Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 200/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 200/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 9278/62/2007
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 200/RDosar nr._
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.
Judecător I. Ț.
Judecător L. P.
Grefier R. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului B. pentru Direcția C. Fiscal B. împotriva sentinței civile nr. 46/CA din 20.01.2009, pronunțată de Tribunalul B. - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ , având ca obiect „ anulare act de control taxe și impozite „ – cauză repusă pe rol -
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 15 ianuarie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 22 ianuarie 2014.
CURTEA :
Asupra recursului de față constată că:
La data de 7.12.2007 reclamanta . B., reprezentantă prin administrator Punkosti A. M. și H. P. a chemat în judecată pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice B., solicitând anularea deciziei nr.253/09.11.2007 emisă de pârâtă, prin care s-a respins neîntemeiat contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 221/09.06.2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. 2529/27.09.2007, cu precizarea că a înțeles să conteste integral baza de impunere stabilită și obligații fiscale fixate în sarcina reclamantei prin decizia de impunere menționată, respectiv: impozit pe profit 121,945 lei; dobândă 48.999 lei; penalități întârziere 9132 lei; taxă pe valoare adăugată 104.370 lei; dobânzi 41.471 lei și penalități 7679 lei.
Acțiunea reclamantei a format obiectul dosarului nr._ a Tribunalului B..
În acest dosar instanța de fond pe baza probelor de la dosar și a prevederilor legale a pronunțat sentința civilă nr. 46/CA/26.01.2009 a Tribunalului B..
Prin această hotărâre instanța de fond a dispus următoarele: a admis acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUD.B. și DIRECȚIA C. FISCAL și în consecință:
A anulat Decizia nr.253/09.11.2007 emisă de pârâta DGFP B. pentru soluționarea contestației înregistrate sub nr._/27.09.2007 la pârâtă, împotriva deciziei de impunere nr.221/09.06.2006 și a raportului de inspecție fiscală nr.2529/08.06.2006.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Reclamanta . are ca obiect de activitate intermedieri în comerțul cu produse diverse –CAEN 5119, ocupându-se efectiv de aprovizionarea de la diverși furnizori persoane fizice sau juridice cu piei de animale și revânzarea acestora către terțe societăți specializate în prelucrarea acestor piei.
Potrivit raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 08.06.2006 întocmit de DGFP B. –Direcția C. Fiscal și procesul verbal nr.4/25.05.2006 reclamanta „a înregistrat, în perioada 05.09._05, în evidențele contabile cheltuieli cu costul mărfurilor aferente operațiunilor comerciale de achiziție, de la diverși furnizori, cu facturi fiscale menționate în adresa IPJ B. nr.7673/04.05.2006 în sumă totală de 562.828,6 RON, cheltuieli nedeductibile fiscal, deoarece au fost consemnate în documente ce contravin prevederilor legale, conform art.9 al.7 lit.j din Legea nr.414/2002 privind impozitul pe profit și art.21 al.4 lit.f. din Legea nr.571/2003, rezultând un impozit pe profit stabilit suplimentar în sumă de 121.944,86 RON.”
S-a mai aratat că „agentul economic a dedus TVA în sumă de 104.369,69 RON în perioada 05.09._05, aferente facturilor fiscale care fac obiectul aceleiași adrese a IPJ B., facturi fiscale în valoare totală de 669,766,03 RON, care provin de la furnizori nereali, conform corespondenței purtate de comisarii Gărzii Financiare B. cu serviciile de gestionare formulare cu regim special din cadrul DGFP județene (B., A., G., B., Argeș, M., Satu M., A., T., Prahova) și al Mun.București.
TVA în sumă de 104.369,69 RON este nedeductibilă fiscal, conform prevederilor cap.7 art.29 pct.B lit.a și b din Legea nr.345/2002 privind TVA și, respectiv, cap.10 art.145 al.8 lit.a din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.”
În baza acestui raport a fost emisă Decizia de impunere nr.221/09.06.2006 pentru sumele:
- 121.945 lei reprezentând impozit pe profit;
- 48.999 lei reprezentând dobânzi aferente impozitului pe profit;
- 9.132 lei reprezentând penalități aferente impozitului pe profit;
- 104.370 lei reprezentând TVA;
- 41.471 lei reprezentând dobânzi aferente TVA;
- 7.679 lei reprezentând penalități aferente TVA.
Împotriva aceste decizii reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr.253/09.11.2007, toate aceste acte fiind contestate prin prezenta acțiune.
Este adevărat că potrivit art.9 alin.7 lit.j din Legea nr.414/2002 „cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin care să se facă dovada efectuării Operațiunii”, însă, așa cum concluzionează expertul Timboiu F. P. în Raportul de expertiză (f.290-295) și în Răspunsurile la obiecțiunile la acest raport (f.313-317), la momentul respectiv societatea a avut documente care să justifice proveniența mărfurilor achiziționate și ., iar reclamanta nu avea de unde cunoaște proveniența documentelor justificative puse la dispoziție de către diverși furnizori.
Lipsa culpei, rezultată din necunoașterea provenienței facturilor, care ulterior (după 2-3 ani de la data înregistrării în gestiune) s-au dovedit a proveni de la furnizori nereali, o disculpă pe reclamantă și pentru consecințele subsecvente înregistrării în contabilitatea a acestor facturi.
Din actele de la dosar, din susținerea reclamantei, necontestată de pârâți și din raportul de expertiză, s-a reținut că toate mărfurile înscrise în facturile fiscale menționate în adresa IPJ B. nr.7673/04.05.2006, controlate în perioada 05.09._05, s-au aflat în posesia efectivă a societății, s-au întocmit rapoarte zilnice de colectare a pieilor în care se evidențiau toate intrările de piei pe tipuri de piei și pe calități, societatea ținând evidența intrărilor și ieșirilor ținându-se în fișele de magazine; valoarea mărfurilor a fost înregistrată efectiv în gestiune, iar respectivele mărfuri au fost revândute clienților reclamantei, obținându-se astfel profit, pentru care s-a plătit în mod corespunzător impozitul pe profit.
Același expert a concluzionat că toate operațiunile contabile legate de revânzarea mărfurilor au fost evidențiate în mod corect în contabilitate.
În aceste condiții supunerea reclamantei la plata impozitului pe profit și a TVA-ul descris mai sus ar fi excesivă.
Pentru toate aceste considerente instanța a admis contestația reclamantei, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâre a declarat reclamant pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice B. la data de 28.01.2011, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice ( filele 2-3 dosar nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție .
În acest dosar instanța de recurs a pronunțat Decizia nr. 1676/22 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție respingând recursul declarat de pârâtă împotriva Încheierii de ședința de suspendare a judecării cauzei pronunțată de Curtea de Apel B. la data de 14.09.2010, ca inadmisibil.
La data de 11.03.2009 pârâta a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 46/CA/20.01.2009 a Tribunalului B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului declarat și modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată și nelegală.
Recursul pârâtei a fost înregistrat la Curtea de Apel B. – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 12.03.2009 sub nr._ .
În dezvoltarea criticilor de recurs se aduc de către pârâtă următoarele argumente de nelegalitate sentinței nr.46/CA/20.01.2009 a Tribunalului B. .
Fără nici un dubiu faptul că .. nu putea beneficia de dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugata . in condițiile in care documentele justificative privind aprovizionarea cu mărfuri nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, respectiv acestea nu aparțin furnizorilor înscriși in ele.
Recurenta a susținut faptul că din cercetările efectuate de comisarii Gărzii Financiare B., conform Procesului verbal nr._/29.03.2006, a reieșit ca reclamanta din prezenta cauză, in perioada 05.09._05, a achiziționat piei de animale in baza unor facturi fiscale
Aceste facturi fiscale nu corespund sistemului unitar de înseriere si numerotare a formularelor tipizate, iar la testarea autenticității unora s-a confirmat faptul ca acestea sunt facturi false prin nedetectarea elementelor de siguranța.
În baza adresei nr. 7673/04.05.2006 a Inspectoratului de Politie al Județului B. si a documentației pusa la dispoziție de IJP B., organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției C. Fiscal B. au verificat deductibilitatea cheltuielilor cu aprovizionarea de mărfi evidențiate in contabilitate si îndeplinirea condițiilor pentru a putea fi considerate documente justificative a facturilor fiscale constatând ca in perioada 05.09._05, un număr de 206, facturi înscrise in anexa 1.1 la Raportul de inspecție fiscala nr. 4/25.05.2006 (nr.2529/ 08.06.2006) nu îndeplineau calitatea de document justificativ nefiind procurate pe cai legale de către furnizorii înscriși in ele, conform informațiilor primite de la distribuitorul autorizat de documente cu regim special.
Instanța de recurs în dosarul Î.C.C.J. privind soluționarea recursului declarat împotriva hotărârii date de instanța de fond asupra excepției de nelegalitate ( dosar atașat în cauză) a reținut ca în speța iși produc efectele juridice prevederile art. 6 din H.G. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiara si contabila si a Normelor metodologice privind întocmirea si utilizarea acestora.
Referitor la cheltuielile înregistrate de reclamantă în contabilitate, acestea nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor", nu pot fi luate în considerare.
Este important de subliniat că prin pct.2.3 si 2.4 din Ordinul nr. 306/ 26 februarie 2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene se definește noțiunea de document justificativ.
Recurenta a mai susținut următoarele:
- din înscrisurile existente la dosarul cauzei se va constata faptul ca, comisarii Gărzii Financiare au analizat fiecare factura si fiecare furnizor in parte .
- mai mult, organele de inspecție fiscala au prezentat situația analitica a facturilor de achiziție care fac obiectul contestației in anexele 1.1 si 1.2 din Raportul de inspecție fiscala nr. 4/25.05.2006 (nr. 2529/ 08.06.2006).
- instanța de judecată urmează a retine că din documentele menționate anterior a rezultat ca facturile au fost emise de furnizori fictivi întrucât s-a dovedit ca societățile înscrise la rubrica furnizor nu au deținut facturile respective sau societățile emitente sunt fictive nefiind înmatriculate la Oficiul Registrului Comerțului iar unele facturi s-au dovedit ca sunt false întrucât la testarea autenticității lor s-a dovedit ca nu conțin elemente de siguranța.
Din analiza facturilor prezentate la dosarul cauzei rezulta ca acestea nu conțin mențiuni obligatorii cu privire la datele de identificare ale furnizorului, sediul acestuia (localitatea, . si banca, unele nu conțin numărul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerțului conform pct.119 lit b) din Regulament, astfel încât acestea nu îndeplinesc calitatea de document justificativ.
Este foarte important de subliniat că simpla înregistrare in contabilitate a cheltuielilor cu mărfurile înscrise in facturile care fac obiectul cauzei nu este suficientă pentru ca acestea sa fie deductibile fiscal.
In lipsa datelor cerute la modul imperativ de Legea contabilității nr.82/1991, legea fiscala prevede ca înscrisurile care nu îndeplinesc condițiile pentru a putea fi considerate documente justificative, nu se pot admite pentru deducerea cheltuielilor la calculul profitului si implicit a impozitului pe profit.
Facturile false sau emise de furnizori fictivi nu fac dovada efectuării operațiunii sau intrării in gestiune a mărfurilor deoarece nu se poate efectua controlul încrucișat din care sa rezulte proveniența mărfurilor, cantitățile aprovizionate, prețul practicat, valoarea facturii si nu se poate face dovada aprovizionării cu aceste mărfuri pe cai licite.
Sub aspectul stabilirii TVA de plata suplimentar in suma de 104.370 lei si dobânzile de întârziere aferente in suma de 41.471 lei si penalități aferente TVA in suma de 7.679 lei, instanță de judecată trebuie să rețină aplicabilitatea dispozițiilor art. 24, alin.(1) lit.c) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugata, pentru anul 2003.
Persoanele impozabile plătitoare de taxă pe valoarea adăugată sunt obligate să solicite de la furnizori/prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate si să verifice întocmirea corectă a acestora.
Raportat la textele de lege menționate, facturile fiscale in discuție, evidențiate in procesul verbal nr._/29.03.2006 la pct II si in anexa 1.1 din Raportul de inspecție fiscala nr. 4/25.05.2006, care nu au completate toate datele prevăzute de formular, care sunt emise de către alți furnizori decât cei cărora le-au fost atribuite de distribuitorii autorizați de documente cu regim special, nu îndeplinesc calitatea de document justificativ.
D. fiind că documentele in speța nu îndeplineau calitatea de documente justificative, in înțelesul prevederilor din Ordinul nr. 306 din 26 februarie 2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene si din H.G. 831/1997 pentru aprobarea formularelor modelelor comune privind activitatea financiara si contabila si a Normelor metodologice privind întocmirea si utilizarea acestora, taxa pe valoarea adăugata înscrisa in aceste facturi nu este deductibilă, așa cum in mod corect au constatat organele de inspecție fiscală din cadrul Direcția de Control Fiscal - B. prin Raportul de Inspecție Fiscală (R.I.F.).
Motivațiile instanței de fond in ceea ce privește lipsa culpei, rezultata din necunoașterea provenienței facturilor, care ulterior după 2-3 ani de la data înregistrării in gestiune, s-au dovedit a proveni de la furnizori nereali, o disculpa pe reclamanta si pentru consecințele subsecvente înregistrării in contabilitate a cestor facturi, respectiv a faptului ca supunerea reclamantei la plata impozitului pe profit si TVA-ul este excesivă.
Având in vedere aceste aspecte reclamanta avea o obligație de diligenta, si anume verificarea elementelor înscrise in facturile de achiziție in cauza, înainte dea fi înscrise in contabilitate, ocazie cu care ar fi constatat că acestea nu conțin si nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale in vigoare, respectiv ca acestea cuprind mențiuni incomplete, inexacte si care nu corespund realității.
In concluziile raportului de expertiză întocmit in cauza rezultă că, societatea contestatoare a evidențiat in contabilitate aprovizionările cu mărfuri in baza facturilor fiscale.
Cu privire la raportul de expertiza instanța de recurs trebuie să rețină că acesta conține concluzii ce pot constitui eventual elemente de convingere lăsate la libera apreciere a judecătorului.
Ori, in cauză acest raport trebuia înlăturat de instanța de fond ca fiind neconvingător in condițiile in care facturile fiscale in cauză nu puteau fi înregistrate in contabilitate nefiind reale, ori prin înregistrarea acestora in contabilitate s-a creat doar o aparentă stare de legalitate.
Facturile fiscale in cauză nu conțin toate elementele principale, iar legiuitorul stabilește în sarcina contribuabilului obligația de a solicita documente legal aprobate
Recurenta a reiterat în același timp că, la art. 6 din H.G. nr.831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiara si contabila a Normelor metodologice privind întocmirea si utilizarea acestora specifica, "procurarea si utilizarea de formulare tipizate cu regim special de înseriere si numerotare din alte surse decât cele prevăzute în prezenta hotărâre sunt interzise. Operațiunile consemnate în aceste formulare nu pot fi înregistrate în contabilitate, iar bunurile care fac obiectul tranzacțiilor respective sunt considerate fără documente legale de proveniență"
Intimata-reclamantă a achiziționat marfa de la furnizori, iar această operațiune s-a efectuat pe bază de facturi fiscale care nu au reprezentare in realitate in sensul că, pe de o parte, nu aparțin furnizorilor înscriși, iar pe de altă parte, au numere care nu figurează in plaja de înscriere si numerotare alocată de CN Imprimeria Națională S.A.
Recurenta pârâtă a mai invocat și faptul că: potrivit prevederilor art. 25 lit. B, pct.b) din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugata, republicata cu modificările si completările ulterioare:
"b) contribuabilii plătitori de taxă pe valoarea adăugată sunt obligați să solicite de la furnizori sau prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate pentru toate bunurile si serviciile achiziționate si să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru facturile fiscale cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 20 milioane lei, să solicite si copia de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adăugată a furnizorului sau prestatorului”.
La art. 25 lit. C alin. 2 din O.U.G. 17/ 2000 privind taxa pe valoare adăugată se arată că:
"Documentele justificative care nu sunt procurate pe căile stabilite prin norme legale si nu sunt corect întocmite nu pot fi înregistrate în contabilitate, iar bunurile ce fac obiectul tranzacțiilor respective vor fi considerate fără documente legale de proveniență si se sancționează potrivit Legii nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale", prevederf legala ce a fost menținută si prin Legea nr. 345 /2002 privind taxa pe valoarea adăugata, cu aplicabilitate de la 01.06.2002.
Față de motivele invocate în recursul declarat, recurenta a solicitat Curții de Apel B. să dispună in sensul admiterii recursului promovat de D.G.F.P.- B., in nume propriu si pentru Direcția C. Fiscal B., astfel cum a fost formulat, in sensul modificării tot a Sentinței civile nr. 46/CA/02.05.2007 pronunțată de Tribunalul B. in dosarul nr._ si a respingerii acțiunii promovate de .. pentru netemeinicie, cu consecința menținerii Deciziei nr.253/09.11.2007, a Raportului de inspecție fiscala 2529/08.06.2006 si a Deciziei de impunere nr. 221/09.06.2006 ca fiind temeinice si legale.
În recurs a depus practică judiciară în materie ( filele 11-14) în sensul respingerii acțiunii reclamantei și admiterii recursului declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice B..
Recursul a fost declarat în termen legal și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Față de recursul declarat de pârâtă intimata reclamantă . B. a formulat întâmpinare ) filele 25-27 dosar recurs).
În cadrul procesului de recurs, reclamanta . a invocat în apărare excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.6 din HG nr. 831/1997 privind aprobarea formularelor comune privind activitatea financiară și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora și a cerut și suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea definitivă a excepției de nelegalitate ( filele 34-37 dosar recurs).
Față de excepția de nelegalitate recurenta pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a formulat Întâmpinare (filele 39-41 dosar recurs), solicitând respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.
Instanța de recurs, a admis cererea de sesizare a instanței competente pentru soluționarea excepției de nelegalitate prin Încheierea de ședință din data de 5.06.2009 a Curții de Apel B. ( fila 43 dosar recurs), motivată în fapt și în drept (filele 44-45 dosar recurs).
Ca urmare, s-a înaintat Curții de Apel B. ca instanță de fond dosarul cu excepția de nelegalitate invocată de reclamanta ., excepție care a format obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel B. – fond.
În acest dosar instanța s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate prin sentința civilă nr. 110/F/14.08.2009 a Curții de Apel B., filele 17-18 dosar, prin care s-au dispus următoarele: s-a admis cererea de intervenție formulată de Ministerul Finanțelor Publice în interesul pârâtului Guvernul României.
S-a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art.6 din HG nr.831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora, invocată de reclamanta . B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Direcția G. a Finanțelor Publice B., Direcția C. Fiscal B. și intervenientul Ministerul Finanțelor Publice și s-a trimis cauza la Curtea de Apel B. în vederea continuării judecării recursului declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice B..
Împotriva acestei sentințe nr. 110/F/14.08.2009 . a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie ce a format obiectul dosarului nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție .
În recursul declarat pe excepție, instanța supremă a pronunțat Decizia nr. 1311/9.03.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a respins recursul reclamantei (dosar atașat), reținând că art. 6 din HG nr. 831/1997, nu contravine nici Legii nr. 82/1991 a contabilității și nici codului fiscal.
Întrucât prin Încheierea de ședință din 5.06.2009 s-a dispus suspendarea judecății recursului declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice B., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a excepției de nelegalitate, cauza având ca obiect recursul împotriva sentinței civile nr. 46/20.01.2009 a Tribunalului B., a fost suspendat în baza art. 4 alin.1 din Legea nr. 554/2004(fila 44 dosar recurs).
La data de 14.06.2010 a fost primit dosarul de la Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a soluționat irevocabil excepția de nelegalitate ( fila 46 dosar).
Ca urmare, s-a fixat termen de judecată la data de 14.09.2010 pentru care au fost citate părțile în dosar, cauza fiind repusă pe rol.
Conform Încheierii de ședință din data de 14.09.2010, față de actele de la dosar (filele 51-55) respectiv extras din rechizitoriul depus de reclamantă și față de obiectul acțiunii reclamantei, instanța de recurs a dispus în baza art. 244 alin.1 cpt.2 Cod procedură civilă suspendarea judecării cauzei( recurs) până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B. privind cei 2 administratori al societății reclamante ( fila 57 dosar recurs).
Și împotriva Încheierii de suspendare a judecării recursului a fost formulat recurs de Direcția G. a Finanțelor Publice B. care a fost respins ca inadmisibil în dosarul nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr.1676/22.03.2011 ( dosar atașat)
La data de 28.11.2013 reclamanta . B. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ (recurs declarat de pârâtă) întrucât prin încheierea de ședință din 14.09.2010 s-a dispus suspendarea judecării recursul în baza art. 244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă (fila 60 dosar recurs).
În acest sens reclamanta a invocat faptul că dosarul penal nr._ a fost soluționat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 25.11.2013
Cauza a fost repusă pe rol fixând termen de judecată la data de 15.01.2014 pentru care au fost citate părțile ( fila 61 dosar recurs).
La termenul din 15.01.2014, reclamanta prin avocat ales cu delegație fila 65 dosar, a depus copia sentinței penale nr. 1323/8.06.2011 a Judecătoriei B. pronunțată în dosar nr._ ( fila 66 ) și copia Deciziei penale nr. 129/R/23.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâre conformă cu originalul, conform căreia cauza a fost trimisă spre rejudecare la 23.12.2011 la Judecătoria B. pentru a introduce în cauză pe . B. în calitate de parte responsabilă civilmente.
Cauza a fost înregistrată sub nr._ la 12.04.2012 Secția penală a Tribunalului B..
La data de 25.11.2013, instanța de recurs a pronunțat soluția în recurs în sensul respingerii ca nefondate a recursurilor declarate de P. de pe lângă Curtea de Apel B. și de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei penale nr. 22/. 2013 a Curții de Apel B. – Secția Penală și pentru cauze cu Minori, privind pe inculpații H. P. și Punkosti M. A..
Cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea recursului declarat de P. au rămas în sarcina statului.
A obligat recurenta parte civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați, sau avansat din fondul Ministerului Justiției.
La termenul de judecată din 15.01.2014, instanța a pus în discuția părților repunerea cauzei pe rol, sens în care față de actele dosarului s-a admis cererea reclamantei de repunere pe rol a cauzei în recurs, continuând judecarea recursului.
Alte cereri, probe nu s-au solicitat acordându-se cuvântul asupra recursului
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă nr. 46/CA/20.01.2009 a Tribunalului B., prin prisma criticilor de recurs, raportat la prevederile Codului fiscal privind plata și deducerea TVA, față de actele administrativ fiscale atacate în dosarul de fond prin acțiunea formulată de reclamantă și raportat la prevederile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 republicată, constată recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice B. pentru Direcția Fiscală B. ca nefondat pentru următoarele considerente:
Din verificarea întregului probatoriu de la dosar, raportat la obiectul acțiunii reclamantei respectiv, anularea deciziei nr.253/09.11.2007 emisă de pârâtă, prin care s-a respins neîntemeiat contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de Impunere nr. 221/09.06.2008 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 2529/27.09.2007, cu precizarea că a înțeles să conteste integral baza de impunere stabilită și obligații fiscale fixate în sarcina reclamantei prin Decizia de Impunere menționată, respectiv: impozit pe profit 121,945 lei; dobândă 48.999 lei; penalități întârziere 9132 lei; taxă pe valoare adăugată 104.370 lei; dobânzi 41.471 lei și penalități 7679 lei și față de probele cu înscrisuri și cu expertiza de specialitate, văzând prevederile Codului fiscal în materie de deducere a TVA, actele de control atacate emise de pârâtă, și față de argumentele reținute de instanța de fond prin hotărârea pronunțată, se constată că instanța de fond a reținut în mod corect și legal situația de fapt și de drept dedusă judecății pronunțând o hotărâre temeinică și legală conformă cu probele administrate și cu prevederile legale aplicabile în materie de deducere TVA
În ce privește criticile de recurs formulate de pârâtă instanța constată următoarele:
O primă critică se referă la nelegalitatea hotărârii instanței de fond întrucât aceasta a reținut în mod greșit veridicitatea motivelor expuse de reclamantă prin acțiunea sa, iar din actele de la dosar rezultă faptul că .. nu putea beneficia de dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugata . in condițiile in care documentele justificative privind aprovizionarea cu mărfuri nu îndeplineau calitatea de documente justificative, respectiv acestea nu aparțin furnizorilor înscriși in ele.
Critica cu privire la faptul că din cercetările efectuate de comisarii Gărzii Financiare B., conform Procesului verbal nr._/29.03.2006, a reieșit ca reclamanta din prezenta cauză, in perioada 05.09._05, a achiziționat piei de animale in baza unor facturi fiscale ce nu corespund sistemului unitar de înseriere si numerotare a formularelor tipizate, și că acestea sunt facturi false prin nedetectarea elementelor de siguranță, nu poate fi reținută de instanța de recurs, față de lucrările dosarului și față de raportul de expertiză de specialitate efectuat în cauză.
Nu se poate reține nici critica recurentei privind adresa nr. 7673/04.05.2006 a Inspectoratului de Politie al Județului B. si a documentației pusa la dispoziție de IJP B., organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției C. Fiscal B. au verificat deductibilitatea cheltuielilor cu aprovizionarea de mărfi evidențiate in contabilitate si îndeplinirea condițiilor pentru a putea fi considerate documente justificative a facturilor fiscale constatând ca in perioada 05.09._05, un număr de 206, facturi înscrise in anexa 1.1 la Raportul de inspecție fiscala nr. 4/25.05.2006 (nr.2529/ 08.06.2006) nu îndeplineau calitatea de document justificativ nefiind procurate pe cai legale de către furnizorii înscriși in ele, conform informațiilor primite de la distribuitorul autorizat de documente cu regim special, deoarece din dosar rezultă contrariul celor susținute de recurentă.
Instanța de recurs a reținut ca în speța își produc aplicabilitatea prevederilor art. 6 din H.G. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiara si contabila si a Normelor metodologice privind întocmirea si utilizarea acestora, dar acest lucru nu înseamnă că în cauză documentele reclamantei depuse la dosar și emise de aceasta sunt nelegale și nejustificate.
Cheltuielile înregistrate în contabilitate de reclamantă au la bază documente justificative, potrivit legii, și prin care aceasta a făcut dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor legale aplicabile, fapt reținut și de expert în lucrarea efectuată și depusă la dosar.
De altfel, potrivit prevederilor pct.2.3 si 2.4 din Ordinul nr. 306/ 26 februarie 2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene se definește noțiunea de document justificativ, iar din înscrisurile existente la dosarul cauzei se constată faptul că, deși comisarii Gărzii Financiare au susținut că au analizat fiecare factura si fiecare furnizor in parte, din întreg probatoriul de la dosar rezultă că aceștia au reținut în mod greșit culpa reclamantei prin actele încheiate și contestate în cauză.
Mai mult, organele de inspecție fiscala au prezentat situația analitica a facturilor de achiziție care fac obiectul contestației in anexele 1.1 si 1.2 din Raportul de inspecție fiscala nr. 4/25.05.2006 (nr. 2529/ 08.06.2006).
Instanța de judecată reține că din documentele menționate anterior a rezultat ca facturile au fost emise de furnizori, societățile înscrise la rubrica furnizor ( societățile emitente), iar reclamanta nu a cunoscut faptul că unele facturi s-au dovedit ulterior că sunt false întrucât la testarea autenticității lor s-a dovedit ca nu conțin elemente de siguranță, fapt ce nu poate fi imputat reclamantei.
Din analiza facturilor prezentate la dosarul cauzei rezulta ca acestea conțin mențiuni obligatorii cu privire la datele de identificare ale furnizorului, sediul acestuia (localitatea, . si banca, conțin numărul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerțului conform pct.119 lit b) din Regulament, astfel încât acestea îndeplinesc calitatea de document justificativ, iar în cauză înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor cu mărfurile înscrise în facturile care fac obiectul controlului este legală și suficientă pentru ca acestea să fie deductibile fiscal.
Din Raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că facturile au fost corect înscrise în evidența contabilă a societății reclamante în conformitate cu Legea contabilității nr.82/1991, legea fiscala prevede ca înscrisurile care nu îndeplinesc condițiile pentru a putea fi considerate documente justificative, nu se pot admite pentru deducerea cheltuielilor la calculul profitului si implicit a impozitului pe profit, ceea ce nu este cazul în speță.
Facturile emise de furnizori au făcut dovada efectuării operațiunii sau intrării in gestiune a mărfurilor provenienței mărfurilor, a cantităților aprovizionate, a prețului practicat, valoarea facturii și dovada aprovizionării cu aceste mărfuri pe cai licite.
Sub aspectul stabilirii TVA de plata suplimentar in suma de 104.370 lei si dobânzile de întârziere aferente in suma de 41.471 lei si penalități aferente TVA in suma de 7.679 lei, onorata instanță de judecată va retine aplicațiunea dispozițiilor art. 24, alin.(1) lit.c) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugata, pentru anul 2003.
Persoanele impozabile plătitoare de taxă pe valoarea adăugată sunt obligate să solicite de la furnizori/prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate si să verifice întocmirea corectă a acestora.
Raportat la textele de lege menționate, facturile fiscale in discuție, evidențiate in procesul verbal nr._/29.03.2006 la pct II si in anexa 1.1 din Raportul de inspecție fiscala nr. 4/25.05.2006, au completate datele prevăzute de formular, sunt emise de către alți furnizori decât cei cărora le-au fost atribuite de distribuitorii autorizați de documente cu regim special, îndeplinesc calitatea de document justificativ, conform celor constatate de expert în lucrarea depusă la dosar.
D. fiind faptul că documentele in speța îndeplineau calitatea de documente justificative, in înțelesul prevederilor din Ordinul nr. 306 din 26 februarie 2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene si din H.G. 831/1997pentru aprobarea formularelor modelelor comune privind activitatea financiara si contabila si a Normelor metodologice privind întocmirea si utilizarea acestora, taxa pe valoarea adăugata înscrisa in aceste facturi este deductibilă, așa cum in mod corect a constatat expertul și nu cum în mod greșit au reținut organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției de Control Fiscal - B. prin raportul de inspecție fiscală atacat în cauză.
Nu se poate reține critica recurentei cu privire la faptul că motivațiile instanței de fond in ceea ce privește lipsa culpei, rezultata din necunoașterea provenienței facturilor, care ulterior după 2-3 ani de la data înregistrării in gestiune, s-au dovedit a proveni de la furnizori nereali, o disculpa pe reclamanta si pentru consecințele subsecvente înregistrării in contabilitate a acestor facturi, respectiv a faptului ca supunerea reclamantei la plata impozitului pe profit si TVA-ul este excesiv și nici faptul că reclamanta avea o obligație de diligenta, si anume verificarea elementelor înscrise in facturile de achiziție in cauza, înainte dea fi înscrise in contabilitate, deoarece actele verificate cuprind mențiunile legale necesare și obligatorii prevăzute de lege.
Din concluziile raportului de expertiză întocmit in cauza rezulta ca societatea contestatoare a evidențiat in contabilitate aprovizionările cu mărfuri in baza facturilor fiscale.
Cu privire la raportul de expertiza instanța de recurs reține că acesta conține concluzii ce constituie convingerea judecătorului care a dat hotărârea în cauză.
Ori, în cauză nu se impune înlăturarea argumentelor reținute de instanța de fond, pe motiv că ar fi neconvingătoare, iar facturile fiscale in cauză au fost corect înregistrate in contabilitate ca fiind reale, nefiind vorba de încălcarea legii de către reclamantă.
Referitor la facturile fiscale, în cauză, instanța de recurs reține că acestea conțin elementele principale, stabilite de legiuitor în sarcina contribuabilului.
Raportat la art. 6 din H.G. nr.831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiara si contabila a Normelor metodologice privind întocmirea si utilizarea acestora specifica, procurarea si utilizarea de formulare tipizate cu regim special de înseriere si numerotare din alte surse decât cele prevăzute în prezenta hotărâre sunt interzise.
Față de operațiunile consemnate în aceste formulare care au fost înregistrate în contabilitate, iar bunurile care fac obiectul tranzacțiilor respective pot fi considerate ca având documente legale de proveniență, astfel încât intimata-reclamantă a achiziționat marfa de la furnizori această operațiune efectuându-se pe baza de facturi fiscale în sensul că, aparțin furnizorilor înscriși, au numere care figurează in plaja de înscriere si numerotare alocată de CN Imprimeria Națională S.A., instanța reține că și această critică de recurs va fi respinsă ca nelegală și nejustificată.
În ce privește prevederile art. 25 lit. B, pct.b) din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugata, republicata cu modificările si completările ulterioare și art. 25 lit. C alin. 2 din O.U.G. 17/ 2000 privind taxa pe valoare adăugată, se reține că în cauză au fost documente justificative pentru procurarea mărfurilor, iar reclamanta beneficiază în mod legal de deducere TVA, nefiind vorba de încălcarea acestor prevederi legale.
Deși recurenta a solicitat Curții de Apel B. să dispună în sensul admiterii recursului promovat de D.G.F.P.- B., in nume propriu si pentru Direcția C. Fiscal B., astfel cum a fost formulat, in sensul modificării tot a Sentinței civile nr. 46/CA/02.05.2007 pronunțată de Tribunalul B. in dosarul nr._ si a respingerii acțiunii promovate de .. pentru evidente rațiuni de netemeinicie, cu consecința menținerii Deciziei nr.253/09.11.2007, a Raportului de inspecție fiscala 2529/08.06.2006 si a Deciziei de impunere nr. 221/09.06.2006 ca fiind temeinice si legale, instanța de recurs, reține că din actele dosarului raportat la prevederile legale aplicabile, criticile formulate de pârâtă sunt nejustificate și nelegale neputând fi reținute.
Ca atare, referitor la criticile privind analiza facturilor, a modului de calcul și deducerea TVA, acestea au fost analizate de instanța de fond prin raportare la actele fiscale atacate și la înscrisurile depuse la dosar de părți precum și la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Referitor la faptul că prevederile art. 6 din Ordonanța Guvernului nr.831/1997 care au fost constatate ca legale prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție ( pe excepția de nelegalitate) nu conduce la ideea că față de probele de la dosar reclamanta nu putea conform legii să beneficieze de deducerea TVA pentru perioada supusă controlului fiscal.
De altfel, aceste aspecte au constituit obiectul expertizei de specialitate efectuată în cauză care a concluzionat în sensul că toate operațiunile efectuate de revînzarea mărfurilor au fost corect evidențiate în contabilitate și că obligația la plată impozitului pe profit și a TVA sunt nelegale ceea ce conduce la anularea actelor fiscale atacate, respectiv RIF - Raportul de Inspecție Fiscală și Decizia de impunere și Decizia de soluționare a contestației de către Direcția G. a Finanțelor Publice B..
Cât privește culpa reclamantei privind necunoașterea provenienței facturilor, invocată de recurentă, acest aspect nu conduce la ideea că în cauză nu s-a făcut dovada deducerii TVA în condițiile legii.
Se reține faptul că expertul a constatat în urma analizării facturilor în cauză că acestea au fost întocmite potrivit prevederilor, ca formă și conținut și a apreciat că acestea au calitatea de documente justificative.
Deși în Raportul de Inspecție Fiscală nr. 2529/8.06.2006 se evidențiază că facturile în cauză nu reprezintă documente justificative, se reține că reclamantul nu avea cum să-și dea seama că aceste documente și că ele nu corespund normelor legale, neavând posibilitatea de a le verifica autenticitatea.
Ca atare, contestația reclamantei formulată pe cale administrativă a fost nelegal respinsă prin Decizia nr. 253/2007 atacată în cauză.
Instanța reține că, față de actele dosarului față de considerentele reținute de instanța de fond prin hotărârea pronunțată în cauză, criticile recurentei de la punctele A,B,C,D,E invocate ca și critici ale sentinței atacate ( fila 9 dosar recurs) nu pot fi reținute ca justificate și legale, față de probele de la dosar și față de cele constatate de expert prin lucrarea efectuată și răspunsul la obiecțiuni, și față de argumentele instanței de fond cuprinse în hotărârea dată.
De asemenea, se reține că în sarcina reclamantei nu s-a dovedit vreo încălcare a prevederilor fiscale.
Instanța de recurs are în vedere și faptul că prin Decizia penală atașată la dosar nu s-a reținut în sarcina administratorilor societății reclamante vreo faptă prin care să fi prejudiciat bugetul de stat.
De altfel, din actele dosarului, instanța de recurs, constată că prin Întâmpinarea formulată de pârâtă în dosarul de fond ( filele 27-35) s-au invocat în apărare același aspecte în susținerea legalității actelor fiscale atacate în cauză, aspecte ce au fost invocate și în recurs ca și critici de nelegalitate a sentinței atacate, dar toate aceste aspecte au făcut obiectul analizei instanței de fond aceasta reținând în mod corect în baza întregului probatoriu administrat legalitatea și temeinicia acțiunii reclamantului.
În concluzie, toate criticile de recurs vor fi înlăturate ca nelegale și neîntemeiate.
Constatând recursul ca nefondat, urmează a fi respins în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă .
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE :
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Județului B. în nume propriu și pentru Direcția C. Fiscal împotriva sentinței civile nr. 46/CA din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.01.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. I. I. Ț. L. P.
Grefier
R. P.
Red. M.I. 28.01.2014
Dact.R.P.30.01.2014
Jud. Fond: M.L.
2 ex.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2412/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 480/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
