Pretentii. Decizia nr. 1630/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1630/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 1572/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 1630/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 20 mai 2014
Completul constituit din:
Președinte: S. P. G. - judecător
R. Grațiela M. - judecător
Lorența B. - judecător
G. P. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Municipal F. împotriva sentinței civile nr. 658 din data de 16 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că recursul promovat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Municipal F. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art. 301-303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 12 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 658 din data de 16 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ s-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului F..
s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului F. și în consecință:
- pârâta a fost să restituie reclamantului suma de 2645 lei reprezentând taxa de poluare achitată.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului F. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu și în consecință:
- chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 2645 lei reprezentând taxa de poluare achitată.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 39,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului F. a fost respinsă ca nefondată raportat la obiectul cererii dedusă judecății.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată în cauza Weigel vs. Finanzlandesdirektion für Vorarlberg (C-387/01) în 2004 a stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Deși pârâta a invocat neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date în cauzele C./Enel și Simmenthal.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea nr.157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și scutiri de la plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc.). Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
S-a reținut faptul că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța a apreciat că dispozițiile OUG nr. 50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamant a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamant este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, în caz contrar, reclamantul nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă. A fost întâlnit astfel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
Instanța a reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul avea dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008, care încalcă dispozițiile art. 90 (1) din Tratat, instanța a admis cererea privind restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de poluare, obligând pârâta să procedeze în acest sens.
Urmare admiterii cererii principale, instanța a reținut că pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului F. a căzut în pretenții și a admis cererea de chemare în garanție apreciind-o ca fiind întemeiată întrucât suma achitată cu titlu de taxă de poluare se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Municipal F. care a criticat-o sub aspectul netemeiniciei și nelegalității arătând că prima instanță a aplicat greșit legea, invocând următoarele:
S-a apreciat că prima instanță a admis în mod greșit cererea reclamantului și a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare ca nefiind conformă cu normele europene.
Recurenta a arătat că, începând cu data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenind de la autovehicule, lege prin care s-a abrogat HG nr. 50/2008 și HG nr. 686/2008. Prin art. 12 din Legea nr. 9/2012, se instituie temei al restituirii diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.07._12 cu titlu de taxă pe poluare și cuantumul rezultat prin aplicarea legii menționate.
Pe fondul cauzei, în opinia recurentei, pentru a se pronunța in sensul admiterii acțiunii promovate de reclamant în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice F., instanța de fond în mod greșit a apreciat că taxa pe poluare achitată de reclamant nu ar fi fost datorată, fiind încasată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor art.110 din Tratatul CE. De asemenea, instanța de fond în mod eronat a apreciat ca fiind temeinică și justificată cererea intimatului reclamant de restituire a sumei achitată cu titlul de taxa pe poluare.
S-a mai arătat că, potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 privind ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeana, legea cadru europeana este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.
Potrivit Directivei a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre se arată că dispozițiile prezentei directive "nu împiedica nici un stat membru sa mențină sau sa introducă orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozit pe cifra de afaceri”. Mai mult, principiul conform căruia poluatorul plătește este acceptat la nivelul Uniunii Europene, fiind practicat în 16 state.
Prin dispozițiile OUG nr. 50/2008 au fost înlocuite prevederile din Codul de procedură fiscală cu referire la taxa de primă înmatriculare, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind respectate de către reclamant la data înmatriculării autoturismului in România.
Coroborând prevederile OUG 50/2008 cu prevederile art.117 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala se observă că organele fiscale au posibilitatea restituirii la cerere către debitori numai a anumitor sume de bani expres reglementate, astfel că legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei de poluare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi.
Întrucât refuzul organului fiscal de a restitui taxa de poluare își are fundamentul . lege cu caracter imperativ, nu poate fi reținuta culpa procesuală a organului fiscal care nu poate fi obligat nici la plata cheltuielilor de judecată.
Nu au fost declanșate niciun fel de proceduri împotriva României privitor la taxa pe poluare, formula de calcul a taxei de poluare instituită prin OUG 50/2008, care a intrat în vigoare din luna iulie 2008, fiind acceptată de către Comisia Europeană.
În Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă U.E. - Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25.06.2008 ( forma în care a fost aprobată de Guvernul României ) sunt conforme cu criteriile europene.
A mai arătat recurenta că prin Decizia Curții Constituționale din data de 27.05.2009 s-a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească și Parlamentul României și s-a reținut faptul că ICCJ are competența asigurării interpretării unitare a legii, nu și pe cea de a institui, modifica sau abroga norma juridică, sau de a efectua controlul de constituționalitate a acesteia.
Că Decizia nr. 668/2011 a Curții Constituționale a stabilit că „. unei legi, ordonanțe simple sau de urgență prin care se instituie pentru viitor o taxă pe poluare constituie un motiv suficient pentru a justifica, în mod obiectiv și rațional, un tratament juridic diferit cu privire la situația juridică a persoanelor ce au plătit taxa anterior sau ulterior instituirii taxei. De altfel, atât instituirea taxei pe poluare, cât și stabilirea momentului la care intervine obligația de plată a taxei constituie opțiuni obiective ale legiuitorului, motivate în expunerea de motive a ordonanței de urgență. Pe cale de consecință, rezultă că persoanele în cauză nu se află în situații juridice identice”.
În Decizia nr. 1178/2009 a Curții Constituționale s-a reținut că „textul de lege criticat în mod punctual, precum și ordonanța de urgență în ansamblul său, nu prevăd obligația plății taxei pe poluare decât la prima înmatriculare a autovehiculului. Or, în mod firesc, pentru autovehiculele înmatriculate înainte de . taxei speciale și, ulterior, a taxei pe poluare, nu se plătește taxa în cauză. O asemenea chestiune ține de opțiunea legiuitorului, care, în considerarea anumitor factori, în viitor va putea adopta o soluție legislativă diferită în sensul sugerat prin motivarea excepției de neconstituționalitate”.
S-a mai făcut referire la faptul că prin Hotărârea Curții Europene de Justiție din 7 aprilie 2011, care se refera la cauza T. si are ca obiect prevederile OUG nr.50/2008, în forma sa inițiala, Curtea Europeană de Justiție nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art.110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxa pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări dacă acea taxă descurajează punerea în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Forma actuală a OUG din decembrie 2010 a fost finalizată cu sprijinul și în urma unor consultări permanente cu experții Comisiei Europene. De altfel, acordul asupra actualului conținut al OUG rezultă și din prevederile art.31 al hotărârii Curții Europene de Justiție. În prezent, această taxă se percepe pentru toate autovehiculele, la prima înmatriculare în România, indiferent de proveniența lor și de cetățenia și naționalitatea proprietarilor.
Conform art.51 al Hotărârii Curții Europene de Justiție, după . modificărilor OUG nr.50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și astfel nu pot avea caracter discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.
Recurenta susține că solicitarea ulterioară de restituire a taxei nu este întemeiată și nu are un suport legal, întrucât legiuitorul nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia.
Potrivit OUG nr. 50/2008 se instituie o taxă plătibilă cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism, indiferent de vechime și de țara în care a fost fabricat, întrucât contribuie suplimentar la poluarea mediului, acesta fiind de altfel și indicatorul în funcție de care se calculează respectiva taxă. Prin introducerea acestei metodologii de calcul s-a avut în vedere eliminarea reglementarilor existente înainte de 1 ianuarie 2007, fiind necesare noi reglementari prin care să se evite introducerea în țară a unui număr foarte mare de autoturisme cu un nivel ridicat de poluare, cu consecința transformării în deșeuri a acestora în scurt timp, ceea ce ar fi atras costuri importante cu reciclarea.
Cu referire la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale s-a arătat că suma solicitată cu acest titlu nu este datorată având în vedere faptul că reclamantul nu a fost lipsit în mod nelegal de suma de 2645 lei, întrucât taxa de poluare este stabilită printr-un act normativ cu aplicare de la 01.07.2008 și reprezintă o condiție pentru prima înmatriculare a unui autoturism in România, acesta efectuând plata în mod benevol. Încasarea taxei de poluare s-a făcut în temeiul O.U.G nr. 50/2008, în cauză neputând fi reținuta culpa procesuala a pârâtei.
De asemenea, a mai arătat acesta că potrivit disp. art. 1489 C.civ., dobânzile curg de la data formulării și înregistrării cererii de chemare în judecată.
Recurenta a mai criticat și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată de 39,3 lei arătând că intimatul nu a fost lipsit nelegal de suma de 2645 lei, că încasarea taxei s-a făcut în temeiul unui act normativ în vigoare și că ea, recurenta, nu se află în culpă procesuală.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 3041 C..
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că prezentul recurs este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Pe fondul cauzei, raportat la motivele de recurs invocate de recurentă se constată că această instituție a dat o altă interpretare istoricului stării de fapt.
Acțiunea introductivă are ca obiect restituirea unei sume achitată cu titlu de taxă pe poluare către Administrația Finanțelor Publice F., la data de 15.12.2009 de către reclamantul M. V. care a și solicitat organului fiscal, la data de 23.01.2013, restituirea sumei menționate.
În primul rând, se impune a se analiza natura juridică a sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare și solicitată a fi restituită.
Preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin OUG nr. 50/2008, noua taxă introdusă prin acest act normativ, denumită „taxă de poluare”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit OUG nr. 50/2008 însă, principiul “poluatorul plătește” este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.
Această taxă de poluare este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art. 90 din TCE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Apărările recurentei pârâte privind modificările aduse în planul acestei taxe impusă ca o condiție a primei înmatriculări în România care vizează conformitatea cu dreptul comunitar nu au în vedere faptul că există în continuare situații similare ale autoturismelor sau autovehiculelor de proveniență diferită, respectiv România sau state membre UE, care primesc prin OUG nr. 50/2008 regimuri juridice diferite sub aspectul obligării sau nu la plata taxei de poluare.
Astfel cum se arată în jurisprudența CEJ, articolul 90 TCE ( art. 110 TFUE ) vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art. 90 TCE ( art. 110 TFUE ), respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin OUG nr. 50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind sin state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că, raportat si la rațiunea impunerii taxei de poluare bazată pe principiul „poluatorul plătește”, nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CEJ ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008, și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., i s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, Curtea europeană a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul “poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare a conformității taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu acestea, vor fi respinse.
Fiind astfel vorba despre o sumă nedatorată ca urmare a încălcării dreptului comunitar, aceasta se impune a fi restituită în întregime, posibilitatea restituirii diferenței dintre taxa pe poluare și taxa pentru emisii poluante fiind prevăzută de Legea nr. 9/2012 ca o posibilitate pentru care intimatul reclamant ar fi putu opta, iar nu ca și o condiție pentru exercitarea dreptului material la acțiune.
În ceea ce privește de motivele de recurs privind obligarea la plata dobânzii legale, Curtea apreciază că acestea sunt vădit nefondate în condițiile în care reclamantul nu a solicitat dobânda, iar instanța nu a obligat recurenta la plata vreunei dobânzi.
Este nefondat și motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că acest organ fiscal a calculat și încasat taxa pe poluare, obiectul acțiunii fiind chiar restituirea sumei încasate de această parte.
De altfel, art. 274 C. stabilește expres dreptul părții care a câștigat procesul la acordarea cheltuielilor de judecată, fără a se referi la existența formei de vinovăție, astfel încât devine aplicabil principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 C., va respinge recursul formulat.
Văzând și faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Municipal F. împotriva sentinței civile nr. 658/CA/12.02.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică, azi 20.05.2014.
Președinte Judecător Judecător
S. P. G. R. Grațiela M. Lorența B.
Grefier
G. P.
Red. SPG/20.05.2014
Tehnored. G.P/21.05.2014 /2ex
Jud Fond: D.U.
| ← Pretentii. Decizia nr. 77/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act administrativ. Sentința nr. 178/2014. Curtea de... → |
|---|
