Pretentii. Decizia nr. 1386/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1386/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 603/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 1386/R
Ședința publică din data de 22 aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte: Lorența B. - judecător
S. P. G. - judecător
R. Grațiela M. - judecător
T. M. - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc Zărnești împotriva sentinței civile nr. 760/CA din 24.02.2014 pronunțată de Tribunalul B.– Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin cerere înregistrată la data de 15 aprilie 2014, aflată la fila 17 din dosar, intimatul reclamant S. S. solicită în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termenele prevăzute de art. 301 și 303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului dedus judecății.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 760/CA/24.02.2014 pronunțată de Tribunalul B.- Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal s-a admis cererea formulată de reclamantul S. S. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc Zărnești; a fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 8493 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată începând de la data cererii de restituire, 18.10.2012, până la data restituirii efective; pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu; chemata în garanție a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 8493 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată începând de la data cererii de restituire, 18.10.2012, până la data restituirii efective.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Reclamantul a achitat la data de 04.09.2012 o taxă pentru emisiile poluante în sumă de 8493 lei, pentru înmatricularea unui autoturism marca Opel Astra C., înmatriculat pentru prima dată într-un stat UE.
După achitarea taxei, la data de 18.10.2012, reclamantul a solicitat restituirea taxei.
Prin adresa nr._/18.10.2012 pârâta a refuzat restituirea.
Obiectul acțiunii îl constituie contestarea refuzului autorității administrative de a soluționa favorabil cererea reclamantului de restituire a taxei pentru emisiile poluante stabilită pentru autovehicule.
Temeiul juridic al acțiunii – situația de fapt calificata juridic, se circumscrie dispozițiilor art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, „se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se considera vătămat într-un drept al sau, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii”.
Calea unei acțiuni în contencios administrativ este deschisă nu doar celui care contestă actul administrativ tipic, ci și celui care atacă în justiție actul administrativ atipic (asimilat), adică al tăcerii administrației, respectiv al refuzului nejustificat.
Actul vătămător pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale Codului de procedura fiscala sunt asigurate prin cererea de restituire formulata.
Prin art. 11 alin. (1) si (2) din Constituția României, revizuită în 2003 se dispune că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Încălcarea legii și implicit excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
Prin dispozițiile. art. 148 alin. (2) din Constituția României se dispune ca legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. (4) al aceluiași articol – jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigente.
Prin Hotărârea Fracovich, Curtea a statuat că statele membre sunt obligate să repare prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii, în speța de față, prin încălcarea art.110 TFUE.
Prin Hotărârea Brasserie du Pecheur, Curtea a hotărât că repararea prejudiciilor trebuie să fie adaptată prejudiciului suferit și să asigure o protecție efectivă a dreptului încălcat.
Prin Hotărârea Metallgesellschaft, referindu-se la impozitele percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, Curtea a stabilit că statul este obligat să restituie acest impozit și că dreptul la rambursare reprezintă consecință și completarea drepturilor conferite particularilor de dreptul Uniunii.
Prin Hotărârea Littlewoods Retail, Curtea a reținut că principiul de mai sus implică obligația statelor de a plăti dobânzi pentru indisponibilizarea sumei.
Curtea a reținut că fiecare stat membru este liber să stabilească condițiile de restituire a dobânzilor, în special rata și modul de calcul, dar să respecte două principii:
1. Principiul echivalentei = să nu se impună condiții mai grele decât cele impuse pentru solicitări similare întemeiate însă pe încălcări ale dreptului intern.
2. Principiul efectivității = să nu facă imposibilă exercitarea dreptului Uniunii sau excesiv de dificilă.
Acest ultim principiu implică de asemenea, ca normele interne reparatorii, (privind dobânzile în cazul de față) să nu aibă ca efect privarea persoanei de o despăgubire adecvată pentru prejudiciul suferit prin indisponibilizarea impozitului.
Instanța a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru ca încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza C-62/93, BP Soupergaz, cauzele reunite C-441/98 si C-442/98, Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) (cauza C-228/96, Aprilie).
Din analiza hotărârii pronunțate de CJUE în cauza Metallegesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementarii la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor.
Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Raportat la jurisprudența mai sus indicată, s-a constatat că dreptul fiscal român nu identifică în prezent vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor prelevate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului comunitar.
În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea că, în temeiul art. 148 alin. 2 si 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, să solicite restituirea taxei prelevate „prin aplicarea eronata a dispozițiilor legale”.
De asemenea, instanța are în vedere și Decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României în recurs în interesul legii, în care s-a statuat că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod.
Potrivit art. 110 TFUE invocat de către reclamant, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Astfel, art. 90 (1) din TCE (actual art. 110 din TFUE) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, instanța a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin O.U.G. nr. 110/2006, a fost restrânsă și la autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice.
Normele instituind această taxă au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr. 50/2008.
Prin instituirea taxei pe poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei, conform art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, reprezentând, în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilită prin art. 214 alin. (1)-(2) din Codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxa de prima înmatriculare în taxa de poluare/de mediu, situație care este incompatibilă cu prevederile art. 90 TCE (actualmente art. 110 TFUE).
Este nelegală încasarea taxei și, implicit dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, ca urmare a principiului aplicării directe a reglementărilor comunitare, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul intern este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația interna în anul 2008.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România.
Răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la 18.06.2009, în cauza C.402/09 „T. c Statul Român” Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că „Articolul 110 TUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
S-a constatat că în mod nelegal autoritățile au condiționat înmatricularea autoturismului care fusese deja înmatriculat într-un stat membru al UE de plata taxei pentru emisiile poluante.
Stabilirea taxei pe poluare prin Decizia de calcul, care reprezintă titlu de creanță și constituie înștiințare de plată poate fi corectă sub aspectul cuantumului sumei, prin prisma elementelor/criteriilor de determinare, dar este nelegală sub aspectul datorării acestei taxe de vreme ce contravine normelor comunitare.
În același sens a fost și soluția în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
În par. 28, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”. Totodată, a fost respinsă cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca, de altfel, și hotărârea în cauza T.) se aplică retroactiv îi lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare in perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008 și înlăturată discriminarea constată, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012:
(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit, legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduala a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus însă suspendarea până la data de 01.01.2013 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În această modalitate, prin suspendarea obligației de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxă de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se menține regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și cele de ocazie cumpărate din alte state membre și se descurajează punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., sunt aplicabile i după adoptarea și suspendarea Legii nr. 9/2012, fiind menținută discriminarea între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre, și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru aceste motive, instanța a admis acțiunea și pe cale de consecință a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei percepute cu titlu de taxă pentru emisiile poluante.
În vederea recuperării integrale a prejudiciului cauzat reclamantului, instanța a obligat pârâta la plata către reclamant și a dobânzii legale menționate în materie fiscală calculată de la data cererii de restituire și până la data restituirii integrale.
Prin Hotărârea Litlewoods Retail, Curtea a stabilit că principiul echivalentei nu implică obligația statelor să extindă regimul sau intern cel mai favorabil la toate acțiunile introduse într-un anumit domeniu de drept.
Singura condiție vizează aplicarea pentru acțiunile întemeiate pe încălcări ale dreptului comunitar a unui regim identic sau mai favorabil cu cel al acțiunilor similare întemeiate pe încălcări ale dreptului intern .
Impunând condiția similarității acțiunilor, Curtea admite implicit că pentru un anumit tip de încălcări ale dreptului comunitar, acțiunile interne reparatorii pot avea condiții mai puțin favorabile decât în alte acțiuni care vizează un alt domeniu de drept, dacă aceste condiții sunt însă identice sau mai favorabile decât cele ale acțiunilor interne similare.
Cu alte cuvinte, aplicând cele de mai sus la speța, se admite că dobânzile acordate pentru taxele percepute prin încălcarea dreptului comunitar (care sunt în cazul de față identice cu cele acordate pentru taxele percepute prin încălcarea dreptului intern) să fie mai mici decât cele acordate în dreptul comun.
Astfel fiind, statul nu poate fi obligat să acorde mai mult decât dobânda fiscală, chiar dacă în alte domenii se aplică dobânda legală ce poate fi mai mare.
În ceea ce privește data de la care se va calcula dobânda fiscală, instanța, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar consacrat de Constituția României, au fost înlăturate de la aplicare dispozițiile art. 124, art. 120 si 70 din Codul de procedura fiscală în ceea ce privește termenul de la care se calculează dobânda fiscală.
Aceasta întrucât la data de 18.04.2013 Curtea Europeană de Justiție prin hotărârea pronunțată în afacerea C-565/11, M. I., s-a pronunțat în sensul că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție din litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Instanța a ținut însă seama de principiul disponibilității care guvernează procesul civil.
Având în vedere că, în conformitate cu prevederile legale, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, instanța a apreciat că cererea de chemare în garanțe a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâtă, este întemeiată și a admis-o.
Pe cale de consecință, a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâta a sumei reprezentând taxa pentru emisii poluante precum și dobânda legală în materie fiscală, calculată de la data cererii de restituire și până la data restituirii efective.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc Zărnești solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Criticile formulate în recurs au vizat următoarele aspecte:
În motivare a arătat că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamantul avea obligația achitării taxei de emisii poluante în România, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind adoptat în baza Regulamentelor și directivelor Parlamentului și ale Consiliului European, acestea stabilind un caracter unitar și echitabil al taxării, indiferent de origine autovehiculelor.
Recurenta a mai invocat că prin art. 7-12 din Legea nr. 9/2012 se instituie o procedură de restituire pentru diferența dintre taxa de poluare achitată și taxa de emisii poluante datorată conform noii legi.
Recurenta a mai arătat că taxa de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, are la bază criterii obiective, luându-se în calcul și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși la anexa 4 din lege, cuantumul taxei fiind același, indiferent dacă este vorba de un vehicul care se înmatriculează pentru prima dată în România sau dacă a fost înmatriculat anterior, fără plata taxei speciale sau a taxei de poluare și se transcrie dreptul de proprietate.
Se mai arată cu referire la aplicabilitatea art. 148 din Constituția României că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Recurenta a susținut că Legea nr. 9/2012 prevede plata, în cazul în care suntem în prezența acelorași specificații tehnice, a unei taxe în același cuantum indiferent dacă se aplică la autovehicule din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
Prin cererea de recurs s-a concluzionat că taxa pentru emisii poluante plătită potrivit Legii nr. 9/2012 se aplică unitar, indiferent de țara de proveniență a autovehiculului, nefiind încălcate prevederile art. 110 din TCUE.
Recurenta a criticat sentința de fond și sub aspectul acordării dobânzii legale, apreciind că aceasta nu trebuie acordată deoarece a fost achitată benevol, că a fost virată către Fondul de Mediu și că în cauză trebuia aplicată legea specială, respectiv Codul de procedură fiscală și Ordinul MFP nr. 1899/2004. Mai mult în ce privește data de la care curge dobânda legală s-a arătat că potrivit art. 1489 n.c.civ. aceasta nu poate fi acordată decât de la data cererii de chemare în judecată.
Sub aspectul obligării recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut în mod eronat culpa procesuală a acesteia.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 c.p.civ. anterior.
Intimata – reclamantă, deși legal citată nu a formulat întâmpinare.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice competente, restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de emisii poluante achitată la data de 04.09.2012, pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe de emisii poluante cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Se reține că în speță raportat la data achitării taxei, aplicabile sunt dispozițiile legii nr. 9/2012.
Referitor la compatibilitatea taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012, modificată, în forma în vigoare la data achitării taxei (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), Curtea constată că aceasta nu este compatibilă cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Astfel, Legea nr. 9/2012 care a instituit obligația de plată a taxei pentru emisii poluante a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 care reglementa taxa de poluare.
Cu privire la acest ultim act normativ – O.U.G. nr. 50/2008 instanța de recurs constată că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), s-a reținut că această taxă de poluare nu este compatibilă cu art. 110 TFUE.
Art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, deoarece, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, CJUE a analizat neutralitatea acestei taxe.
Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de O.U.G. nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008.
Cu toate acestea, în privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate deja pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
După pronunțarea acestei hotărârilor în cauzele C-402/09 și C-263/10 a fost adoptată Legea nr. 9/2012 (în vigoare la data de 13.01.2012) care la art. 4 al. 2 a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin urmare, prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, introducându-se obligația de plată a taxei de emisii poluante și pentru vehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (în perioada 01.01._08) sau taxa de poluare pentru autovehicule (01.07._12) s-a eliminat regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Însă, prin suspendarea dispozițiilor art. 4 al. 2, respectiv prin dispoziția de restituire integrală a sumelor deja achitate cu titlu de taxe de emisii poluante în intervalul 13.01._12, măsuri adoptate prin art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 1/2012, Curtea constată că s-a revenit practic la regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și care nu au fost supuse unei taxe cu ocazia primei lor înmatriculări și cele de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind descurajată punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare, a conformității taxei de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost suspendată prin O.U.G. nr. 1/2012, cu acestea, vor fi respinse.
În ce privește dobânda legală acordată instanța de fond a aplicat în mod corect principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat.
În legătură cu daunele interese este de remarcat că tribunalul a acordat dobânda legală, întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 1522 din noul cod civil (aplicabil conform art. 5 din legea nr. 71/2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită), raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită). Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de poluare și a încasat taxa. În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei, însă în respectarea principiului disponibilității, instanța de fond a dispus calcularea dobânzii de la data depunerii cererii de restituire, respectiv 18.10.2012.
Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de emisii poluante și a încasat taxa.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 274 C.pr.civ., aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamantul i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de emisii poluante a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești irevocabile.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare este întemeiată, astfel încât în baza art. 312 C.pr.civ, Curtea va respinge recursul formulat de pârâtă, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond în sensul celor ce urmează.
Se va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc Zărnești împotriva sentinței civile nr. 760/CA/24.02.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.04.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
Lorența B. S. P. G. R. Grațiela M.
Grefier,
T. M.
Red.: S.P.G./25.04.2014
Tehnored.: M.C./28.04.2014 / 2 ex.
Jud.fond: A.T.V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 884/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1394/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
