și din dovada primei înmatriculări depuse la dosar, achitând ulterior la Trezorerie suma indicată în petitul acțiunii, sumă reprezentând taxa specială pentru autoturisme la prima înmatriculare, plata fiind efectuată potrivit chitanței depusă în copie la dosarul cauzei.
S-a reținut că partea reclamantă a solicitat restituirea acestei taxe, cererea fiind înregistrată la Trezoreria care a încasat taxa, instituție care a refuzat restituirea integrală a acesteia astfel cum rezultă din adresa depusă la dosar sens în care, în condițiile în care taxa nu a fost restituită, a fost formulată prezenta acțiune în justiție.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei organ fiscal instanța a avut în vedere că obiectul cauzei vizează restituirea unei taxe, sens în care are legitimare procesuală pasivă organul care a încasat taxa și căruia îi revine competenta de administrare a creanței fiscale potrivit art. 33 din OG. 92/2003 considerente față de care tribunalul a constatat că partea pârâtă chemată în judecată are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii - prin raportare la natura litigiului, instanța a reținut pe de o parte că în speță obiectul cauzei privește restituirea unei taxe – în sensul vizat de disp. art. 1 din Codul fiscal, raportul juridic de drept material dintre părți având natură fiscală, în conținutul său intrând obligația edictată de legiuitorul român de plată a taxei speciale pentru autoturisme și dreptul de creanța corelativ de încasare a acesteia, iar pe de alta parte se retine că litigiul a luat naștere că urmare a refuzului organului administrativ de a restitui taxa solicitata de către partea reclamantă, poziția de refuz astfel exprimată de organul administrativ fiscal subscriindu-se noțiunii de act administrativ în sensul vizat de art. 2 lit.c din Legea 554/2004, considerente față de care, reținând că litigiul are natură de contencios administrativ conform art. 2 lit. f din Legea 554/2004 instanța constată că cererea de chemare în judecată formulată de partea reclamantă este admisibilă, neputând fi reținute sub acest aspect apărările formulate de parată.
Totodată cu privire la admisibilitatea formulării acțiunii prin prisma parcurgerii procedurii prealabile instanța va avea în vedere că din cuprinsul art. 7 alin.1 și al art. 2 lit. j din Legea 554/2004 rezultă că plângerea prealabilă este obligatorie în cazul în care partea invocă vătămarea unui drept al său prin emiterea unui act administrativ individual sau normativ, or, în speță, obiectul acțiunii nu vizează anularea unui atare act administrativ, ci aceasta se întemeiază în drept pe disp. art. 8 alin. 2 teza a doua din Legea 554/2004 conform căruia – “se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”, ipoteză diferită de cea vizată de art. 7 din Legea 554/2004, față de definițiile legale date acestor noțiuni de disp. art. 2 lit. j și i din Legea contenciosului administrativ, considerente față de care, reținând că anterior partea reclamantă a solicitat restituirea sumei iar prin adresa de răspuns pârâta a exprimat explicit voința de a nu rezolva în mod favorabil cererea, instanța nu a reținut apărarea invocată de pârâtă.
De asemenea instanța a avut în vedere ca obiectul cauzei nu vizează anularea deciziei prin care a fost calculata taxa, ci acțiunea are ca obiect restituirea taxei, în speța nefiind prin urmare incident termenul de 30 de zile pentru atacarea deciziei prevăzut de art. 10 din OUG 50/2008 si art. 205 din OG. 92/2003
În soluționarea pe fond a acțiunii, față de motivele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, instanța a avut în vedere că aspectul esențial ce trebuie stabilit în cauză îl constituie legalitatea taxei de poluare a cărei restituire se solicită, respectiv compatibilitatea actului normativ în baza căruia a fost achitată această taxă cu normele comunitare.
În al doilea rând s-a reținut ca fiind esențial faptul că autovehiculul pentru care a fost achitată taxa este un autovehicul de ocazie, second hand, astfel că, în speță, raționamentul juridic privește doar analiza regimului de plată a taxei cu privire la autovehicule second hand, iar nu cu privire la autovehicule noi.
Concluzia de mai sus se impune evident în condițiile în care premisa stabilirii unei situații de discriminare o constituie compararea regimului unor bunuri identice, cu calități identice, iar nu a unor bunuri diferite, neputând fi analizate comparativ pentru a stabili o situație de discriminare un autovehicul nou cu un autovehicul vechi, iar în cauză interesând doar autovehiculele second hand, respectiv compararea unui autovehicul de ocazie cumpărat dintr-un stat al Uniunii Europene cu un autovehicul similar – adică tot de ocazie și cu caracteristici tehnice identice - cumpărat din România.
În acest sens s-a avut în vedere că taxa a fost achitată potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008 și care a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008.
S-a reținut că acest act normativ a suferit mai multe modificări, dar ceea ce interesează în cauză este faptul că nici una dintre aceste modificări nu a adus o schimbare de esență asupra regimului taxei pentru autovehiculele second hand importate sau cumpărate din România, fiind doar introduse anumite dispoziții relativ la anumite categorii de autovehicule noi, ceea ce nu interesează în cauză.
Astfel conform OUG 50/2001 în toate formele sale – adică forma inițială precum și în formele modificate – pentru autoturismele de ocazie cumpărate din România și deja înmatriculate în România nu se achită taxa atunci când sunt reînmatriculate în România, iar pentru autoturismele cu caracteristici identice care sunt importate din alt stat al Uniunii Europene deja înmatriculate în Uniunea Europeană se achită taxa atunci când sunt reînmatriculate în România, o atare situație descurajând fără echivoc achiziționarea autovehiculelor de ocazie din alt stat al Uniunii Europene, adică importul acestora de pe piața comună.
Prin prisma celor de mai sus, reținând că din perspectiva analizei mașinilor second hand nu interesează data la care a fost plătită taxa, în condițiile în care, relativ la regimul acestora, Ordonanța 50/2008 nu a suferit nicio modificare până în prezent, în toate formele existând diferența de regim al taxei arătată mai sus, instanța a avut în vedere esențial în cauză faptul că - în contextul supunerii analizării într-un proces pendinte a compatibilității acestui act normativ cu normele comunitare - s-a pronunțat recent Curtea Europeană de Justiție, decizia fiind clară și obligatorie pentru instanțele naționale ( potrivit Deciziei C./Enel -1964 și Deciziei din cauza Simmenthal -1976).
Astfel, conform hotărârii curții din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României – ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Or, în speță, astfel cum s-a evidențiat anterior, legea internă face o evidentă diferențiere de regim între aceste bunuri similare, o persoană interesată preferând să cumpere o anumită marcă de mașină second hand din România pentru care nu va plăti taxa de poluare, în locul unei mașini identice dintr-un alt stat al Comunității Europene pentru care ar trebui să plătească taxa de poluare, dezavantajarea acestora din urmă fiind evidentă, prin adoptarea OUG 50/2001 Statul Român descurajând punerea în circulație în România a unor autovehicule cumpărate dintr-un alt stat al Uniunii Europene și favorizând cumpărarea acestora din România, aspect ce atrage incompatibilitatea acestui act normativ cu Articolul 110 în sensul în care s-a statuat prin Hotărârea CEJ pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României.
Concluzionând față de cele de mai sus, reținând că taxa percepută de statul român – stat membru - părții reclamante reprezintă o taxă instituia de legislația internă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective, reținând că partea reclamantă s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, reclamanta având dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, dată fiind incidența principiului potrivit căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia, luând în considerare că în astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, instanța a constatat că prezenta acțiune a fost întemeiată, sens în care aceasta a fost admisă, dispunându-se obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma achitată cu titlu de taxă de poluare.
În ceea ce privește plata dobânzii instanța a avut în vedere că dobânda reprezintă contravaloarea prejudiciului suferit de creditor că urmare a neexecutării sau executării cu întârziere a obligației, cuantificarea acesteia putând avea loc prin convenția părților sau în mod legal, prin voința legiuitorului, iar în condițiile în care în speță prima ipoteză este exclusă, cuantificarea prejudiciului încercat de partea care a efectuat plata taxei pe care nu o datora poate avea loc doar prin raportare la dobânda legală.
În ceea ce privește modul de calcul al dobânzii legale cuvenite părții reclamante instanța a avut în vedere că partea are dreptul ori la dobânda legală ori la dobânda fiscală, sens în care, luând în considerare și minuta ședinței de unificare a practicii judiciare a Curții de Apel B. din data de 25.10.2012, s-a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzii către reclamant astfel cum aceasta a fost solicitată potrivit principiului disponibilității.
În ceea ce privește data de la care creditorul are dreptul la plata dobânzii legale instanța a avut în vedere că dobânda legală poate fi acordată ca regulă de la data punerii în întârziere – excepțiile trebuind să fie strict prevăzute de lege (o astfel de excepție fiind de exemplu cea în materie comercială prevăzută de art. 43 Cod comercial), iar în speță data punerii în întârziere coincide cu data formulării cererii de restituire, având în vedere că nicio dispoziție legala nu consacră faptul că organul fiscal care a încasat suma se află de drept în întârziere la data când a avut loc plata taxei de prima înmatriculare, considerente față de care, s-a dispus acordarea dobânzii de la data formulării cererii de restituire cererea fiind admisă în această măsură.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, instanța a avut în vedere că potrivit disp. art. 72 NCpc. – “Partea poate sa cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Totodată instanța a avut în vedere că potrivit disp. Art. 1 alin.1 din OUG. 50/2008 – “Taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu”.
Prin prisma celor de mai sus, având în vedere pe de o parte faptul că cererea principală a fost admisă, iar pe de alta parte faptul că partea chemata în garanție a fost cea îndreptățită sa dispună de suma achitata cu titlu de taxă, suma fiind virată în contul părții chemate în garanție potrivit art. 3 pct.5 și 6 din HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG. 50/2008 după ce a fost calculată și încasată de către partea pârâtă, instanța a admis cererea de chemare în garanție formulată dispunându-se obligarea chematei în garanție la plata către pârâte a sumelor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.
În sensul celor de mai sus, în ceea ce privește plata dobânzii cât privește chemarea în garanție instanța a avut în vedere că cererea de chemare în garanție reprezintă cererea „în despăgubire” – în terminologia Codului de procedură civilă pe care parte o formulează împotriva unui terț pentru ipoteza în care aceasta ar cădea în pretenții, astfel că în speță partea chemată în garanție a fost obligată la plata dobânzii legale în suma pe care la rândul său pârâta a fost obligată să o plătească părții reclamante.
Sub acest aspect s-a avut în vedere că pârâta nu avea interesul de a formula o cerere împotriva chematei în garanție anterior procesului – pentru a-și „conserva” dreptul de a primi dobânda de la Administrația Fondului pentru Mediu anterior formulării cererii de chemare în garanție, în condițiile în care prin ipoteză cererea de chemare în garanție este formulată doar în cadrul unui proces deja început (pendinte) și are ca premisă faptul că partea reclamantă a emis pretenții împotriva titularului cererii de chemare în garanție, acesta fiind motivul care l-a determinat pe pârât să formuleze cerere de chemare în garanție, cerere care nu avea motivație înainte de proces.
De asemenea s-a avut în vedere că dobânda reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a faptului că nu a putut beneficia de suma de bani, astfel că o soluție în care chemata în garanție ar fi obligată la plata dobânzii către pârâtă doar începând cu data chemării în garanție, diferența de dobândă ar fi suportată doar de pârâta Administrația Finanțelor Publice, aceasta în condițiile în care această instituție nu a beneficiat efectiv de sumă, ci a procedat doar la încasarea sa pentru a o vira în contul Administrației Fondului pentru Mediu, prestând ca atare doar un serviciu fiscal, considerente față de care s-a dispus obligarea chematei în garanție la plata dobânzii pe care la rândul său pârâta o va plăti parții reclamante.
Conform art. 453 NCpc., față de soluția de admitere a acțiunii principale, instanța a dispus obligarea pârâtei care a căzut în pretenții și se află prin urmare în culpă procesuală la plata cheltuielilor de judecată către partea reclamantă, constând în taxa de timbru si timbrul judiciar, conform chitanței depuse la dosar.
În ceea ce privește cererea pârâtei de obligare a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată pe care la rândul său pârâta le datorează parții reclamante raportat la acțiunea principală, instanța a avut de asemenea în vedere că cererea de chemare în garanție reprezintă cererea „în despăgubire” – în terminologia Codului de procedură civilă pe care parte o formulează împotriva unui terț pentru ipoteza în care aceasta ar cădea în pretenții, astfel că în speță partea chemată în garanție datorează întreaga sumă pe care la rândul său pârâta a fost obligată să o plătească părții reclamante având în vedere admiterea cererii de chemare în garanție, motive față de care s-a dispus obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurenta Direcția generală a Finanțelor Publice C. subrogată în drepturi și obligații de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Baraolt subrogată în drepturi și obligații de Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. - Serviciul Fiscal Orășenesc Baraolt care a invocat dispozițiile art 488 pct 6 și 8 NCPC, solicitând admiterea căii de atac cu consecința modificării acțiunii în sensul respingerii acțiunii. Criticile formulate au fost următoarele:
Cu privire la plata cheltuielilor de judecată, s-a arătat că acestea au fost acordate în mod injust atâta vreme cât organul fiscal nu a făcut altceva decât să respecte și să aplice un act normativ în vigoare, iar suma încasată cu titlu de taxă pe poluare s-a depus în mod direct în contul Administrației Fondului pentru Mediu.
În opinia recurentei, în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art 453 al 1 NCPC întrucât nu s-a făcut dovada culpei procesuale .
S-a mai criticat și acordarea dobânzii legale de la data formulării cererii de chemare în judecată arătându-se că, potrivit art 3 al 5 din HG nr 686/2008, taxa nu are un termen legal de plată nefiind purtătoare de dobândă.
O altă critică se referă la respingerea excepției inadmibilității, reluându-se apărările din cuprinsul apărării.
Instanța de fond a respins în mod neîntemeiat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Baraolt.
În acest sens s-a susținut că, pornind de la cererea reclamantului, și anume restituirea sumei achitate, calitatea procesuală o are beneficiarul sumei percepute cu titlu de taxă pe poluare, respectiv AFM, și nu organele fiscale care doar au încasat contravaloarea taxei.
Criticile aduse au privit și fondul cauzei, arătându-se următoarele:
Din analiza dispozițiilor art. I - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană și art 148 al 2 din Constituția României rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii fiecărei stat membru în parte.
În opinia recurentei, nu se poate admite că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 ar încălca dispozițiile comunitare, întrucât legislația română prevede plata, în cazul în care este vorba despre aceleași specificații tehnice, a unei taxe de poluare în același cuantum, indiferent dacă se aplică la autoturismele/ autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
Legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede că nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor interne similare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauzele Shouten și Meldrun contra Olandei și Ferazzi contra Italiei că "sunt excluse din câmpul de aplicare al art.6 obligațiile ce rezultă din legislația fiscală sau care fac parte din obligațiile civice într-o societate democratică."
Nici Constituția Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe pe poluare, ci doar a modului de determinare a taxei, aspect luat în considerare la adoptarea O.U.G. nr. 50/2008.
Principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, în prezent 16 state membre ale Uniunii Europene practicând taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
Prin urmare, existența unei taxe pe poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motiv temeinic pentru a dispune restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de poluare.
Dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratat nu sunt incidente în cauză întrucât, pe de o parte nu este vorba despre "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de alta parte, nu este vorba despre un regim fiscal discriminatoriu, întrucât obligația plății taxei pe poluare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țară de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Codul de procedură fiscală reglementează în mod clar procedura care se va aplica cererilor de restituire a unor sume de la bugetul de stat, fiind instituite în acest sens norme imperative și exprese în materie. Restituirea de sume de la buget la cererea contribuabililor se face în condițiile art. 117 din OG nr. 92/2003, condiții care nu sunt îndeplinite de către reclamant la data formulării cererii de restituire.
De asemenea restituirea și rambursarea sumelor de la buget precum și acordarea dobânzilor cuvenite se face în conformitate cu procedura aprobată prin Ordin M.F.P. nr. 1899/2004.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:
La data de 21.03.2012, reclamantul K. G. a solicitat Administrației Finanțelor Publice Baraolt, restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.
Refuzul de restituire nu poate fi confundat cu refuzul de soluționare a unei cereri, și, în măsura în care reclamantul se afla în termenul de prescripție al solicitării unei sume apreciată de acesta ca nedatorată, era îndreptățit să procedeze în acest sens. Reclamantul nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar. Ca urmare, în mod corect prima instanță a respins excepția inadmisibilității.
Critica privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Baraolt este nefondată întrucât raportul juridic s-a stabilit între reclamantă și pârâtă prin prisma obligațiilor acesteia din urmă de a calcula și încasa taxa pe poluare.
În primul rând, se impune a se analiza natura juridică a sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare și solicitată a fi restituită.
Preeminenta dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin OUG nr 50/2008, noua taxa introdusa prin acest act normativ, denumită „ taxă de poluare ”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit OUG nr. 50/2008 însă, principiul “poluatorul plătește” este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.
Această taxă de poluare este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art 110 din TFUE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Astfel cum se arată în jurisprudența CJCE, articolul 110 TFUE vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art 110 TFUE, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin OUG nr 50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind sin state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că, raportat si la rațiunea impunerii taxei de poluare bazată pe principiul „poluatorul plătește”, nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CJCE ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pe poluare instituită de OUG nr 50/2008, și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., i s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. ( ca de altfel și hotărârea T. ) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, Curtea europeană a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul “poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art 110 TFUE și, ca urmare a conformității taxei de poluare instituită prin OUG nr 50/2008 cu acestea, au fost respinse.
În consecință, în cauză este vorba despre o sumă încasată cu încălcarea normelor comunitare, fiind vorba despre o plată nedatorată, solicitată a fi restituită în condițiile art 117 lit d cod procedură civilă. Conform OMFP nr 1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire și, în termenul de prescripție, s-a adresat instanței în vederea obligării organului fiscal la restituirea sumei.
În mod corect prima instanță de fond a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de 72 și 73 NCPC și față de dispozițiile art 1 OUG nr 50/2008 privind titularul bugetului la care se face venit suma încasată cu titlu de taxă de poluare.
Față de modul de soluționare a acțiunii civile și de dispozițiile art 452, 453 NCPC, în mod corect prima instanță a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul, prin admiterea acțiunii stabilindu-se partea care a căzut în pretenții.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art 496 al 1 NCPC, va respinge recursul formulat.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Direcția generală a Finanțelor Publice C. subrogată în drepturi și obligații de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Baraolt subrogată în drepturi și obligații de Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. - Serviciul Fiscal Orășenesc Baraolt împotriva sentinței civile nr 2195/03.07.2013 pronunțată de Tribunalul C.-Secția civilă în dosarul nr_ .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.02.2014.
Președinte Judecător Judecător
R. Grațiela M. Lorența B. C. E. C.
Grefier
G. P.
Red. LB/18.02.2014
Tehnored. G.P/19.02.2014 /6 ex
Jud Fond: A.C.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 200/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 760/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
