Pretentii. Decizia nr. 2783/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2783/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 3096/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 2783/R
Ședința publică de la 12 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător M. I. M.
Judecător M. F.
Grefier M. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. –Serviciul Fiscal Municipal F. împotriva sentinței civile nr. 4162/CA din 11.09.2014 pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. –Serviciul Fiscal Municipal F. este declarat și motivat în termen legal prevăzut de dispozițiile art. art. 485-487 din NCPCIV și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997. Totodată constată că recursul a fost declarat prin consilier juridic (delegația la fila 5 dosar) astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 raportat la art. 83 alin.2 din NCpc.
Se constată că intimat reclamant R. C. S. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu nu au formulat întâmpinări la dosar.
De asemenea, constată transmisă calitatea procesuală a recurentei pârâte de la Serviciul Fiscal Municipal F. la Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. în baza art.11 OUG 74/2013 și art.23 HG 520/2013.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 4), în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a –II-a din NCPCIV, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 4162/CA/11.09.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R. C. S. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice F. și, în consecință, pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 1744 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda legală calculată de la data de 06.10.2010 și până la data plății. Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă și, în consecință, chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 1774 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda legală calculată de la data de 06.10.2010 și până la data plății.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta DGRFP B. pentru AJFP B. – Serviciul Fiscal Municipal F., prin consilier juridic conform art. 84 alin. 2 c.pr.civ. (delegație fila 5 dosar), hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare, recurenta a arătat că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamantul avea obligația achitării taxei pe poluare în România, potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind aprobat de către instituțiile abilitate ale Comunității Europene .
Coroborând prevederile OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003, recurenta apreciază că organele fiscale au posibilitatea restituirii la cerere către debitori numai a anumitor sume de bani expres reglementate dispozițiile legale menționate. Legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei de poluare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi.
Recurenta a mai arătat că nu au fost declanșate nici un fel de proceduri împotriva României privitor la taxa de poluare, formula de calcul a taxei de poluare instituita prin OUG nr. 50/2008 care a intrat în vigoare din luna iulie 2008 fiind acceptată de către Comisia Europeana care nu considera taxa de poluare "nelegala", aceasta taxa fiind de altfel aplicata in 16 state ale UE.
A mai susținut, în esență, că în mod greșit a reținut prima instanță că în speță există un refuz nejustificat de restituire și că plata taxei s-a efectuat în temeiul unui act normativ în vigoare la momentul plății, OUG nr. 50/2008, act normativ care, contrar celor reținute prin sentința recurată, nu este contrar art. 110 TFUE și nu a fost declarat astfel.
Recurenta a invocat și greșita reține a culpei sale procesuale, susținând că obligarea sa la plata dobânzilor este greșită, plata taxei fiind una voluntară.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În drept a fost invocată aplicarea Codului fiscal, a OUG nr. 50/2008 și a c.pr.civ.
Intimatul reclamant și intimata chemată în garanție nu au formulat întâmpinare, în condițiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea normei ce instituie această taxă cu normele comunitare, motive de recurs care se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 c.pr.civ., dar nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială, cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare, indiferent de caracterul acestora, general sau special.
Referitor la neconformitatea taxei pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008, în varianta de la data achitării taxei de poluare – 06.10.2010 (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), aceasta a fost constatată inițial prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), prin care se reține că art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Deși Cauza C-402/09 vizează OUG nr. 50/2008 într-o formă în vigoare înainte ca reclamantul să fi achitat taxa de poluare, Curtea constatată că motivele care au determinat CJUE să pronunțe soluția în cauza T. subzistă, deoarece taxa de poluare, prin valoarea ei ridicată, descurajează cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură ca și cele aflate deja pe piața națională, această opinie fiind confirmată și de soluția pronunțată de CJUE în Cauza C-263/2010 (N.), prin care s-a constatat că nu sunt conforme dreptului comunitar nici modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare.
Tot în această hotărâre, CJUE a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de OUG nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Curtea reține, prin urmare, că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației în vigoare după data de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, iar într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru UE a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei de poluare încasată în temeiul unor dispoziții legale interne contrare normelor comunitare.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și cele referitoare la conformitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu acestea, vor fi respinse.
În legătură cu daunele interese este de remarcat că tribunalul a acordat dobânda legală, fără să motiveze însă această soluție, aspect ce urmează a fi complinit în recurs.
Astfel, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 1082 raportat la art. 1084 cod civil (anterior, aplicabil conform art. 3 din legea nr. 71/2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită).
Cu privire la condiția culpei, invocată de recurentă, Curtea constată că aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitar. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de poluare și a încasat taxa.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei.
Raportat acestor considerente, în baza art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta DGRFP B. pentru AJFP B. – Serviciul Fiscal Municipal F. împotriva sentinței civile nr. 4162/CA/11.09.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta DGRFP B. pentru AJFP B. – Serviciul Fiscal Municipal F. împotriva sentinței civile nr. 4162/CA/11.09.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.12.2014.
Președinte, M. C. | Judecător, M. I. M. | Judecător, M. F. |
Grefier, M. D. |
Red: MIM/12.12.2014
Dact: MD/15.12.2014 – 5 ex. /Jud.fond: A.V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 216/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 769/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
