Acţiune în constatare. Sentința nr. 158/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 158/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 1530/62/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 158/F Dosar nr._
Ședința publică din data de 28 octombrie 2014
Completul constituit din:
Președinte - D. M. S. - judecător
- G. P. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamanta Federația Națională a Patronatelor Formatorilor din Transportul Rutier din România în contradictoriu cu pârâții M. T. și M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice având ca obiect „acțiune în constatare”, dosar declinat prin sentința nr. 2040/CA/08.09.2014 de la Tribunalul B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare,se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 23 octombrie 2014, încheierea de ședință din acea zi face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin. 2 și art. 396 alin.1 din codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 28 octombrie 2014.
În deliberare,
CURTEA,
Asupra cauzei deduse judecății, constată:
Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul B. – secția de contencios administrativ și fiscal sub numărul unic de dosar_ /26.03.2014, reclamanta Federația Națională a Patronatelor Formatorilor din Transportul Rutier din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. T. și M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, să se constate că meseria din C. (Clasificarea Ocupațiilor din România) aparținând Ministerului M. și Protecției Sociale menționată ca „șofer” este echivalentă cu meseria de „Conducător auto” așa cum este reglementată în actele Ministerului T. și Regulamentele CE.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat în esență că există o neconcordanță între Clasificarea Ocupațiilor din România, care menționează ocupația de „șofer”, pe de o parte și Ordinul Ministrului T. nr.75/2014, OUG nr.27/2011 privind transporturile, dar și OUG nr.195/2001 privind circulația pe drumurile publice, care fac referire rutiere la ocupația de „conducător auto”, pe de altă parte, deși între cei doi termeni nu există nicio diferență, însă utilizarea lor în paralel produce o . consecințe juridice foarte grave în practică, constând în completarea cărților de muncă ale conducătorilor auto cu date eronate, precum și constrângerea firmelor angajatoare de a completa Registrul General de Evidență a Salariaților cu date eronate, deținătorii de certificate de competență profesională pentru ocupația de „conducător auto” fiind înregistrați ca „șoferi”.
De asemenea, reclamanta mai arată că, prin această situație se încalcă atât dispozițiile HG nr.500/2011, cât și Legea nr.263/2010 și se creează imposibilitatea membrilor FNPFTRR de a accesa Fonduri Europene pentru o meserie inexistentă în C., având în vedere că tot acquis-ul comunitar și toate directivele, regulamentele, amendamente ș.a.m.d. fac referire la expresia de „conducător auto”.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.35 din Codul de procedură civilă.
Acțiunea a fost timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru (f.10 dosar Tribunalul B.).
Pârâtul M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a formulat întâmpinare (f.18-20 dosar Tribunalul B.), prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere lipsa procedurii prealabile prevăzute de art.7 alin.1 din legea nr._ a contenciosului administrativ, reclamanta neadresându-se acestei pârâte cu o cerere similară celei care face obiectul litigiului anterior sesizării instanței. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât în prezent în Clasificarea ocupațiilor din România, gestionată de pârât, nu se regăsește niciuna din cele două ocupații precizate în acțiunea de constatare a reclamantei.
Pârâtul M. T. a formulat, de asemenea, întâmpinare (f.36-40), prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului B., excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului T., iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât în esență reclamanta nu a întreprins demersul legal pentru modificarea C., conform prevederilor Ordinului comun MMSS/INS nr._ .
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinările pârâților (f.43-47 dosar Tribunalul B.) și a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului B. și respingerea celorlalte excepții invocate de pârâți.
Prin sentința civilă nr.2040/CA/08.09.2014, Tribunalul B. – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel B..
La Curtea de Apel B. cauza a fost înregistrată, sub același număr, la data de 22 septembrie 2014, iar prin încheierea ședinței de judecată din data de 23 octombrie 2014 această instanță și-a verificat competența și a constatat că este competentă general, material și teritorial, din considerentele expuse în acea încheiere. De asemenea, instanța a rămas în pronunțare asupra excepțiilor invocate de pârâți.
A fost administrată în cauză proba cu înscrisuri, depuse de părți la dosar.
Analizând actele și lucrările cauzei, Curtea va examina cu prioritate, potrivit art.248 alin.(1) și (4) din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr.134/2010, excepțiile invocate de pârâți, în ordinea stabilită de prevederile legale menționate.
Procedând astfel, instanța va analiza excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul M. T., prin întâmpinare.
Această excepție a fost întemeiată de pârât pe considerentul că potrivit art.35 din Codul de procedură civilă cererea de constatare a existenței sau inexistenței unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege, iar în speță realizarea pretențiilor reclamantei este susceptibil a fi îndeplinită pe calea unei acțiuni în realizare, respectiv obligarea autorității administrației publice competente la realizarea unei acțiuni pozitive, prin care să se asigure efectivitatea pretențiilor deduse judecății, în măsura în care instanța le-ar găsi pertinente. De asemenea, în susținerea excepției, pârâtul a mai arătat că prin promovarea acestei cereri de chemare în judecată reclamanta tinde la obținerea unei hotărâri judecătorești prin care să se realizeze o legiferare implicită, atribuție care, în speță, intră în sfera de competență a unei autorități a administrației publice, aspect ce contravine principiului separației puterilor în stat, consacrat de dispozițiile art.1 alin.(4) din Constituția României.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea acestei excepții, întrucât pârâtul M. T. a tergiversat soluționarea problemei, iar membrii Federației reclamante nu mai au altă soluție de rezolvare în afară de sprijinul Instanței, pentru a putea accesa fonduri europene. De asemenea, reclamanta a mai arătat că nu este încălcat principiul separației puterilor în stat, întrucât nu se cere instanței să legifereze, ci numai să constate că doi termeni sunt sinonimi.
Curtea apreciază că excepția invocată de pârât este fondată, din considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Deși reclamanta a formulat cererea sa de chemare în judecată ca pe o acțiune în contencios administrativ, aceasta a invocat ca temei de drept doar dispozițiile art.35 din Codul de procedură civilă, care privesc constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
Cererile în constatare de drepturi au caracter subsidiar în raport cu cererile în realizare de drepturi, aspect ce rezultă fără echivoc din formularea tezei finale a art.35 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora astfel de cereri nu pot fi primite dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.
Mai mult, potrivit art.8 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, pot fi supuse controlului de legalitate actele administrative, tipice sau asimilate, astfel că numai în acest cadru procesual instanța este învestită să analizeze existența unei atingeri aduse unui drept ori unui interes legitim, nefiind admisibilă, în această procedură specială, o cerere de chemare în judecată prin care să se solicite constatarea sau recunoașterea dreptului sau interesului legitim ori repararea unei pagube independent de existența unei practici administrative vătămătoare, concretizate prin emiterea unui act administrativ nelegal sau prin refuzul de rezolvare a unei cereri.
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta solicită a se constata echivalența a doi termeni folosiți în acte administrative cu caracter normativ, fără a solicita anularea vreunui act administrativ sau obligarea pârâților la îndeplinirea unei anumite obligații, aspect din care rezultă că unicul scop al acțiunii reclamantei este acela de a se realiza, prin hotărâre judecătorească, o interpretare într-un anumit sens a actelor administrative cu caracter normativ respective, ceea ce este inadmisibil având în vedere prevederile art.18 din Legea nr.554/2004, care reglementează soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ, precum și dispozițiile imperative ale art.5 alin.(4) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora este interzis judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății.
În consecință, acțiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, ca urmare a admiterii excepției invocate de pârâtul M. T..
Dată fiind admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul M. T., devine inutilă analizarea celorlalte două excepții invocate de pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul M. T., prin întâmpinare și, în consecință:
Respinge, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta Federația Națională a Patronatelor Formatorilor din Transportul Rutier din România, cu sediul în municipiul B., ., județul B. în contradictoriu cu pârâții M. T., cu sediul în municipiul București, bulevardul D. G. nr.38, sector 1 și M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, cu sediul în București, . nr.2-4, sector 1.
Ia act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de astăzi, data de 28 octombrie 2014.
Președinte,
D. M. S. Grefier,
G. P.
Red: D.M.S/25.11.2014
Tehnored. GP /25.11.2014 /5 ex
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 897/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 2086/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
