Obligaţia de a face. Decizia nr. 2113/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2113/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 5404/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 2113/R/2014
Ședința publică de la 18 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M. S.
Judecător A.-G. S.
Judecător O. M. B.
Grefier V. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de chematul în garanție M. Educației Naționale împotriva sentinței civile nr. 510/30.01.2014, pronunțată de Tribunalul B. – a II-a civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Recursul promovat de recurentul chemat în garanție M. Educației Naționale este declarat și motivat în termenele și condițiile prevăzute de art. 485 și 487 codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 și este timbrat cu 100 lei taxă judiciară de timbru (fila 74). S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Se constată atât intimata reclamantă P. (F.) C. F. cât și intimata pârâtă U. S. Haret București au solicitat în cuprinsul întâmpinărilor, judecarea cauzei și în lipsă.
Se constată că până la primul termen de judecată s-a efectuat procedura scrisă prevăzută de Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010.
În deliberare,
CURTEA
Asupra recursului dedus judecății, constată:
Prin sentința civilă nr.510/CA/30.01.2014, Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal: a admis CEREREA formulată de reclamanta P. (F.) C. F., în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret și, în consecință, a obligat pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul diplomei urmare a absolvirii Facultății de D. și Administrație Publică București din cadrul Universității S. Haret, specializarea administrație publică promoția 2009, cu cheltuieli de judecată; a respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Facultatea de Științe Juridice și Administrative B.; a admis cererea pârâtei U. „S. Haret” de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale și a obligat pe acesta să aprobe tipărirea formularelor cu regim special constând în Diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă; a obligat chematul în garanție la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție M. Educației Naționale, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate prin respingerea acțiunii principale și a cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiate și nefondate față de MEN.
În motivarea recursului, pârâtul-chemat în garanție a arătat, în esență, că: în mod nelegal, admițând cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, instanța de fond a obligat chematul în garanție la aprobarea emiterii tipizatului de diplomă și a suplimentului la aceasta pentru reclamantă, deși refuzul său de a aproba tipărirea formularelor tipizate față de absolvenții care au fost înmatriculați nelegal de către această instituție, la forme de învățământ neacreditate, nu se circumscrie noțiunii prevăzute la art.2 alin.(1) lit.”i” din Legea nr.554/2004, neputând fi imputat un eventual exces de putere, cum este definit la litera „n” a aceluiași articol; obligarea sa la aprobarea tipăririi formularelor tipizate în condițiile în care legea nu recunoaște dreptul instituțiilor de învățământ superior neautorizate și neacreditate de a organiza examen de licență, ar înfrânge principiul securității raporturilor juridice consacrat de art.1 alin.(5) din Legea fundamentală, potrivit căruia „în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”; pentru studenții care au urmat cursurile la specializări ale formelor de învățământ neacreditate, U. „S. Haret” nu avea dreptul de a organiza examen de licență și, cu atât mai puțin, de a emite diplome care să ateste promovarea acestora; eliberarea de către U. „S. Haret” a unor adeverințe care ar atesta efectuarea unor studii, este un demers care implică numai responsabilitatea respectivei universități, o astfel de dovadă de studii pierzându-și, de altfel, valabilitatea după minim 6 luni, maxim 12 luni; în cauza supusă judecății, legislația este cât se poate de clară, fiind ușor de observat că, cel puțin în acest domeniu, un fapt ilicit, și anume organizarea unor cursuri fără a respecta prevederile legale, nu poate produce efecte licite; există neconcordanțe evidente cu privire la numărul de tipizate solicitate, prin adrese, de către U. „S. Haret”, aceasta depunând, în susținerea cererii de chemare în garanție, numai adresele care îi erau favorabile.
În drept, recurentul a invocat: Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare; H.G. nr.1609/2004; Legea nr.88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare; O.U.G. nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitare; H.G. nr.1418/2006 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare externă, a standardelor, a standardelor de referință și a listei indicatorilor de performanță a Agenției Române de asigurare a Calității în Învățământul Superior; Legea nr.84/1995 a învățământului, republicată, cu modificările și completările ulterioare; H.G. nr.1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior; Ordinul ministrului educației și cercetării nr.2284/2007 referitor la aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior.
Recursul a fost timbrat cu 100 lei taxă judiciară de timbru (f.74).
Intimata-pârâtă U. „S. Haret” a formulat întâmpinare (f.44-46), prin care a solicitat respingerea recursului și a solicitat cheltuieli de judecată.
Analizând actele si lucrările dosarului, sentința atacată, față de motivele invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, din motivele ce vor fi expuse în continuare.
U. S. Haret a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică.
În fapt, intimata-reclamantă a urmat și absolvit cursurile Facultății de D. și Administrație Publică din București, specializarea Administrație Publică, din cadrul Universității „S. Haret” și a promovat examenul de licență, pârâta U. S. Haret eliberându-i, în acest sens, adeverința nr. 1009/08.07.2009.
Instanța de judecată nu este învestită cu analizarea criteriilor care au stat la baza eliberării diplomelor de licență pentru absolvenții USH și nici cu cea a corelării numărului de formulare cu numărul de absolvenți ai specializărilor acreditate, nu este chemată să analizeze hotărârile de guvern prin care au fost acreditate și autorizate să funcționeze structurile și specializările universitare, ci doar cu aspectul dacă reclamanta poate pretinde eliberarea diplomei de licență.
În această ordine de idei, Curtea reține că M. Educației, Cercetării Tineretului și Sportului (sau, ulterior, M. Educației Naționale) nu a solicitat în instanță anularea adeverinței nr. 1009/08.07.2009 și nu a solicitat printr-o altă acțiune să se analizeze criteriile de obținere a formularelor tipizate de către USH. Obligația pârâtei USH de a elibera diploma de licență potrivit mențiunilor din adeverința nr.1009/08.07.2009 este corelativă obligației chematului în garanție MECTS (MEN) de a aproba formularele tipizate, sens în care instanța de fond corect a apreciat a fi întemeiate atât acțiunea principală cât și cererea de chemare în garanție.
În cauză, instanța nu este investită a se pronunța asupra legalității acreditării formelor de învățământ la distanță, dat fiind obiectul cererii dedusă judecății, iar admiterea cererii de chemare în garanție asigură efectiv punerea în executare a obligației pârâtei, existând astfel o interdependență între cele două obligații menționate în cele două cereri, în raport de competența fiecărei autorități.
Față de considerentele ce preced, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.496, alin.(1) din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat și va menține sentința atacată, ca legală și temeinică.
În temeiul art.453 din Codul de procedură civilă, va fi obligat recurentul-chemat în garanție la plata către intimata-pârâtă a cheltuielilor de judecată în recurs, solicitate și dovedite de aceasta, conform facturii și ordinului de plată de la dosar (f.46-47).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-chemat în garanție M. Educației Naționale împotriva sentinței civile nr.510/CA/30.01.2014, pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Obligă recurentul-chemat în garanție la plata către intimata-pârâtă U. „S. Haret” a cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 620 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de azi, data de 18 septembrie 2014.
Președinte, D. M. S. | Judecător, A.-G. S. | Judecător, O. M. B. |
Grefier, V. P. |
Red.DMS/10.10.2014
Tehnored.VP/6ex
Jud fond C. S.
| ← Strămutare. Sentința nr. 5/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2665/2014.... → |
|---|
