Pretentii. Decizia nr. 52/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 52/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 101/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 52/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 10 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. C. - judecător
M. F. - judecător
M. I. M. - judecător
C. R. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc S. împotriva sentinței civile nr. 5333/CA/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare îndeplinită.
Recursul promovat de recurenta-pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc S. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege potrivit dispozițiilor art.301-303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea 146/1997
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 5 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 5333/CA/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția inadmisibilității și a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul E. G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc S. și, în consecință, a fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1769 lei și a sumei de 439,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost respinsă cererea reclamantului de actualizare a sumei cu dobânda legală. Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, chemata în garanție fiind obligată la plata sumei de 1769 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul a achitat la data de 20.11.2009 o taxă de poluare în sumă de 1769 lei, pentru înmatricularea unui autoturism marca Renault Kangoo, înmatriculat pentru prima dată într-un stat UE, iar după achitarea taxei, la data de 28.12.2012, reclamantul a solicitat restituirea taxei, însă prin adresa nr. 334/11.01.2013, pârâta a refuzat restituirea.
Tribunalul a analizat ulterior dacă refuzul de restituire al taxei este sau nu unul justificat, cf. art. 2 lit. I din LCA, reținând că potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Dispozițiile art. 110 par. 1 din TFUE prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că nici un stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Tratatului, tribunalul a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CJUE prin hotărârile date in cauzele C./Enel și Simmenthal.
Prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin speța menționată, tribunalul a constatat că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Deși Cauza C-402/09 vizează Ordonanța de urgență 50/2008 într-o formă în vigoare înainte ca reclamantul să fi achitat taxa de poluare și deși modificările care au intervenit ne-ar putea determina să credem că Statul Român a eliminat aspectele care au determinat CJUE să aprecieze că normele care stabilesc taxa in discuție nu sunt conforme dreptului european, tribunalul a constatat că motivele care au determinat Curtea să pronunțe soluția in cauza T. subzistă atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea ei ridicată, descurajează cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură ca și cele aflate deja pe piața națională.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea taxei de poluare, pârâta urmând a fi obligată in acest.
Instanța are în vedere și faptul că, în astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 ( fost 90) din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere și Decizia nr. 24 din data de 14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României în recurs în interesul legii, în care s-a statuat că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Cu privire la cererea reclamantului de actualizare a sumei cu dobânda legală tribunalul a respins-o reținând că actualizarea presupune acordarea echivalentului valoric al unei sume depreciate ca urmare a inflației și nu acordarea de dobânzi legale, care reprezintă daune – interese moratorii și că se confundă în acest caz cererea de actualizare a sumei de bani cu o cerere de acordare de daune-interese (constând în dobânda legală) pentru executarea cu întârziere a unei obligații de plată (restituire) a unei sume de bani, actualizarea unei sume de bani fiind distinctă de daunele-interese moratorii, respectiv de acordarea dobânzilor legale.
Problema actualizării se pune ca urmare a inflației existente într-o anumită perioadă iar suma ce se obține prin aplicarea indicelui de inflație exprimă, din punct de vedere economic, echivalentul sumei inițial stabilite, în vreme ce actualizarea acoperă doar diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, având în vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația F. pentru Mediu, tribunalul a admis cererea și a obligat Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma arătată în dispozitivul sentinței.
Împotriva acestei hotărâri, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc S. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Criticile aduse au vizat netemeinicia și nelegalitatea sentinței civile atacate.
În motivare se arată că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamantul avea obligația achitării taxei pe poluare în România, potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind aprobat de către instituțiile abilitate ale Comunității Europene .
Coroborând prevederile OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003, recurenta apreciază că organele fiscale au posibilitatea restituirii la cerere către debitori numai a anumitor sume de bani expres reglementate dispozițiile legale menționate. Legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei de poluare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi.
Recurenta a mai arătat că nu au fost declanșate nici un fel de proceduri împotriva României privitor la taxa de poluare, formula de calcul a taxei de poluare instituita prin OUG nr. 50/2008 care a intrat în vigoare din luna iulie 2008 fiind acceptată de către Comisia Europeana care nu considera taxa de poluare "nelegala", aceasta taxa fiind de altfel aplicata in 16 state ale UE.
În plus, a mai susținut că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012, prin care s-a reglementat taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG nr. 50/2008, iar prin art. 12 se instituie o procedură de restituire pentru diferența dintre taxa de poluare achitată și taxa datorată conform noii legi, procedură care nu a fost urmată de intimata reclamantă.
Cu privire la cheltuielile de judecată a arătat că au fost greșit acordate deoarece taxa a fost încasată în baza unui act normativ obligatoriu pentru recurentă, plata fiind una benevolă.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimatul – reclamant, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 c.pr.civ.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Referitor la neconformitatea taxei pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008, în varianta inițială (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), aceasta a fost constatată inițial prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), prin care se reține că art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea C-402/09 (T.) – (ca de altfel și hotărârea C-263/2010 - N.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Curtea nu poate reține incidența prevederilor art. 12 din Legea nr. 9/2012, conform cărora taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 iulie 2008 – 12 ianuarie 2012, cu titlu de taxă de poluare și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012.
Curtea reține că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației în vigoare după data de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, iar într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru UE a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei de poluare încasată în temeiul unor dispoziții legale interne contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 12 ianuarie 2012 pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa de poluare.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare, a conformității taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu acestea, vor fi respinse.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 274 c.pr.civ., aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamantul i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de poluare a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești și prin hotărârile CJUE arătate anterior.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare este întemeiată, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc S. împotriva sentinței civile nr. 5333/CA/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de DGRFP B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc S. împotriva sentinței civile nr. 5333/CA/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.01.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. C. M. F. M. I. M.
Grefier
C. R.
Red/M C./ 10.01.2014
Tehnored/CR/13.01.2014, 2 ex.
Jud. Fond A.T. V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2148/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 884/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
